Piata farmaceuticelor este estimata la aproape 1,6 milioane euro, in 2007
Data publicării: 27-09-2007
Conform studiului, piata totala a farmaceuticelor ar putea ajunge, la nivelul anului 2010, 2,395 milioane euro, in crestere cu aproape 80 la suta fata de 2006.
Romania face parte din cea de-a doua piata a produselor farmaceutice din lume, care se ridica la peste 94 miliarde dolari, reprezentand 24 la suta la nivel mondial. In pofida populatiei ridicate, Romania are una dintre cele mai slabe piete dezvoltare din regiune, din punct de vedere al consumului de medicamente. Multe dintre obiectivele farmaceutice au fost privatizate, cu toate acestea productia locala de medicamente reprezinta doar 25 la suta din totalul pietei, semnaleaza studiul.
In primul trimestru al anului 2007, piata a crescut cu 31,2 la suta, cresterea fiind de trei ori mai mare decat cea inregistrata in perioada similara a anului trecut. Piata totala a produselor farmaceutice a ajuns in prezent la 1,429 milioane euro, dintre care 44 la suta reprezinta importuri. Anul trecut, importurile de astfel de produse au crescut cu 23 la suta in 2006, pana la 1,050 milioane euro. In 2006, deficitul comertului cu produse farmaceutice s-a ridicat la 990 milioane euro.
In 2005, vanzarile de farmaceutice au reprezentat 1,3 la suta din PIB, iar in 2006 procentul a ajuns la 1,8 la suta din PIB. pentru 2010 este estimat un nivel al pietei de circa 2,2 la suta din PIB.
Sursa: Rompres,
27-09-2007, Vizualizari 613