Lipsa datelor cu privire la efectele asupra sănătății ale nano și microplasticelor, evidențiată de o nouă revizuire
©
Autor: Domșa Dariana

Microplasticele și nanoplasticele descriu particulele de dimensiuni reduse, descompuse din plastic, care pot ajunge în plămânii sau chiar în placentă, transportând și substanțe chimice dăunătoare sănătății. În lucrarea actuală, cercetătorii au examinat absorbția materialelor plastice prin respirație, placentă, tractul digestiv, alăptare și piele.
Au fost examinate în special utilizarea formulelor pentru sugari, a biberoanelor și ambalajelor din plastic, precum și modul în care materialele plastice pot fi absorbite din acestea de către fetuși în timpul sarcinii, de către un nou-născut sau de către un copil. De asemenea, au fost examinate reglementările și restricțiile în ceea ce privește utilizarea materialelor plastice la aceste grupe de vârstă. Oamenii de știință au găsit doar 37 de lucrări de cercetare referitoare la subiectul investigat.
Conform concluziilor, la momentul actual nu există date cu privire la cantitatea de microplastice absorbite de către copii, deși unele studii estimează faptul că absorbția microplasticelor începe încă din perioada fetală, un lucru considerat alarmant de cercetători. De asemenea, nu există nici studii în ceea ce privește modul în care micro și nanoplasticele sunt absorbite la școală sau, de exemplu, când copiii se joacă pe podea, timp în care microplasticele sunt absorbite din praf sau din materialele scutecelor.
Pentru că există extrem de puține informații despre riscurile expunerii la vârste fragede la nano și microplastice, autorii lucrării recomandă populației prevenirea utilizării substanțelor chimice, care pot fi dăunătoare dezvoltării, iar cercetătorilor și autorităților monitorizarea și cercetarea fenomenului.
sursa: News Medical
Data actualizare: 01-02-2022 | creare: 01-02-2022 | Vizite: 476
Bibliografie
Review highlights lack of research data on health effects of nano- and microplastics on fetuses, newborns, link: https://www.news-medical.net/news/20220129/Review-highlights-lack-of-research-data-on-health-effects-of-nano-and-microplastics-on-fetuses-newborns.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- De ce a stagnat creșterea speranței de viață în Europa și cum unele țări au rămas în frunte
- Lucrul în afara programului poate afecta sănătatea psihică
- Izolarea socială și singurătatea prezintă efecte negative asupra sănătății inimii și a creierului
- Educația ne poate feri de demență, mai ales la maturitate
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni