Problema erecție
![FlorinCristian](https://cdn.romedic.ro/img/user-default.png)
Va salut!
Sunt un băiat de 18 ani, și vreau sa va povestesc, despre un lucru ce mi s-a întâmplat recent. Acest lucru ma macină prea tare, iar aici simt ca ma pot descarca.
Eram într-o seara cu un grup de prieteni.
Eu stăteam alături de o fata, o atingem pe sâni, fund, se vedea ca asta își dorește.
Cât am stat cu toți cei din grup, și făceam chestiile astea, penisul era în erecției maxima, nu aveam probleme. Dar când am ajuns în punctul sa ma duc în alta camera cu ea, pur și simplu erectia a dispărut. Exista puțin erecției, dar nu era la maxim, nu se pute făcea nimic cu penisul în acel punct de erecției.
Din acel moment încercăm sa fac cumva sa am erecției, începusem sa ma axez doar pe asta și sa uit ca ea este lângă mine, adică nu ma concentram la ceea ce se întâmplă între noi. Plus ca, ea își dorea sa se ajunga la penetrare.
Eu tot am încercat sa ma relaxez și sa nu ma mai gândesc la asta, dar n am putut.
Sunt distrus, ma simt ca ultimul om, deoarece nu e prima data când mi se întâmplă. N-am reușit sa am o partida normala de sex pana acum, din cauza acestei probleme.
Va rog, ajutați-mă cu niște sfaturi ceva, dacă ați trecut prin asta. Știu ca una dintre soluții ar fi un psiholog au sexolog, dar vreau aici momentan, niște răspunsuri care ma pot ajuta.
Mi-e scârbă sa ma privesc în oglinda, sunt prea demoralizat. Mi-e mult prea frica sa nu dezamăgesc

1 comentarii
![Psiholog Niculina Ciuperca](/arata_img.php?img=cont_184294.jpg&w=100&h=150&cale=/uploadpoze/forum)
Încearcă să apelezi la mângâieri în intimitate, nu atunci când sunt și alții de față, pentru că prelungirea erecției atunci când nu poți trece la act, epuizează, stresează, iar stresul provoacă diminuarea erecției.
Așteptarea produce emoție, iar atunci când vrei să ai performanță, mai apare și teama că nu vei fi la înălțimea așteptărilor partenerei, care te face să ratezi.

![Programari cabinete medicale, clinici](https://cdn.romedic.ro/icon/90x90-medic.png)
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 32 virgini.
- 3mare nevoie de ajutor. imi este frica sa nu se rupa prezervativul
- 3cand incerc sa imi decalotez penisul in erectie nu pot
- 3Dezvirginare fata
- 0Ce e de stiut inainte de a dezvirgina o fata ?
- 3E normal sa apara o astfel de durere?
- 14Siguranta inaintea inceperii vietii sexuale
- 2Dupa dezvirginare
- 2Nu simt placere în timpul actului sexual.
- 4Sunt virgina, pot ramane insarcinata?
- 2sperma posibil in vagin
- 3Nu reușesc sa simt plăcere prin penetrare cu degetul
- 1Sângerare vaginala
- 1Oare sunt gravida?
- 4Problema sex!
- 3Risc sarcina?
- 3Vagin prea stramt
- 4Dezvirginare si sarcina
- 5Dezvirginare cu durere
Mai multe informații despre: sexul pentru prima data
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: