Tehnici motivaționale pentru creșterea performanței
©
Autor: Costin Oana

În cadrul studiului, cercetătorii au testat trei tipuri de tehnici motivaționale pentru a vedea care dintre ele este mai eficientă în a ajuta participanții să obțină rezultate mai bune la un joc online: vorbirea cu sine, imageria și planificarea de tip „dacă, atunci”. Cele 44 000 de persoane au fost distribuite în 12 grupuri experimentale și unul de control. Fiecare dintre cele trei tehnici a fost aplicată de participanți în una din cele patru componente ale sarcinii competitive: proces, rezultat, stimulare-control și instrucțiuni.
Cele mai importante îmbunătățiri ale performanței au fost obținute de participanții care au folosit:
- vorbirea cu sine privind rezultatele (cei care și-au spus „pot să-mi întrec propriul rezultat”);
- vorbirea cu sine privind procesul (cei care s-au încurajat spunându-și „pot să reacționez mai repede de data aceasta”);
- imageria privind rezultatele (cei care și-au imaginat că se jucau și își depășeau cel mai bun scor al lor)
- imageria privind procesul (cei care s-au imaginat jucând și reacționând mai rapid decât ultima dată).
De asemenea, vizionarea înainte de joc a unui scurt video motivațional în care coach era Michael Johnson (atlet premiat cu aur de patru ori la Jocurile olimpice) a avut efecte benefice asupra performanței jucătorilor.
Cel mai mic succes în cadrul studiului l-a avut tehnica planificării de tip „dacă, atunci”, deși în situațiile manageriale și în provocările vieții de zi cu zi și-a dovedit eficiența.
Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul științific Frontiers in Psychology.
Sursa: Medical Xpress
Data actualizare: 15-04-2019 | creare: 01-07-2016 | Vizite: 2476
Bibliografie
Thinking `I can do better` really can improve performance, study finds, link: https://medicalxpress.com/news/2016-06-thinking-i-can-do-better.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Tulburările de comportament alimentar sunt subdiagnosticate la bărbați
- Copiii lăudați ca fiind deștepți sunt mai predipuși să trișeze
- Stimularea electrică a creierului: o abordare potențială pentru tratamentul bolilor mintale severe
- Studierea ketaminei poate duce la tratamente mai sigure pentru depresie, anxietate și alte tulburări mintale
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Cum îmi pot recăpăta motivația?
- Carti folositoare si vindecatoare de dezvoltare personala si motivationale
- Lipsa de motivatie si frica
- Dilema.Am dorinta și atracții dar nu am motivație.