Tentative de suicid
Bunaa! Nici nu știu cum să încep să scriu acest mesaj. Caut o persoană ca mine, care să mă înțeleagă și care să nu mă judece.
Încă din septembrie starea mintală mi s-a înrăutățit. Înainte de data asta, mă puneam tine sub control. Am inceput un an nou, clasa aVIIIa. Stiu că nu am voie să scriu pe acest forum, deoarece sunt prea mica, dar am vazut o oportunitate pentru a mi se face dreptate si am zis de ce nu.
Inainte de septembrie încă eram un copil visător, nu ma gandeam la multe prostioare decat suicidul sau fugitul de acasa. Odată cu venirea pandemie mi s-a schimbat si mentalitatea. Am inceput sa devin mai nepăsătoare, fara chef de viata si chiar "lenesa", nemotivată, bineînțeles toate acestea pe parcurs.
Mă fascinează moartea foarte mult. Ma gandesc la suicid demult, dar niciodată atat de mult ca acum. As vrea să o fac cu trenul, mai ales ca stau aproape de gara, plus de asta am o alta trauma legata de caile ferate...(nu vreau sa intru in detalii). Tin sa mentionez ca in octombrie am fost la psihologul scolii care mi-a înrăutățit situația, deoarece nu se pricepea la problemele Inca sunt genul acela de copil care ar mai iesi afara sa joace leapșa, dar nimeni nu e ca mine si prefera toti de varsta mea sa fuga dupa "relatii" penibile. Ei nici nu stiu ca-si pierd viata, copiind tot ce prind in jur, in loc sa faca niste lucruri gandite cu cap. Mi se spune deseori ca sunt prea matura pentru varsta mea. Este adevarat. Cand ma apuca filozofia, apăi nu mă opresc până nu spun totul pana la capat. Probabil de aceea nu prea ma incadrez in zona asta a copiilor, fiind inca "copii", fara prea multă experiență, iar gandirea fiind împărțită cu a parintilor. Eu sunt independenta de mica.
Inainte de pandemie, eram si o fire creativa si extrovertita, care treptat s-a incuiat in ea.
Vorbesc mult singura, chiar si pe strada incep sa rad aleatoriu, din cauza gândurilor mele din cap, iar persoanele din jur imi arunca priviri de mila si frica in acelasi timp. Rad singura, plang singura, ma distrez singura. Practic îmi astup golurile reale cu cele imaginare si chiar ma ajuta cateodata, iar alte dați mă dă peste cap complet. Eu ma supar pe mine, tot eu ma impac cu mine.
Nu am dat foarte multe detalii, deoarece nu vad de ce as scrie mult si fara rost, daca interlocutorul nu m-ar intelege nici la ce am spus in mare.
Tata a vrut sa sune la ambulanta de mai multe ori si ma avertiza ca ma pune in camasa de forță. Nu stiu ce anume fac de sa-l las cu impresia ca sunt un pericol pentru familia lui. El da mereu vina pe mine. Am decis ca vara asta (daca trec examenul) sa ma ocup de toate, atat fizicul meu cat si psihicul meu. Vreau mai intai sa-mi schimb fizicul, sa mananc mai corect (si sa nu fie nevoie sa imi induc senzatia de voma continuu dupa ce mănânc). De fiecare data după ce mancam ma simteam vinovata si vomitam intr-o punga, pe careai apoi o ascundeam si așteptam momentul potrivit sa scap de ea. Pe lamga asta, deoarece nu am mai iesit afara, vreau sa merg la sala, sa ma inalt, sa vizitez poate un nutritionist, sa scap de coșuri, sa-mi pun aparat dentar si sa-mi fac lentile (deoarece ochelarii nu-mi plac si din cauza pandemiei sunt nevoită sa port, deoarece din cauza scolii online mi s-au sensibilizat ochii si am facut miopie). Pe partea psihica, vreau in continuare sa raman cu genul de muzica pe care il ascult, numai melodii in engleza (sad rap si electronic/phonk, sad rap e ceva trist, depresiv, dar accurate și exact despre viata mea, iar electro este un boost de confidence, mai fericit), vreau sa scap de gandurile negre, de visele cum omor oameni, cum imi omor familia, cum fug de acasa, cum ma sinucid, cum omor animale, cum chinui oameni, etc.
Nu stiu ce sa mai spun. Intrebarea mea firească ar fi daca, cu toate întâmplările de mai sus, plus alte povesti mai grave (dar nu vreau sa le spun si pe acelea) ar trebui sa merg la un medic, care poate mai tarziu sa ma trimita la un spital?
As vrea un psiholog cu care sa vorbesc online, deoarece momentan nu sunt "pregatita" sa merg la unul, dat fiind faptul ca părinți nu vor si trebuie sa ma tin cu gura de ei.
Încă din septembrie starea mintală mi s-a înrăutățit. Înainte de data asta, mă puneam tine sub control. Am inceput un an nou, clasa aVIIIa. Stiu că nu am voie să scriu pe acest forum, deoarece sunt prea mica, dar am vazut o oportunitate pentru a mi se face dreptate si am zis de ce nu.
Inainte de septembrie încă eram un copil visător, nu ma gandeam la multe prostioare decat suicidul sau fugitul de acasa. Odată cu venirea pandemie mi s-a schimbat si mentalitatea. Am inceput sa devin mai nepăsătoare, fara chef de viata si chiar "lenesa", nemotivată, bineînțeles toate acestea pe parcurs.
Mă fascinează moartea foarte mult. Ma gandesc la suicid demult, dar niciodată atat de mult ca acum. As vrea să o fac cu trenul, mai ales ca stau aproape de gara, plus de asta am o alta trauma legata de caile ferate...(nu vreau sa intru in detalii). Tin sa mentionez ca in octombrie am fost la psihologul scolii care mi-a înrăutățit situația, deoarece nu se pricepea la problemele Inca sunt genul acela de copil care ar mai iesi afara sa joace leapșa, dar nimeni nu e ca mine si prefera toti de varsta mea sa fuga dupa "relatii" penibile. Ei nici nu stiu ca-si pierd viata, copiind tot ce prind in jur, in loc sa faca niste lucruri gandite cu cap. Mi se spune deseori ca sunt prea matura pentru varsta mea. Este adevarat. Cand ma apuca filozofia, apăi nu mă opresc până nu spun totul pana la capat. Probabil de aceea nu prea ma incadrez in zona asta a copiilor, fiind inca "copii", fara prea multă experiență, iar gandirea fiind împărțită cu a parintilor. Eu sunt independenta de mica.
Inainte de pandemie, eram si o fire creativa si extrovertita, care treptat s-a incuiat in ea.
Vorbesc mult singura, chiar si pe strada incep sa rad aleatoriu, din cauza gândurilor mele din cap, iar persoanele din jur imi arunca priviri de mila si frica in acelasi timp. Rad singura, plang singura, ma distrez singura. Practic îmi astup golurile reale cu cele imaginare si chiar ma ajuta cateodata, iar alte dați mă dă peste cap complet. Eu ma supar pe mine, tot eu ma impac cu mine.
Nu am dat foarte multe detalii, deoarece nu vad de ce as scrie mult si fara rost, daca interlocutorul nu m-ar intelege nici la ce am spus in mare.
Tata a vrut sa sune la ambulanta de mai multe ori si ma avertiza ca ma pune in camasa de forță. Nu stiu ce anume fac de sa-l las cu impresia ca sunt un pericol pentru familia lui. El da mereu vina pe mine. Am decis ca vara asta (daca trec examenul) sa ma ocup de toate, atat fizicul meu cat si psihicul meu. Vreau mai intai sa-mi schimb fizicul, sa mananc mai corect (si sa nu fie nevoie sa imi induc senzatia de voma continuu dupa ce mănânc). De fiecare data după ce mancam ma simteam vinovata si vomitam intr-o punga, pe careai apoi o ascundeam si așteptam momentul potrivit sa scap de ea. Pe lamga asta, deoarece nu am mai iesit afara, vreau sa merg la sala, sa ma inalt, sa vizitez poate un nutritionist, sa scap de coșuri, sa-mi pun aparat dentar si sa-mi fac lentile (deoarece ochelarii nu-mi plac si din cauza pandemiei sunt nevoită sa port, deoarece din cauza scolii online mi s-au sensibilizat ochii si am facut miopie). Pe partea psihica, vreau in continuare sa raman cu genul de muzica pe care il ascult, numai melodii in engleza (sad rap si electronic/phonk, sad rap e ceva trist, depresiv, dar accurate și exact despre viata mea, iar electro este un boost de confidence, mai fericit), vreau sa scap de gandurile negre, de visele cum omor oameni, cum imi omor familia, cum fug de acasa, cum ma sinucid, cum omor animale, cum chinui oameni, etc.
Nu stiu ce sa mai spun. Intrebarea mea firească ar fi daca, cu toate întâmplările de mai sus, plus alte povesti mai grave (dar nu vreau sa le spun si pe acelea) ar trebui sa merg la un medic, care poate mai tarziu sa ma trimita la un spital?
As vrea un psiholog cu care sa vorbesc online, deoarece momentan nu sunt "pregatita" sa merg la unul, dat fiind faptul ca părinți nu vor si trebuie sa ma tin cu gura de ei.
1 comentarii
Buna. Trebuie sa va vada un psihiatru de copii (Spitalul Obregia, sectia 1, daca sunteti din Bucuresti) si un psiholog. Rugati parintii sa va duca. Nu stati asa. Se poate lua si tratamentul acasa. Nu e neaparat nevoie de internare.
Sanatate multa!
Sanatate multa!
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6Cui sa ma adresez?
- 99Adolescenta urata
- 8am nevoie de sfatul unui pshiolog
- 8Relatia dintre un profesor si o eleva
- 4O problema destul de jenanta...
- 10Ce vrea de fapt de la mn?:((
- 42 colege se taie... Un sfat va rog frumos :)
- 3oare trebuie sa consult un psiholog?
- 8fosta prietenului meu
- 13Adolescenta, intrebari si dileme
- 3adolescent care vrea sa renunte la scoala
- 3Problema psihica.
- 1Probleme cu mama
- 1Perfectionist
- 6Schimbari comportamentale sau ceva mai rau?
Mai multe informații despre: Psihologia adolescentei
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: