Ipohondrie sau altceva?

Buna! ---------* O sa detaliez cum am ajuns sa am ipohondrie (intr-o stare destul de avansata dupa parerea mea) si as dori si sfaturi de la specialisti si de la alte persoane ce au trecut prin situatia mea. Anul acesta am fost la dentist pentru o interventie, iar la 2-3 min dupa anestezie a inceput sa imi bata inima foarte tare, am crezut ca voi muri, nu mai puteam respira normal. In fine, a trecut si totul a decurs normal. Problema este ca dupa aceasta intamplare am inceput sa fiu extrem de vigilenta la orice simptom. De ex cand terminam antrenamentul la sala, ca oricarui om care face efort, pulsul era putin mai ridicat decat de obicei. Eu, evident, credeam ca voi face infarct si voi muri. Lucru care din nou nu s-a intamplat. La fel, intr-o seara am avut niste junghiuri oribile in zona pieptului. Am chemat ambulanta de frica unui infarct si m-au asigurat ca totul este in regula. Am fost la medici cardiologi, am facut ecografii, ekg, tot. Apoi dupa ce a trecut frica de infarct si alte boli cardiologice, am inceput sa cred ca voi face un atac cerebral, pentru ca de cateva zile ma durea capul. Acela a fost momentul cand am inceput sa constientizez ca sufar de ipohondrie si am incercat din rasputeri sa nu ajung la psihiatru, pentru ca sunt tanara si trebuie sa fiu bine. Nu am fost la neurolog, pentru ca stiam ca aceste ganduri irationale sunt doar in capul meu. Incepusem sa fac atacuri de panica si sa ma gandesc iar ca o sa mor. Orice semnal al corpului, pentru mine insemna o boala cronica. Am ajuns chiar si la chirurgie, crezand ca am apendicita, de la dureri banale.

Dupa tot acest calvar, de la frica de boli fizice, am trecut la frica de boli psihice. Este mult mai cumplit, pentru ca nu stiu sa identific exact simptomele. Ironic, imi e frica sa nu am boli psihice, dar sunt ipohondra :)). Imi analizez fiecare gand, fiecare miscare, absolut orice. Trebuie sa stiu in fiecare minut ca nu pierd contactul cu realitatea. Mama mea sufera de tulburare schizo-afectiva de aproximativ 7-8 ani si imi este frica sa nu fac si eu. Acum urmeaza tratament de intretinere cu Rispolept 2 mg, iar viata ei este perfect normala. In ultima perioada, dupa cum stiti (daca nu, urmariti evenimentele de la tv), au avut loc tot felul de intamplari tragice in care au fost implicate persoane cu probleme psihice (ex femeia care a impins o tanara la metrou etc). De cand am auzit de aceste evenimente sunt intr-o continua stare de panica si nu imi pot reveni. A inceput sa imi fie teama chiar si de mama mea. Sau poate am formulat gresit... practic nu am din ce sa imi revin, pentru ca nu am o boala. Teama mea este sa nu patesc ceva (o boala psihica). Eu am fost intotdeana o persoana placuta (cel putin asta reiese din ce spun ceilalti despre mine), cu simtul umorului, prietenoasa, optimista. Asta pana sa apara cateva atacuri de panica, care au trecut si din fericire nu au mai revenit de ani buni. Cand am ajuns la facultate, in alt mediu, alti colegi, profesori noi, mi-am dat seama ca toti prietenii mei au luat-o pe drumuri diferite, si-au facut familii, iubiti, copii, sunt impliniti din pct de vedere sentimental. Eu in schimb, nu prea mai am pe nimeni in afara de familia mea. Ies cam o data la 2 luni cu cele 3 prietene pe care le mai am. Si ele au devenit foarte inchise. Imi e frica sa nu cad in depresie sau sa fac boala mamei, din cauza singuratatii. In privinta relatiilor, au fost toate de scurta durata (cateva luni), am standarde mult prea mari si caut perfectiunea in orice. Am ajuns sa nu mai cred in asa ceva si nu stiu unde as putea gasi pe cineva fix pentru preferintele mele.
Cum as putea scapa de aceasta ipohondrie? este intr-adevar o boala psihica ce necesita tratament medicamentos sau poate fi controlata prin vointa de fier? ce am relatat in aceasta postare este anxietate? Mentionez ca am incercat si psihoterapia, ce-i drept cam 2 saptamani, dar mi se parea inutila, asa ca nu sunt sanse prea mari sa revin intr-un cabinet psihologic.

(*modificat de admin)

Incercati sa mergeti si la un psihiatru sa va evalueze. Sunteti tanara. Nu puteti sa stati sa va chinuiti asa si sa treaca viata pe langa dv. In afara de psihiatru si psiholog nu prea exista cai prin care sa scapati de ipohondrie.

Stiti cumva cat dureaza tratamentul? am inteles ca unele pastile chiar pot provoca depresia sau ingrasa.

As vrea sa merg maine la un consult psihiatric, desi imi e putin cam frica. Adica in mod normal asta e rolul psihiatrului: sa prescrie pastile. Deci nu as putea pleca avand confirmarea ca sunt sanatoasa de la el :))

Da, într-adevăr, mai am o postare. Dar pare că va deranjează aceste 2 postări. Sau doar am avut impresia din modul cum ați formulat comentariul. În orice caz, nu știu dacă există (nu știu să folosesc f bine acest site) un buton prin care să nu mai vedeți ce postez. Am descoperit de curând acest forum și doar eram curioasă dacă a trecut cineva prin situațiile prin care trec eu și nu sunt singura cu aceste stări. Nu vad nimic rău în a spera la ceva miraculos. Până la urmă, dacă nu aș avea speranță, chiar aș fi un om mort (la figurat). Chiar dacă e vorba doar de un răspuns. Apreciez experiența și sfaturile dvs cu privire la psihoterapie, însă nu știu dacă funcționează la toată lumea. Iar pastilele m-ar transforma într-o legumă. Pentru că doar modifică structura chimică. Atunci când tratamentul este întrerupt, gândurile nu sunt eliminate definitiv, doar ascunse. Cred că am să iau ceva naturist. De asemenea, aș vrea să șterg postările, dar din păcate nu știu cum.

Laura, esti putin anxioasa. La dentist, din cauza anxietatii legate de manopera respectiva ti-a crescut pulsul, la asta s-a adaugat anestezicul de obicei cu adrenalina, care mareste si ea pulsul asa ca ai ajuns la tahicardie. Nu se moare sau face infarct din atata lucru, dar e o stare neplacuta. Roaga, de acum inainte, sa ti se faca un anastezic fara adrenalina ca exista (cum era xilina inainte, acum sunt preparate noi). La fel mi se intampla si mie -eu am pulsul mare oricum- si de mult timp doar cu tipul asta de anestezice mi se fac operatiile dentare.

Esti putin ipohondra...ei, si ce...multi suntem putin si mai ales cateodata in viata. Imi amintesc cum, pe la vreo 35 de ani, mi-am facut un EKG in policlinica si doctorul mi-a zis ca trebuie sa ma internez urgent, mi-a facut trimitere la Institutul inimii, unde m-am si dus a doua zi, pentru programare la internare. Ei bine, deja ma durea inima, junghiuri puternice din senin, nu mai aveam curaj sa ies din oras ca nu cumva sa ma apuce infarctul undeva departe de spital. Pana cand, dupa cateva zile (fusese tocmai de sarbatorile de iarna, nu prea se lucra) am fost cautata de la policlinica sa mi se spuna sa stau linistita, ca le e defect aparatul de EKG si probabil nu am nimic, dar nu reusisera sa-si dea seama decat dupa ce cativa pacienti la fel diagnosticati cum ca "e groasa rau" mersesera in alta parte si li se spusese ca nici vorba, n-au nimic. Din momentul ala nu am mai avut junghiuri la inima. Si nici nu m-am mai dus sa ma internez, hahaha.

Faptul ca iti pui problema daca nu cumva mostenesti boala mamei mi se pare normal, e firesc sa fii putin ingrijorata. Am o ruda, medic, care pana pe la 55 de ani a tot asteptat sa faca boala psihica a tatalui, n-a facut nici copii tocmai de aceea si abia dupa varsta asta a zis ca "hai, se pare ca am scapat". E firesc sa te gandesti la asta, doar sa nu te afecteze aceasta ingrijorare, sa poti trai normal din cauza ei. Dar e bine sa citesti, sa te informezi, sa vezi ce poti sa faci, ca igiena mentala, sa eviti o posibila alunecare spre boala.

Nu cred ca va va mai raspunde Laura domnule Psiholog...Probabil(ma pun in pielea ei) cand a vazut peste ce a dat..., in spetza acest forum unde sunt atatea persoane cu probleme grave o fi zis in sinea dumneaei: "Aici nu-i de mine!". Oricum apreciem conduita dvs. profesionala ca de altfel a intregului grup de psihologi care raspund pe acest forum. Acum cativa ani nu aveam cum sa culegem o informatie utila pentru ca din cate imi aduc aminte pe forumul asta atunci, prin 2010, nu intrau psihologi si nici vorba de Psihiatri si ne dadeam povetze intre noi, pacientii, povetze care mai de care mai "nastrushnice"...

Pai raspunsurile sunt inutile de obicei. Ori sa mearga la psihoterapie, ori chestii generice si la mintea gainii. Poate ar ajuta o persoana extraordinar de sugestibila, dar mai mult de atat nu. Schimbul de experienta cu persoane care trec sau au trecut prin asta e de 100 de ori mai important decat niste mesaje cliseistice.

Buna ziua, incep cu începutul, am început cu o faringita diagnosticata de medicul de familie, am luat ciprinol 5 zile dar fără efect, aveam jena la inghitire nod in gat, am fost iar la medic mi s a prescris klabax 500 mg 6 zile, am luat si antibioticul acesta, m am speriat am fost la orl, mi s a băgat o camera cu fir pe nas si mi s a dat același diagnostic faringita am facut si endoscopie unde am hp pozitiv si esofagita grad a, am facut 2 hematograme in decurs de 4 zile ambele bune ca rezultat, de 5 zile de cand iau iar antibioticul amoxacilina si eritromicina mi a dispărut durerea in gat dar simt o presiune la urechea stângă cap si nas, am 2 saptamani de cand ma trezesc la orice zgomot caut intr una pe net simptome, si ma gandesc ca am o tumora sau o boala gravă, ma palpez la gât pe partea stângă am ganglionul inflamat si fac legături ca presiunea pe cap si ureche au o legătură cu ganglionul, ma palpez la jumatate de ora in fiecare zi sunt speriat va rog ajutati ma cu un sfat cand intru in stările astea greu mai ies toata ziua sincer nici nu stiu ce sa mai cred, trec de la o stare la alta, ma simt de parca imi vine sa ma internez si sa mi fac absolut toate analizele posibile

Legat de stomatologie mentionez ca am 2 masele pe partea stângă care sunt sparte dar nu dor, durerea la deglutitie a dispărut dar a apărut presiunea aceasta ureche si cap si la mișcarea gâtului, se accentuează cand intru in panica, voi reveni cu o a doua consultație dar nu stiu in ce categorie neurologie sau orl am gândurile împrăștiate de teama

Va multumesc enorm pentru răbdarea acordată, m am gandit ala toate variantele posibile

Salut. Sunt exact in aceeasi ipostaza ca tine.
Am o mama schizofrenica.am 18 ani si din cauza a ceva (nu pot da detalii, e ff mult)
Am ajuns sa nu mai fiu lucida si sa nu mai dorm bine noaptea. Iar acest raspuns il caut si eu. Cred ca sunt ipohondra si sper. Sunt ff panicata. Am profil public, daca vrei sa vorbim..