Ganduri de sinucidere

Andreea 20, esti cu capul in nori.Viata e atat de frumoasa si e pacat sa nu o traiesti.Sfatul meu este sa te gandesti si la ceilalti nu numai la tine.Incearca sa fii mai realista, iubeste-ti aproapele si iubestete pe tine. Esti tanara si ai viata innainte.Nu ai nevoie de doctori.Fa-ti un prieten, iubestel, iubitiva si atunci cand o sa cunosti dragostea adevarata o sa-ti para rau ca ai avut astfel de ganduri.Iti doresc viata lunga si fericita!

dna Dr. carmenvochescu eu cred ca nu un medicament ma poate ajuta, nu un psihiatru, nici nimic... EU sunt singura care cred k ma poate ajuta fiindca singura am ajuns in situatia asta singura trebuie sa ies din ea...
Dar va rog mult, dati-mi si mie sfaturi concrete care sa ma ajute sa ies din lumea asta a viselor...k sa nu mai traiesc in lumea mea si sa nu-mi mai vina tot feluri de ganduri...Cum as putea sa le alung? Ce trebuie sa fac concret? va rog...

Nu cred ca am fost prea aspru cu tine.Astept parerea ta..Iti doresc viata lunga si fericita.

Dna Dr. Carmenvochescu ma scuzati ca va contrazic dar eu cred ca nici un medicament nu ma poate ajuta, nici parintii nu ma pot ajuta prea mult... fiindca eu singura am ajuns in situatia asta.. si singura trebuie sa ma ajut ca sa scap din ea. Insa va rog frumos... avand in vedere ca sunteti medic psihiatru spuneti-mi si mie de ce ma scufund in vise? de ce traiesc pe alta lume? De ce am lumea mea imaginara si tot timpul ma retrag in ea? Este o forma de depresie cumva? Va rog dati-mi niste sfatui concrete..cum as putea scapa de aceasta lume a viselor? cum sa cobor cu picioarele pe pamant?

Da mateiion63... inteleg ce vrei sa spui. Insa problema este ca nu simt nevoia sa am un prieten. Am avut un iubit si m-am despartit acum cateva luni de el pentru ca nu aveam nicio fericire langa el. As putea sa-mi fac oricand un prieten insa nu vreau asta pentru ca asa cum am zis nu simt nevoia...si in momentul de fata nu asta e important pentru mine. Imortante sunt altele..de exemplu sa scap de depresia care a picat pe capul meu..

Uite ce zice Feldmár András
http://www.youtube.com/watch?v=eG-tKUIscEg

*****************************
Dacă veţi căuta numele meu pe internet, puteţi găsi o poveste despre experienţa mea în Anglia. Am lucrat cu patru tineri care au încercat cu toţii să se sinucidă. Nu se cunoşteau unul cu celălalt, nu au plănuit nimic împreună. Ei pur şi simplu m-au găsit pe mine. De exemplu, era unul care a încercat mereu să se sinucidă în aprilie. M-am întrebat cînd s-a năcut şi am numărat 9 luni înapoi. Am văzut că data concepţiei era prin aprilie pentru toţi. Şi m-am gîndit, dacă aceste sinucideri juvenile, reaminteau ceva? Poate că mamele lor au vrut să avorteze dar a fost un eşec. Deci au vrut să se sinucidă, fiindcă şi mamele lor au vrut, dar nu au reuşit. Adică o 'repetiţie compulsivă':comportament compulsiv.

Am cerut mamelor să intre şi să-mi spună dacă au vrut să renunţe la copil. Toate patru au recunoscut că da, iar trei nu au spus vreodata ceva. Nu doar că era adevărat, dar cele care au încercat să avorteze mecanic, cu o andrea de exemplu, ar fi putut răni embrionul. Cei a căror mame au folosit o andrea, întotdeauna au folosit lame să-şi taie venele. Cei a căror mame au folosit medicamente, vroiau supradoze de medicamente. Adică metoda de avort era aceeaşi cu cea de sinucidere. Toate cele patru mame au fost de acord să le spună copiilor şi le-au spus. Au plîns foarte mult. După aceasta, nici unul din ei nu a mai încercat să se sinucidă. Deşi o femeie după treizeci de ani, este încă depresivă prin aprilie, dar nu încearcă să se sinucidă fiindcă ştie despre ce e vorba. În schimb îmi trimite o carte poştală, ceea ce este mult mai bine. Depinde de mine, dar nu este mai bine decît să-şi taie venele?

Dna Dr. carmenvochescu ma scuzati ca va contrazic, insa mie nu mi se pare adecvat sa comparati depresia cu diabetul zaharat sau altceva... pentru ca eu am ajuns in stadiul depresiei dintr-un motiv anume..nu cred k are rost sa intru in detalii..(totul a inceput in urma unei traume traite acum 4 ani)...de atunci am inceput sa am fel si fel de ganduri care ma auto-depaseau; insa gandurile s-au schimbat pe parcurs si au avut teme diferite, si acum nu mai au legatura cu trauma traita atunci.. Si credeti-ma ca in momentul de fata cred ca psihoterapia mi-ar prinde cel mai bine..pentru ca medicatia nu-mi creeaza decat o stare de somnolenta si moleseala. Sincer... ce-i care se lasa doar in seama medicamentelor cadeintr-o mare cursa fiindca intai ar trebui sa se ajute singuri pe ei insisi.

Si in plus ma scuzati ca va contrazic iar...ati spus ca depresie este o BOALA... din punctul dvs de psihiatru...insa daca priviti din punct de vedere religios... asa cum am facut eu si am stat de vorba cu un preot..acesta spunandu-mi ca sunt perfect sanatoasa si ca totul se petrece doar in mintea mea si ca totul depinde de mine si ca trebuie sa ma ajut singura. Acum va spun sincer...nu stiu ce sa cred..ori in religie, ori in psihiatrie... Pana acum credinta m-a ajutat mai mult decat psihiatria(medicamentele)...Nu stiu sunt confuza...

Depresia e o boală, orice ai zice tu sau preotul, iar comparaţia cu diabetul e foarte pertinentă. În cazul diabetului, pancreasul nu mai produce destulă insulină. În cazul depresiei, creierul nu mai produce destui neurotransmiţători. Dacă-ţi mai aminteşti, neuronii nu sunt lipiţi. Ca impulsul nervos să se transmită de la unul la altul, din butonul terminal al axonului este eliberată o serie de neurotransmiţători care traversează sinapsa până la celălalt neuron. La contactul cu membrana acestuia, se depolarizează şi se produce impulsul. O parte din cantitatea de mediatori este recaptată de enzime şi adusă înapoi în neuronul presinaptic unde este reînglobată în vezicule. Inhibitoarele recaptării se leagă de aceste enzime şi la neuronul postsinaptic ajunge mai multă serotonină, de exemplu. Cantitatea de neurotransmiţători e reglată genetic. Însă nimic nu-i bătut în cuie. Genele pot fi exprimate, dar pot fi şi inactivate. Dacă ai trăit o traumă, poate ţi-ai pierdut încrederea în tine şi în cazul acesta ţi-ai obişnuit creierul să gândească în aşa fel încât să producă mai puţină serotonină. Psihoterapia ajută destul de mult în cazul depresiei, însă e nevoie şi de medicamente ca să-ţi ofere avântul de care ai nevoie.

Depinde ce medicamente iei. Ce medicamente ai luat şi cât a durat cel mai mult până ai întrerupt? Sunt medicamente şi medicamente care afectează diferiţi receptori. Unele te pot face să dormi toată ziua, în timp ce altele te pot face să dormi 4 ore pe noapte. Asta până organismul se obişnuieşte cu ele şi durează vreo 6-8 săptămâni. Efectele adverse apar pentru că dintr-o dată, creierul are parte de mai multă serotonină şi sunt stimulaţi şi alţi receptori în afară de cei responsabili de depresie, însă totul durează până se desensibilizează şi revine la normal. Nu refuza ajutorul.

buna Alexandra, ce faci tu la aceasta ora??ai adunat aproape 40 de pareri si sfaturi, toate, cu mici exceptii, reale, dar tu refuzi sa le iei in consideratie.sunt aici persoane care au trecut prin ce-ai trecut tu si au avut bunavointa, au luptat si si-au revenit.Dr.Vochescu are un renume in Bucuresti, in ceea ce priveste tratarea depresiei, nu crezi nici in sfaturile domniei sale.te intreb eu, ce vrei tu sa faci???sa te sinucizi???nu te gandesti ca gestul tau ii va pune la mare incercare pe parintii tai??nu te gandesti cat ar suferi?, iar tu ai disparea, fara sa intelegi ce este viata.incearca sa stai de vorba cu tine, indiferent cat de greu ti-ar fi ia tratamentul.

Buna Vasi. Nu am zis ca nu tin cont de sfaturile pe care mi s-au dat.. Ba din contra imi face placere sa le citesc si-mi mai lumineaza mintea.. Deocamdata n-am de gand sa ma sinucid...am alte treburi mai importante de rezolvat.. si mai incolo cu Dumnezeu inainte..

in sfarsit, ma bucur ca ai inteles si gandul de suicid s-a dus pe apa sambetei, pe pustiu, sa nu se intoarca niciodata.bravo, te felicit.

Draga andrea20, ai spus ca ai vorbit cu un preot, e foarte bine. Dar te-ai spovedit? Sa stii ca spovedania si impartasania te vor ajuta mai mult decat pastilele, chiar tu ai zis ca pastilele nu te ajuta deloc, pentru ca majoritatea problemelor psihice sunt pricinuite de pacate. Si inca ceva important: sa stii ca Dumnezeu stie foarte bine suferinta ta si a ingaduit-o spre binele tau, pentru ca te iubeste, chiar daca pare greu de inteles. Uite ce se spune in Epistola catre Evrei: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte". Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi."
Deci pe scurt: spovedanie, impartasanie si rabdare, rabdare, rabdare.
Si uite inca un cuvant de mangaiere din Epistola I catre Corinteni: "Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda." Dumnezeu sa te ajute!

Dna. doctor, dar daca cititi cu atentie ce am scris mai sus o sa vedeti ca nu am spus ca boala se datoreaza neaparat pacatelor. Am scris "majoritatea" bolilor nu ca "TOATE" bolile sunt din pricina pacatelor. Sper ca Andreea nu a inteles gresit ce am vrut sa scriu... Ma iertati ca din cauza mea se poate intelege altceva. In orice caz sa stiti ca toti avem pacate dar asta nu inseamna ca trebuie sa cadem in deznadejde, tocmai de aceea spovedania ajuta foarte mult pentru ca odata ce pacatele sunt marturisite cu parere de rau ele cu siguranta sunt iertate.

Andreea...si eu sunt la fel ca tine...sunt pe tratament de 5 luni aproape dar m-am plictisit sa-l iau...m-am saturat...si eu vreau sa ma sinucid sa ies din lumea asta a mea...nu mai am chef de nimic..sunt mai fericita cand dorm decat cand sunt treaza...parca fiecare zi e o lupta, nu ma mai recunosc...

ana smile
pai tocmai de aia de simti rau " fiecare zi e o lupta".lasa lupta la o parte si acceptate asa cum esti, vindecare 100% e greu sa o obti, dar macar sa te simti mai bine si mai relaxata

dar aici e problema mea.nu pot sa ma accept asa cum sunt...pentru ca si in mine e o lupta..nu stiu, ma sperie multe, pana si faptul ca am 20 de ani si mai ieri alaltaieri eram copil...

Ai nevoie şi de psihoterapie. Èši-ai informat medicul cu privire la acest aspect (că ai astfel de dorinţe)? Încearcă să-ţi pese cât mai puţin de ce cred ceilalţi despre tine. S-ar putea ca o inhibiţie puternică să fie cauza depresiei tale.

eu nu mai pot sa rezist...da am inceput sa fac psihoterapie...nu mai rezist...vreau sa mor

Pai eu am medicamente...dar nu le mai iau, pentru ca nu am vazut niciun efect..iar acolo imi e frica sa merg...

@AnaSmile
Fata draga! cu totii acuzam starea depresiva prin scaderea Serotoninei, eu asa cum am mai spus pe alte topicuri am ajutat pe cineva cu tinctura de Griffonia, Valeriana, Melisa;efectul a fost vizibil in bine.Cresterea nivelului de Serotonina in acest mod are un mare avantaj, nu apare sindromul Serotonergic.Poti contribui si cu Stress Management B-complex sau alta forma de aport ale acestor vitamine cu rol de corectare a depresiei.Cind iti vine un gind rau, amina-l mereu pt a doua zi cind vei gasi resurse macar pt o alta zi si in final solutia salvatoare.

salut,

ce mai faceti voi ? am cumparat ceva naturist si am primit niste oferte promo in sprijinul depresiei si altor boli.Vedeti si voi :http://www.naturashop.ro/neuro-optimizer-p-1139.html?utm_source=Newsletter-111106utm_medium=emailutm_campaign=neuro-optimizer

ce parere aveti ?

@AnaSmile:

Medicamentele alea isi fac efectul in mai mult timp, pot trece si 6 luni pana sa observi o imbunatatire. Trebuie sa continui sa le iei si sa te duci lunar la psihiatru si sa discuti cu dansul/dansa despre gandurile tale. Nu te juca.. ia lucrurile in serios.

Anasmile te rog vorbeste cu noi dar lasa gandul ala, te rugam nu-ti fa nimic rau.Vorbeste cu noi e buna comunicarea te mai scapa de ganduri macar o perioada.
La un moment dat ti-am citit o mare parte din posturi parca mama ta este plecata in strainatate?Si lucrul asta daca stai singura, faptul ca nu are cine sa te ridice e o problema(si asta as sublinia ).Nu ti-ar fi mai bine langa ea, altfel este sa fi langa un om care te iubeste.Va inteleg pe cei tineri care v-au plecat parinti si a-ti ramas izolati.Nu prea e bine !Si acolo poate te-ai putea integra intr-o activitate care sa si castigi ceva, sau s-o ajuti pe mama ta.Munca (ma rog facuta cu masura functie de sanatatea fiecaruia) te ajuta sa pastrezi un echilibru trupesc si sufletesc.
Ana cum ti-am zis eu traiesc cu visul asta ca vei fi candva Ana care zambeste.

@ k.v: Stress Management mi-a recomandat si mie cineva...cica sa las pastilele astea chimice si sa iau acel medicament si pe langa asta sa iau si Memory Energy sau ceva in genul de la aceeasi firma.
@Ionica2011:Mama s-a intors dar povestea mea tot complicata e... Fratele meu din cur*a si alte cuvinte nu ma scoate, taicamiu e tot pe acolo.. deci mintea mea e praf... inca incerc sa imi mai revin... Si merci pentru vorbele spuse:)
@ the_eye : Ultima oara cand am fost la psihiatru mi-a zis ca voi ramane o ratata toata viata, mi-a dat sau iau 4 medicamente pe zi...printre care si unul de batrani, desi eu i-am cerut vitamine... Si mi se pare ca s-a saturat sa ma vada, tot timpul e asa acra. I-am zis o data ca vreau sa ma sinucid si mi-a raspuns "foarte bine"... deci nu stiu ce sa fac, chestia e ca... parca imi vine sa o cam evit...

@AnaSmile:

Daca intr-adevar este asa cum spui, psihiatra ta are un comportament total neprofesionist. Schimb-o, cel mai bine. Si nu mai pune la suflet ce iti spun cei din familie, si nu numai. Incearca sa ai o atitudine mai pozitiva, inveseleste-te! Stiu ca e usor de spus si mai greu se pus in practica, dar cel putin modul cum te prezinti pe acest forum indica o stima de sine foarte scazuta. Cel putin asa mi se pare mie. Daca tu nu te apreciezi singura, nu te poti astepta la respect si iubire din partea celorlalti. ;)

Stiu, asa e... dar nu stiu, parca nu prea mai imi pasa de nimic...ma simt moarta... Si inca ceva, cand ma simt mai bine, sau cel putin asa mi se pare, imi revine o stare ciudata gen... ma simt ametita, aud ciudat... etc, nu ma mai sperii suta la suta cum ma speriam dar...m-am saturat. cel mai ales imi vine starea asta cand mi-e foame si nu inteleg de ce... dar m-am saturat...nu sunt buna de nimic.inainte eram normala.acum nu mai stiu cine sunt...cu chestiile astea.uofffffffffffff..