Măsuri de protecție împotriva coronavirusului (Covid-19)
Autor: Dr. Purtan Teodora
Pentru reducerea la minim a riscului de infectare cu noul coronavirus (Covid-19), Organizația Mondială a Sănătății a impus anumite măsuri de protecție.
Aceste măsuri nu doar că previn contaminarea și creșterea numărului indivizilor infectați cu coronavirus, dar sunt utile pentru adoptarea unei igiene corespunzătoare.
Lipsa păstrării unei igiene corespunzătoare crează un mediu propice pentru dezvoltarea și multiplicarea diferiților agenți patogeni. Spre deosebire de majoritatea agenților patogeni virali, coronavirusul poate fi contractat încă de la o distanță de 4,5 metri față de o persoană contaminată, rezistă timp de 4 ore pe suprafețe și prezintă o durată de supraviețuire în aer de aproximativ 30 de minute.
Astfel, în aceste condiții, este deosebit de importantă respectarea măsurilor impusă de către unitățile sanitare.
Iată care sunt aceste măsuri de protecție împotriva coronavirusului:
- Spălarea frecventă a mâinilor. Spălarea riguroasă a mâinilor cu apă și săpun după orice contact cu diferite obiecte ale domeniului public (precum atingerea bărilor din tramvaie, atingerea ușilor din diferite instituții publice, etc.) este deosebit de importantă deoarece, există posibilitatea utilizării anterioare a acestor obiecte de către persoane infectate cu coronavirus. Spălarea mâinilor cu apă și săpun elimină virusul. În cazul lipsei de apă și săpun, se recomandă utilizarea substanțelor dezinfectante pentru mâini, cu o concentrație de alcool de 60%.
- Evitarea atingerii cu mâinile a gurii, a nasului și a ochilor. Este contrindicată atingerea cu mâinile murdare sau nespălate a mucoaselor, precum mucoasa oculară, nazală sau bucală. Cu toate că principale cale de transmitere a coronavirusului este prin calea aeriană (respiratorie), există posibilitatea contaminării în urma atingerii cu mâinile nespălate a mucoasei nazale, oculare sau bucale.
- Evitarea contactului cu persoane care prezintă infecții acute de tract respirator. Pentru a ne proteja împotriva diferitelor afecțiuni respiratorii, care se transmit de la o persoană la alta, este necesară respectarea unei distanțe de un metru față de persoana bolnavă (recunoscută cu afecțiune respiratorie datorită manifestărilor clinice evidente, precum tuse, febră, strănut, dificultăți respiratorii, obstrucție nazală, etc.). În cazul coronavirusului lucrurile post sta diferit, distanța de contaminare fiind de 4,5 metri. Astfel, pentru a ne proteja împotriva infecției cu coronavirus, este necesară păstrarea unei distanțemai mare de 4,5 metri față de persoanele din jur.
- Evitarea administrării intempestive a medicamentelor antibiotice sau antivirale, în lipsa recomandării de către medic. Până în prezent nu a fost consemnată o dovadă clară care să ateste eficiența vreunui medicamente antiviral sau antibiotic în lupta împotriva coronavirusului sau pentru prevenirea lui. Mai mult, antibioticele sunt medicamente administrate în cazul infecțiilor bacteriene și astfel, nu sunt recomandate pentru tratarea infecțiilor virale, deoarece sunt lipsite de eficiență.
- Solicitați ambulanța pentru ajutor prin apelarea numărului de telefon 112 în caz de apariție a vreunei simptome specifice infecției cu coronavirus. Conform datelor din literatura de specialitate, perioada de incubare a coronavirusului este cuprinsă între una și 14 zile. În tot acest timp boala este asimptomatică, iar bolnavul este contagios. Simptomele clinice specifice infecției cu coronavirus sunt similare altor infecții virale de tract respirato și sunt reprezentate de febră, tuse, dificultate la respirație, oboseală, stare generală alterată și dureri musculare. De asemenea, este deosebit de importantă formarea apelului de urgență 112, în caz de apariție a persoanelor care au fost recent în zonele decretate cu cod roșu de alertă în cazul infecțiilor cu coronavirus, precum China și alte țări europeene (Italia, Spania, etc.).
- Igienizarea tuturor suprafețelor cu soluții dezinfectante pe bază de alcool sau de clor. Substanțele chimice aflate în componența soluțiilor dezinfectante, precum cloroformul, etanolul 75%, clorul, acidul paracetic, solvenții și înălbitorul, duc la uciderea coronavirusului. Este cunoscut faptul că coronavirusul rezistă pe suprafețe timp de patru ore. Astfel, pentru a preveni contractarea infecției cu coronavirus în urma atingerii diferitelor suprafețe contaminate, se recomandă dezinfectarea regulată a acestora din urmă.
- Utilizarea măștilor atât de către persoanelor diagnosticate cu infecții de tract respirator, cât și de către persoanele care acordă asistență medicală persoanelor bolnave. În primul caz, utilizarea mălștii de protecție are drept scop prevenirea contaminării persoanelor din jur cu care bolnavul intră în contact. În cel de-al doilea caz însă, purtarea măștii de protecție are rolul de a preveni infectarea persoanei care acordă ajutor medical persoanelor bolnave. Masca de protecție previne răspândirea virusului. Trebuie reținut însă faptul că, orice mască de protecție trebuie schimbată periodic deoarece își pierde eficiența.
- Evitarea locurilor supraaglomerate. Riscul de infectare cu coronavirus este mult mai mare în cazul persoanelor care se expun în spații închise și supraaglomerate deoarece, în acest context, distanța de siguranță este cu mult depășită. [1], [2]
2. Manualul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2014.
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Infectat cu Covid19 vaccinat fiind
- Intrebare Covid - ma tratez singur, acasa
- Test anti sars-cov 2 IGG
- Hipertensiune sau diabet + coronavirus: inlocuiti inhibitorul de conversie a angiotensinei
- Modularea imunitatii in infectia covid 19
- Tuse cronica post COVID19
- Centrul de informare ROmedic despre Coronavirus
- Alergie la paracetamol si aspirina