un om apune!

si e printre prietenii mei, un om care nu merita soarta asta...ca atatia altii veti spune..Ma gandesc doar cum as putea sa-l ajut..medicatia nu vrea s-o ia, nu mananca mai nimic si e in pericol de-a fi dat afara de la locul de munca, daca situatia nu se amelioreaza...A...sindrom nevrotic.Are cineva vreo recomandare de un medic competent in domeniu?sau..homeopat?Va multumesc pentru orice paperi!

Este mai greu sa va spun ce boala are prietenul d-voastea deoarece ne dati putine relatii. Diagnosticul de sd.nevrotic este pus de medicul psihiatric dupa ce bolnavul a fost investigat de mai multi doctori de diverse specialitati si s-a exlus o boala organica..Scrieti-ne cu ce simptome a inceput boala si ce investigatii (analize ), condultatii a mai facut, , ca sa va putem spune ce sa faceti in continuare.Poate trebuie internat.

Este mai greu sa va spun ce boala are prietenul d-voastea deoarece ne oferiti putine relatii. Diagnosticul de sd.nevrotic este pus de medicul psihiatric dupa ce bolnavul a fost investigat de mai multi doctori de diverse specialitati si s-a exlus o boala organica..Scrieti-ne cu ce simptome a inceput boala si ce investigatii (analize ), condultatii a mai facut, , ca sa va putem spune ce sa faceti in continuare.Poate trebuie internat.

Pai!ma bucur k va faceti timp si pentru problema prietenului meu, la care ma gandesc continuu de cand am aflat.Nu am toate detaliile dar va spun ce stiu momentan:s-a declansat in 2002 cu anxietate si teama de colegi, medicul i-a prescris Zyprexa pe care l-a luat o perioada apoi i-a schimbat tratamentul alt medic, ingrozit k a luat 2 ani Zyprexa.Nu stiu ultimul medicament dar stiu k l-a intrerupt si dupa o luna au inceput problemele:se plimba singur pe strazi, prin casa cu mainile la urechi, il mananca urechile, nu are absolut deloc pofta de mancare, are mici porniri violente, de exemplu imbratiseaza prietenii astfel incat ii doare...A!si lipsa concentrarii.Un baiat foarte foarte destept, de 30 ani..parintii au clacat deja...nu lupta si zic ca-l pensioneaza.Mi-e f greu, sa vad cum se sfarseste ca om!Va multumesc din suflet.

Draga Oana, bolile psihice sunt greu de suportat atat pentru bolnav cat si pentru cei dragi.
Dar daca persoana bolnava este inconjurata de dragoste, daca sta linistita si nu se supara sau sperie sau streseaza, are toate sansele sa se simta mai bine.
Pasele proaste uneori sunt de durata, dar alterneaza cu pase mai bune, fara sa te sperii, vreau sa te avertizez ca aceste boli sunt cam cronice, adica ramane pe toata viata o sensibilitate crescuta.
Vreau inca sa iti ami spun ca eu si fratele meu avem cate o forma de schizofrenie sau stie Dumnezeu mai bine ce anume exact. Desi avem uneori perioade mai proaste, mai ales toamna si primavara, putem trai linistiti.
Daca parintii vor sa il pensioneze poate nu este rau, eu stau acasa de 8 ani si daca stau linistita mi-este mult mai bine.
Daca sunteti din Bucuresti, v-as recomanda pe domnul doctor Tudose de la Spitalul Universitar (municipalul), sau pe domnul doctor Poalelungi de la spitalul Militar, sau Domnul Mihailescu directorul spitalului Alexandru Obregia, sau Doamna Ana Irina Dan de la acelasi spital.
Eu fiind bonava de 14 ani, mai ales cand ma simteam mai rau mergeam la multi medici, iar dintre toti la care am fost, cei enumerati mai sus mi s-au parut foarte competenti si umani.
Cat despre medicatie, este pe incercate, ce ii face bine respectivului, va vor spune si medicii.
Numai bine si nu iti pierde speranta!

buna, daca are posibilitatea sa mearga la sanatoriu nevroze predeal

l-au internat.pentru cateva saptamani, zic ei.si eu zic k mai rau ii face.doarme non-stop, nu poate vorbi.ii dau mult Diazepam.medicii...mai necooperanti n-am vazut!Cred k de-acuma...merge doar spre rau.Si parintii lui sunt cei care decid si tare prost mai decid, dupa parerea mea.Au o incredere oarba in medic, k o sa-l faca bina, k asa a promis.La orice propunere de-a mea, raspund cu "Nu te baga".Ma doare, dar n-am ce face.Sper sa trec peste tristetea care m-a cuprins, vazand asa o situatie!E printre cele mai dureroase lucruri pe care le-am trait.Va multumesc pentru sfaturi.Daca m-ar lasa, chiar poate as face mai mult.Asa...Sa va fie cat mai bine!

Draga mea, boala psihica este dificila si imprevizibila. Medicatia este pe incercate.
Fiind vorba despre o boala destul de grava, care uneori are consecinte la fel de grave cum sunt tentativele de suicid, de aceea parintii tanarului spun" nu te amesteca"
Si mie mi se parea ca nici tratamentele, nici internarile nu ma ajuta, nu imi dispareau halucinatiile auditive, dar dupa vreo doi ani m-am linistit.
Se va linisti si el simtitor, medicii isi vor face treaba iar Dumnezeu va pune El mila.
Nu dispera, pasele rele nu sunt vesnice, dar in timpul lor exista riscul unor acte necugetate, eu nu il cunosc pe el, dar spun la modul general.
Numai bine si sanatate !