Mi-e frica pentru cel mic..

CINE SUNT EU:
Ma numesc Elena, am 21 de ani, si sunt din Iasi.
Am nascut un baiat superb de 2700g. Din acel moment, viata mea a inceput treptat, desi greoi, sa se schimbe... M-a pus pe ganduri... Am nascut usor. Am stat 5 zile in maternitate, dupa care am dat buzna la scoala, cu tot cu el, bineinteles, sa imi inchei si eu semestrul...
DIAGNOSTICUL:
Ajunsa acasa, seara dupa ore, am vrut sa dorm.. Copilasul facuse febra... Incercasem sa fac ceva, orice, dar nu am reusit.. Ce mai puteam zice atunci cand m-am trezit singura in camera cu un nou-nascut bolnav la miezul noptii?Era sora mea, dar nu ii plac copiii si trebuia sa ma descurc singura. La un moment dat nu mai puteam, am inceput sa ma simt profund afectata. Eram total debusolata, goala in suflet, mereu artagoasa si foarte trista. Eram bulversata...
M-am trezit acasa cu un bebe... scutece, lapte praf, biberoane, suzete, patut, jucarii, hainute de bebe, scancete, urlete... Nu mai pot. Cate-odata imi vine sa il izbesc de tot ce am in jur. Nu mai pot. Il iubesc enorm, dar nu mai pot. Sunt singura. E un baiat fumos, special, delicat, cu ochii albastri, cu un suras mereu fermecator... Acum are 5 luni.
Traiesc adanci momente de ratacire si ma simt obosita... Am in continuare idei negre. E limpede, am nevoie de o schimbare esentiala, care sa ma faca sa ies din conul de umbra in care ma aflu. Ma simt constransa... Sunt epuizata, ma simt ca o epava, un om fara nici o importanta, demna de dispret...
Totul mi se pare un joc, ale carui reguli nu le pricep. Sunt exasperata in unele zile.. Acum a inceput sa ii creasca dintii... Plange de la incet, pana la foarte tare. Ma doare capul cumplit, am inceput sa ma enervez. Desi am note maxime la scoala, acasa imi e foarte greu. Ma enervez usor. Si culmea, ma enervez doar cand sunt singura. E de mirare ca secundele urmatoare ma stapaneste un plans si ma mai linistesc un pic. Dar mi-e frica sa nu ii fac ceva copilului, de aceea am nevoie de un psihiatru. Mi-e frica sa nu pateasca ceva.Il iubesc prea mult. Stiu ca, daca i-as face vreun rau, nu as face-o intentionat. Dar asta nu este o scuza. Vreau sa imi revin.
DE CE AM NEVOIE DE PSIHIATRU:
Pentru ca, desi sunt asa, il iubesc enorm, si mi-as da viata pentru el. E tot ce mai am.Si buletinul. Parinti nu am, famie nu mai am. Nu mai am nimic in afara de copil. Am vorbit cu cineva despre asta, dar a apelat la D.G.A.S.P.C.I. (Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi), care mai tarziu voiau sa il ia pe copil de langa mine.
Mi-e frica. Nu am nici o conditie. Merg cu el la scoala, stau in gazda, nu mai am bani, nu mai am nimic. M-am rezumat doar la cartofi copti, ca sa am pentru el, dar acum, nici pentru el nu prea am mai facut... Mi-e frica.

Mai Elena, copilasul tau este un dar de la dumezeu care are un anumit scop bun in viata ta. Realizeaza ca pentru tine e ca un test acum sa iti poti mentine calmul, si eu am un bebe de un an si sapte luni dar totusi vorbesc din postura de tata... cand avea colici plangea mereu apoi dintii etc dar trebuie sa realizezi ca acel copilas nu plange in nici un caz cu intentia de a te supara pe tine ci pentru ca el are niste dureri cumplite si asa se manifesta si el neputand altceva.

Adevarata bucurie va fi putin mai tarziu (la peste un an si ceva) cand te va strange in brate si te va striga... mama...

Gandeste si in viitor nu numai in prezent ca acel copilas poate e puntea ta spre o viata mai buna din multe puncte de vedere si cand zic asta crede-ma ca stiu multe cazuri.

Ca idee iti mai zic, ca eu cand eram mic plangeam intruna fara oprire, pana la varsta de un an eram un plangacios notoriu si nu stiu ce rabdare o fi avut mama cu mine dar uite ca acum sunt bine si sunt sprijinul ei de baza, mai ales ca tu ai un baiatel iar baietii daca stii isi iubesc mult mamele si invers.

Di ce ai scris reiese ca nu ai un sot... asa ca baiatul tau este persoana aparuta in viata ta care te iubeste tu il ai pe el si el pe tine atat punct.

Cu putina rabdare vei fi fericita si ai sa razi cand iti vei aduce aminte cat plangea el cand era bebel.

in caz ca ai nevoie de orice fel de ajutor, imi poti scrie pe dualtrax@yahoo.com sau pe messenger la acelasi id.

Buna Elena,
M-a impresionat la lacrimi mesajul tau pentru ca si eu am trait exact ceea ce traiesti tu, deci nu esti singura!
Nu ma hazardez sa pun diagnostice pe internet, unu pentru ca nu sunt medic si doi pentru ca acesta se pune pe internet asa dupa doua-trei fraze.
Sfatul meu, adreseaza-te unui medic psihiatru, ai noroc ca esti intr-un oras mare si sunt probabil medici buni. Explica-i tot ce simti, toate starile pe care le simti cand esti cu cel mic ca sa isi faca o impresie de ansamblu. Te va ajuta enorm.
ESte probabil o depresie post-partum care este complet vindecabila.
Si in al doilea rand, faptul ca te-am trimis la psihiatru, nu inseamna ca te cataloghez drept nebuna, nici vorba, astea sunt slabiciuni pe care ORICARE dintre noi le putem avea la un moment dat. Boala nu alege.
Eu aveam tot ce poate sa-si doreasca o femeie: o casa, sot iubitor, copil superb si boala tot a venit.
Te rog, nu lasa aceasta depresie sa-ti umbreasca iubirea pentru bblus.
De asemenea avem un grup de suport pentru TOC, tulburare obsesiv-compulsiva, acolo suntem multe fete (super de treaba) cu, cam aceleasi probleme ca si ale tale (eu sunt una dintre ele) si ne sustinem reciproc, te invit cu mare drag la noi in grup:))
Te rog, fa ceva pentru tine si bblusul tau! Cu siguranta vei surade peste cateva luni cu adevarat.
Astept vesti si numai bine iti doresc!

sa-ti traiasca copilasul si tie sa-ti dea Dumnezeu calm si intelepciune!
pe undeva mie mi se pare normala atitudinea ta vazindu-te singura pe lume si cu un copil care stim cu toti de cite are nevoie si ce responsabilitate mare e;cel mai important lucru e sa se simta iubit asa ca nu intra in panica.chiar si pe criza aceasta Dumnezeu nu te va lasa sa mori de foame tu si copilasul tau.sa sti ca este greu si pentru mamicile care au familie sa isi auda copilul plingind daramite pt tine
.cred ca te simti coplesita dar trebuie sa te aduni si daca esti singura tot asa va trebui sa iti rezolvi si problemele!
eu te-as sfatui sa te adresezi unui centru specializat pt mama si copil cred ca exista in iasi asa ceva, nu sa iti ia copilul ci sa iti ofere adapost si hrana.acolo poate vei gasi si un psiholog cu care sa stai de vorba si ce mai;vei primi ajutor specializat mai ales ca esti si studenta din cite am inteles.
e o perioada grea pt tine dar va trebui sa ii faci fata nu ai da ales si linisteste-te te scapi cu doua lucruri deodata cind o sa termini scoala o sa-ti fie si copilasul destul de marisor si atunci sa vezi ce mamica mindra si fericita o sa fi.
intr-adevar este foarte greu sa fi mama dar o sa vezi si cit este de inaltator(nici nu se poate descrie in cuvinte)cind vezi un omulet ca vine la tine si iti spune: mama!
cu toata sinceritatea iti doresc numai bine, sanatate, liniste, bafta la scoala rabdare cu, , omuletul tau"!
PS:ai vazut cite responsabilitati ai deci nu iti poti permite sa dai gres.Dumnezeu sa te aiba in paza!
mai tine-ne la curent.

Va multumesc tuturor celor ce au "comentat" articolul... Acum suntem mai bine si ne rugam impreuna mai des...:)