mai multe raspunsuri si intrebari..la aceste atacuri..

nu stiu cum sa incep sau ce sa fac dar cateodata imi dau seama cum functioneaza aceste lucruri...dar apoi le pierd asi vrea mult mai mult sa intre cineva care are o licentza o diploma in pshiologie, care sa ne indrume mai pe intelesu nostru...nu stiu de ce de fiecare data cand incep sa scriu un topic nou ceva nu ma mai lasa..am incercat de 3 sau 4 ori pana auma sa deschid un topic sa scriu mai amanuntzit aceste simtome care le am ca si altzi sa stie sau sa dea cu parerea ce si cum fac...din cate vad eu trebe sa ne scriem mai amanuntzit simtomele noastre ca atunci cand cineva citeste sa incerce sa compare starea lui cu a celui ce a scris..poate nu e bine ceeea ce zic dar de aceea va scriu aceste lucruri pt ca vad eu ca functioneaza pe mine..din cae am vazut cand citeam starea unuia din care a deschis un topic..luam in seama lucrurile care le aveam si eu..si incercam sa dezleg cumva starea aceea...de aceea zic ca e mai bine sa scriem fiecare si din starile noastre nu numai sa zicem ce sa fac...si sa cerem explicvatie..trebuie sa scriem mai exact si unele din simtomele care ne duc intracolo..in starea aceea nedorita...ca explicati sunt destule dar daca nu le punem in comparatzie cu ceea ce simtim nu rezolvam nimik..de aceea trebuie sa facem in asa fel sa stim cum sa controlam situatzia.eu de exemplu cand vad ca e ceva rau starile mele emotionale mi se schimba imi dau seama ca gandesc negativ..si atunci incerc sa nu ma gandesc imi intorc gandurile in alta parte..si ma calmez..dar chestia e ca atunci cand incerci sa itzi controlezi gandurile..se zice ca inebunesti...nu stiu ce sa zic suntem prinsi ca intro plasa de paianjen..ca un labirint al propriilor noastre ganduri vorbe si fapte ceva de genul asta...noi gandim...si cand gandim noi dorim ceva anume..si atunci cand realitatea..sau mai bine zis Dumnezeu ne da acele lucruri care leam cerut..noi ne impotrivim si ajungem la aceste stari de panica..pur si simplu noi zicem ca tinem in noi si ca suntem mai sufletisti dar noi ne facem singuri rau pentru ca odata daca ne utam in trecut vedem ca acele lucruri leam cerut sau leam dorit si nu suntem instare sa le ducem..asa zic...plus ca ne mai impotriuvum si celor dragi..sau ei se impotrivesc noua..suntem ca un magnet la lucrurilor rele ceva de genul..sa zicem si asa..nu stiu in care parete am dreptate..deaceea am deschis acest topic..sa zicetzi si parerile voastre pentru ca eu sunt nesigur..balantza mea e ori prea sus..ori prea jos..zicetzi si voi parerile voastyre la topicul.asta care lam pus si va rog sa datzi si voi cu parerea..si sa imi zicetzi daca cumva am pe undeva dreptate..facezti o comparatzie..a ceea ce se intampla si voua..si postatzi pe forum sa vedem cum sa mai amelioram durerea asta..poate sa imi fi scapat multe lucruri rele aici in topicul acesta care nu trebuie sa le caomparatzi cu voi..de aceea va sfatuiesc sa nu bagatzi in seama numai lucrurile ce va sunt de folos...numai bine si sper sa mai postatzi si voi cum se desfasoara aceste lucruri la voi..pentru ca totzi suferim de aceste atacuri dar fiecare..probabil are alta cauza cum a intrat aici...
numai bine.si multa incredere

din toate chestiile astea ce ni se intampla noua...parerea mea e ca boi nbe alimentam pe noi insine cu ogramada de lucruri avem o dependentza de ce..eu din cate am vazut..de ganduri gandesc foarte profund..exact ca si alcoolici care beau..si cand beau foarte mullt ajung la sevrajul asta respectiv...
chestia aste e si la noi care nu stim de unde ni se trage..parerea mea nu stiu in ce masura am dreptate adr daca vad din scris repet foarte mult anumite chesti..ceea ce eu nu vreau dar eu mi leam impus asa...si cred ca asta e cauza care...ne duce la sevraj..in fiecare zi ne invartim in acelasi cerc vicios al gandurilor.sau a lucrurilor care ne inconjoara a oamanilor care ne inconjoara...a anumitzi afctori..care ne incojoara sau ne pandesc zi de zi.sunt multe chesti cu care ne alimentam dependentza asta in care neam bagat singuri cu mana noastra..ceea ce afce..cand gandim foarte profund si tot afcem monologu intre noi..alimentam dependentza asta..care pana la urma ajunge la sevrajul respectiv..exact ca la un alcoolic...sau dependent de droguri..cand nu isi mai ia doza de drog..de aceea..parerea mea e sa stim..si sa punem cap l acap toate lucrurile ce se intampla in fiecare zi cu noi si sa vedem care ne duc sau acre nu ne duc la acea dependentza...care sunt acele ganduri fapte lucruri rele de care suntem dependentzi...si sa incercam...sa le reducem incet incet din voiatza noastra...dar cu rabdare si nu tot dintro data..pentru ca o putem face si mai rau de cum..e aceasta stare...probabil..un a sau 2 sau cinestie cat dar cu rabdare si..cu calm..si va rog sa ma anuntzatzi sau sa ma atentzionatzi la lucrurile care sunt rele...sa imi atragetzi atntzia la cele lucruri care leam scris rau in acete topicuri...orice ar fi..pentru ca nu vreau sa avetzi mai rau de suferit atunci cand le citzitzi...
va multumesc si astept parerile voastre..

Incearca sa mergi la un cabinet de psihoterapie si cu o medicamentatie usoara si un pic de suport o sa treci cu bine.Multa sanatate

ehe! La mine este o poveste lunga si acum in momentul in care scriu sunt spre finalul unui atac de panica (trec prin asta in fiecare dimineata). Simtomele mele sunt cam asa: palmele si talpile sunt transpirate, inghetate si amortite, nu-mi mai pot controla muschii, pulsul si tensiunea cresc, respiratia este neregulata. In continuare, va dati seama, dezastru: frig, nesiguranta, sufocare, merg pe holuri la serviciu si pamantul imi fuge de sub picioare, vreau sa cobor treptele si nu am siguranta ca voi ajunge la parter, totul se invarte in jurul meu. Si uite asa, dragilor trece fiecare dimineata a vietii mele. Am uitat sa va spun ca ma chinui cu aceste atacuri de panica sau ce or fi ele de peste 15 ani.
Culmea este ca am rezistat, dar inima mea mai putin. Fac crize de tahicardie si tensiunea a urcat uneori pana la 19-20., atriul stang este marit, valvele mitrale regurgiteaza, am insuficienta venoasa, etc.
Acum cativa ani, mi-a iesit la analize ca am probleme cu tiroida si mi-am spus: " Stai asa ca ai ac de cojocul atacurilor de panica, te operezi si totul s-a sfarsit".
Da de unde, dupa operatie era mai rau, un an am fost clienta clinicilor si spitalelor din Bucuresti si Constanta.
Sa nu va imaginati ca au scapat si psihologii, i-am vizitat si pe acestia dar rezultatele au fost nule, la ultima sedinta totul mi se parea ridicol, simteam nevoia sa rad in hohote si i-am spus ca nu pot continua sedinta pt. ca am o problema urgenta de rezolvat.
Va redau o parte din dicutia cu psihologul:
" Eu: Simt o apasare in capul pieptului atunci cand nu pot respira.
Psihologul: Cam ce greutate are, spune-mi in kg?
Eu: In jur de, aproximativ 5kg.
Psihologul: Da? Uite ce iti propun.
Eu: Ascult.
Psihologul: Iesi pe strada cauta ceva, de exemplu o piatra, neaparat de 5 kg.
Eu: Pai, ce sa fac cu ea?
Psihologul: Sa o cari dupa tine.
Eu: Bine, dar acolo unde lucrez, sunt vazuta de colegi ca o persoana intreaga la minte, sau cel putin asa cred eu.
Psihologul: Hai draga, nu iti face griji, pui piatra intr-un rucsacel si mergi asa cu ea tot timpul.
Eu: Si la baie, sa dorm cu ea, sa mananc cu ea, cum ar fi sa apar la cantina institutiei in care lucrez cu un rucsac de 5 kg in spate asezandu-l cu grija pe scaunul de langa mine? Ce ar spune cei din jurul meu?
Eu: Doamna, nu se poate!
Psihologul: Ba da, trebuie sa-ti porti greutatea?
Eu: Precum Isus Crucea? Haideti, doamna!"
Si-n acel moment, am lasat balta acele asa zise sedinte de psihoterapie.
Era o seara rece de octombrie si sotul meu ma astepta inghetat la poarta cabinetului (nu pot merge la distanta mare de casa neinsotita). Nu mai vedeam nimic in jurul meu, eram disperata, pierdusem ultima speranta. Ce ma fac? Cum pot reveni la viata? Vreau sa merg pe strada, sa ma plimb prin magazine, sa stau de vorba cu oamenii, sa ma joc, sa alerg ca atunci cand eram copil.
Am ajuns acasa si mi-am aliniat toate fisele medicale pe care le am si slava, am dosare intregi. Primul obiectiv pe care mi l-am propus, a fost acela ca nu mai vreau sa ajung saptamanal la urgenta. M-am asezat pe pat si am sters cu un x rosu in mintea mea acest gand, timp de o ora am dilitat si mi-am spus, nu mai ajung la urgenta, nu mai ajung la urgenta., nu am sa mor din asta, si iar, si iar mi-am repetat.
Si asa s-a intamplat, fac atacuri de panica, dupa cum am spus in fiecare dimineata, dar le gestionez zi de zi cu multa rabdare.
Este ca si cum invat sa traiesc din nou. Inspir 1, 2, 3, 4 si expir 1, 2, 3, 4, corpul se incalzeste usor, usor, creierul se oxigeneaza, inchid ochii si-mi imaginez o gradina cu trandafiri gableni si fel si fel de lucruri frumoase.
Am facut si doua luni de dans sporiv (mi s-a facut rau si acolo), dar tot nu m-am lasat.
Am cumparat tot ce-mi trebuie si fac exercitii fizice pilates. Am slabit cam 7kg, si sunt tare fericita pt. aceasta, mananc numai alimente sanatoase, mi-am facut eu singura o dieta, iau medicamente pt. inima si tensiune si uite asa ma lupt cu aceste atacuri de panica si celelalte boli pe care le mai am.
Sper ca nu am plictisit rau pe nimeni, este parte din viata mea, poate pt. tine conteaza.
Ne putem ajuta, sunt sigura, am sa-ti spun mai multe despre experientele mele de 15 ani cu atacuri de panica.
Multa sanatate.

buna dalia!esti o persoana uimitoare!te apreciez mult pentru forta de care ai dat dovada si pt taria cu care faci fata atacurilor!eu am 21 ani si am dobandit daca pot sa spun asa aceste atacuri in urma unei operatiide scolioza acum 6 luni!sunt in tratament cu lexotan de 4 luni insa am ajuns sa imi fi erau din cauza lor !toate analizele mi au iesit bine in rest!nu stiu ce sa fac am prieten cu care as fi vrut sa imi continui viata dar el nu ma ia in serios nu ma crede!iti scriu cu lacrimi in ochi ca sunt disperata.imi vreau viata inapoi si nu stiu cum sa o fac!nu inteleg de ce mai am aceste atacuri daca totul a trecut?o sa incerc cu exercitii de respiratie am vazut ca pe tine te au ajutat dar stii foarte bine ca atunci cand ai u n atacat si se invarte tot cu tine nu mai e control!!!!ma rog la dumnezeu a aiba grija de noi si sa ne dea inca o sansa la viata!sanatate

Draga Dalia,
citind randurile tale mi-a venit zambetul pe buze!Esti chiar o luptatoare!Numai cine nu a trecut prin crizele unui atac de panica nu stie ce inseamna sa pierzi curajul si forta de a merge mai departe, sa infrunti viata cu o astfel de boala, sa incerci sa lupti macar de dragul copiilor care sufera odata cu tine!Multa sanatate si tot binele!

Draga Dalia,
citind randurile tale mi-a venit zambetul pe buze!Esti chiar o luptatoare!Numai cine nu a trecut prin crizele unui atac de panica nu stie ce inseamna sa pierzi curajul si forta de a merge mai departe, sa infrunti viata cu o astfel de boala, sa incerci sa lupti macar de dragul copiilor care sufera odata cu tine!Multa sanatate si tot binele!

buna moto si daniela _68
buna ziua tuturor celor care se afla aici
In primul rand va multumesc pentru cuvintele frumoase si ma bucur ca v-am facut sa zambiti. Nu am mai intrat de mult pe acest forum deoarece am avut concediu, am fost cam ocupata cu serviciul, etc.
Cum va mai simtiti?
Eu una, din ce in ce mai bine, nu stiu sigur ce anume mi-a facut bine.
Am luat laptisor de matca romanesc, m-am imobilizat pentru a nu stiu cata mia oara spunandu-mi asa:
organismul nostru este format din miliarde de celule, acestea mor sau se regenereaza, asa ca hai la lupta cea mare din nou, trebuie sa trec peste toate crizele astea nesuferite.
Am inceput sa- mi vorbesc continuu.
1. Imi este frica sa ies din casa??? Da. Pai si ce am sa fac? Hai sa mergem impreuna pe strada eu si cu eu. Tremuram, razele soarelui parca nu aveau alt loc unde sa bata decat in privirea si capul meu, muschii picioarelor imi amortisera, palmele si talpile erau inghetate si transpirate, mintea mea era total ravasita, inima nu mai spun, ameteala, dezastru.Mi-am spus: gata, respira, hai usor, usor, uite oamenii din jurul tau nu vad nimic, totul o sa fie bine, esti puternica, hai respira, inspira, normalizeaza-ti organismul, celulele se regenereaza, aerul iti face bine, viata este minunata, esti puternica, mergi mai departe, nu ti se va intampla nimic, totul trece, vei fi asa cum vrei tu, mai mergi putin si inca putin si inca putin, alti oameni sunt mult mai bolnavi decat tine, nu au picioare, nu au maini, au cancer, se lupa pentru inca o zi, si tu, nu iti este putin rusine? A fost prima data in 15 ani cand m-am indepartat singura de casa. A fost o lupta "pe viata si pe moarte", dar am reusit. Nu va imaginati ce satisfactie, ce bucurie, ce motiv bun pt. a o lua de la inceput. A doua zi ma simteam fizic si psihic la pamant, o stare de oboseala cumplita. M-am asezat pe marginea patului si priveam in gol intrebandu-ma:
Oare mai am forta sa ies din casa? Numai gandul imi provoca fiori de gheata. M-am imbracat cred ca in decursul unei ore, nu stiam cum sa trag de timp, nu aveam siguranta, of, teama asta ! Toate temerile astea care au radacini infipte bine din copilariile noastre!
Am iesit, am trecut prin aceleasi stari, am mers putin mai departe, am intrat intr-un magazin, mi-am cumparat fructe si ma intorceam spre casa. Pe drum am vazut o fata cam la 17 ani care se simtea tare rau, prietenul ei disperat o tinea de mana si o asigura ca va venii in curand salvarea. M-am oprit langa ei si i-am oferit fetei cu calciu cu D2. I-am spus sa se calmeze, sa nu intre in panica, eu, eu spuneam asta altcuiva. Cei doi mi-au multumit, fata se linistise putin, le-am transmis linistea mea, cat de mult inseama starea noastra si pentru cei din jurul nostru! Iubesc foarte mult oamenii, imi place sa-i ajut, imi iubesc familia, colegii de serviciu, vecinele mele, copii, oamenii de pe strada, pe toata lumea, si lucrul asta imi face bine, nu pot sa trec pe langa oameni fara sa observ, nu stiu daca intelegeti ce vreau sa spun.
2. Mi-am schimbat total regimul alimentar, 5 zile fructe, legume, branzeturi si cereale, 2 zile tot ce-mi doresc.
3. Iau numai medicamentele strict necesare (cele pt. tiroida si hipertensiune) si cate un aspacardin seara din cand in cand.
4. Mi-am spus intr-o seara: De acuma am sa dorm bustean si asa s-a intamplat. In fiecare seara imi spun acelasi lucru inspir si respir profund.
5. Am inceput sa ies din ce in ce mai des din casa, am fost la munte, am urcat pe munte, m-am plimbat cu telescaunul, am fost la manastire. E, ce spuneti?
6. Cand mi se facea mai rau ma gandeam la celule " nu pot murii miliarde de celule atat de greu, ehe, mai ai de trait, trebuie sa mai urci munti, ai atati km de recuperat din anii anteriori cand zaceai in pat"
7. Am ajuns clar la concluzia ca toate aceste necazuri cu sanatatea se trag din copilaria mea nefericita, dar care a trecut, am sa o uit pentru totdeauna, este trecut.
8. Strang in jurul meu cat mai multi oameni, imi fac prieteni noi, stau de vorba cu oricine si uite asa am inceput sa traiesc din nou.
Mai sunt multe de spus dar timpul nu-mi permite. Am inceput serviciul si o sa vorbim mai des.
Sper ca nu v-am plictisit. Va urez multa sanatate.
Cu tot respectul,
Dalia