ROmedic Black Friday:  reduceri la serviciile de promovare a cabinetelor, clinicilor și firmelor medicale

Fractura col femural

23-10-2014
DeTe
Nu este medic/terapeut
DeTe
Buna ziua. Am 39 de ani si pe dada de 21 iulie a.c. am suferit un accident soldat cu o fractura de col femural drept garden 1. S-a efectuat o interventie de osteosinteza cu 3 suruburi canulate, dar abia pe data de 24 iulie, dupa nenumarate aventuri neplacute prin diferite spitale (nu detaliez).
Din cate mi-a spus medicul curant imediat dupa operatie, interventia a fost un succes. La controlul de 6 saptamani, s-a efectuat si examenul radiologic, unde mi s-a spus ca evolutia este favorabila si nu exista risc de necroza.
Imediat dupa operatie, am inceput kineto-terapia. In primele 2 luni, timp in care nu am avut voie sa calc pe piciorul operat, am urmat cu strictete si regularitate exercitiile indicate de terapeutul spitalului. Incepand din luna a treia, moment in care am reluat progresiv mersul pe ambele picioare, merg zilnic la o sala de gimnastica medicala, unde exercitiile au devenjt mult mai variate.
Din punct de vedere al recuperarii musculare, rezultatele sunt vizibile si imbucuratoare.
Problema care nu-mi da pace este legata de durerile articulare si musculare zilnice, preponderent nocturne, al caror debut a avut loc la cca. Sase saptamani de la operatie. Daca initial m-a durut talpa, glezna, gamba, genunchiul si fesa, acum mai am dureri doar in zona genunchiului, cel mai frecvent imediat sub rotula si uneori un fel de carcei in zona fesierului mare. Uneori, durerile de genunchi, de o intensitate considerabila, radiaza si catre gamba.
Aceste dureri de genunchi, pe langa disconfortul fizic provocat, imi ingradesc considerabil mobilitatea piciorului.
Mentionez ca inainte de operatie, nu am avut probleme reumatice, musculare sau de alta natura. Odata cu instalarea acestor dureri, am facut un tratament de 7 zile cu Arcoxia de 90, dar fara rezultate.
Medicul curant suspecteaza eventuale probleme cu meniscul, kineto-terapeutul considera ca ligamentele au fost suprasolicitate odata cu atrofia musculara instalata in urma celor doua luni in care nu am putut calca pe picior. Avand suruburile montate in picior, nu pot face un RMN.
Care ar putea fi cauza durerilor si cum pot scapa de ele?
Va multumesc anticipat.
4 comentarii
0
01-11-2014, ora 12:40
Dr. Adam Span
Ortopedie si traumatologie, Koblenz
Dr. Adam Span
fracturile de col femural sunt foarte rare la persoane tinere, deobicei se produc in accidente majore si se asocieaza cu alte leziuni.
de regula aceste fracturi trebuie operate in primele 6-8 ore pentru a mari sansa vindecari (acesta este o regula acceptata de lumea medicala desi studii majore nu o pot confirma acesta - evidence based level III daca vrem sa fim foarte exacti)
clasificarea garden este una nefiabila, arata dislocatia in momentul radiografiei si nu in timpul accidentului (deci poate ca in timpul accidentului era garden IV care intr-un mod fericit sa repus in timpul transportului). Clasificarea Pauwels este una mult mai fiabila pentru prognostic.
Necroza capului femural este imposibil de precizat dupa 6 saptamani. pe radiografii vor aparea primele semne dupa 6-12 luni.
din ce material sunt facute suruburile? deobicei suruburile canulate sunt din titaniu. atunci RMN-ul poate fi efectuat fara probleme.
chiar daca suruburile ar fi din otel medical (Cr-Co) si acesta este deobicei nemagnetizabil. deci un RMN, mai ales la o articulatie la 40cm distanta de suruburi nu va face nici o problema (chiar daca otelul ar fi magnetizabil, eventual suruburile se vor incalzi nu vor fi smulse di os)
cine a spus ca RMN-ul nu poate fi efectuata?
deobicei o leziune de menisc poate fi confrmata si prin examen fizic la un medic cu experienta in chirurgia genunchiului
0
02-11-2014, ora 21:56
DeTe
Nu este medic/terapeut
DeTe
Da, stiu cat de rare sunt aceste fracturi la pacientii tineri, insa eu ma numar printre ghinionisti. Am cazut de la o inaltime de 2 m, direct pe burta, cu soldul pe un corp dur.
Suruburile nu stiu din ce material sunt.
Mi-a fost examinat genunchiul de catre medicul curant, apasand in diverse zone, rasucind piciorul din articulatie, miscand rotula, ma rog, nu pot descrie exact manevrele efectuate, dar pot afirma ca a fost destul de dureros. Ulterior, dumnealui a afirmat ca suspecteaza meniscul ca fiind cauza durerilor mele si ca este necesar un RMN. I-am amintit ca am suruburile in picior si a renuntat la ideea RMN-ului.
Problema este ca durerea a aparut dupa cca. 6 saptamani de la operatie, in perioada in care nu calcam pe picior si in care faceam doar exercitii simple de recuperare, la pat, recomandate de kineto-terapeutul spitalului. Initial ma durea atat genunchiul cat si glezna, ulterior doar genunchiul, durerile de glezna cedand cam dupa doua saptamani. Cert este ca am dureri zilnice, atat articulare in zona genunchiului, cat si unele dureri musculare.
Din pacate, aceste dureri imi limiteaza posibilitatile de miscare, inclusiv la sala de recuperare.
In antecedente, nu am avut astfel de dureri de genunchi, fracturi, operatii etc. Am fost un om rezistent, puternic si sanatos.
In ceea ce priveste profesionalismul si priceperea medicului curant, refuz sa fac comentarii de orice natura. Imi pot exprima doar speranta ca a efectuat corect actul medical si recunostinta pentru acest lucru.
0
02-11-2014, ora 22:48
Dr. Adam Span
Ortopedie si traumatologie, Koblenz
Dr. Adam Span
spitalul unde ati fost operat poate sa dea detalii din ce material sunt facute suruburile. daca primiti raspunsul atunci mergeti la un radiolog care are experienta in RMN si-i cereti parerea: poate sa faca RMN-ul (dupa parerea mea fara probleme) sau nu?
0
03-11-2014, ora 08:43
DeTe
Nu este medic/terapeut
DeTe
Va multumesc pentru raspuns. Saptamana viitoare voi merge la control, urmand sa se efectueze inclusiv o noua examinare radiologica. Voi relua discutia cu medicul si voi vedea ce spune.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
23-06-2022, ora 19:00
Publicitate ROmedic
Administrator forum
CHirurgi și Clinici de chirurgie
Medici-Chirurgi.ro - caută un chirurg sau recomandă unul
Un website dedicat pacienților ce necesită o intervenție chirurgicală. Găsiți aici liste cu chirurgi și clinici de chirurgie, prezentări de servicii și recomandări ale pacienților, dar și informații detaliate despre fiecare operație.
Accesați site-ul
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: