familia mea imi face rau?

buna ziua,
ma numesc gabriela si am 19 ani.problema mea este, cred eu, de natura psihica.
in vara am sustinut un examen de admitere la facultate dar am picat. acest examen a fost foarte important pentru mine, atat de important incat numai stresul prin care am trecut inaintea lui m-a facut sa slabesc 7 kilograme.nu am reusit insa sa intru la facultatea respectiva, desi nota a fost destul de buna.am trecut printr-un soc destul de puternic, in special datorita parintilor mei care au investit bani in meditatii si erau siguri ca o sa iau. dupa nereusita mea au inceput sa-mi spuna ca oricum nu am reusit sa iau nici un examen si m-au demoralizat groaznic.
de atunci am inceput sa fiu foarte sensibila la certurile cu ei si nu e nevoie decat sa ridice vocea la mine sau sa vorbeasca mai rastit si incep sa plang sau ma abtin cu greu.am inceput am stari de anxietate, simt cateodata ca nu pot sta locului daca astept ceva, am tulburari de somn si de alimentatie si ma simt foarte rau cand sunt acasa cu parintii mei. aproape de fiecare data cand suntem toti acasa ma doare capul sau am stari de greata, voma, ameteli.in concluzie nu ma simt bine "in sanul familiei".
si in relatia cu iubitul meu am probleme din cauza asta.desi e un om extraordinar si ma iubeste enorm, ma simt cateodata straina langa el sau incep sa fiu rautacioasa cu el fara nici un motiv.
pe langa acestea se pare ca nu mai reusesc sa nu ma mobilizez in aproape nimic din ceea ce imi propun daca stiu ca ai mei sunt cu ochii pe mine sa vada daca reusesc.
acum urmez o facultate particulara, dar destul de grea.am reusit insa sa trec toate examenele cu note destul de bune, insa tot ceea ce a tinut de sustinerea examenelor si de pregatirea mea nu le-am spus alor mei.
insa cand a trebuit sa sustin examenul auto, care nu este un examen greu, am picat. acesta fiind inca un esec pe lista alor mei.
nu stiu ce sa fac sa ma pot intelege bine cu parintii mei si sa nu ma mai simt atat de incomod in propria casa.ar fi mai multe de spus in legatura cu problemele din familia mea..nu sunt foarte grave, dar se aduna si acestea mici. lipsa de comunicare, de afectiune din partea tatalui, excesul de afectiune din partea mamei, lipsa de intelegere privind probelmele mele..toate acestea s-au strans iar acum ma simt o straina fata de proprii parinti.
eu sunt o fire foarte prietenoasa, zambitoare, optimista si am fost un copil destul de cuminte:nu am fumat si nici in prezent nu fumez, nu am avut probleme la scoala (ba dincontra am fost un elev cu rezultate excelente, am participat la olimpiade, diverse concursuri si activitati extrascolare).pentru a-i ajuta pe ai mei, dar in special pentru mine am lucrat in fiecare vara de la 16 ani.
toate acestea si parintii mei tot ma considera o ratata si nu au pic de incredere in mine.
inainte sa am relatia cu actualul meu iubit am avut lungi perioade de depresie si chiar o incercare de suicid in clasa a 8-a(culmea, tot datorita unui "esec" si anume nu am reusit sa iau decat media 8.10 la examenul de capacitate, iar parintii mei au considerat ca a fost o nota slaba dupa ce un an am facut pregatire al romana si matematica). aceasta relatie e tot ce am mai frumos in viata acum dar mi-e foarte frica sa nu o stric eu sau sa nu o strice parintii mei care nu prea sunt de accord cu iubitul meu.
trebuie sa mentionez ca in perioada dinaintea examenului de admitere am suferit si 2 atacuri de panica la un interval de 2 luni.
as vrea totusi sa gasesc o rezolvare problemei mele cu parintii pentru ca imi afecteaza coportamentul in societate si mai ales respectul de sine.
as dori parerea unui specialist, va rog din suflet.
va multumesc

Cred ca ajutorul unui specialist ar fi bine venit
Solutia este sa te adresezi unui psiholog pentru terapie de lunga durata

In viata exista lucruri pe care le putem schimba si lucruri fata de care ne putem schimba doar atitudinea. Felul in care trateaza parintii dvs. reusitele si esecurile pe care le aveti nu cred ca se va schimba. In multe familii reusitele copilului sunt tratate ca fiind "ceva normal" iar nereusitele devin catastrofe ireparabile. Pentru succese copiii nu primesc laudele cuvenite iar efortul lor este minimalizat, in timp ce pentru nereusite reprosurile nu se mai termina. Este un model educational periculos si rigid.
Impactul lui poate fi mare sau limitat, in functie de atitudinea dvs.. Daca veti astepta in continuare aprecierile familiei
si doar pe ele va veti baza respectul pentru propria persoana, veti fi etern nemultumita, anxioasa si depresiva. Daca veti lucra, veti deveni mai independenta din punct de vedere financiar si va veti face prieteni, viata dvs. va fi mai mult in afara familiei decat in interiorul ei. Reprosurile vor fi contrabalansate de punctele de vedere mai echilibrate ale prietenilor si colegilor iar reusitele se vor materializa in recompense concrete: bani, promovari, etc. Toate acestea pot fi surse/resurse ale respectului de sine, in masura in care le veti prefera ca unitate de masura.

multumesc frumos pentru raspuns. m-am gandit si la psiholog dar e o metoda mai costisitoare din pacate.
in legatura cu raspunsul doamnei doctor laura constantinescu as dori sa precizez ca incerc sa am o viata independenta si sa fiu fericita, problema e insa alta. imi iubesc foarte mult familia si oricat de independenta as fi de parintii mei tot ma doare ca ei ma subapreciaza. stiti..parintii raman parinti si nu poti sa nu suferi daca simti ca nu sunt langa tine.
inca o data va multumesc din suflet

eu voiam sa iti spun ca nu esti singura care trece sau a trecut prin asa ceva si iti impartasesc si altii suferinta.un sfat din partea mea ar fi sa iei decizii importante singura, si sa te gandesti mai mult la cat de multumita esti tu de tine nu ceilalti, chiar daca e vb de parintii tai. nu ai cum sa ii schimbi, schimba-te pe tine, schimba-ti felul de a privi lucrurile.eu asa am facut si ma simt mult mai impacata cu mine.dar cand am devenit independenta mama a trecut printr-o perioada foarte grea in sensul ca simtea ca ma pierde si acum se comporta cu foarte mult tact si imi respecta intimitatea.intelege ca sunt un om matur care poate lua decizii singur.