Terapie cognitiva pentru atacuri de panica?

Voi ati facut terapie cognitiv-comportamentala pentru atacuri de panica? Daca da, v-a folosit la ceva?
Eu nu inteleg de ce la mine nu functioneaza acest tip de terapie. In momentul unui atac de panica daca incerc sa gandesc rational (cum zic psihologii) devin si mai anxioasa si intru si mai tare in panica. Ati patit asa ceva si voi?
Cand am un atac de panica si spun va trece in curand, am control asupra mintii si incerc sa respir abdomninal intru si mai rau in panica. E normal asa ceva sau mintea mea e defecta? De asemenea ma epuizeaza enorm sa gandesc rational in acele momente.
Sunt curioasa daca voi ati incercat terapie si daca a functionat. Si nu numai pentru atacuri de panica, ci si pentru alte tulburari psihice.

NU am incercat.

propunere:
incearca sa elimini CAUZA care te aduce la acea stare de atac de panica in cursul unei zile:
ca n-o fi venit din senin..ceva ceva te supara: parintii, iubitul, examen, serviciu, sotul, copiii, etc..
ASTA trebuie REvizuit
cele bune,

Da, mi se intampla si asta in timpul atacurilor de panica.

Eu fac terapie cognitiv comportamentala din Septembrie 2012. Am inceput cu terapia asta pt atacuri de panica cu agorafobie, acum continui cu acelasi tip de terapie pt relatia de cuplu. Bineinteles ca s-a facut si o psihanaliza ca sa vad de unde au venit atacurile de panica.
Dupa parerea mea, acest tip de terapie necesita timp, este un proces mai indelungat, nu ai cum sa vezi rezultate intr-un timp prea scurt.
Ai rabdare sa te cunosti, ai rabdare sa iti cunosti simptomele de panica si cum sa te descurci cu ele. Vor trece, iti garantez din proprie experienta ca vor trece.
Bineintele ca este importanta si capacitatea terapeutului de a lucra cu tine. Eu am lucrat cu un psiholog clinician, cu un cognitivist.

Si ca sa nu ma mai lungesc si sa iti raspund la intrebare, da. Pe mine personal m-a ajutat 100% si inca ma mai ajuta.

Nu am mai avut atacuri de panica de cel putin 1 ani, inca mai am stari anxioase mai intense insa stiu sa le recunosc si le las sa treaca pt ca stiu ca anxietatea si atacurile de panica nu ma omoara si nu imi fac nimic rau. Sunt doar niste stari fizice intense si neplacute pe care eu le tolerez greu, stari care vin in urma gandurilor constiente/subconstiente pe care le am. Lucreaza cu gandurile si lucreaza cu starile asa cum ti-a recomandat terapeutul. Nu uita de exercitiile de relaxare musculara sau trainingul autogen sau ce ti-a dat sa faci, nu uita de respiratia abdominala care este foarte importanta, fii constanta in ceea ce faci.
In moment de panica respiratia abdominala este foarte foarte buna, inteleg ce zici tu, este doar greu sa rezisti fizic tentatiei de hiperventilare. Insa impune-ti sa rezisti. Da-ti timp. La mine stiu ca dureaza cca 20-30 minute pana cand senzatiile fizice cresc pana la un anumit nivel si apoi scad. Da-ti timp si ai rabdare.
Evident ca expunerile sunt cruciale pentru cei cu atac de panica si/sau agorafobie si/sau orice alt tip de fobie.

Succes! ai incredere ca va trece! asculta ce iti spune terapeutul sa faci, AI RABDARE, este un proces care necesita timp! fii structurata si lucreaza cu tine!

Multumesc mult Zaida. Deci terapia nu este de scurta durata asa cum credeam eu, ci se intinde chiar pe parcursul mai multor ani. Mi se pare foarte interesant acest lucru, avand in vedere ca unii terapeuti se grabesc sa termine cat mai repede si nu au rabdare. Ei considera ca este nevoie de maxim 10 sedinte, cel mult 20. Eu consider ca cine sta in terapie trebuie sa stea cat timp are nevoie si pana cand e bine si isi controleaza foarte starile, desi dureaza foarte mult timp. Si boala a venit in mult timp, si la fel recuperarea este lenta. Si trebuie multa rabdare. Nu se poate atat de repede sa apara rezultatele asteptate.

Eve90, din contra, psihoterapeutii sunt de parere ca trebuie sa faci mai mult timp, doar asa isi mai iau si ei un ban, cel putin din motivul asta nu isi doresc sa scape de tine repede.

Da, cei mai multi psihoterapeuti vor sa prelungeasca terapia pentru a lua cat mai multi bani, dar exista si exceptii. Eu sincer am intalnit exceptii de la aceasta regula. Poate am avut eu mai mult noroc.

Acum mai mult timp am intalnit o psihologa care voia sa scape de mine cat mai repede. Si a scapat :)
Se pare ca eu nu obtin rezultatele dorite in urma terapiei, dar trebuie insistat mai mult. Eu singura nu ma descurc, daca ma descurcam nu mai apelam deloc la psihoterapie. Si pot zice ca am avut rezultate bune, dar nu am scapat definitiv de probleme asa cum ma asteptam.
Am avut niste progrese, dar inca nu pot sa controlez singura simptomele (adica fara ajutorul pastilelor).
O perioada a fost foarte bine, am crezut ca sunt bine si nu vor mai reveni problemele. Dar iar au revenit, si cu intensitate mare. Cred ca asa e aceasta tulburare, nu mai scapam de ea niciodata. E foarte greu sa traiesti zi de zi cu anxietatea, cand ti se pare un efort foarte mare si simplul fapt ca respiri. Numai cine a trecut prin asta poate intelege. Pentru ceilalti e foarte greu de inteles. Chiar si pentru psihologi e greu de inteles. Ei stiu din carti, dar realitatea este alta. Cine nu a trecut prin asta nu poate sti, isi poate doar imagina, ceea ce e diferit.

Eve, tu zici perfect ce zici.
Eu mai am si TOC pe langa anxietate, la mine e mai condimentata treaba.
Sunt la primul psiholog, vad ca isi da interesul dar sunt putin sceptica in privinta reusitei. Am zis totusi sa incerc, sa nu imi para rau mai tarziu.
Tu ce antidepresive iei?
Eu iau serlift de vreo 4 luni, dar imi este rau cu el, am anxietate zilnic, si un fel de atacuri de panica usoare, cand simt cum sa sufoc.
Nu am chef sa fac nimic, sunt ca un robot, zilnic imi indeplinesc sarcinile dar nu obtin nici o satisfactie.
M-am saturat sincer sa ma tarasc asa prin viata..

Da, stiu ca recaderile sunt parte din procesul de vindecare si sunt normale, numai ca mi-as dori sa nu mai apara deloc.
Am incredere in psihoterapie pentru ca intotdeauna m-a ajutat si am avut rezultate. Dezamagirea mea ar fi ca nu am scapat definitiv de atacuri de panica. Stiu ca nu ma omoara, dar sunt foarte neplacute.
Pentru katy : incearca totusi psihoterapie si vei vedea daca ai rezultate, sau nu.
Cu ajutorul psihoterapiei am invatat sa nu mai dau atat de mare atentie si importanta acestor stari. Cu cat le dam mai multa atentie cu atat mai tare se inrautatesc. Cu cat ne concentram mai tare asupra unui simptom cu atat mai mult acel simptom se amplifica. Nu reusesc sa pun asta in practica mereu, pentru ca e atat de greu uneori... E extrem de greu in unele momente sa nu bagi in seama simptomele pentru ca sunt prea intense... Cei care au trecut prin asta stiu despre ce vorbesc.
Antidepresive am luat-cipralex, remeron si anxiolitic (bromazepam). In prezent iau remeron si nu ma ajuta absolut deloc in anxietate. Anxietatea o controlez singura, uneori reusesc, alteori nu. Dar zilnic am anxietate, mai ales ca sunt si in sesiune si mereu sunt motive de stres.
Katy, incearca sa faci orice poti, macar stii ca ai facut tot ce a depins de tine. Asa am facut si eu, am incercat multe si inca mai incerc. Este o lupta permanenta.
Si eu imi indeplinesc sarcinile zilnice fara satisfactie, de asta mi-am si dorit sa mor. Dar se pare ca in ultimul timp e mai bine, simt putin mai multa satisfactie. Viata noastra devine foarte grea din cauza anxietatiI, din pacate.

Schimba tratamentul daca iti este rau cu Serlift. Din cate stiu acesta creste anxietatea. Nu inteleg cum medicamentele care ar trebui sa ne ajute ne ofera exact problemele de care vrem sa scapam.

Eu fac si psihoterapie, sunt la a 5a sedinta, intr-adevar simt ca este mai bine, o sa ii dau timp sa aiba un efect.
In multe privinte (mai putin obsesia principala cu parul) stiu sa gestionez situatiile anxioase.
Acum sunt rau si de la serlift si intr-adevar, ma tarasc, iau niste calmante din plante numite hyper-calm pana o sa ajung la dr mea.
Majoritatea psihologilor considera ca TOC nu se vindeca, se amelioreaza numai, deci de ce mi-as face sperante desarte ca voi scapa de boala asta nenorocita?!
Nu-mi doresc sa mor, am o fetitza langa care vreau sa fiu toata viata, doar ca imi este greu psihic, si ma oboseste teribil lupta asta zilnica cu mine insami..

Si sa stii ca si eu mi-am pus problema asta, din moment ce iau pastile, de ce continui sa ma simt rau?!
Nu mai stiu ce sa cred, sincer.

Multumim domnilor si doamnelor psihologi care participa aici dandu-ne sfaturi bune.
Eve, eu aveam niste atacuri de panica ingrozitoare, ajungeam la camera de gatda cu caderi de calciu, tremuraturi, akatisie, si desi am fost avertizata la un moment dat de o doctorita care mi-a zis ca este pe fd nervos, eu tot refuzam sa cred.
Atunci m-am hotarat sa merg la un medic psihiatru care mi-a prescris velaxin, si m-a asigurat ca nu voi mai avea parte de aceste atacuri, cel putin nu in forma aia (de somatizare).
Am urmat tratament, si pot spune ca a avut dreptate, am scapat de atacuri de panica, nu am mai ajuns la urgenta, nu am mai avut somatizari.
Ca ma lupt cu anxietate, depresie si toc, e alta poveste, dar atacuri de panica la acel nivel sunt doar o amintire urata.

Inseamna ca tie ti-a ajutat tratamentul foarte mult. Eu inca am atacuri de panica, care dureaza foarte mult. Si acum in ultimul timp traiesc cu o frica foarte mare, este groaznic pentru mine. Si mintea mea e slabita, la fel si corpul. Fiecare zi e o lupta uriasa, cu orele, cu timpul, ma rog sa treaca timpul mai repede, sa treaca ziua, sa se termine totul.
CE bine ca ai scapat de atacuri de panica. Nu le doresc nici celui mai mare dusman.
Si culmea ca eu am facut tot ce a tinut de mine, am facut expuneri, restructurare cognitiva, exercitii de relaxare, am luptat sa controlez atacurile fara pastile, dar se pare ca e o lupta pierduta din start.

Subscriu la comentariul domnului psiholog.
Mergi pe alta schema de tratament. Eu sunt un exemplu bun ca exista solutii, si rezultate bune. Cu alte cuvinte se poate scapa de atacurile de panica.
Mergi la dr tau sa iti schimbe tratamentul.

Asa pateam eu, respiram adanc si des, ca si cand nu mai aveam aer...

Din pacate, nu functiona nimic, ma intorsesem si de la camera de garda unde primisem o perfuzie, calmante (cred ca diazepam, oricum nu a functionat si el), calciu, ajunsesem din nou acasa, dadusem in akatisie, si tot respiram de parca ma sufocam (incercasem si metodele mai sus mentionate, care din pacate nu mi-au ameliorat starea).
Probabil ca eram intr-un stadiu avansat al episodului atacului de panica..

Le-am facut.
Am un microadenom hipofizar, si o anomalie cromozomiala congenitala.
Sunt convinsa ca si problemele astea au o mare contributie.

buna ziua,
zici...abia acum
am "Am un microadenom hipofizar, si o anomalie cromozomiala congenitala. "
asta trebuia precizat si tratat inca demult
ai tratament pt asta?

iti doresc un Pasti linistit !
cele bune,

Buna,
Inainte sa ajung la psihiatra am depistat cele de mai sus la insitutul parhon, de acolo am fost indrumata si catre psihiatrie, au fost toate in ordinea necesara.
Si am informat doamnele doctor, pe fiecare de diagnosticul celeilalte.
Da, am tratament de substitutie hormonala, mai mult nu se poate face in cazul microadenomului hipofizar, pentru ca este stationar, si nesecretant.
Multumesc!

Paste fericit si minunat!
Si sanatate multa!