nu reusesc sa comunic cu sotul meu

Buna ziua,
Ma numesc Ioana, am 28 de ani, sunt casatorita de 5 ani si am doi copii minunati.
Problemele in casnicia noastra au aparut o data cu nasterea baiatului, primul nostru copil. De fapt, chiar inainte. Dupa 2 ani de casnicie i-am propus sotului sa facem un copil, iar el mi-a spus ca nu-si doreste, deoarece nu e pregatit. Pana l-a urma a acceptat si am ramas insarcinata. S-a nascut fiul nostru, iar problemele au inceput sa apara... Brusc mancarea mea nu mai era buna, eu eram "puturoasa", pe scurt tot ce faceam nu era bine. In schimb el nu facea mai nimic sa ma ajute. Baiatul a crescut, conflictele apareau si dispareau, mai mereu nu discutam despre ele, iar tensiunea crestea in continuu. De fiecare data cand incercam sa il abordez, sa deschid subiectul despre noi, despre relatia noastra, ma izbeam de un zid. Se enerva si imi reprosa ca "iar il bat la cap cu din astea". I-am propus cu calm ca este necesar sa vorbim, intrucat problemele nu se vor rezolva de la sine, dar degeaba. Pur si simplu refuza sa vorbeasca si imi spunea sa il las in pace.
Timpul a trecut, am ramas insarcinata (fara sa ne propunem) cu cel de al doilea copil. Cand l-am anuntat de sarcina, nu s-a bucurat deloc. A fost suparat, mi-a spus clar ca nu si-l doreste, dar nici nu vroia sa renunt la el (eu mi-l doream foarte mult). Pe timpul sarcinii se purta destul de urat cu mine, nu m-am simtit protejata si am suferit enorm pentru aceleasi reprosuri care veneau in mod constant. Chiar daca imi era rau sau somn, eu trebuia sa am grija de copil, sa fac mancare, sa fac ordine in casa. Nu aveam nici un pic de intelegere de la el. Si in continuare, cand doream sa vorbesc cu el, ... NIMIC. In fine, m-am mobilizat, am incercat sa ma regasesc, sa traiesc pentru mine si pentru copil, am incercat sa fiu independenta.. In iulie anul acesta, am nascut-o pe fetita noastra, in varsta de aproape 3 luni acum. Ma simt cu adevarat implinita si fericita ca ii am pe acesti ingerasi. Pacat ca nu pot spune acelasi lucru despre relatia mea cu sotul. Il iubesc foarte mult si vreau sa fim fericiti, sa formam cu adevarat o famile! El in schimb, din ce cred eu, nu traieste aceleasi sentimente. S-a separat, doarme intr-o alta camera, s-a adus vorba si de divort. Ma deranjeaza ca eu incerc, fac eforturi considerabile sa previn reprosurile (ma straduiesc cu mancarea, fac ordine, am grija de copii), dar asta inseamna casnicie? Doar sa hamalesc intr-una ca sa il multumesc pe el? Caci nu consider ca e asa mare deranj in casa sau mancarea mea e proasta! Doar la asta se rezuma casnicia? Poate din punctul lui de vedere. Poate de asta s-a si casatorit; sa isi ia menajera in casa. Relatii intime - nu, o vorba buna - nu, ajutor - nu. Pentru ce sa lupt? Pentru copii? Dar am si eu un suflet. Chiar sa ma sacrific mereu?
Aaa... sa va mai povestesc ceva. Banuiam ca ma inseala. Si asta din moment ce nu mai faceam dragoste de ceva timp si imi reprosa ca sunt grasa, ca nu am grija de mine (ceea ce nu e adrevarat; poate am ramas cu cateva kg in plus, dar sa nu uitam ca tocmai am nascut, si nu sunt genul de femeie delasatoare, de indata ce voi putea, cu siguranta voi face ceva in sensul asta; si nu neaparat pentru el, ci pentru mine), in fine, simteam eu ca ar putea fi cineva la mijloc. Am descoperit intamplator ca are cont pe un site de matrimoniale. Mi-am facut la randu-mi cont, i-am trimis mesaj; si am asteptat. Am primit raspuns de la el si am inceput sa vorbim pe mess. Acolo am aflat ce credea el despre mine, sotia lui: ca sunt grasa, ca sunt puturoasa, etc. Am ramas uimita de ce crede sotul meu despre mine. Ne-am dat intalnire cica, numai ca nu am apucat sa ne intalnim caci l-am confruntat inainte. Abia atunci cand am discutat cu el mi s-a destainuit oarecum. I-ar placea sa aiba bani mai multi, ca sa poata calatori, sa poata sa aiba tot ce isi doreste. I-am raspuns ca oricine viseaza la asta, fiecare dintre noi doreste sa traiasca mai bine, sa aiba ce le oferi copiilor (va mentionez ca nu stam foarte prost cu banii, avem o casa, o masina, da, e drept, avem rata de platit la banca, si poate nu ne raman bani de la o luna la alta, dar cand este intelegere si dragoste, treci mai usor peste asta...). Dar el vrea mai mult. Nu e nimic rau in a vrea mai mult. Dar nici sa traiesti visand, fara a fi constient de cei care au nevoie de tine acum in prezent. I-am spus ca il iubesc si ca vreau sa salvam ce avem de dragul nostru si al copiilor. Nu stiu ce sa mai fac, cum sa il fac sa comunice cu mine, sa il fac din nou sa ma iubeasca (caci mi-a zis ca nu ma mai iubeste), sa fie om de casa, sa ne fie bine. Poate sunt prea confuza si vad lucrurile gresit, poate am nevoie de o alta abordare. De asta am hotarat sa va scriu, poate vazand lucrurile din afara, ati putea sa imi dati un sfat.( I-am propus sa mergem la un psihoterapeut de cuplu, dar nici nu vrea sa auda) Multumesc!
Ioana

buna,
e greu de dat un sfat deoarece se pare ca sub toate aspectele sotul tau este nemultumit.
In loc sa va dedice mai mult timp tie si copiilor el prefera sa stea pe un site de matrimoniale.
Probabil ca este tare nemultumit de viata lui dar tu nu ai nici o vina.
In mod normal ti-as spune sa divortezi dar e greu sa cresti singura doi copii in timpurile de azi.
In plus decizia iti apartine numai tie dupa ce pui in balanta plusurile si minusurile sotului tau.
Chiar ce calitati are?
Imi pare rau ca nu pot sa-ti spun ce ai putea face pt ca nu vad nimic la el care sa demonstreze ca e parinte si sot.
sper sa gasesti o rezolvare.
cu bine.

Interesanta si f. eficienta metoda de depistare a gandurilor sotului !

Barbatii in general sunt, in comparatie cu femeile, sexul slab in aproape toate privintele !
Am ajuns la concluzia ca viata nu ar fi posibila daca femeile nu ar detine puterile de care dau dovada zilnic.
Cate familii nu cunosc cu barbati lenesi, alcoolici, curvari, egoisti, violenti, fumatori, etc.
Cred ca peste 90% din familiile din ziua de azi sunt asa. Cel putin egoismul este atotprezent in toate fatetele, de la timpul acordat pt. meciul de fotbal pana la nevoia de a arunca bani pe fereastra pt. o masina de marca sau pt. tigarea si berea zilnica zilnica in defavoarea familiei.

Femeile sunt cele care tin familia de fapt in cele mai multe cazuri si fara ele acesti barbati s-ar autodistruge in mod sigur si rapid.
Asa este o distrugere constanta a intregii familii si femeia trebuie sa dea dovada de puteri supraomenesti in a suporta nu numai viata grea dar si astfel de barbati.

Admir femeiile pt. taria si puterea de care dau dovada suportand decenii in sir astfel de barbati.

Iti spun din experienta ca sotul tau ca si cei mai multi barbati cu un astfel de comportament este bolnav,
este o boala grea si destul de greu vindecabila dar totusi ameliorabila in mare parte dar numai cu anumite metode.

I poti ajuta deci si acest lucru se poate face in mod eficient si chiar si fara aprobarea
lui cu ajutorul homeopatiei. Psihoterapia nu duce la nimic nici macar la cei care au vointa sa faca ceva.
Trebuie sa-l ajuti fara voia lui caci vointa lui e bolnava de aceea face ce face.

Homeopatia vindeca sufletul si atunci se schimba intelegerea si vointa de care apartin acestea si viciile dau inapoi caci provin din boala sufletului.

Poti consulta un medic homeopat, ii gasesti remediul vindecator, il pui in apa sau bautura, sau chiar il dai direct si ii spui ca este pt. ceva fizic care are (dureri de cap, etc) caci altfel nu l-ar lua.
In felul acesta cu timpul il poti vindeca cel putin partial si se va schimba de la sine in bine.
Altfel nu merge in cu barbatii de azi. Sunt cam toti bolnavi iar eu iti spun asta ca barbat si ca homeopat.

Am ajutat des cu succes la astfel de femei sa-si vindece cat de cat barbatii sau copiii in cazuri de alcoolism, manii sexuale, la fumat, la violenta, vicii, etc.
Homeopatia functioneaza eficient si ieftin, spre deosebire de orice altceva !
Deja 2 granule dintr-un tub de 6 lei pot schimba un astfel de om, daca au fost date corespunzator bolnavului.

Am ajutat pe multi a se lase de baut dupa ani de zile, de multe ori au fost necesare numai catreva granule homeopate.

Un bolnav trebuie ajutat, nu te poti astepta sa doreasca el sa se vindece atata vreme cat isi considera comportamentul normal si se considera sanatos.
Aici boala este pe plan psihic. Psihoterapia poate ajuta numai la cei cu vointa de fier care isi recunosc problemele, dar as vrea sa-mi arate cineva astfel de barbati.

Nu este nimic gresit in a ajuta cu ajutorul homeopatiei fara aprobarea bolnavului la astfel de bolnavi, asa cum cred multi, ci dimpotriva.

Astfel de bolnavi sunt mai rau decat orice copil mic caruia si lui i se dau medicamente fara voia lui.
Este chiar o datorie si des unica sansa de a salva familia si chiar pe sot care altfel va cadea des prada alcoolului, datoriilor, bolilor psihice. Divortul pt. astfel de barbati sfarseste in catastrofa.
Chiar am fost martorul unuia in care sotul a luat-o razna dupa divort.

Folositi homeopatia pt. a va scapa barbatii de viciile civilizatiei moderne si care provin din boala sufleteului !
Consultati un medic homeopat cu experienta.
Si eu va ajut in gasirea remediului potrivit daca doriti si daca este posibil !
Este f. simplu in cele mai multe cazuri !
Incercati! Functioneaza minunat in cele mai multe cazuri !

buna, ma numesc silviana am 23 ani si as avea si eu o mare nevoie de un sfat.sunt casatorita de 8 ani, am o fetita de 4 ani si in urma cu aproximativ 8 luni am inceput sa am probleme cu sotul meu.a inceput sa devina foarte gelos cu toate ce niciodata nu i-am dat moti, tot timpul ma certa din orice motiv si tot timpul ma suspecta ca as avea pe altcineva.telefonul mobil tot timpul mil verifica si tot timpul ma simteam urmarita.a doua zi de craciun am luat bataie pentru prima data de cand suntem impreuna, sa mai intamplat de trei ori sa-mi dea cate o palma dar alea nu le-am bagat in seama, acum insa a fost mult mai grav pentru ca ma batut cu pumnul si cu picioarele si totul de la un banal telefon anonim care tipul respectiv nici nu ma cunostea a sunat la intamplare, el nu ma mai lasat sai explic nimic.probleme este ca el si-a cerut iertare si mi-a mai cerut inca o sansa dar eu simt ca nu il mai iubesc deloc si mai stau cu el doar pentru fetita si simt ca nu il pot ierta.va rog daca puteti sa-mi dati un sfat va multumesc

In primul rand vreau sa multumesc celor carora mi-au raspuns. Din fericire, in cazul meu situatia a inceput sa se indrepte, cu multa rabdare si toleranta.

Draga mea Silviana,
Nu pot sa spun ca am foarte mare experienta in ale casatoriei, dar stiu un singur lucru: CAND SE AJUNGE LA VIOLENTA NU-I DE STAT!!!!!!!!!! Totul pana aici! Daca a ajuns sa te bata inseamna ca nu te mai respecta ca om in primul rand. Totul incepe cu o palma, apoi inca una, mai vine si un pumn si... Stiu ca iti este greu si uneori gasesti explicatii pentru comportamentul lui, dar nu exista scuze pentru bataie. Cuvantul cheie in situatia ta este TREBUIE. Si cand spun trebuie, ma refer la faptul ca trebuie sa pui punct casniciei. Un barbat care loveste nu merita nimic. Da, e adevarat, copila voastra va suferi. Dar ce iti doresti mai mult? Sa aiba o viata linistita sau sa vada cum suferi si cum esti tratata de un om fara caracter. Din ce am citit, despre barbatii violenti, am invatat ca de obicei fac asta, intrucat se simt inferiori, nesiguri pe ei, incapabili de multe (asta ca sa nu enumer faptele), poate limitati fizic si intelectual si se razbuna pe cei care ii sunt aproape: sotia si mai rau, uneori copiii. Gandeste-te ca poate, Doamne fereste, ajunge sa dea si in fata, sau intr-unul din momentele de furie se intampla ceva si mai rau. Nu spun ca e in stare de asa ceva neaparat si totodata, nu vreau sa te sperii, dar analizeaza la rece situatia, pune in balanta toate argumentele pro si contra si ia o hotarare cat mai repede.
Din ceea ce ai povestit, nu ar trebui sa iti fie greu, intrucat nu mai simti iubire pentru acest om. Daca ti-e teama, sa stii ca sunt programe speciale care ocrotesc mama si copilul.
Sa nu cedezi amenintarilor, care cu siguranta vor fi (cum ca iti ia copilul, sau ca te va face sa pari mama denaturata la procesul de custodie), orice divort este oribil, gandeste limpede si sa ai mult curaj.
Ai incredere in tine!!
Curaj!
Ioana

multumesc mult de sfat ioana.vreau sa mai spun ca de cate ori aduc vorba de divort sotul meu nici nu vrea sa stam de vorba si baga intotdeauna fetita la inaintare, imi spune ca eu nu ma gandesc la ea ca va suferi, si ca ma gandesc numai la mine.si-a cerut iertare, sa jurat ca nu o sa mai dea in mine si ma rugat sa-i mai acord inca o sansa, i-am spus ca nu pot pot pentru ca nu mai simt nimic pentru el si nu stiu daca pot sa fac un compromis de a sta alaturi de el toata viata doar de dragul fetitei, cu sentimentele mele cum ramane? mia spus ca o sa ma faca sa-l iubesc din nou, dar eu am impresia ca odata setimentele pierdute nu le mai pot aduce innapoi, acum poate sa-mi aduca si luna de pe cer ca nu mi mai trebuie.si in problema cu divortul mai intervin si prejudecatile mele, ma gandesc ce vor zice parintii mei si ai lui, ce va zice lumea, cum ma vor considera?daca puteti va rog sa-mi dati un sfat pentru ca, chiar nu stiu ce sa fac.va multumesc

Buna ziua.
Spui ca inca de la prima sarcina sotul tau s-a simtit nepregatit. Probabil a acceptat situatia doar de dragul tau. Dar nu si-a asumat-o. Mai tarziu, cu a doua sarcina lucrurile nu puteau decat sa se agraveze. Pentru ca tu ai vrut copii te considera vinovata si te pedepseste, spunandu-ti ca nu mai esti atragatoare iti sugereaza ca sarcinile (deci copiii) au cascat intre voi o prapastie greu de trecut. Incearca sa-l intelegi, chiar nu era pregatit, iar acum traieste o viata care nu-i aduce prea multa fericire, nu pentru ca nu exista motive, ci pentru ca el are propria lui teorie despre ce ar insemna asta. O terapie de cuplu v-ar ajuta.

va rog din suflet imi da si mie cineva un sfat? va rog

Silviana,
Ca sa primesti un sfat ar trebui sa exprimi mai clar ce-ti doresti. Vrei sa ramai cu acest barbat? mai crezi in casnicia ta? Asta trebuie sa decizi singura si abia dupa poti primi sprijin moral sau ajutor de vreun fel. Nimeni nu iti poate spune daca sa ramai sau nu cu el. E viata ta.

Buna ziua,

Am o poveste lunga si destul de complicata.
Sunt casatorita de mai mult timp, am facut-o intr-o imprejurare cam fortata, in ce sens?
Aveam un prieten, extrem de dragut, inteligent si sensibil. Ne cunoscusem intamplator, dar ne iubeam, cred, dintotdeauna. Incepand sa tin la acest om (daduse la Filozofie)- am realizat cu uimire ca iesisem din cel mai lung cosmar al vietii mele, depresia venita dupa pierderea mamei la 12 ani. Deci, lunga de 10 ani!
Acest baiat voia cu orice pret sa ne casatorim, simteam ca nu pot sa-i stau impotriva deoarece si eu il iubeam f. mult, de aceea, pentru a evita -Ce? - teama pt. viitor in sensul ca el afirma ca nu crede in Dumnezeu- am hotarat sa fac totul sa ies din aceasta legatura. (Era sa ma coste viata)

Totusi, gasind un baiat f. linistit - mi s-a parut mie!- si care nu-L nega pe Dumnezeu, ba era si fiu de pastor- am hotarat sa ma casatoresc cu el.
Prima mea nevoie fizica era sa scap de singuratate, pt. ca de cand ma stiu -fiind si singura la parinti, apoi decesul mamei in copilarie- am suferit de singuratate.

Ma straduiam sa accept noua persoana din viata mea.El imi marturisise ca ma iubeste f.f. mult, credeam ca ma voi indragosti pe parcurs...sunt o persoana care nu a cerut mult, ci ma bucur cand pot darui mult.

A venit din prima o sarcina gemelara. Pana sa nasc, am facut complicatii -depresie-dormeam tot timpul, diabet, excesiv de mult lichid intraplacentar- am fost spitalizata, in sfarsit am nascut f. greu, mi-am mai revenit dupa...si am mers inainte.
Au urmat f. multe surprize neplacute din partea sotului, faceam eforturi sa accept situatia pt. sanatatea mea mai mult, insa simteam ca acest om e un incurca lume, ca nu-mi poate oferi nici o speranta a unei vieti normale (material dar si sufleteste), nici, nici, nici. Cu atat mai mult cand au venit copiii.

Dar am luat totul asupra mea, (sotul intrase in somaj tehnic nelimitat), m-am tinut de serviciu, de casa si de copiii, si am mers inainte. Lucrurile insa depindeau in totul de mine. A trebuit sa ne mutam in alt oras
pt. a-si gasi si el de lucru, si aici nu a mers decat putin.

Dupa o perioada lunga (8-9 ani) am avut a doua sarcina. Nu am vrut sa fac un avort (pt. ca e un pacat). Am nascut o fetita si un baiat, minunati.

Dar, ...in sufletul meu a inceput sa se faca o prapastie tot mai adanca. Stiam ca nu am cu cine duce atat de mult, el cauta mereu sprijin pt. el, nu oferea nimic in schimb.
Dupa aceasta a doua nastere, din cauza stresului, pierdeam f. mult sange. Aveam c. menstrual de mai multe ori intr-o luna si f. abundent.

Mi-a slabit forta fizica, dar si psihica. Sotul meu statea linistit in somaj, viziona zilnic programele tv. Eu alergam in toate partile, erau 4 copii, nu dormeam nopti, nu aveam timp nici sa stau la masa...etc

Apoi, convins de un frate de-al sau- care a vazut cat de greu imi era, a hotarat sa plece undeva sa faca bani. Si a plecat in strainatate, unde a ramas 10 ani, vizitandu-ne din cand in cand. Tineam legatura prin telefon saptamanal.
In acest timp, deoarece in Italia unde lucra era destul de greu, si era si prost platit de un patron rau platnic- am cautat tot felul de solutii sa ne putem uni din nou familia (copii cei mici aveau doar 2 ani cand tatal le-a plecat, il doreau f. mult) Am renuntat la o serie de oferte care mi s-au facut pe linie de serviciu, pt. a ma putea implica mai mult familial. M-am apucat sa-mi perfectionez limbile straine- am pregatit teren pt. a emigra cu familia.
Dar, a fost nevoie cel mai mult de concursul sotului, care, telefonic, imi confirma cu "Da, da", dar pan la urma nu a dovedit si faptic. ASa ca si aceasta incercare a mea a esuat, nu din vina mea.
Incercam din rasputeri sa-i aduc realitatea in fata (faptul ca avem o resposabilitate pt. copiii nostri f. reusiti si capabili) - dar el nu primea aceste lucruri, dimpotriva, se supara pe mine, spunandu-mi ca am ceva impotriva lui.

Astfel m-am trezit cu sufletul si cu mainile goale, dupa o lunga perioada de stres si ingrijorari (am crescut singura cei 4 copii)- am lucrat cat s-a putut, am ingrijit o batrana pana la deces-timp de 3 ani...etc. Sunt o crestina convinsa, am facut mai mult decat puterile...
Dar, sunt mereu pusa in fata faptelor deja hotarate de el. El nu tine cont si de nevoile si limitele mele, e f. puternic fizic. Isi prefera parintii mai mult decat sotia (s-a exprimat din primul an de casnicie asa)- ei sunt batrani acum, stau undeva la tara, si au nevoie sa fie ingrijiti.

Am mai fost dusa acolo de sotul meu, am ramas 4 luni - dar e imposibil de stat acolo.
Din om teafar, ajunsesem sa lesin, sa ma doar inima- si nu stiam de ce. Dar dupa ce am plecat din acel mediu mi-am revenit.

Cu frica aceasta de viitor, am ajuns intr-o depresie majora f. grava, aproape de deces. Nu am fost inteleasa de sotul meu si nici de copii. Il spuneam prin telefoa ca mi-e rau, dar nu intelegea."Ce e asta la tine? Ne faci de rusine."Acum copiii sunt mari, primii au terminat facultatile cu bine si vor avea viata lor. Cei mai mici se descurca f. bine si ei (sunt la liceu). Cu greu am putut iesi cat de cat din boala. Fac tratament de aprox. 3 ani (cu efectin). Incerc sa ma integrez social, am dat concurs pt. post, am reusit, acum lucrez. Imi place sa fiu utila. Dar am nevoie de prieteni adevarati. Nu mai pot sa mi-i fac. Nu mai stiu in cine sa cred si in cine nu.

Problema mea nu e inca rezolvata. Sotul se intretine zilnic -prin telefon- cu soacra in special, careia i se plange cu lucruri mai mult decat neimportante (cum ar fi, faptul ca odata am facut sarmale cu soia si nu cu carne, cum ii place lui- doar lui- restul nu suntem importanti)...etc;Simt ca e prea mult pt. mine.

ASa cum ma gasesc acum, nu mai am puterea sa urmez acest om, care nu m-a sprijinit niciodata. Am fi putut s-o ducem bine si in Romania- cu studiile lui ar fi putut gasi si in invatamant sa lucreze etc- dar nu-si da interesul absolut deloc. Si nici nu-mi primeste parerile. Are un orgoliu nemasurat.
Si in prezent este in somaj, ...nu face nici un curs de reorientare profesionala, nu cauta nici o solutie, ci asteapta mereu de la altii sa i se dea. Este mai in varsta decat mine cu 12 ani, dar m-am topit mult fata de el.
Viitorul meu? La tara cu socrii. Mai bine zis, decaderea, mizeria...
Mi s-a facut deja rau. Iertati-ma pt. mesajul lung. Poate imi spuneti o parere. Multumesc.
_

Cred ca viata inseamna mai intai iubire, comuniune...si restul vin, verticalitate ("Pentru cel intelept cararea vietii duce in sus, ca sa-l abata de la locuinta mortilor." - Proverbe 15:24)

Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Incredibil!!!
Esti o femeie extraordinar de puternica! Bravo, ai reusit sa tii unita familia atata timp!
Crede-ma, din ce mi-ai povestit, meriti tot ce-i mai bun. Nu cred ca se pune problema separarii in cazul tau, fiind o crestina convinsa. Incearca sa ignori si sa nu pui la suflet rautatile.

Asa ca nu pot decat sa iti spun ca as vrea sa iti fiu prietena si sa iti fiu aproape, cu un click macar, sa te sustin.

Regret ca a trebuit sa treci prin asa ceva, dar sa stii ca viata poate fi si mai grea. E dificila situatia ta, nu stiu daca poate cineva sa iti dea un sfat, sau o parere, deoarece doar tu stii cu adevarat ce ai trait si doar tu stii cum sa mergi mai departe. Si, ajungand aici, pot sa iti spun ca raspunsul se gaseste in tine!!! In primul rand sa constientizezi ce om minunat esti si cat de norocoasa si binecuvantata esti ca ai copiii. Chiar daca ti-a fost greu sa te lupti de una singura, trebuie sa iti aduni fortele si sa mergi mai departe. Acum ca ai copiii mari, fa-ti timp pentru tine: ingrijeste-te, e bine ca te simti utila cu job-ul tau, trateaza-te (atat fizic cat si sufleteste).
Nu mai astepta nimic de la sot, pentru ca nu vei primi nimic. Asteptarile tale au fost prea mari de la el (din punctul lui de vedere). Unii barbati pur si simplu nu sunt pregatiti sa fie tati. Si dupa atata timp, nu cred ca mai poti schimba ceva. Iar ca sot, nu stiu ce sa zic, poate ca avea alte asteptari de la viata, pe care le-a constientizat tarziu, cand nu mai putea sau nu a mai avut curajul sa le schimbe.

Deci, CONCENTREAZA-TE PE TINE!!!!!!

Inainte de a face vreo schimbare in viata ta, schimba-te pe tine! Impune-ti, daca trebuie, poti fi si egoista (intr- o oarecare masura), iubeste viata, indrazneste, gasete bucuria in lucrurile marunte, analizeaza ce iti place, ce nu, elimina lucrurile care te fac sa te simti prost sau care dor si nu ceda in favoarea celorlalti doar pentru a le face pe plac sau pentru a fi o sotie si o mama buna.

In mainile tale sta viitorul! Un viitor care poate fi senin.

Cu mult drag, pentru o mama eroina!

Multumesc mult, Ioana, pentru incurajari. Ai perfecta dreptate. Incerc sa fac ce se mai poate...

Inca o data va multumesc si Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Sanatate si numai bine!

Draga Cita, povestea ta este incredibila...Bravo tie ca ai reusit sa tii piept atator probleme!Asa mult mi ar placea sa fiu si eu o femeie puternica, o femeie care sa nu fie doborata de clipe mai grele din viata.Pe zi ce trece realizez ca majoritatea barbatilor sunt niste mizerii, fac umbra Pamantului degeaba.Eu sunt impreuna cu sotul meu de 6 ani si abia acum a inceput sa si arate adevarata fata.Dintr un om exemplar a ajuns sa mi faca zile fripte doar pentru faptul ca s a plictisit in relatia asta.Tot ceea ce face este sa ma raneasca pe mine.Nu l intereseaza absolut nimic!Are grija doar de propria persoana si se bucura doar pentru realizarile lui.Asa le considera, chiar daca si eu l am ajutat foarte, foarte mult!
Felicitari inca o data pentru puterea pe care o ai si nu uita ca niciun barbat nu merita in lumea asta.Mai devreme sau mai tarziu, iti vor demonstra contrariul la ceea ce ai crezut despre ei.Mai mult, ei nu ti vor fi nicodata recunoscatori pentru nimic.Tot ceea ce faci in casa, cu copiii sau la munca sunt niste lucruri absolut normale.Barbatul nu va realiza niciodata cat de greu este sa te bati pe mai multe fronturi.
Eu totusi cred ca Cel de Sus vede si mai devreme sau mai tarziu roata se va intoarce!

Buna seara si la multi ani tuturor femeilor de 8 martie.azi am citit si eu povestile voastre si as vrea si eu sa imi spun povestea.eu am fost maritata 8 ani cu primul sot din care au rezultat 2 copii frumosi, o fata si un baiat diferenta intre ei de aproape 4 ani.primul an a fost frumos, apoi dupa ce am nascut fata au inceput reprosuri din partea soacrei unde sotul meu o sustinea, intre timp si-a pierdut serviciul, a inceput sa bea si sa ma ameninte ca imi omoara fata daca nu ai dadeam aurul sa il bage la amanet.Apoi cand facea cate o prostie in sensul ca cheltuia banii si venea cu mainile goale acasa ma trata si rau adica ma viola proprio sa vada daca nu am fost la alt barbat, era gelos dar nu vroia sa recunoasca, nu am fost batuta niciodata dar imi spargea totul in casa si mai rau punea mana pe cutit si ma ameninta ca sa ai dau banii sa se duca la baut si jocuri de noroc.Cand am facut baiatul a fost si mai rau de cand eram inca in spital, apoi au inceput lipsurile de acasa, au inceput scandalurile si certurile intre noi.eu am inceput sa ma racesc pt el doar pt gandul ca ma viola mereu chiar daca nu vroiam pt el trebuia sa stau si ma rupea toata, ajunsesem sa spun motive doar ca sa scap de el, sa nu mai fac sex cu el.Am divortat de el cand mia pocnit fata avand doar 3 ani si deja era traumatizata de el ca mergeam la doctor cu fata mea si eu fiind traumatizata ca ma teroriza pe partea cealalta si eram si in divort amenintandu-ma ca imi da foc la casa cu tot cu copii.am divortat pana la urma si dupa un timp am plecat in italia unde am intalnit actualul sot.Avem 7 ani de cand ne cunoastem si 4 de cand santem casatoriti, copii nostri proprii nu avem, ai am doar pe ai mei.totul a fost frumos la inceput cand ma cunoscut avand 55kg si slabuta, frumoasa..etc. Dupa 2ani am descoperit ca sant bolnava de asm si avand un accident cu un tir am ramas cu un plaman perforat am lasat tigarile ca fumam zicandu.mi doctorul daca vreau sa imi mai vad copii, asa ca am luat decizia si am lasat tigarile si totodata si anticonceptionalele si am pus pe mine 15kg.de dat jos nu prea mai am cum sa dau ca cum femeia fuge peste tot si face treburile nu prea am timp pt mine.De cand m-am ingrasat omul meu care faceam sex 2-3 zile pe saptamana sa schimbat, a inceput o data pe saptamana, apoi o data la doua saptamani si asa am ajuns o data la luna.Vine de la servici, stam mancam, vb cu copii ce treburi sant, sau vb cu mine de ale noastre si apoi se duce la culcare.eu nu trag de el ca sant o fire care nu ma plang, il las pe el si el nefacand pasul nu-l cicalesc, sau de multe ori imi zice ca e obosit si nu poate.Cand ai vine cheful e doar de scurta durata, ce sa cred despre el.Am incercat sa vb cu el si zice ca sant nebuna, ca eu iam spus ca ma vad grasa si urata si ca de asta nu ma mai doreste si zice ca nu e asa doar ca nu poate, are doar 39 ani eu ce sa inteleg, cu primul am rarito eu dar cu al doilea ce sa zic ce sa gandesc.am incercat sa slabesc si a inceput din nou sa se simta atras de mine si acum ca am avut o perioada mai rea ca am fost putin bolnava am pus din nou pe mine kg care le aveam, iar ma respinge ca si cum nici nu as exista langa el.imi zice ca ma iubeste enorm si ca si-ar da si viata pt mine si copii dar nu il inteleg pe partea asta, dati-mi un sfat.de ce o femeie e pusa mereu intr-o postura proasta atunci cand ia ceva kg in plus.de un om nu se gandeste ca si cu inainterea in varsta se schimba si corpul nostru.va multumesc si astept raspuns.

pai nu stiu ce sa ti spun.eu as incerca sa l controlez, vezi daca nu cumva are pe altcineva, asta din start, iar dupa aceea daca nu are si esti sigura de asta, incearca sa i intri in gratie, schimba ceva la tine, poate o tunsoare noua, o pijama sexi, un parfum misto, si lasa rusinea, intra tu in sufletul lui, nu lasa timpul sa treaca ca se gaseste alta mai indrazneata so faca, asa ca accelereaza, nu pierde timpul.te pup

si apropo propune ti sa urmezi o dieta, anunta l si pe el si urmeaz o, nu e greu, o sa vezi cum se schimba treburile.

Buna Ioana,
Imi pare rau pentru ca, momentan, nu reusesti sa ai familie asa cum iti doresti. Daca tot te-ai gandit sa mergi la psihoterapeut, iar sotul tau nu vrea sa mearga, te sfatuiesc sa apelezi la un psiholog care ofera consiliere psihologica online. Intra pe topexperti.ro este o platforma de comunicare care ofera consiliere psihologica online si discuta cu un psiholog. (sunt mai multi si ai de unde alege). Sedintele de terapie le faci din fata unui calculator, astfel sotul poate sa nu afle, nu iti neglijezi nici kinderii cu mersul la cabinet si vei gasi si o solutie la problemele tale de cuplu, de familie. Pentru mine psihologul este ca un parinte obiectiv, care stie sa ma aprecieze, sa ma sfatuiasca si sa ma indrume, fara sa am parte de reprosuri ca de ce am procedat asa sau pe dincolo... Iti doresc mult succes, fericire in familie si multa multa sanatate

Buna seara Ioana!

I-am citit si sotului meu mesajul tau si raspunsul lui coincide cu al meu:

Este un retardat, care nu te respecta si te utilizeaza pe post(neplatit)de menajera.Iti va face viata un iad!

Mobilizeaza-te si gaseste un prieten care sa te ajute sa scapi de acest monstru!

Te rog respecta-te si vindeca-te de iubirea nejustificata pe care i-o porti.

Un om care te critica si care nu este alaturi de tine nu te iubeste si nu este demn de dragostea ta.Nu te chinui, nu te schimba pentru acest idiot.

Buna ziua, am niste probleme cu sotul meu si am nevoie de un sfat ca numai suport. Suntem casatoriti de 1an jumate. Locuim intr-o casa alaturi de parintii mei deoarece in situatia de fata eu sunt somera iar el lucreaza dar dintr-un salar de 1500lei nu putem sa ne descurcam. El se intelege f.bine cu parintii mei, la fel si eu cu socrii mei. Insa de 1 an incoace numai pot sa-l tin acasa, in fiecare zi inventeaza un motiv ca sa ajunga acasa la parintii lui, eu nu i-am interzis acest lucru insa nu am chef in fiecare zi sa merg acolo. Plus ca de fiecare data cand mergem acolo, nu stam 1-2 ore, ci 5-6 ore si se mai pune si sa doarma.
Am discutat cu el de nenumarate ori si nu renunta, copil asa mamos si atasat de familia lui nu am vazut in viata mea. Acum 2 lunii i-a facut o cusca catelului nostru, zilnic mergea la ai lui...acum 2 zile si-a cumparat o masina, si merge zilnic la ai lui. Cand stam acasa, spune ca se plictiseste ori sta pe net ori sta pe ghimpi sa plece la ai lui. Pur si simplu numai stiu ce sa fac.

Azi la fel a facu, t ne-am certat si i-am zis ca nici in ruptul capului nu scapa de mine si merg si eu la el...desii m-am saturat...dar ma gandesc ca poate are pe cineva pe acolo. Plus ca el se bucura ca nu reuseste sa-mi placa pe plac si face din adins...

draga mea pune-te in locul lui...e greu sa nu ai intimitate...el la ai lui se simte ca acasa iar in casa alor tai un strain.poate daca ati incerca sa va mutati impreuna singuri alta ar fii situatia!!!eu am avut aceeasi problema noi stateam singuri dar soacra era la 2 pasi de noi si in fiecare zii trebuia sa semnam condica la ai lui sa nu se supere...pana am inceput sa ne certam urat noi doi si i-am explicat ca daca vrea o familie cu mine va sta cu mine daca nu sa se mute la ai lui intr-un final am rarit vizitele !!vb cu el si explica-i ca te deranjeaza propune-i sa va faceti un program 2 zile luati masa cu ai tai, 2 zile cu ai lui!!oricum important e sa discutati ce va deranjeaza!!!:*

Buna tuturor,

Vin si eu cu povestea mea care imi provoaca mare tristete. Poate nu este totul asa negru, insa nu am cu cine vorbi despre asta si simt nevoia sa ma descarc, oricum altceva nu am ce sa fac.

Sotului meu ii plac filmele porno, asta am descoperit-o dupa ce ne-am casatorit, la inceput ne-am certat insa gandindu-ma mai bine, nu mi s-a mai parut atat de grav. oricum nu m-am conformat niciodata cu si ori de cate ori l-am surprins tot i-am reprosat.
Dupa un timp, insa, cautand un site in arhiva calc., am descoperit ca frecventa site-uri de matrimoniale chiar daca acolo se gasesc doar femei care presteaza sex pe bani. Mai mult: le-a si sunat justificand ca a facut-o din curiozitate, sa vada ce spun. Ne-am certat, desigur, insa a trecut totul. De atunci a trecut mai bine de un an iar duminica uitandu-ma in tel sau, avea un site din acela, ba mai mult adaugat la favorite. Mi-a confirmat ca el s-a mai uitat, cat de des nu a fost atat de prost sa imi spuna; i-am zis de toate culorile mi-a spus ca eu nu sunt sanatoasa!!!
nici nu mai stiu ce sa cred...el spune ca toata lumea se uita dar nu isi da seama cat de mult m-a ranit.
Am ramas cu un gust amar, nu se pune problema de iertat ci nu pricep ce il impinge la asa ceva:l-am si intrebat ce ii lipseste, este nemultumit de mine, de cum arat...

Sunt foarte trista si dezamagita si desi ne-am certat de multe ori din cauza asta nu constientizeaza cat ma face sa sufar.

Mai sunt inca multe de zis insa, citind povestile anteriore, poate ca ceea ce mi se intampla mie nu este chiar atat de grav.

cred ca terapia "fara sotie" ii va prinde si mai bine. Pana acum a vazut cum este cu sotie frumoasa, desteapta, gospodina in casa, sa vedem daca ii va placea doar cu panarame virtuale.

uneori si terapiile soc dau rezultate.

si eu sunt foarte stresata la serviciu, suparata ca in urma cu 2 luni am suferit un avort, dar cu toate acestea numai in el mi-am gasit refugiul si speranta in ciuda tutor neintelegerilor dintre noi.

Buna, ma numesc Irina vreau sa cer sfaturi. Am 2 copii decind a aparut primul copil s-a inceput cearta intre noi eu numai am nume in fata lui. A dat in mine a dat in mama mea si in sora mea. El nu icape de sormea si de mama mea. Am cunoscut un baiat el nui casatorit el a zis ca cite fete a intilnit ca mine nui nici una cind am prins insarcinata cu al doilea mam intilnit cu el si am avut o relatie cu el copilul ii seamana bine lui. Noi pe ascuns vorbim pe telefon el iubeste copilu vrea sa fie cu mine si copii impreuna. De cite ori ma cert cu sotul si cind ma loveste eu il sun pe dinsul si ma jalui simi cer un sfat el mereu imi zice ca trebuie sa aleg ceva din viata cas tinara ca am 22 ani. El traieste la noi si nu vrea sa se duca de aici. Ajutatima cu un sfat bun cum sa scap de dinsu si sa fiu cu celalalt.

Da cum sa apelez la ajutorul social al autoritatilor in Republica Moldova

Buna! an niste probleme in legatura cu prietenul meu sunt de ceva vreme cu el, dar nu prea reusim sa ne intelegem, in sensul ca, cateva zile ne certam urat de tot incat ajungem sa vorbim despre desparire, iar apoi peste cateva momente reusim sa ne impacam doar cand ne auzim ca ne spunem ca ne iubim si apoi ne inmuiem amandoi si ne spunem ca ne iubim si asa ne impacam. Nu stiu ce as putea face ca sa nu ne mai certam atata din direrite motive uneori chiar banale. Am inobservat ca atunci cand comunicam destul reusim sa gasim o solutie mai ales ca eu spre deosebire de el nu sunt prea comunicativa. Va multumesc!

Pentru serafic_ric.Buna ziua, in primul rand din cate am inteles din mesajul postat de dumneavoastra, problemele legate de relatia cu sotul au aparut din momentul in care ati aflat ca veti avea copii, atat la primul cat si la al doilea copil sotul nu a fost prea incantat de momentul sosirii pe lume al copiilor. Sotul a stiut ca odata cu aparitia copiilor el va se va situa pe locul 2 in ordinea prioritatilor dumneavoastra, refuzul sau de a participa la treburile casnice il vad ca o razvratire el nu mai este pe locul 1 in viata dumneavoastra ci copii. Acest tip de comportament din pacate este specific barbatilor pentru ca pana la urma dumneavoastra pentru el nu ati fost doar sotie si iubita ci si "mama" v-a atribuit acest rol de care probabil nu stiati. In cuplurile in care apar copii care sunt planificati sau nu, apar astfel de discutii pentru ca prioritatile se schimba, in general in viata cuplului respectiv apar modificari importante iar persoanele implicate nu sunt pregatite sa faca fata acestor schimbari. Parerea mea este ca aveti nevoie sa petreceti timp impreuna doar dumneavoastra impreuna cu sotul, un weekend la munte sau unde va face placere sa mergeti asa veti putea discuta pe indelete despre relatia dumneavoastra dar in primul rand el va fi in centrul atentiei dumneavoastra.
Cu bine Psiholog Elena Florea