Măsuri de combatere a ridurilor

©

Autor:

Măsuri de combatere a ridurilor

Ridurile reprezintă cute sau pliuri ce apar la nivelul feței pe măsură ce îmbătrânim, din cauza diverselor expresii faciale pe care obișnuim să le adoptăm, fiind inevitabile în evoluția fiecărei persoane.

Cel mai adesea, ridurile apar în zonele corpului cel mai expuse la soare, adesea la nivelul feței, dar pot să apară chiar și la nivel de gât sau palme. (1)

Deși ridurile reprezintă o parte fiziologică din evoluția omului, cu toții dorim să prevenim acest lucru. Studiile arată că în Statele Unite produsele și reclamele de combatere a ridurilor pot valora chiar și peste 50 de miliarde de dolari pe an. (1)

De ce apar ridurile ?

Pe măsură ce îmbătrânim, pielea pierde din conținutul său bogat în colagen, astfel încât pielea are tendința de a deveni mai uscată și mai puțin elastică, ceea ce o face mult mai vulnerabilă în fața agenților exogeni. (1)

Este bine cunoscut faptul că micile expresii faciale, precum încruntarea sau mijirea ochilor, chiar și zâmbetul, poate duce la dezvoltarea unor linii fine de riduri chiar de la o vârstă foarte fragedă. (1)

Avantajul apariției acestor linii fine de riduri la vârste tinere, este faptul că pielea se poate reface, deoarece are suficient colagen și fibre elastice în componență. Pe măsură înaintării în vârstă, pielea își pierde flexibilitatea, fiind mai puțin probabil ca ea să revină la formele inițiale, rezultând astfel șanțuri permanente. (1)

Există diverși factori care potențează dezvoltarea ridurilor, printre care:

  • Expunerea solară
  • Consumul de tutun
  • Deshidratarea
  • Diverse medicamente
  • Factori de mediu
  • Factori genetici
  • Expunerea la lumina ultravioletă (UV) - este esențial să ne protejăm pielea cu o cremă de protecție solară, pe tot parcursul anului. Soarele nu este puternic doar vara, el este mereu prezent în orice anotimp. (1)


Studiile susțin faptul că lumina ultravioletă (UV) are capacitatea de a descompune fibrele de colagen și elastină din piele, afectând astfel țesutul conjunctiv protector al pielii. (1)

Măsuri de combatere a ridurilor:

1. Protejați-vă de soare

Protejându-vă de soare este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteți face pentru ten, deoarece un ten expus și fără protecție solară va conduce la îmbătrânirea prematură și la apariția ridurilor. (2)

Studiile susțin că este extrem de important să aplicați un SPF între 30 și 50 în fiecare zi, chiar dacă afară este înnorat. Deși nu este soare, razele UV pot pătrunde printre nori și poate afecta structura și aspectul pielii. (2)

2. Utilizați retinoizi

Retinoizii sau retinoul, sunt derivați din vitamina A, fiind printre cele mai cunoscute și studiate ingrediente anti-îmbătrânire.

Rolurile benefice ale acestui compus sunt:

  • Cresc producția de colagen
  • Potențează regenerarea pielii
  • Stimulează producția vaselor noi de sânge (2)


Există astfel mai multe tipuri de retinoizi, fiecare cu un grad diferit de potențare. Acesta poate există fie sub formă de cremă, fie sub formă de gel, iar în funcție de retinoidul pe care îl doriți, este posibil să aveți nevoie de rețeță de la medicul dermatolog. (2)

3. Hidratați-vă pielea

Pielea uscată poate conduce suplimentar la apariția de riduri. Astfel, este deosebit de important să folosim compuși hidratanți, precum apa termală și acidul hialuronic, în combinație.

Având în vedere că pe măsura pe îmbătrânim pielea este din ce în ce mai uscată, demonstrează nevoia de a utiliza zilnic în rutina noastră cel puțin o cremă care să ne hidrateze tenul. (2)

Astfel, se recomandă utilizarea de:

  • Cremă hidratantă
  • Apă termală, acid hialuronic, urmată de o cremă hidratantă
  • Creme hidratantă care conține acid hialuronic și vitamina C
  • Ser cu vitamina C (2)


Deși opțiunile sunt multe, puteți opta și pentru uleiuri care să combată ridurile, având de asemenea o multitudine de roluri benefice, precum:

  • Stimularea producției de colagen
  • Reducerea procesului inflamator
  • Uniformizarea nuanței tenului
  • Stimulează refacerea celulară (3)

4. Aveți grijă să fiți hidratați

Este important să vă hidratați pentru a vă păstra o sănătate optimă, deoarece organismul are nevoie să fie hidratat pentru a realiza funcțiile vitale, precum:

  • Asigurarea volemiei
  • Menținerea tensiunii arteriale
  • Reglarea temperaturii corpului
  • Menținerea tegumentelor hidratate și sănătoase


Un studiu realizat în 2017 relatează faptul că utilizarea de extract din frunze de melisa, ce se găsește de obicei în ceai, poate influența pozitiv aspectul și structura pielii. (2)

5. Mâncați alimente bogate în vitamine

După cum spune celebra zicală, „ești ceea ce mănânci”, alimentația joacă un rol deosebit de important privind:

  • Aspectul tenului
  • Luminozitatea
  • Elasticitatea acestuia
  • Apariția coșurilor (2)


O alimentație greșită, bogată în grăsimi, fast-food și dulciuri, va avea efect și asupra tenului, atât prin apariția de coșuri cât și prin favorizarea îmbătrânirii precoce. (2)

Un studiu realizat în Olanda, în 2019, pe un lot de aproximativ 2. 700 de subiecți, au ajuns la concluzia că obiceiurile alimentare sunt asociate cu ridurile faciale, în special la femei.

Exisă astfel alimente care sunt recomandate dacă vă doriți să combateți ridurile, mai ales cele ce apar timpuriu, precum:

  • Ceai verde
  • Ulei de măsline
  • Somon
  • Avocado
  • Rodii
  • Semințe de in
  • Legume: în special morcovi, dovleac, verdeață cu frunze, ardei gras și broccoli (2)

6. Nu fumați

Se cunoaște faptul că consumul de tutun sau fumatul pasiv nu aduce vreun beneficiu sănătății. Astfel, fumatul poate dăuna în formarea fibrelor de colagen și elastină, tenul fiind uscat și devitalizat. (2)

Printre efectele negative se numără:

  • Îngustarea vaselor de sânge, având drept consecință reducerea fluxului de oxigen către tegumente, ceea ce va reduce nivelul de nutrienți ce ajung la piele.
  • Căldura provenită din arderea țigărilor are efect de potențare a ridurilor.


Astfel, studii realizate pe subiecți fumători și nefumători, au demonstrat faptul că cei ce consumau tutun aveau semnificativ mai multe riduri decât cei care nu fumau. (2)

7. Relaxați-vă fața

Mijirea, încruntarea sau strângerea buzelor în mod repetat poate să devină ceva definitv la nivelul feței, dacă nu obișnuiți să vă mai relaxați in când în când.

Astfel, este recomandat să încercați următoarele tehnici de relaxare:

  • Sport regulat
  • Exerciții de respirație profundă
  • Yoga
  • Meditaţie
  • Mindfulness (sănătate mintală) (2)

8. Botox

Cunoscut sub numele de botox, în termeni medicali toxina botulinică de tip A, este o neurotoxină ce are rolul de a bloca semnalele chimice din sinapsele responsabile de contracția musculară, prin inhibarea eliberării mediatorului acetilcolină, reducând astfel șansele apariției ridurilor sau a șanțurilor pe față. (1, 4)

Injectarea în cantități mici de toxină botulinică se poate utiliza pentru:

  • Reducerea liniilor orizontale de pe frunte
  • Reducerea liniilor din jurul colțurilor ochiului (1, 4)


Pentru a se putea vedea rezultatele este nevoie de aproximativ 2 săptămâni pentru a se dezvolta complet, iar efectul lor durează de la trei până la patru luni. (1, 4)

Contraindicații de injectare cu toxina botulinică:

  • Persoanelor cu cicatrici cheloide
  • Tulburări neuromusculare (de exemplu, miastenia gravis)
  • Alergii la constituenții produselor cu toxină botulinică
  • Tulburări dismorfice corporale (4)


Injectarea cu toxina botulinică este una dintre cele mai frecvente intervenții realizate în Statele Unite. (4)

9. Peelinguri chimice

Peeling-urile chimice pot ajuta în combaterea ridurilor prin intermediul unor soluții chimice care se vor aplica la nivelul feței, favorizând astfel exfolierea celulelor moarte. (1)

Este important de știut faptul că peeling-urile pot avea anumite efecte adverse asupra tenului dacă nu sunt utilizate în mod corect, motiv pentru care este recomandat să vă consultați cu un medic dermatolog. (1)

10. Facelift

În funcție de nevoile pe care le aveți, chirurgul estetician poate recomanda o operație de lifting facial care are scop ridicarea și întărirea țesuturilor feței ce sunt lăsate, reușind să redea astfel un aspect facial mult mai tânăr. (1, 5)

O astfel de intervenție poate avea un rezultat de durată de aproximativ cinci ani. La finalizarea intervenției, marea majoritate a pacienților prezintă vânătăi sau umflături care se vindecă în aproximativ câteva săptămâni post chirurgical. (1, 5)

Există câteva situații, chiar și de natură psihologică, în care se recomandă să apelați la un lifting facial precum:

  • Felul în care arătați vă poate deranja vizual sau vă poate afecta cariera sau viața de zi cu zi
  • Simțiți că arătați mult mai bătrân față de vârsta pe care o aveți
  • Aveți pielea de la nivelul gâtului îmbătrânită astfel încât sunteți nevoit să purtați adesea eșarfe pentru a ascunde acest lucru (5)


Indiferent de decizia pe care o veți lua, este important să fiți atenți la medicul pe care îl alegeți și să vă documentați bine înainte, deoarece este posibil să nu fiți mulțumiți de rezultate.

11. Fillers- fillere dermice

Acestea reprezintă substanțe ce se injectează la nivelul feței, de obicei, sub piele având ca și scop creerea unui aspect mult mai fin și mai plin al feței. (6)

Acest tip de procedură nu este unul de o durată foarte lungă, motiv pentru care este necesar să se reaplice la un anumit interval de timp, pentru că efectul dorit să fie menținut. (6)

Recomandări

Apariția ridurilor reprezintă un lucru inevitabil în evoluția corpului nostru, iar faptul că încercați să le diminuați reprezintă un aspect benefic pentru sănătatea fiecăruia.

Până să apelați la intervenții chirurgicale, este important să aveți grijă și de factorii externi sau de mediu care vă pot afecta pielea și pot fi controlați, precum expunerea îndelungată la raze ultraviolete sau consumul de tutun.


Data actualizare: 03-02-2022 | creare: 03-02-2022 | Vizite: 741
Bibliografie
1. Ce să știi despre riduri, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/174852
2. 8 moduri dovedite de a preveni ridurile, link: https://www.healthline.com/health/skin/how-to-prevent-wrinkles
3. Uleiuri pentru riduri? 20 de uleiuri esențiale și purtătoare de adăugat la rutina ta, link: https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/essential-oils-for-wrinkles#TOC_TITLE_HDR_1
4. Injecție cu toxină botulină pentru riduri faciale, link: https://www.aafp.org/afp/2014/0801/p168.html
5. Ghid pentru facelift, link: https://www.americanboardcosmeticsurgery.org/procedure-learning-center/face/facelift-guide/
6. Filler dermal ce se poate face și ce nu se face pentru riduri, buze și multe altele, link: https://www.fda.gov/consumers/consumer-updates/dermal-filler-dos-and-donts-wrinkles-lips-and-more
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Pielea inteligentă care reduce ridurile și cearcănele
  • Tratamentul ridurilor cu metoda HIFU (ultrasunete focalizate de intensitate înaltă) - rezultatele studiilor
  • Relația dintre microbiomul pielii și îmbătrânirea pielii
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum