Pierderea unei persoane apropiate nu provoaca neaparat depresie

Psihologii americani au dat publicitatii rezultatele a noi cercetari, care rescriu teoriile de pana acum dintr-un domeniu destul de neglijat al stiintei, thanatologia (problema doliului). Spre deosebire de ipotezele de pana acum, pierderea unei persoane apropiate provoaca nu neaparat depresie, ci mai mult un dor nespus si dorinta de a o reintalni, iar in cele mai multe cazuri depresia apare ca o consecinta tarzie a acestui dor, a sentimentului de lipsa ireversibila.
 Potrivit noilor cercetari, cei care considera ca in starea sufleteasca a celor indoliati apare o depresie nervoasa gresesc. in realitate, persoana indoliata are senzatia ca a pierdut o parte din sine insasi si ca de acum incolo nu va mai putea fi fericita - a sintetizat experimentele cercetarii in acest domeniu Holly Prigerson, specialist in probleme de doliu, profesor la Harvard Medical School.
 Grupul de studiu, condus de Prigerson, a cercetat cazul a 233 de oameni care au avut de infruntat moartea naturala a unei persoane dragi. Dupa cum au constatat cercetatorii, acest dor dureros care apare dupa moartea persoanei iubite ajunge la apogeu dupa patru luni de la producerea tristului eveniment, iar depresia care putea sa apara in urma acestui dor plin de durere ajunge la nivelul maxim mult mai tarziu.
 Doliul face parte din cele mai grave si dureroase traume sufletesti ale oamenilor si necesita atentia si colaborarea unor specialisti. Dupa parerea expertului, intreaga reactie negativa a doliului trebuie sa scada dupa jumatate de an - iar daca nu se intampla asa, cei indoliati trebuie neaparat sa se adreseze unor persoane de specialitate.
 Pana acum, in cercetarea problemei doliului, determinanta a fost teoria specialistei de origine elvetiana Elisabeth Kubler-Ross, in prezent om de stiinta american. Potrivit teoriei sale, doliul devine un eveniment psihic care trece prin fazele de piedere a credintei, dor dureros dupa persoana draga disparuta, furie pentru cele intamplate, depresie psihica si, in final, impacarea cu soarta. Rezultatele noilor cercetari nu contrazic in mod categoric aceasta teorie, dar sustine faptul ca depresia este o consecinta secundara, a carei aparitie nu este obligatorie si care poate fi prevenita prin tratament inca din perioada dorului dupa persoana disparuta, prin tratarea sufleteasca a acestui dor plin de durere.
 De cercetarea problemei doliului s-au ocupat si specialisti unguri, ale caror rezultate au fost recunoscute in cercurile de specialitate din lume. Thanatologul ungar Alaine Polz imparte doliul in trei faze. Dupa parea sa, socul care apare la inceput este urmat de starea de adunare a fortelor proprii, care este o faza temporara si nu izvoreste din impacarea cu lucrurile care au avut loc. A treia faza este perioada grea, care poate dura mai mult sau mai putin, caracterizata prin sentimente haotice, in care apare sentimentul de autoinvinuire, des intalnit in cazul persoanelor indoliate. in acelasi timp, sentimentul pierderii se poate manifesta si mai tarziu, revenind din cand in cand, de pilda cu prilejul zilei de nastere a celui trecut in nefiinta sau cu ocazia unor sarbatori de familie.
 in cartea sa intitulata ”Psihologia doliului”, bazata pe interviuri realizate cu rudele indoliate, Agnes Karpaty, cercetatoare de la Universitatea din Budapesta (ELTE) vorbeste de existenta a patru faze succesive. in perioada doliului apare faza confruntarii cu moartea, apoi starea de autocontrol a persoanei care a pierdut pe cineva drag, constientizarea situatiei si adaptarea la situatie. Cercetatoarea adauga aici ca intalnirea cu moartea nu este neaparat un soc in cazul tuturor. La inceput, dupa o boala indelungata, cu multa suferinta, pierderea unei rude apropiate poate aduce un sentiment de usurare. Tratarea furiei provocate de pierderea unei persoane iubite este adeseori ingreunata de un anumit sentiment de autoinvinuire, de idealizarea persoanei disparute. si specialista din Ungaria subliniaza ca dorul dureros fata de persoana iubita si disparuta pentru totdeauna se poate manifesta in dorinta de identificare cu persoana moarta, supraaprecierea amintirilor si obiectelor care au legatura cu cel disparut si se poate manifesta prin adoptarea unor obiceiuri sau moduri de viata ale persoanei iubite decedate. Dupa parerea cercetatoarei din Ungaria, in mod paradoxal aceste ritualuri ajuta la tratarea sentimentului de doliu. Pastrarea amintirilor, transformarea lor in ceva intim sufletesc pe termen lung contribuie la scaderea durerii sufletesti resimtite de persoana indoliata.

 

Sursa: Rompres