Hepatita - clasificare, tipuri, diferențe și întrebări frecvente

©

Autor:

Hepatita - clasificare, tipuri, diferențe și întrebări frecvente

Hepatita, tradusă clinic prin inflamația țesuturilor hepatice, este o afecțiune de etiologie virală, în principal, foarte răspândită la nivel global, estimându-se că aproximativ unul din trei oameni suferă de o formă a acestei boli. Prevalența marcată a hepatitei poate fi explicată prin contagiozitatea mare pe care o prezintă virusurile hepatitice, în contextul în care boala nu se însoțește de manifestări evidente, iar un contact cu fluidele unei persoane ce poartă agenții infecțioși în organism este suficient pentru a îi prelua. (1)

Clasificarea diferitelor forme de hepatită

Etiologia hepatitei este vastă, aceasta putând fi determinată de o serie de virusuri diferite din punct de vedere filogenetic și morfologic, dar și de anumiți factori predispozanți ce reprezintă caractere individuale ale fiecărei persoane în parte.

Cea mai frecventă formă de hepatită este cea determinată de virusurile hepatitice, denumite cu litere de la „A” la „G”, în ordinea în care acestea au fost descoperite, prima descriere a variantelor A și B fiind realizată la jumătatea secolului XX. Particularitatea hepatitei cauzată de agenții virali specifici este reprezentată de riscul de cronicizare a bolii, unele dintre principalele afecțiuni ce pot rezulta în urma contactării acestor virusuri fiind:

  • hipertensiune portală;
  • carcinomul hepatocelular;
  • fibroza hepatică;
  • ciroza hepatică. (1, 2)


Hepatita A

Virusul hepatitic A este responsabil, alături de virusurile B și C, de aproximativ 90% din cazurile diagnosticate de hepatită din Statele Unite ale Americii, în special din cauza ușurinței cu care acesta se transmite. Aceasta se mai numește, în mod informal, și „boala mâinilor murdare”, deoarece contactarea agentului infecțios se face pe care fecal-orală, în special, mai exact prin atingerea unor obiecte sau prin consumul unor alimente pe care anterior le-a atins o persoană infectată, ce îl purta pe mâini. (1)

Dinamica îmbolnăvirii cu hepatită de tip A este una agresivă, perioada de incubație a virusului fiind de patru săptămâni, iar simptomele aferente contactului incluzând anorexie, amețeală, greață și vărsături, ce pot fi confundate cu manifestări întâlnite în cadrul altor infecții gastrointestinale sau respiratorii. În general, acest tip de hepatită nu evoluează spre formele cronice ale bolii, prevalența hepatitor virale cronice cauzate de virusul hepatitic A fiind mai mică de 1%. (3, 4)

Diagnosticarea acestui tip de hepatită se face pe cale sanguină, diagnosticul pozitiv al infecției cu virus hepatitic A fiind reprezentat de prezența anticorpilor specifici acestui agent infecțios, ce se află în fazele acute sub forma imunoglobulinelor M, iar în decursul procesului de cronicizare sub forma imunoglobulinelor G, acestea persistând decenii în circulația sanguină. (1, 4)

Hepatita B

Virusul hepatitic B generează o formă de hepatită similară cu cea determinată de virusul A, acesta putând fi contactat prin contactul fluidelor corporale, în general, cel mai frecvent prin relații sexuale, transfuzii de sânge sau produse sanguine și utilizarea de ace nesterilizate, la persoanele care își administrează droguri intravenos. În plus, demn de menționat este și faptul că acest virus poate fi transmis fătului de către mama infectată, prevalența acestei situații fiind cuprinsă între 70% și 90%. (1, 6)

În urma celor 12 săptămâni de incubație, virusul hepatitic B este înlăturat din organism de către anticorpii specifici creați între timp, la fel ca în cazul hepatitei A, studiile arătând că majoritatea persoanelor care au suferit forma acută a infecției își revin complet, fără să dezvolte afecțiuni hepatice cronice. De asemenea, o particularitate a acestui agent viral este capacitatea de a determina o suprainfecție cu virusul hepatitic D, a cărui acțiune virală este posibilă doar în contextul unei infecții deja existente cu VHB. (4, 5, 7)

Diferențe între virusurile hepatitice

Majoritatea virusurilor hepatitice prezintă o multitudine de elemente fiziologice și morfologice comune, însă caracterul diferit al manifestărilor pe care le determină la nivelul organismului reprezintă un temei pentru delimitarea particularităților acestora.

Din punct de vedere al prevalenței, virusurile hepatitice A și B sunt cele mai comune, pe locul al treilea situându-se VHC. În schimb, riscul ca boala inițială să evolueze spre hepatită cronică diferă de incidența infecțiilor cu diferiții agenți virali, întrucât cea mai periculoasă formă de hepatită este cea determinată de virusul hepatitic C, mai exact de 55% - 85%, în timp ce virusurile A și B prezintă un risc de 1% de evoluție spre forme severe. (1, 3)

Hepatitele non-virale

Din categoria factorilor ce induc apariția hepatitei se numără și agenți non-infecțioși, cel mai comun fiind consumul de alcool. Conform studiilor, incidența acestei etiologii a hepatitei în Statele Unite ale Americii este de 8%, ceea ce se traduce numeric în aproximativ 16 milioane de cazuri de hepatită alcoolică diagnosticate, menționând totodată că estimările sugerează că procentul real este de aproximativ 12%, întrucât simptomele acesteia nu sunt evidente. (3)

De asemenea, un alt tip de hepatită non-virală este hepatita autoimună, ce afectează aproximativ 5 persoane dintr-un milion în Europa de Vest. În ciuda incidenței relativ scăzute ale acesteia, în comparație cu celelalte forme de hepatită, afecțiunea este responsabilă de 6% din cazurile de transplant hepatic în Emisfera Vestică, ceea ce îi conferă un caracter îngrijorător din punct de vedere clinic. (5)

Întrebări frecvente despre hepatită

Ce alimente să evit dacă sufăr de hepatită?

De elecție pentru limitarea distrucției țesuturilor hepatice, în acest context, este evitarea alcoolului, întrucât acesta poate să grăbească evoluția leziunilor deja existente. (8)

Sufăr de hepatită C. Care este riscul de a o transmite?

Virusul hepatitic C se transmite majoritar pe cale sanguină, așadar contactele accidentale din urma tăierii sau a înțepării ar trebui evitate. (8)

Ce medicamente pot lua dacă am hepatită?

Este bine ca medicamentele ce conțin substanțe metabolizate hepatic să fie evitate. Printre aceasta se numără:

  • acidul acetilsalicilic (aspirina);
  • ibuprofenul;
  • acetaminofenul. (8)

Hepatita poate fi tratată?

Formele acute de hepatită nu necesită un tratament specific, fiind necesară doar vindecarea locală a țesuturilor hepatice și înlăturarea agentului viral din organism. În schimb, hepatita cronică necesită medicație, menită să controleze daunele pe care virusul le induce, deoarece forma finală a bolii este reprezentată de cancerul hepatic. (9)

Cum se previne dezvoltarea hepatitei?

Igiena constantă a mâinilor și folosirea mijloacelor contraceptive sunt de elecție pentru a nu avea contact cu virusurile hepatitice. De asemenea, persoanele care consumă droguri intravenos trebuie să se asigure că acele pe care le folosesc sunt sterile, în cazul în care evitarea acestui obicei nu este posibilă. (9)


Data actualizare: 19-10-2022 | creare: 19-10-2022 | Vizite: 1154
Bibliografie
1. Hepatitis, https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK554549/
2. Feinstone SM. History of the Discovery of Hepatitis A Virus. Cold Spring Harb Perspect Med. 2019 May 1;9(5):a031740. doi: 10.1101/cshperspect.a031740. PMID: 29712682; PMCID: PMC6496330.
3. Etiology of Chronic Hepatitis, https://www.msdmanuals.com/professional/hepatic-and-biliary-disorders/hepatitis/overview-of-chronic-hepatitis
4. Hepatitis, https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/hepatitis
5. Hepatitis D, https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/hepatitis/hepatitis-d
6. What is Viral Hepatitis?, https://www.cdc.gov/hepatitis/abc/index.htm
7. Types of Hepatitis, https://nyulangone.org/conditions/hepatitis-a-b-c/types
8. Hepatitis C for Patients, https://www.hepatitis.va.gov/hcv/patient/faqs/index.asp
9. Frequently Asked Questions About Hepatitis, https://www.lifespan.org/centers-services/viral-hepatitis-initiative/frequently-asked-questions-about-hepatitis
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Semne de hepatită - cum recunoaștem hepatita
  • Tipurile de hepatită și gravitatea fiecăreia
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum