Pot avea un copil daca am o afectiune psihica?

Buna ziua,
Sufar de tulburare afectiv bipolara de aproape 7 ani, in momentele de cadere manifestandu-se doar latura depresiva. De 5 ani iau tratament cu Serquel XR 200, Deparkine si Efectin 75.
As vrea sa stiu in ce conditii pot avea un copil si care sunt riscurile!
Multumesc!

Ca sa ramai insarcinata ar trebui sa fi cu medicamentele pe 0. Si exista riscul ca si copilul sa mosteneasca boala.

Multumesc pentru raspuns, robymat, scurt dar la obiect!
Ma gandeam ca poate imi raspunde si un medic de specialitate.
Suferi cumva de aceeasi afectiune?

da, sufar si eu de TAB, tot depresiile predomina si la mine. insa norocul meu a fost ca eu m-am imbolnavit dupa ce am nascut. baiatul meu are 10 ani si eu m-am imbolnavit acum 3 ani.
din pacate nu cred ca iti va raspunde vreun medic, deoarece am observat ca in ultimul timp medicii nu prea mai dau raspunsuri pe acest forum. tot de la colegi de suferinta vei mai primi raspunsuri.
cand ai avut ultima depresie si cum ai iesit din ea? si ce tratament iei?

cu tratament seroquel, efectin, deparkine si frontin.

Tot o colega de suferinta sunt si eu si nu cred ca este indicat ca noi sa avem copii.Medicii spun ca atunci cand unul dintre parinti are o boala psihica riscul de transmitere la copil este in jur de 30-35%.Este MARE riscul.
In afara de asta nu se poate sa renuntam la tratament ca sa avem o sarcina fara probleme, pt ca problemele bolii revin daca oprim tratamentul.Apoi, aici vorbesc numai din proprie experienta, eu cu depresiile pe care le am nu pot avea grija nici de mine insami, dar de un copil?! Nici nu poate fi vorba de asa ceva.Un copil implica o responsabilitate enorma, un angajament pt tot restul vietii.Sunt multe aspecte de care noi bolnavii psihic trebuie sa tinem cont, sa le cantarim bine si sa luam cea mai inteleapta decizie in acord cu afectiunea noastra.
Gandeste-te bine ce faci Maria...Eu am mostenit boala de la mama si nici nu stii cat de greu este pt un copil sa-si doreasca sa nu se fi nascut din cauza ca are o boala psihica ce il impiedica sa aiba realizarile unui om sanatos!Si in anumite momente de disperare sa-si urasca parintii ca l-au adus pe lume si i-au mai si transmis boala...

buna, sotul meu a fost diagnosticat cu depresie bipolara in 1998, de atunci e in continu tratament, a avut si episoade dificile cu spitalizare de vreo 5 ori dar in ultimi 5 ani nu a fost spitalizat, isi vede pshiatrul la fiecare 3 sau 6 luni, intrebarea mea este daca medicamentele lui ma afecteaza pe mine sa raman insarcinata? suntem casatoriti de 3 ani si suntem f fericiti, sunt si perioade mai dificile cand sotul e in "lumea lui" dar am trecut intodeauna peste ele. Acum ne dorim foarte mult un copil, eu am ramas insarcinata acu 2 ani dar am pierdut la 7sapt, si de atunci tot incercam si nimic, am fost si la medic si suntem ok. Totusi asi vrea sa stiu daca medicamentele lui il fac ca sperma sa nu fie fertila.
Va multumesc pt acest forum.

Ar trebui asa:
-sfat genetic-pentru a vedea care este riscul genetic
-discutie cu medicul psihiatru curant-pentru edificare in ceea ce priveste farmacologia medicamentelor pe care le ia
-planning familial cu medicul de familie-pentru gasirea perioadei optime de procreere
Numai bine!

@ tiger 35

Stimata doamna nu va este de ajuns cat l-ati vazut pe sotul dumneavoastra suferind in ultimii 12 ani ?

Eu am tulburare afectiva bipolara si stiu clar cat de cruda si de perversa este aceasta boala.

Sotul dv. este de acord sa aveti copii in conditiile in care ar exista sanse ca acei copii sa se imbolnaveasca ? Poate ca nu se nasc asa. Imbolnavirea se petrece de obicei in adolescenta desi stiu de cazuri concrete in care tulburarea a inceput sa apara de la varste fragede de 3, 4, 7 ani. O sa stati cu frica asta toata viata ?

Aveti nevoie sa ii vedeti si pe copiii dumneavoastra suferind ?

Stiu cazuri de parinti cu un episod de depresie in viata sau cu anxietate care au dat nastere la copii care au facut psihoze si alte tulburari afective, de isi petrec toata viata cu medicamente sau din spital in spital.

Simplu fapt ca viitorul dv. copil isi va petrece viata in casa cu tatal care sufera de o tulburare psihica va fi o trauma pentru el.

V-ati gandit vreodata daca veti face fata cu amandoi bolnavi ?

pt clara,
nu inteleg cum puteti gandi asa.
"Simplu fapt ca viitorul dv. copil isi va petrece viata in casa cu tatal care sufera de o tulburare psihica va fi o trauma pentru el. "
Aici pe acest forum toti sau aproape toti suferim de o afectiune psihica.Asta nu inseamna ca suntem dusi cu totul.
.Multi dintre noi luptam zilnic sa fim bine, mergem la serviciu, avem grija de sot si copil, visam, speram si nu suntem altfel decat majoritatea oamenilor.
Nu vorbesc de cazurile grave.
Pt a fi on topic- cred ca cel mai bine ar fi sa aflati sfatul unui dr bun care sa faca anumite teste din care sa rezulte procentual riscul ca acest viitor copil sa mosteneasca boala tatalui.

@ pescarus

Pentru mine si pentru alte persoane din imediata mea apropiere a trai in casa cu o persoana care sufera de o tulburare psihica este foarte greu. Ba chiar asta a fost unul dintre motivele producerii imbolnavirii.

V-o spun din experienta, nu din intuitie. Inlcusiv parintii care nu sunt bolnavi, sufera si depun un efort deosebit pentru copiii care sunt bolnavi. De multe ori unii chiar le reproseaza. Asta o afirm tot din experienta.

Un copil daca il faci, nu il poti abandona nici peste un an, nici peste unul, nici peste 15 sa zicem (cam in adolescenta se declanseaza aceste boli). Trebuie sa te straduiesti si sa fii alaturi de el toata viata.

Daca unul dintre parinti este deja bolnav, ce garantii materiale ii poate oferi familia acelui copil ? Cine stie cat timp parintele bolnav poate merge la serviciu sa ii asigure acelui copil, oricum ar fi el, un trai decent ? Nu stiu daca ati observat dar mie nu prea imi place sa vorbesc prea mult pe forum.

Daca eu nu as fi intalnit astfel de cazuri in viata mea, nu as fi scris acum. Sunt lucruri reale cu care se confrunta prieteni sau cunostinte apropiate, nu va spun basme, nici nu imi imaginez lucruri.

Iar pe o mama care deja se afla sub tratament, indiferent de natura lui si vrea sa faca un copil, scuzati-ma dar nu o inteleg. Exista mijloace de protectie.

"Aici pe acest forum toti sau aproape toti suferim de o afectiune psihica.Asta nu inseamna ca suntem dusi cu totul."

Cine a zis ca suntem dusi cu totul ? Chiar nu m-am gandit la asa ceva.

Dar nu pot sa cred ca cineva de pe acest forum care sufera si stie din proprie experienta cat de chinuitoare este o boala psihica, repet, din proprie experienta... isi mai doreste copii, chiar cu riscul ca acel test (care nu cred ca exista) sa ii dea un procentaj de 1 %. Scuzati-ma dar nu mi se pare logic.

Si imi pare rau ca cei care se confrunta cu asemenea probleme nu au curajul sa vorbeasca in mod deschis si clar pe acest topic despre aceste lucruri. Sunt lucruri reale: cat de greu ii este unei persoane cu o boala psihica sa isi poarte crucea cum se zice sau sa suporte boala; cat de greu, de multe ori imposibil sa faca fata unui serviciu sau treburilor de zi cu zi; suportarea tratamentului cu toate efectele lui secundare de moment sau cu bolile conexe care apar ulterior (doctorita mea chiar asa s-a exprimat: trebuie sa ma obisnuiesc sa merg la medicul psihiatru lunar la control si apoi la ceilalti medici sa ma consulte pentru celelalte afectiuni, tot cronice, care apar... deci e ceva uzual); cine are grija de aceste persoane care nu pot avea grija de ele nici la tinerete, la batrinete, cand de exemplu parintii nu vor mai fi.

buna,

Clara, este ceva care nu se potriveste cu natura lucrurilor. hai sa privim boala psihica, ca ceva care poate fi inlaturat, si nu ca ceva care acapareaza /inghite/ afecteaza toata ramura genealogica distrugand-o.

observ ca ai o gandire logica, ca starea grava prin ai trecut a fost depasita, esti mai bine -desi, sub tratament.

Medicii psihiatri/stiinta psihiatrica - are ipotezele ei - ca orice alt sistem stiintific, dar este 100% un rezultat al gandirii limitate omenesti, lacunare chiar in acest domeniu.

sunt atatea erori in ce priveste bolnavul - ca individualitate si structura unice - incat de multe ori se dau cu presupusul de la inceput si pana la sfarsit in atribuirea diagnosticului/tratamentului corespunzator.

EI, bine, tocmai aceasta marja imi da mie dreptul sa cred ca ceea ce nu se cunoaste - rezolva Dumnezeu.
Si o face.

" Te laud ca sunt o faptura atat de minunata !, minunate sunt lucrarile Tale, si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta" -Ps.139 Fiinta omeneasca are in ea insasi samburele vietii fara de moarte - suntem detinatori ale unor noi descoperiri in domeniul vindecarilor - paradigma: VINDECAREA SI PROCESUL CREATOR.

iata cateva elemente:
- Trupul fizic ca habitat spiritual;
- vindeca-te cu iubire, renuntand la perfectionism (sau legi preconcepute);
- tamaduirea prin cunoasterea de sine

Exista chiar scoli in occident care au ca obiect de studiu stiinta de miez- e vorba de MIEZUL NOSTRU DIVIN.

si eu am luat plasa - cu boala mea, dar din asta am invatat ceva: sa iubesc neconditionat, sa ma supun voii divine -care ma vrea perfect sanatoasa mai ales psihic - altfel nu am cum sa fiu mantuita - si VAI !! am nevoie de mantuire !!!

Sunt un pic mai experimentata - dar o spun nu ca sa ma laud, ci ca sa ma intelegeti ca nu va mint. Nu acceptati in mintea dvs nici o secunda ideea ca sunteti bolnava psihic, desi suntem intr-o stare critica. Nu-i nimic! Asta e drumul, cu caderi si cu urcusuri.

nasterea unui copil poate in unele cazuri sa aduca foarte multa innoire. cineva mai in varsta decat mine, in spital, mi-a povestit despre situatia ei extrem de grava pe care a avut-o - tot pe fond psihic- si fiind inca in perioada de fertilitate - medicul profesor i-a recomandat sa aiba un copil.

Femeie a ramas insarcinata si a nascut un copil anormal care a murit- insa ea si-a revenit perfect din boala ei.insa era atta de agravata inainte ca trebuia sa moara. Tot raul din organism a putut fi evacuat in felul acesta. (si asta, cred ca si credincioasa, a facut-o Dumnezeu, ca sa scape pe acea femeie de necazuri).

Femeia, prin natura ei este creata sa-si purifece organismul/ fiinta in totalitate - printr-un proces diferit de cel al barbatilor - dar nu cu mult. Un sistem sanatos functioneaza daca are echilibru intre ceea ce intra inlauntrul sau si ceea ce iese afara/evacueaza.

Numai in situatii de exceptie- in cazurile de credinciosi/credincioase devotati, daruiti 100% - Dumnezeu se va ocupa de acest echilibru /functionalitate.

Insa, cum suntem noi - nici calare, nici pe jos - e o situatie mai mult decat discutabila...Nu ne incadram niciunde, iar visavis de atitudine Lui Dumnezeu spre a ne mantui- Scriptura spune clar: cel ca valul marii(adica nehotarat) sa nu se astepte a primi ceva...:((((

Dumnezeu a lasat anumite mecanisme reglatoare in organismul uman - pe care noi nu le folosim. Si odata dereglati ne ducem pe linia moarta, accepatandu-le asa cum sunt, spre pierzarea noastra.Trebuie firul reiinodat de acolo de unde s-a rupt. Trebuie sa luam de la radacina lor.

Nu mai exemplific sa nu va obosesc- in mare, ideea e: sa ne punem viata prorprie in randuiala si s-o incredintam in mainile lui Dumnezeu. El binecuvinteaza, zideste si starpeste raul MAI ALES boala psihica.


Doamne ajuta-ne!

..Numai in situatii de exceptie- in cazurile de credinciosi/credincioase devotati, daruiti 100% - Dumnezeu se va ocupa de acest echilibru /functionalitate.

specific:
...Dumnezeu se va ocupa PERSONAL - de acest echilibru / functionalitate. ( adiaca: in cazul vaduvelor credincioase, sau a altor situatii - avem si in Scriptura exemple de miracole: vezi situatia Sarei, sotia lui avraam- care a nascut la batranele, infertila fiind, rugaciunea Anei care era stearpa inainte - mama proorocului Samuel, cazul Fecioarei Maria nu Il pun in discutie - este cunoscut tot ca miracol dumnezeiesc.)

Sa ne cunoastem bine natura creata de Dumnezeu. Se vorbeste mult despre crestinii protestanti care au casa plina de copii. - dar stiti care e diferenta dintre o mama cu multi copii si una care refuza sa ii aiba?

Intre cele doua nu exista termen de comparatie. Prima arata tanara, stralucitoare si plina de viata, iar cea de-a doua e plina de boli - fizic dar si psihic.

Am exemple autentice, dar cititi in Biblie - copiii sunt o binecuvantare de la Domnul ! Primiti-i ca pe o binecuvantare si exact asta vor fi.

punct si pup.

Draga Elena,

Biblia e Biblie, nu am ce sa comentez. Punct.

Eu iti vorbesc de cazuri clare, inclusiv al meu in care parinti spun copiilor bolnavi psihic ca s-au saturat de ei si de bolile lor, ca s-au saturat sa ii duca la doctori si sa ii interneze de atatea ori. Sa aiba grija de ei zi de zi.

Deci dupa ce ca tu insuti traiesti drama care este o boala psihica si cei din jur, care nu au trecut prin asta si nu te inteleg, te condamna si te acuza ca te prefaci, ca nu vrei sa muncesti, ca nu vrei de exemplu sa iesi afara sa te plimbi, ca nu vrei tu sa fii si sa te comporti cum se comporta un om sanatos.

Scuza-ma Elena dar parintii care se stiu cu probleme de sanatate, indeosebi cu cele psihice, nu trebuie sa se hazardeze sa nasca copii. Va fi un chin atat pentru ei cat si pentru copiii lor. Nu e normal si nu e drept asa ceva. Lui Dumnezeu nu ii place sa vada oamenii suferind, dar daca oamenii cu mana lor si-o fac, Dumnezeu nu are cum sa intervina. Este si aici vorba de lipsa de discernamant.

Si ca sa vin cu exemple, va redau mai jos postarea unei mame de fata cu tulburare afectiva bipolara. Este unul dintre zecile, sutele de cazuri care au avut curajul sa scrie pe forum.

Buna ziua
disperarea m-a adus pe acest forum
Sunt mama uneri tinere de 27 ani diagnosticata cu TAB.Initial diagnosticul a fost depresie cronica si a facut tratament cu xertoxat 2 ani si apoi cu cipralex si carmabazepina la nevoie aproape 3 ani(inca nu a iesit complet de pe cipralex).Primul episod maniacal l-a facut acum 3 ani si a tinut aproape 5 luni dupa care a urmat o depresie cumplita.Nici eu nici sotul meu nu stiam nimic despre TAB si nu am fost constienti de ce se intimpla.mai ales ca mania a inceput cind era la Bucuresti si nu i-am vazut toate manifestarile, stiam doar c a si-a schimat serviciul, s-a certat cu prietenele si-a schimbat gazda.Cind s-a simtit suficient de rau a venit acasa si a facut un circ enorm :ura, ura si iar ura acestea erau manifestarile ei. acuzatii peste acuzatii cind pentru un parinte cind pentru celalalt.Deoarece toate acuzatiile erau foarte justificate lucide si f. taioase nu le-am pus pe seama unei boli. Am cheltuit enorm cu ea atunci, am fost si la psihiatru dar desi spuneam ca este foarte violenta verbal, ca-mi sparge lucruri prin casa, doctorita nu s-a gindit la TAB ci la faptul ca in acea perioada incerca sa renunte la xeroxat si ia dat cipralex incet incet s-a instatlat depresia crunta.Am facut tot ce e omeneste posibil sa o ajut.Nu am avut incotro si am adus-o acasa ca sa am grija de ea mai bine. Dar aici vai boala s-a acentuat, lipsa de prieteni, singuratatea ia accentuat boala.Am determinat-o sa faca a doua facultate (la Satu Mare) sa-si caute de lucru sa.Am incercat sa o determin sa fie activa. A facut cu chiu cu vai facultatea (mai are licenta de facut si sustinut) a si lucrat si incearca sa lucreze inca.Este profesoara de lb. romana si engleza.Anul trecut a predat romana iar anul acesta a dat examen pt engleza.Examenul l-a sustinut in plin epsiod maniacal si a luat o nota bunicica. dar nu gasete post decit departe de casa iar pt ea naveta e aproape imposibila.
Anul acesta la sfirsitul luni iunie (dupa terminarea scolii) am asista la declansarea sindromului maniacal.A fost o schimbare brusca de comportament, intr- fractiune de secunda era alta persoana.Tipete urlete, delir, acuzatii concrete si lucide dar... si grandomanie (acest simptom nu a fost in trecut), psihoza (deja se credea psiholog si stabilea diagnostice) furia s-a indreptat catre mine mama ei, furie dar si frica
Am reusit sa o ducem la psihiatru abia a doua zi seara mintind-o ca mergem pt mine. Acesta a considerat ca aluat prea mult andtidepresiv deoarece ii mai administrase in urma cu 5 luni si cymbalta.A scos de pe cymbalta, starile nu s-au ameliorat agitatia a continuat. A trecut-o pe ziprexa cred si rivotril o saptamina, tot nu a mers apoi a trecut-o pe seroqel xr 3oo si rivotril la nevoie.S-a mai linistit dar.dar s-a stabilit diagnosticul de TAB. E groaznic acum e disperata ca ia antipsihotice si tot rau e.
M-a intreb cu groaza ce se intimpla, ce se va intimpla ca ea. De 3 ani de cind sta cu mine m-am ingrozit nu pote face nimic, e dezordonata, eu ii spal, ii calc si ii aranjez lucrurile, eu ii fac curat nu o interesaza nimic. Ba o intereseaza sa nu-i lipseasca tigarile 2 pachete pe zi iar de la inceputul crizei pina nu demult chiar si 5 pachete pe zi, cafeaua ; isi doreste sa iasa in oras dar nu prea are cu cine, nu are prieteni, in perioada de vacanta cind vin acasa vechii colegi de scoala f.rar mai iese dar numai dupa ora 21.Sta toata ziua la calculator si asculta muzica ore in sir sau se joaca diverse jocuri.Eu si cu tatal ei muncim de ne spetim dar pe ea nu o intereseaza absolut nimic. Stim ca este bonlava si o lasam in pace dar cind nu vom mai fi noi ce se va inmtimpla cu ea?
Ce se va intimpla cu fica mea bonlava si urmarita de nesansa in vita asta?

este inacceptabil ca o persoana care are antecedente in familie, acestea constand in persoane care au suferit sau sufera de o boala pshica sa faca copii cum este posibil sa gandesti asa tu ca mama sa te gandesti ca, copilul pe care o sal aduci pe lume o sa aiba asa probleme, sa te gandesti c=vai oare cand o sa se manifeste boala sau o sa se manifeste vreodata. asa ceva nu se poate. logodnicul meu are probleme de acest gen adica tulburare psihotice acuta si doctorul nea spus sa nu facem copii acum sau sa ne mai gandim daca vrem ca si copii nostrii sa aiba asa probleme. nu este vorba aici nici de lupta cu boala, nici de ceea ce au altii este vorba de vina pe care o sa o simti tu ca mama cand iti vezi copilul distrus.nu cred ca exista vreo persoana sau vreun medic care sa aprobe asa ceva.

ca sa fiu foarte clara -desi suna dureros, cred la urma urmei ca este vorba in cazul unor boli psihice - si de caracter, de educatie.

Nu stiu daca toata lumea se manifesta agresiv, pt mine ramane un semn de intrebare acest aspect al bolii. ca dealtfel toate manifestarile de tip histrionic - destul de frecvente...si probabil mai sunt forme din aceasta categorie.

cand am amintit de cazul de mai sus, cu femeia care a trebuit sa nasca un copil, ea avea o simptomatologie particulara ( dureri de cap f. mari, mai putin probleme pur psihice).

Deci, comentariul meu se refera la o anume categorie de bolnavi, nu este o generalitate. In esenta, ai dreptate.

Si cazul meu este unul absolut particular, nu am avut si nu voi avea vreodata devieri de comportament - caci adun in tacere si apoi...pocneste undeva mortal sau nu...cum va voi Cel de Sus. Pt. ca unii stiu f bine sa lupte pt ei, iar altii se lupta tot pt aia - nu pt pielea lor...Cam totul merge dupa principiul " Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale"

Poate mai vorbim. Sanatate si tot ce-ti mai doresti !
Noapte buna !

Eu nu inteleg de ce atatia oameni suferind sau apropiati ai suferinzilor vin si intreaba AICI daca pot sau nu face copii in aceste conditii (de boala psihica). Cel mai in masura sa dea un raspuns este medicul psihiatru, pentru ca acesta cunoaste cazul indeaproape. Insa atat din propria experienta, cat si din a multor altora, stiu ca in general bolile psihice au caracter ereditar. Stiind aceste lucruri, eu una (si mai sunt si altii cu destul discernamant) NU as risca sa fac un copil, date fiind statisticile care arata ca riscul este unul destul de mare de transmitere, intre 30-40%. Si nu o spun eu, ci au spus-o medici competenti.
Pe cei care au astfel de planuri (de a face copii in ciuda bolii psihice de care sufera), ii rog sa mearga la medicul psihiatru si sa discute deschis cu acesta.A te hazarda sa te culci pe o ureche ca lasa, poate n-o sa aiba si copilul meu ce am eu, e sinucidere curata, e un joc ca ruleta ruseasca.Si nu va jucati doar cu viata dvs, ci chiar cu viata celui care s-ar putea naste si imbolnavi si care din pacate pt el, nu are nicio vina!

Dragele mele,

Eu nu prea inteleg statisticile de genul schizofrenia se trasmite ereditar in proportie de 1 %. Pentru ca dovezile ne arata ca parinti sau bunici cu schizofrenie au parte de urmasi care nu au neaparat schizofrenie dar fac alte boli grele cum ar fi tulburarea afectiva bipolara, etc. Deci: pe langa procentul de 10 %, trebuie adaugat un procent mult mai mare de alte tulburari psihice.

Si nu prea ai cum sa faci o statistica decat urmarind un arbore genealogic. Pentru ca boala poate aparea si la varste de 40-50 de ani. In mod evident, persoana are un comportament neobisnuit fata de un om obisnuit si pina la aceasta varsta, dar i se trece cu vederea.

Personal am incercat sa fac un sondaj pe un esantion, sa ii zicem, de 24 de persoane. Cunostinte, prieteni amici, pe care ii cunosc de 10-20 de ani.

Ei bine din 24 de persoane, 21 au avut antecedente in familie. Parinti, bunici bolnavi. Chiar daca in unele cazuri boala a aparut intai la bunici, apoi la nepoti, o boala in sine totusi a aparut si la parinti, la varste mai inaintate. Cei care nu si-o trateaza sunt in general parintii, care devin o adevarata tortura pentru familia lor, neluand in seama si faptul ca de la acea varsta nu mai pot munci sa isi intretina familia.

La restul de 3 persoane, boala a aparut fara existenta vreunui factor ereditar. Cauza ei fiind doar factorii de stres.

Post Scriptum: Va trasmit mai jos integral parerea uneia dintre doamnele la care depresia s-a instalat in jurul varstei de 20 de ani. Acum are 56 si tot se trateaza. Nici un factor ereditar in familie.

"Eu una consider ca persoanele cu probleme afective si psihice e bine sa nu aiba copii, pentru ca nu sunt capabile sa se ocupe de ei in mod NORMAL !"

Pentru tiger 35
Cred ca raspunsul la intrebarea E bine sa fac un copil daca sotul meu are probleme psihice ? ar trebui sa-l afli discutand cu medicul care se ocupa de sotul tau dar pana la urma va fi decizia voastra, a ta si a sotului tau daca e bine sa faceti acest pas. Nimeni nu ar putea sa-ti promita ca vei avea un copil fara probleme, dar nici invers.Eu am fost intr-o situatie asemantoare cu a ta, am un copil iar sotul meu are schizofrenie paranoida. Nu spun ca mi-a fost usor sa fac fata acestei situatii dar niciodata, absolut niciodata nu m-am gandit ca mi-ar fi fost mai usor fara copil. Sunt alaturi de sotul meu si il sprijin de la inceputul bolii si asa voi face tot restul vietii mele insa asta nu inseamna ca nu mi-am gasit timp si pentru copil. Iar pentru sotul meu faptul ca avem un copil ii da putere sa mearga mai departe. Nu exagerez cand spun ca baiatul nostru este centrul universului pentru el, motivul pentru care isi duce crucea in fiecare zi.Dumnezeu sa va dea putere si intelepciune sa alegeti cum este mai bine.