Mi-am pierdut sotul cand am nascut

Buna am 33 de ani, sotul meu 39 si suntem impreuna de 5 ani. In iunie am nascut primul meu copil si al sotului meu. Am avut o nastere foarte grea dupa care nici acum nu sunt refacuta complet. Cand eram in luna a 9 a m-am certat cu sotul meu si m-am mutat la parintii mei. Pe parcursul sarcinii eram foarte sensibila si ma certam cu el si din cauza tonului vocii lui. El nu se certa cu mine dar eu deveneam imposibila de mai multe ori. In perioada post partum am stat tot la parintii mei tot certata cu el, nu-i raspundeam la telefon, nu-l lasam sa vina la mine, adevarul e nu-l mai vroeam deloc in preajma mea. Acum mi am revenit dupa depresie si l-am cautat dar el se pare ca sta acum cu o fata de 25 de ani pe care spune ca o iubeste si ca eu l-am impins in bratele ei. Am nevoie de el, vreau sa crestem impreuna fetita, mie dor de el, acum am revenit la sentimentele dinainte si nu stiu ce sa fac, sunt distrusa.

Mi-am dorit foarte mult un copil si adevarul e ca a avea un copil nu e asa cum imi imaginam. Bine sunt si satisfactii, dar barbatii (cel putin sotul meu), nu inteleg prin ce trece o femeie cand e gravida si cand naste, apoi mai e depresia post natala. El a venit atunci la inceput sa vada copilul, dar fetita aproape tot timpul plangea (avea colici) sau dormea si odata in 3 ore cat a stat nu am reusit nicicum sa o fac sa doarma si sa nu mai planga ca sa putem sa stam impreuna linistiti. Acum e mai bine, fetita zambeste, se joaca e mult mai linistita, e un ingeras, dar acum el nu mai vine deloc. Cred ca s-a speriat.

Am vorbit cu el, i-am spus ca mi pare rau si a zis ca o sa vina sa ne vada, dar ma tot amana. Cu femeia aceea la care ii zice prietena nu o sa vorbesc pentru ca consider ca e mult prea jos pentru mine sa ma pretez la o discutie cu ea. Ea stie de copil si mai devreme sau mai tarziu sunt sigura ca Dumnezeu o va pedepsi pentru ca s-a bagat intre noi.

Stefania iubita, nu e aia nu e perfida, nici tu nu esti rea, si poate pe de o parte ar fi bine sa te duci sa vorbesti cu ea. E normal ca la sarcina sa fii nervoasa, sa urasti pe toata lumea, sa tipi, sa fii agitata, e absolut normal si demonstrat stiintific. Barbatul tau este singurul care a dat dovada de imaturitate, si egoistm. Nu te iubeste, deci nu te merita. ORICE i-ai fi facut, daca te iubea, mai ales ca aveti o fetita impruna, nu ar fi putut niciodata sa te paraseasca si sa se duca sa se "refugieze" in bratele unei alta. Si cu atat mai mult ti-ar fi inteles starea din timpul sarcinii. Nu mai cauta vina asupra ta, nu esti tu singura vinovata de situatia asta.Da esti, intr-o anumita masura, pentru ca ai fost impulsiva, si ai ales sa te muti la parintii tai si te-ai comportat intr-un mod neplacut cu el, insa eu consider ca este ceva de inteles. "nu trebuia sa mergi la parinti", ba da, daca asta ai simtit tu, doar ca a fost ceva impulsiv, ce nu ai gandit foarte bine, dar asta deja a fost facut, acum nu trebuie sa se gandeasca ce trebuia sau nu sa faca, ci sa gaseasca o rezolvare la problema. Nu cred ca trebuia sa te duci la el si sa te umilesti cerandu-i iertare, asa cum te-a "sfatuit" -nu va grabiti.- I-ai cerut deja odata iertare atunci cand l-ai rugar sa vina inapoi. Cred ca si el e un barbat in toata firea si destul de "mare", care ar fi putut intelege situatia, nu la primul hop "sa fuga" si sa se napusteasca in bratele alteia. Ai ales pe cineva gresit alaturi de tine iubita mea, si ai sa ai de suferit mult de pe urma asta. El decide daca "are chef" sau nu sa se intoarca. Si daca se va intoarce, "iti va scoate ochii" intotdeauna pt toata situatia asta, si te va face sa te simti frustrata. Cred ca ar trebui sa fi tu cea care nu ar trebui sa il primeasca inapoi dupa tot ce a facut. Stiu ca in situatia asta e greu sa te gandesti la asa ceva, il iubesti, si mai ales acum ai o fetita si nu o poti creste singura, dar gandeste-te, daca s-a intamplat odata, se va intampla tot timpul. Intotdeauna va fugi. Cat despre "cea pe care o iubeste acum", varianta lui in fata ei, poate sa fi fost oricare, astfel incat ea sa il fi crezut. Poate i-a spus ca tu esti o "nebuna", ai plecat la ai tai, l-ai gonit si acum nu il lasi in pace, si la urma urmei e o "victima" a situatiei asteia, si tine la el. Atata timp cat tie, femeia alaturi de care are un copil, care i-a fost alaturi, si cu care si-a impartit viata a fost instare sa iti faca asta, il vad instare de orice altceva, fata de oricine. Nu poti stii care este parerea ei, in orice caz e vinovata pentru ca atata timp cat voi doi continuati sa fiti casatoriti (din cate am inteles eu nu ati divortat, nu?) ea nu avea ce sa caute. Incearca totusi sa vorbesti cu ea, poate asta ar fi fost cea mai buna varianta de la inceput, dar nu cerandu-ti scuze, sau umilindu-te(nu trebuie sa o vezi ca o umilinta, si nici nu ai de ce sa iti ceri scuze, nu ai gresit cu nimic in fata ei, si nu cred ca nici intr-a lui, atat incat sa se fi comportat asa), explica-i situatia, exact asa cum ne-ai explicat-o aici, si vezi care este parerea ei. Stiu ca iti rezulta foarte ciudat si greu sa faci asa ceva, dar cine stie.daca tu chiar ti-l doresti inapoi si il poti accepta asa.poate se va intampla intocmai

Ce s-a mai intamplat cu situatia ta? Esti bine?

Buna. Ma bucur ca cineva isi mai aminteste de mine. Intradevar a fost o perioada foarte grea pt mine. Imi pare rau ca am suferit pt ca nu merita. Oricum pana la urma m-am obisnuit cu situatia, fetita imi dadea tot mai multa satisfactie si bucurie. Am vrut mult sa ma impac cu sotul meu si am luptat pt el. M-am purtat cu el ca o amica buna, m-am aranjat, m-am aratat in fata lui fericita chiar daca nu eram. Il sunam cam odata la 2 zile, ma mai suna si el si il invitam sa vina la copil si el venea destul de des. Peste 2 luni a vrut sa fim mai mult decat amici si eu am refuzat. Asta l-a inebunit cel mai mult. Apoi mai faceam pe femeia slaba si indragostita si mai cedam din cand in cand. Era foarte bine pt el sa fie cu 2 femei si atunci m-am gandit sa fac ceva sa nu mai avem intimitate la mine. Si mereu era cineva cu mine si eu ma faceam ca vreau sa fiu cu el, dar nu se poate.In 3 saptamani mi-a cerut sa stam impreuna din nou si m-am mutat din nou cu el deatunci. Cealalta femeie? Habar nu am ce s-a intamplat cu ea. Nu vorbesc niciodata despre ea, nu am mai vazut-o niciodata. E bine acum, suntem o familie, dar eu nu-l mai iubesc. M-am invatat atunci cand am fost despartiti sa stau fara el si am vazut ca nu e asa de rau. El a fost prima mea dragoste adevarata, primul barbat cu care am locuit, asa de mult l-am iubit ca as fi facut orice pt el. Si acum tin la el, dar nu mai simt asa dragoste si daruire fata de el. Am langa mine un barbat frumos dupa care toate intorc capul, un barbat care se pricepe la vorbe cand ii vorba de abureala si atat, in rest nimic.
Poate ca din cauza ca m-a inselat. Nu stiu, dar nici nu mai imi bat capu sa ma gandesc atata la el.Mi-as fi dorit pt mine si asa imi doresc pt fetita mea, ca acel barbat care o sa-i fie sortit sa o iubeasca el mai mult decat ea. Asta ar sfatul meu pt toate femeile, sa stea langa barbati buni care sa le rasfete, sa tina la ele, nu alergati dupa feti frumosi ca s-ar putea ca dupa ce-i prindeti sa fie de fapt niste broscoi si nu merita pierderea de timp ca viata si asa ii scurta.

Te inteleg perfect. Nu vreau sa te critic, dar nu stiu daca ai facut tocmai bine revenind alaturi de el... Aplicati exact sfatul care il dai femeilor. Meriti sa fi fericita! Nu trebuie sa suporti, sa ingadui si sa te framati, oricate "motive" te-ar determina sa o faci. Constientizezi ceea ce faci, si vezi cand gresesti, si asta e ceva enorm si de apreciat, dar de ce nu pui in practica ceea ce simti? Si tu meriti sa ai langa tine pe cineva care sa te rasfete si sa te faca sa te simti iubita, sa te simti femeie. Cu siguranta fetitei nu-i va placea sa realizeze cand va creste ca mama ei este nefericita, trista, sa te vada ca suferi. Ai tot ceea ce-ti trebuie pentru a putea fi alaturi de un om adevarat, care sa stie sa iti ofere si tie si fetitei tot respectul si toata dragostea. Sentimentele tale pentru sotul tau oricum nu se vor mai intoarce, tot timpul iti vei aminti, iti va ramane intiparit in minte si vei ajunge sa-ti reprosezi mai tarziu ca nu ai facut ce trebuia pentru tine. Nu vreau sa fiu pesimista, dar nu meriti satraiesti un calvar. Consideri ca faci un sacrificiu pentru fetita daca ramai langa el? Ea va intelege cu siguranta si te va sustine. Fa-te fericita!!!

Asta si vreau sa fac, sa fiu fericita. Daca o sa apara altcineva (si voi sta cu ochii bine deschisi) voi pleca cu fetita de langa sotul meu. Sau voi pleca in SUA cand voi putea, am o ruda acolo. Sau ma gandesc sa ma mut in Bucuresti pt ca fetita sa aiba cat mai multe sanse de a deveni si a face in viata orice isi va dori(ea are deja anumite talente).Am mai multe variante, sper sa ma ajute Dumnezeu sa o aleg pe cea mai buna. Aici, acum ma ofilesc, nu am nici un entuziasm si dupa parerea lui ar trebuii sa fiu in al 9 cer ca s-a intors la mine si nu am divortat. Dar nu mai am acel entuziasm sunt mai multe motive printre care cel mai important e poate faptul ca am avut asteptari mai mari de la aceasta relatie. Dar chiar daca eu fac totul in casa, el e cel frumos, cel destept si eu tot aia care "saraca ce se facea fara el?"

Iubirea ne impinge sa le permitem asta. Sa ne vada slabe, dependente de ei... iar ei se vad cei mai buni soti, care fac atat de multe pentru noi... Sper sa ai noroc, si cu siguranta il vei avea pentru ca il meriti, sa reusesti sa iesi din toata situatia asta, si sa lupti pentru tine.

Draga, StefaniaV

Cred ca ti-a fost foarte greu sa accepti ca sotul tau a fost in bratele altei femei si pentru o perioada a ales-o pe ea drept consolare. Cu toate astea nu inteleg de ce v-ati impacat. Nu cunosc motivele pentru care ai acceptat sa redeveniti o familie, pt ca spui ca nu-l mai iubesti si ca o sa te desparti de el dc vei gasi pe altcineva, dar sincer cred ca ar trebui sa incerci sa faci cateva sedinte de terapie pentru a reusi sa treci cu adevarat peste acea durere, care eu cred ca nu a disparut. Daca iti e la indemnana cauta pe internet un psiholog sau un specialist cu care sa discuti despre acea perioada trista a vietii tale. Va doresc tot binele din lume si tie si fetitei tale.

Buna Stefi,

Odata ce scrii pe forum si te adresezi tuturor cred ca imi permiti sa mi te adresez astfel. In primul rand tin sa iti spun ca m-ai blocat cand ai citit sa nu vrei sa discuti cu fatuca aceea de 25 ani fiindca o consideri inferioara tine... ma rog cat esti tu de superioara? Sfatul meu pritenesc este sa nu te ridici pe un piedestal doar pt ca tu esti mama, si nu ai avut o relatie cu cel nepotrivit... nu esti perfecta si nici buna, numai prin faptul ca vrei sa te razbuni pe sot denota acest lucru. Imi pare rau insa nu sunt de acord cu tine, cu atitudinea ta dar pentru ca nu vreau sa ma pronunt gresit, nu vreau sa te critic aiurea iti recomand sa intri pe topexperti.ro si sa apelezi la un consilier psihologic online. Impreuna cu acesta vei judeca problema, vei gasi solutii si raspunsuri la intrebari si vei fi sigura ca vei lua cela mai bune decizii pentru tine si pentru micuta ta. Iti doresc sanatate si minte limpede