Percepția despre imaginea propriului corp începe să se formeze la vârsta de șapte ani

Percepția corporală la adulți a fost investigată pe larg în științele cognitive, arătând cum expunerea vizuală la imagini cu corpuri foarte subponderale sau supraponderale poate modifica rapid și semnificativ modul în care oamenii evaluează greutatea corporală a altor persoane. Aceste efecte - denumite efecte ulterioare - indică adaptarea sistemului vizual la un „prototip” de greutate, ceea ce duce la perceperea corpului ulterior ca fiind fie mai slab, fie mai robust decât înainte de expunere. Până în prezent, majoritatea studiilor se concentraseră pe participanți adulți, fiind puțin clar în ce măsură și la ce vârstă aceleași mecanisme apar și la copii.
În domeniul percepției feței, unele cercetări arată că efectele ulterioare pentru stimuli faciali (de exemplu, modificarea percepției atractivității) se poate observa chiar și la copiii de 5 ani. Totuși, până acum nu existau date directe despre cum percep copiii corpul uman după expunerea la stimuli cu greutate extrem de joasă sau înaltă. Unele elemente tangentiale (de exemplu, reacția fetițelor la păpușile foarte subțiri) sugerau că efecte similare de adaptare ar putea apărea și la vârste mici. Pe de altă parte, alte procese legate de percepția corporală (cum ar fi preferințele pentru anumite forme) ar putea să apară mai târziu în jurul pubertății.

Studiul publicat în Journal of Experimental Child Psychology și-a propus să verifice:

• Dacă și la ce vârstă apar efectele ulterioare ale percepției greutății corporale (similar adulților).
• Eventuale diferențe între copii (7-11 ani), adolescenți (11-12 și 14-15 ani) și adulți tineri în intensitatea și specificitatea acestor efecte.

Metodologie

S-au desfășurat două studii:

Studiul 1 a implicat trei grupe de vârstă: preadolescenți (11-12 ani), adolescenți mai mari (14-15 ani) și studenți adulți (18-25 ani). Participanții au evaluat pe o scală (1 = foarte subponderal, 7 = foarte supraponderal) un set de 21 de imagini cu femei având un IMC (indice de masă corporală) cuprins între 12 și 32 kg/m². Apoi, jumătate dintre participanți au fost expuși la corpuri cu IMC extrem de mic (≈12,8), iar cealaltă jumătate la corpuri cu IMC mare (≈35,5). Ulterior, participanții au repetat testarea cu același set inițial, intercalat cu imagini „de completare” din lotul la care fuseseră expuși.

Studiul 2 a testat copii mai mici (7-11 ani) și un alt grup de studenți, cu o procedură similară, dar cu o scală de la 1 (foarte slab) la 5 (foarte robust). De această dată, corpurile extrem de subponderale (IMC <12) au fost excluse din motive etice. Copiii au fost asistați de un experimentator, iar la final li s-au oferit sarcini suplimentare nelegate de percepția corporală pentru a evita potențiale riscuri emoționale.

În ambele studii, analiza statistică a urmărit schimbarea evaluărilor (pre-adaptare vs. post-adaptare) în funcție de condiția de expunere (corpuri „foarte slabe” vs. „foarte robuste”) și de vârstă, pentru a vedea dacă există aceleași efecte la copii și adolescenți comparativ cu adulții.

Rezultate principale

• Efect de adaptare constatat la toate vârstele: În ambele studii, participanții care au privit corpuri cu greutate foarte ridicată (IMC mare) au ajuns să evalueze ulterior toate corpurile drept mai „ușoare/slabe” decât înainte de expunere. De asemenea, cei expuși la corpuri cu greutate foarte scăzută le-au perceput, la retestare, ca fiind mai robuste.
• Copiii de la 7 ani prezintă efecte similare cu adulții: Copiii și adolescenții au manifestat aceleași tipuri de efecte ulterioare ca studenții/adulții. Pentru unii copii mai mici (sub 7 ani), realizarea sarcinii a fost dificilă, sugerând un prag minim pentru a înțelege și evalua cu acuratețe „slab” vs. „robust”.
• Nu s-au observat diferențe mari în magnitudine în funcție de vârstă: Deși la un subgrup (11-12 ani) s-a înregistrat o ușoară tendință spre adaptare mai specifică extremității la care fuseseră expuși (de exemplu, corpuri supraponderale), per ansamblu, efectul de bază (modificarea percepției greutății după expunere) a fost consecvent atât la copii, cât și la adulți.
• Diferențe în stimuli și scală: În Studiul 2, nu s-au folosit imagini cu IMC extrem de mic din motive etice, iar scala a fost mai scurtă (1-5). Totuși, adaptarea s-a menținut robust, confirmând că efectul nu depinde exclusiv de corpuri extreme sau de o scală lungă.
• Implicații privind dezvoltarea percepției corporale: Rezultatele susțin ipoteza conform căreia procesarea dimensiunii corporale și mecanismele de adaptare perceptuală sunt deja funcționale la copiii de ~7 ani. Aceasta se aseamănă cu alte studii care au arătat maturizarea timpurie a unor părți din rețeaua neurală responsabilă de percepția corporală și facială.

Discuții și concluzii

Aceste studii arată în mod clar că efectul de adaptare vizuală la greutatea corporală nu se limitează la adulți, fiind prezent și robust la copii începând cu ~7 ani. Descoperirea se încadrează în perspectiva conform căreia anumiți parametri ai percepției sociale (de exemplu, percepția dimensiunii corporale) se maturizează devreme.

Deși există indicii că zonele cerebrale implicate în percepția corporală și în judecarea siluetei continuă să se dezvolte în adolescență, testele comportamentale (cu paradigme de adaptare) arată răspunsuri aproape identice la copii și la adulți. De asemenea, acest rezultat sugerează că exponerea mediatică la imagini de corpuri foarte subțiri sau foarte mari ar putea avea același impact în modul în care copiii (chiar de la 7 ani) percep greutatea umană precum o au la adulți.

În plus, aceste date sprijină ideea că internalizarea unui ideal de subponderalitate (sau a unui model corporal distorsionat) poate începe devreme prin mecanisme perceptuale, nu doar atitudinale. De aceea, poate fi important ca expunerile vizuale pe care copiii le au (e.g., jucării, personaje media) să fie diversificate corporal încă de la vârste mici, pentru a menține un „prototip” echilibrat al dimensiunii corporale. În același timp, studiul nu explorează efectele asupra propriei imagini corporale a copiilor; acestea rămân viitoare direcții de cercetare.

Pe scurt, „efectele ulterioare” privind percepția mărimii corporale sunt prezente de la vârsta de 7 ani și se manifestă la fel ca la adulți, evidențiind maturitatea precoce a unor componente perceptuale legate de evaluarea greutății și încadrarea siluetelor în raport cu un prototip intern.