Episodul maniacal ca o criză spirituală
Acest articol este scris de un medic care a trecut printr-o experienta spirituala care a fost catalogata drept maniacala/patologica in cadrul sistemului de psihiatrie. Autorul dezvaluie semnificatia personala a acestei experiente, care este legata de copilaria sa, de anumite regrete si de preocuparea sa pt spiritualitate si religie, si descrie impactul diagnosticului asupra viziunii sale de viata. Articolul poate fi gasit in limba engleza la: http://beyondmeds.com/2008/11/23/mania-as-spiritual-emergency/
Redand acest articol aici, doresc sa ofer o perspectiva alternativa la modelul medical de interpretare a experientei persoanelor in cadrul sistemului de psihiatrie/sanatate mintala. Articolul prezinta o experienta semnificativa pentru acest om care a trait-o si o descrie, fara a presupune ca toate persoanele care au intrat in contact cu sistemul de psihiatrie, au experiente identice. Exista persoane care au avut experiente pozitive, dar exista si altele care au avut de suferit de pe urma interventiilor medicale.
Va recomand acest articol indiferent de experienta dvs, si mai ales daca ati avut o experienta relativ pozitiva, va rog sa parcurgeti textul cu compasiune si cu retinerea de a judeca modul de exprimare sau gandurile si sentimentele dezvaluite.
'Episodul maniacal ca o criză spirituală
Dr. Edward Whitney
Într-o noapte de mai în anul 1994, am fost oprit de poliţie în timp ce mă plimbam pe plajă în chiloţi şi tricou, intrând în uniune cu electronii din galaxiile îndepărtate şi în căutarea lui Dumnezeu. Nu eram sigur dacă sunt Hitler, profetul Elijah sau Regele Lear după ce a înnebunit. Eram sigur de un singur lucru, şi anume acela că am renunţat la cadrele obişnuite de referinţă şi am ales să am încredere într-un proces asupra căruia nu mai aveam niciun control. Când poliţia m-a întrebat cine sunt şi unde locuiesc, am încercat să le prezint o poveste pe care ar putea-o accepta. Le-am spus că sunt un medic care este foarte îngrijorat în legătură cu planul de sănătate al lui Clinton, că locuiesc la patru străzi depărtare şi că trebuie să ajung acasă. Eram sigur că ei erau îngeri trimişi de Dumnezeu să mă împiedice să creez vreun dezechilibru în energia din galaxiile cu care mă uneam. Dacă Dumnezeu i-a trimis, totul era în ordine; puteam să am încredere în ei.
De la radioul poliţiei am auzit ceva legat de cuvintele "şapte patru". Au verificat locul zecimalei 74 din calculele lor; era nevoie de această precizie pentru a se asigura că toţi electronii din Univers se află în aceeaşi poziţie. Ei erau în acest fel conectaţi la mintea lui Dumnezeu.
Prietenii şi colegii de apartament erau din ce în ce mai alarmaţi de comportamentul meu din ultima vreme. Eu, pe de altă parte, mă simţeam mai bine ca oricând. Găseam vindecare în acest proces; în ultimele săptămâni m-am lepădat de toată ruşinea pe care am simţit-o ani la rândul din cauză că l-am dezamăgit pe tatăl meu (un medic internist care a murit când eu aveam 15 ani). Am simţit o transformare profundă a sensului evenimentelor din viaţa mea. Am primit promisiuni din Rai că nu mai este nevoie să îmi fie ruşine, că voi fi iubit pentru totdeauna. Tot ce exista era sfânt. Îngeri erau pretitundeni, minunaţi şi cutremurători.
Am râs întotdeauna de cei care spun că putem să realizăm tot ce ne propunem, şi că singurele limite sunt propriile noastre convingeri, că trebuie doar să renunţăm la îndoieli şi să vizualizăm ce ne dorim. Acum nu mai râdeam de ei; era timpul să cred în mine, după cum spuneau ei. Ştiam ce îmi doresc: cu mulţi ani înainte, îmi doream o femeie foarte frumoasă pe care o chema Robin. Eu şi colegii mei de apartament aveam o pisică, Bandit, şi mă gândeam că un bandit este un om care fură (în engleză Robin/robbin' = a fura); astfel, Bandit putea fi transformat în Robin pentru a-mi satisface dorinţele carnale. Am vizualizat metamorfoza, l-am ridicat pe Bandit la faţa mea şi mi-am frecat nasul de al lui. Şi-a închis ochii şi a mieunat.
Fantastic! Pisicile erau pisici, şi femeile erau femei; realitatea avea limite, şi astfel gândurile mele nu puteau distruge universul. În consecinţă, nu eram Dumnezeu. Am fost foarte uşurat. Pe măsură ce procesam această descoperire uimitoare, colegii şi prietenii mei au început să facă aranjamentele pentru a-mi găsi un loc sigur unde să stau; trei zile mai târziu eram în spital pentru 72 de ore. Acest lucru însemna că sunt profetul Iona şi că toată viaţa am fugit de Dumnezeu şi că am fost trimis de El să îmi petrec trei nopţi în burta balenei.
I-am spus medicului psihiatru că mă simt copleşit de sentimentul prezenţei îngerilor; el a spus că această idee este de natură psihotică şi că voi începe să iau Rispolept, un nou medicament antipsihotic. În această tabletă puteam regăsi intenţiile de vindecare ale tuturor celor care au dezvoltat şi au testat acest medicament, mi-am spus, şi îmi va dezvălui ce trebuie să fac pentru a face parte din această lume în care m-am simţit întotdeauna stingher.
După 20 de minute de la prima doză, am trăit prima experienţă psihedelică - râuri grozave de o lumină intensă curgeau în faţa ochilor mei. Presupunând că această viziune este efectul terapeutic dorit de la medicament, am realizat că dispreţul meu pentru halucinogene este problema mea de bază; avusesem prea multă încredere în raţiune şi ştiinţă. Rispolept era un drog miraculos! Eram vindecat!
Ziua următoare, un alt medic mi-a dat Litiu. Aha! Litiul este cel mai uşor dintre elementele metalice, numărul trei din tabelul periodic. Era mijlocul ideal de susţinere a energiilor cosmice. Stelele sunt în mare parte din hidrogen şi heliu; Litiul era vehiculul prin care mesajul lor poate fi transmis pe Pământ. Ce psihiatri înţelepţi! Ştiau cu adevărat de ce am nevoie!
Aşadar, sistemul de sănătate mintală şi eu aveam scopuri complet diferite; în timp ce eu trăiam o experienţă minunată de vindecare, medicii mei o descriau ca pe o boală gravă. Niciunul dintre noi nu cunoştea perspectiva celuilalt. Medicii nu ştiau despre problemele cu tatăl meu, despre interesele spirituale şi religioase pe care le-am avut din copilărie, sau despre fascinaţia mea recentă faţă de mişcarea hasidică, care a declarat public că liderul lor bătrân şi bolnav este Mesia. Dacă aceştia aveau dreptate, vindecarea lumii este aproape şi nu vor mai fi războaie. Frica şi ura nu vor mai exista. Dumnezeu nu va mai fi un mijloc de oprimare. Îmi doream din toată inima ca aceste lucruri să fie adevărate. În ceea ce îi priveşte pe medici, ei ştiau că obsesia mesianică este doar un simptom al unei boli, o tulburare medicală a creierului.
În experienţa mea, mania este un proces de naştere în suflet a speranţei. Din interior i se opune un sentiment la fel de intens de nihilism şi teamă că întreagă creaţie este sortită pieirii. Conflictul interior poate să facă o persoană labilă. Grandiozitatea cosmică derivă din încercarea de a răspunde întrebării: "Este universul un loc sigur sau unul ostil?" Este esenţialmente o întrebare religioasă, de aici şi preocuparea faţă de probleme spirituale şi religioase.
Lupta dintre speranţă şi disperare cruntă poate să îi sperie pe privitori, dar şi pe persoana care trăieşte acest conflict. Există o diferenţă între expresie şi intenţia unui anumit comportament problematic; expresia maniei, intruzivă şi melodramatică atrage atenţia privitorilor. Însă pentru a descoperi intenţia sa constructivă, care este ascunsă în interiorul persoanei şi acoperită de straturi de comportament sălbatic, aceasta trebuie căutată, altfel va fi pierdută.
"Dacă nu te gândeşti la el, îţi va scăpa", fiecare student de la medicină învaţă acest lucru când află despre arta diagnosticului clinic. Medicii mei nu s-au gândit la posibilitatea că ar putea să vadă o persoană într-o criză spirituală; conceptul în sine nu se regăseşte pe harta realităţii lor. Nu este menţionat în diagnosticul diferenţial pentru episodul de maniacal din DSM-IV. Psihiatrii nu se gândesc la el, şi le scapă. Din păcate, pacientul plăteşte preţul pentru cadrul de referinţă sărac al medicului.
Este o problemă gravă când medicul confundă un proces de vindecare cu unul patologic. Intenţia medicilor a fost pozitivă, dar expresia lor a fost una nimicitoare. Şeful de psihiatrie de la spital mi-a spus că sunt în negare dacă insist că trec printr-o criză spirituală. Nu, a spus, aceasta este o tulburare medicală ca astmul sau diabetul. Când am înţeles în final ce a vrut să spună, am fost distrus, şi în decurs câteva ore simţeam că viaţa nu mai are niciun rost. Nu puteam să mă opun expertizei medicului.
Unde, voiam să întreb, sunt celulele mast, mediatorii inflamatori, proteinele glicosilate ale acestei aşa-numite tulburări medicale? Dar eram prea demoralizat să mai vorbesc. Simţeam că mor. Întregul episod nu a însemnat nimic; era doar un caz de ADN prost care creează protoplasme defective. Dacă aş fi acceptat modelul medical pentru experienţa mea, nu aş fi supravieţuit. M-ar fi consumat disperarea.
Am scăpat de disperare, deoarece alţi oameni au interpretat lucrurile diferit. Unul dintre colegii mei mi-a spus, "Acest lucru s-a întâmplat cu un motiv, Ed". Un psihiatru care înţelege conceptul crizei spirituale, a acceptat stările emoţionale extreme pe care i le-am descris ca fiind legitime, şi le-a comparat cu diferite crize pe care multă lume le depăşeşte cu succes. Au existat multe persoane din afara profesiei medicale care au înţeles trările mele şi care mi-au salvat viaţa.
Educaţia primită nu îi pregăteşte pe psihiatri să respecte spiritualitatea experienţei umane. Spiritualitatea, în modelarea vieţii oamenilor, este cel puţin la fel de puternică precum sexualitatea şi la fel de irezistibilă atunci când este trăită intens. Se presupune că psihiatrii pot evalua într-un mod competent istoricul sexual al persoanelor, dar în ceea ce priveşte istoricul spiritual, lucrurile stau diferit. Recunosc cu tristeţe faptul că medicii au fost principalul obstacol pe care a trebuit să-l depăşesc pentru a-mi crea o viziune plină de speranţă asupra lumii.
Când au pacienţi care trec printr-un episod maniacal, psihiatrii ar trebui să se întrebe: "Ar putea să fie aceasta o criză spirituală?". Dacă nu se constată o problemă medicală sau consum de droguri, această posibilitate trebuie evaluată cu atenţie înainte de a fi exclusă şi de a impune modelul medical asupra situaţiei respective. În experienţa umană există particularităţi care sunt şterse din hărţile profesionale folosite de psihiatri. Aceste hărţi trebuie revizuite. DSM-IV ar trebui să includă "probleme religioase sau spirituale" în diagnosticul diferenţial al episodului maniacal. Medicii care exclud posibilitatea unei asemenea experienţe, le fac mult rău pacienţilor.'
Redand acest articol aici, doresc sa ofer o perspectiva alternativa la modelul medical de interpretare a experientei persoanelor in cadrul sistemului de psihiatrie/sanatate mintala. Articolul prezinta o experienta semnificativa pentru acest om care a trait-o si o descrie, fara a presupune ca toate persoanele care au intrat in contact cu sistemul de psihiatrie, au experiente identice. Exista persoane care au avut experiente pozitive, dar exista si altele care au avut de suferit de pe urma interventiilor medicale.
Va recomand acest articol indiferent de experienta dvs, si mai ales daca ati avut o experienta relativ pozitiva, va rog sa parcurgeti textul cu compasiune si cu retinerea de a judeca modul de exprimare sau gandurile si sentimentele dezvaluite.
'Episodul maniacal ca o criză spirituală
Dr. Edward Whitney
Într-o noapte de mai în anul 1994, am fost oprit de poliţie în timp ce mă plimbam pe plajă în chiloţi şi tricou, intrând în uniune cu electronii din galaxiile îndepărtate şi în căutarea lui Dumnezeu. Nu eram sigur dacă sunt Hitler, profetul Elijah sau Regele Lear după ce a înnebunit. Eram sigur de un singur lucru, şi anume acela că am renunţat la cadrele obişnuite de referinţă şi am ales să am încredere într-un proces asupra căruia nu mai aveam niciun control. Când poliţia m-a întrebat cine sunt şi unde locuiesc, am încercat să le prezint o poveste pe care ar putea-o accepta. Le-am spus că sunt un medic care este foarte îngrijorat în legătură cu planul de sănătate al lui Clinton, că locuiesc la patru străzi depărtare şi că trebuie să ajung acasă. Eram sigur că ei erau îngeri trimişi de Dumnezeu să mă împiedice să creez vreun dezechilibru în energia din galaxiile cu care mă uneam. Dacă Dumnezeu i-a trimis, totul era în ordine; puteam să am încredere în ei.
De la radioul poliţiei am auzit ceva legat de cuvintele "şapte patru". Au verificat locul zecimalei 74 din calculele lor; era nevoie de această precizie pentru a se asigura că toţi electronii din Univers se află în aceeaşi poziţie. Ei erau în acest fel conectaţi la mintea lui Dumnezeu.
Prietenii şi colegii de apartament erau din ce în ce mai alarmaţi de comportamentul meu din ultima vreme. Eu, pe de altă parte, mă simţeam mai bine ca oricând. Găseam vindecare în acest proces; în ultimele săptămâni m-am lepădat de toată ruşinea pe care am simţit-o ani la rândul din cauză că l-am dezamăgit pe tatăl meu (un medic internist care a murit când eu aveam 15 ani). Am simţit o transformare profundă a sensului evenimentelor din viaţa mea. Am primit promisiuni din Rai că nu mai este nevoie să îmi fie ruşine, că voi fi iubit pentru totdeauna. Tot ce exista era sfânt. Îngeri erau pretitundeni, minunaţi şi cutremurători.
Am râs întotdeauna de cei care spun că putem să realizăm tot ce ne propunem, şi că singurele limite sunt propriile noastre convingeri, că trebuie doar să renunţăm la îndoieli şi să vizualizăm ce ne dorim. Acum nu mai râdeam de ei; era timpul să cred în mine, după cum spuneau ei. Ştiam ce îmi doresc: cu mulţi ani înainte, îmi doream o femeie foarte frumoasă pe care o chema Robin. Eu şi colegii mei de apartament aveam o pisică, Bandit, şi mă gândeam că un bandit este un om care fură (în engleză Robin/robbin' = a fura); astfel, Bandit putea fi transformat în Robin pentru a-mi satisface dorinţele carnale. Am vizualizat metamorfoza, l-am ridicat pe Bandit la faţa mea şi mi-am frecat nasul de al lui. Şi-a închis ochii şi a mieunat.
Fantastic! Pisicile erau pisici, şi femeile erau femei; realitatea avea limite, şi astfel gândurile mele nu puteau distruge universul. În consecinţă, nu eram Dumnezeu. Am fost foarte uşurat. Pe măsură ce procesam această descoperire uimitoare, colegii şi prietenii mei au început să facă aranjamentele pentru a-mi găsi un loc sigur unde să stau; trei zile mai târziu eram în spital pentru 72 de ore. Acest lucru însemna că sunt profetul Iona şi că toată viaţa am fugit de Dumnezeu şi că am fost trimis de El să îmi petrec trei nopţi în burta balenei.
I-am spus medicului psihiatru că mă simt copleşit de sentimentul prezenţei îngerilor; el a spus că această idee este de natură psihotică şi că voi începe să iau Rispolept, un nou medicament antipsihotic. În această tabletă puteam regăsi intenţiile de vindecare ale tuturor celor care au dezvoltat şi au testat acest medicament, mi-am spus, şi îmi va dezvălui ce trebuie să fac pentru a face parte din această lume în care m-am simţit întotdeauna stingher.
După 20 de minute de la prima doză, am trăit prima experienţă psihedelică - râuri grozave de o lumină intensă curgeau în faţa ochilor mei. Presupunând că această viziune este efectul terapeutic dorit de la medicament, am realizat că dispreţul meu pentru halucinogene este problema mea de bază; avusesem prea multă încredere în raţiune şi ştiinţă. Rispolept era un drog miraculos! Eram vindecat!
Ziua următoare, un alt medic mi-a dat Litiu. Aha! Litiul este cel mai uşor dintre elementele metalice, numărul trei din tabelul periodic. Era mijlocul ideal de susţinere a energiilor cosmice. Stelele sunt în mare parte din hidrogen şi heliu; Litiul era vehiculul prin care mesajul lor poate fi transmis pe Pământ. Ce psihiatri înţelepţi! Ştiau cu adevărat de ce am nevoie!
Aşadar, sistemul de sănătate mintală şi eu aveam scopuri complet diferite; în timp ce eu trăiam o experienţă minunată de vindecare, medicii mei o descriau ca pe o boală gravă. Niciunul dintre noi nu cunoştea perspectiva celuilalt. Medicii nu ştiau despre problemele cu tatăl meu, despre interesele spirituale şi religioase pe care le-am avut din copilărie, sau despre fascinaţia mea recentă faţă de mişcarea hasidică, care a declarat public că liderul lor bătrân şi bolnav este Mesia. Dacă aceştia aveau dreptate, vindecarea lumii este aproape şi nu vor mai fi războaie. Frica şi ura nu vor mai exista. Dumnezeu nu va mai fi un mijloc de oprimare. Îmi doream din toată inima ca aceste lucruri să fie adevărate. În ceea ce îi priveşte pe medici, ei ştiau că obsesia mesianică este doar un simptom al unei boli, o tulburare medicală a creierului.
În experienţa mea, mania este un proces de naştere în suflet a speranţei. Din interior i se opune un sentiment la fel de intens de nihilism şi teamă că întreagă creaţie este sortită pieirii. Conflictul interior poate să facă o persoană labilă. Grandiozitatea cosmică derivă din încercarea de a răspunde întrebării: "Este universul un loc sigur sau unul ostil?" Este esenţialmente o întrebare religioasă, de aici şi preocuparea faţă de probleme spirituale şi religioase.
Lupta dintre speranţă şi disperare cruntă poate să îi sperie pe privitori, dar şi pe persoana care trăieşte acest conflict. Există o diferenţă între expresie şi intenţia unui anumit comportament problematic; expresia maniei, intruzivă şi melodramatică atrage atenţia privitorilor. Însă pentru a descoperi intenţia sa constructivă, care este ascunsă în interiorul persoanei şi acoperită de straturi de comportament sălbatic, aceasta trebuie căutată, altfel va fi pierdută.
"Dacă nu te gândeşti la el, îţi va scăpa", fiecare student de la medicină învaţă acest lucru când află despre arta diagnosticului clinic. Medicii mei nu s-au gândit la posibilitatea că ar putea să vadă o persoană într-o criză spirituală; conceptul în sine nu se regăseşte pe harta realităţii lor. Nu este menţionat în diagnosticul diferenţial pentru episodul de maniacal din DSM-IV. Psihiatrii nu se gândesc la el, şi le scapă. Din păcate, pacientul plăteşte preţul pentru cadrul de referinţă sărac al medicului.
Este o problemă gravă când medicul confundă un proces de vindecare cu unul patologic. Intenţia medicilor a fost pozitivă, dar expresia lor a fost una nimicitoare. Şeful de psihiatrie de la spital mi-a spus că sunt în negare dacă insist că trec printr-o criză spirituală. Nu, a spus, aceasta este o tulburare medicală ca astmul sau diabetul. Când am înţeles în final ce a vrut să spună, am fost distrus, şi în decurs câteva ore simţeam că viaţa nu mai are niciun rost. Nu puteam să mă opun expertizei medicului.
Unde, voiam să întreb, sunt celulele mast, mediatorii inflamatori, proteinele glicosilate ale acestei aşa-numite tulburări medicale? Dar eram prea demoralizat să mai vorbesc. Simţeam că mor. Întregul episod nu a însemnat nimic; era doar un caz de ADN prost care creează protoplasme defective. Dacă aş fi acceptat modelul medical pentru experienţa mea, nu aş fi supravieţuit. M-ar fi consumat disperarea.
Am scăpat de disperare, deoarece alţi oameni au interpretat lucrurile diferit. Unul dintre colegii mei mi-a spus, "Acest lucru s-a întâmplat cu un motiv, Ed". Un psihiatru care înţelege conceptul crizei spirituale, a acceptat stările emoţionale extreme pe care i le-am descris ca fiind legitime, şi le-a comparat cu diferite crize pe care multă lume le depăşeşte cu succes. Au existat multe persoane din afara profesiei medicale care au înţeles trările mele şi care mi-au salvat viaţa.
Educaţia primită nu îi pregăteşte pe psihiatri să respecte spiritualitatea experienţei umane. Spiritualitatea, în modelarea vieţii oamenilor, este cel puţin la fel de puternică precum sexualitatea şi la fel de irezistibilă atunci când este trăită intens. Se presupune că psihiatrii pot evalua într-un mod competent istoricul sexual al persoanelor, dar în ceea ce priveşte istoricul spiritual, lucrurile stau diferit. Recunosc cu tristeţe faptul că medicii au fost principalul obstacol pe care a trebuit să-l depăşesc pentru a-mi crea o viziune plină de speranţă asupra lumii.
Când au pacienţi care trec printr-un episod maniacal, psihiatrii ar trebui să se întrebe: "Ar putea să fie aceasta o criză spirituală?". Dacă nu se constată o problemă medicală sau consum de droguri, această posibilitate trebuie evaluată cu atenţie înainte de a fi exclusă şi de a impune modelul medical asupra situaţiei respective. În experienţa umană există particularităţi care sunt şterse din hărţile profesionale folosite de psihiatri. Aceste hărţi trebuie revizuite. DSM-IV ar trebui să includă "probleme religioase sau spirituale" în diagnosticul diferenţial al episodului maniacal. Medicii care exclud posibilitatea unei asemenea experienţe, le fac mult rău pacienţilor.'
1) Brusc, mi-a sarit in ochi esentialul: medicul - pacient se simtea rusinat ca l-a dezamagit pe tatal sau.
Aici e cheia. Aici e buboiul si puroiul vietii sale.
Copil fiind, probabil ca traise un abuz psihic si emotional (poate chiar si fizic) pana la epuizare din partea unui tata tiranic, care ii trasase fiecare particica a vietii si a personalitatii dupa dorintele LUI, si nu ale copilului. Probabil ca iubirea oferita, asa-zisa iubire a tatalui, era conditionata de lucrurile pe care copilul TREBUIA sa le duca la indeplinire. Altfel, nu era un copil bun si nu merita sa fie iubit. Moartea tatalui nu a anulat insa si procesul de tortura psihica, pentru ca deja ii fusese fixata in subconstient acea agresiune care continua sa faca ravagii. Ceva - el spune ca o criza spirituala, eu as spune ca putea fi o iubire reala aparuta in viata lui, curata, profunda si neconditionata - i-a curatat subconstientul de trauma si l-a ELIBERAT. De-acum incolo putea sa se considere pretios, valoros, iar asta ii aducea automat si iubirea de sine (care-i fusese anulata in copilarie), apoi iubirea si acceptarea celorlalti.
2) Internat fiind, medicul psihiatru ii prescrie Rispolept. Ca peste tot, i s-a spus ca delirurile lui vor fi ameliorate sau ma rog, tinute sub control, de un produs chimic. Tot ca peste tot, nu i s-a spus ca psihicul rupt in toate partile de catre un parinte agresiv si dur, NU poate fi vindecat si reasezat in forma lui corecta de niste substante chimice. In psihiatrie, sufletul nu exista (nu-i asa, Wipişor?...mai ieri imi scriai pe celalalt topic ca depresia nu are nici o legatura cu sufletul...ce-i asta, sufletul?!?.. O prostie!.).
3) In ziua urmatoare internarii, hai sa mai venim si cu Litiu, alt surogat pentru o problema de viata si de moarte..doar delirul se rezolva cu chimicale, nu?, nu cu psihoterapie, identificarea si anularea mesajelor naucitoare transmise de un parinte dur, incorect si tembel care a distrus in timp orice personalitate si dorinta a copilului de a trai sau de a se simti FIINTA VALOROASA..
4) Observam si delirul mistic pe care psihiatrii il percepeau ca pe un simptom al bolii, in loc sa-l descifreze cu adevarat: refugierea pacientului in credinta era de fapt o falsa speranta de mai bine. Dogmele cre(s)tine ortodoxe indeamna la iertare neconditionata (dar de ce sa-l ierti tu pe cel care te-a naruit psihic toata copilaria ta, INAINTE de a afla ce ti s-a intamplat? Pentru ca numai asa, cand afli adevarul, atunci te poti elibera si poti incepe si lungul drum al recuperarii prin psihoterapie adevarata...... si numai atunci, cand circuitele iti sunt repuse pe un fagas corect de catre specialistul numit psihoterapeut, ostilitatea resimtita poate fi indepartata, iar iertarea oferita). Aceleasi dogme ortodoxe mai indeamna si la intoarcerea obrazului pentru inca o palma. E aceeasi nebunie ca si in psihiatrie: vinovatul nu e niciodata dezvaluit, in schimb tot victima TREBUIE sa ierte si sa accepte agresiune nesfarsita, ca doar (cica) problema e la ea si e de natura genetica, nu e la cei care i-au scrantit psihicul picatura cu picatura inca de la nastere. De-aceea cred ca religia devine periculoasa de la un moment incolo pentru cel cu mari probleme.
De ce psihiatrii repara "dezechilbre chimice" si uita de sufletul care, odata ranit, produce toate pagubele? Oare entitatea numita fiinta umana e alcatuita doar din trup, atomi, substante chimice?
Esenta Omului nu e tocmai SUFLETUL?
Si daca da, atunci cand e sfaramat in mii de bucati, de ce se umbla la creier?
5) "În ceea ce îi priveşte pe medici, ei ştiau că obsesia mesianică este doar un simptom al unei boli, o tulburare medicală a creierului."
Aham..Obsesia mesianica, delirul mistic reprezinta doar un simptom, si nu un rezultat al depersonalizarii complete produsa de tatal sau mort, care i-a lucrat in psihic pana la anularea identitatii sale ca om. Cum poate o fiinta, descompusa pe toate planurile si secatuita de vlaga de un parinte negativist si dominator, sa ii intoarca agresiunile? Nu poate. Si-atunci il invoca pe dzeu, sperand ca prin acesta, sa fie aparat, vindecat si poate chiar razbunat. Insa cu cat se afunda mai mult in religie, cu atat nu-i raspunde nimeni iar problema lui se acutizeaza pana la psihoza.. parintele agresiv ramane tot agresiv, iar mecanismul de desfiintare a psihicului, pus in functiune demult, continua sa distruga. De aceea sansa victimei este:
- sa faca psihoterapie cu cineva ultracompetent
- sa iasa din mediul nociv definitiv
- sa nu mai depinda material de cel care l-a distrus. Independenta materiala ii ofera toate libertatile. Va trai dupa dorintele, principiile si personalitatea lui, si nu conform ORDINELOR celui care i-a strambat viata.
6) "Când au pacienţi care trec printr-un episod maniacal, psihiatrii ar trebui să se întrebe: "Ar putea să fie aceasta o criză spirituală?"
Cand au pacienti cu episod maniacal, psihiatrii ar trebui sa spuna: "ia, hai sa aducem noi la analizat persoana/persoanele care l-au educat si i-au casapit psihicul cu barda, ca asa ar fi corect".
Plecam de la cauza si abia apoi ajungem la efect.
Dar nu, psihiatria ataca problema doar la simptome, ametind si sedand pacientul, in loc sa mearga la radacina problemei, la puroiul psihic si moral din familie.
Aici e cheia. Aici e buboiul si puroiul vietii sale.
Copil fiind, probabil ca traise un abuz psihic si emotional (poate chiar si fizic) pana la epuizare din partea unui tata tiranic, care ii trasase fiecare particica a vietii si a personalitatii dupa dorintele LUI, si nu ale copilului. Probabil ca iubirea oferita, asa-zisa iubire a tatalui, era conditionata de lucrurile pe care copilul TREBUIA sa le duca la indeplinire. Altfel, nu era un copil bun si nu merita sa fie iubit. Moartea tatalui nu a anulat insa si procesul de tortura psihica, pentru ca deja ii fusese fixata in subconstient acea agresiune care continua sa faca ravagii. Ceva - el spune ca o criza spirituala, eu as spune ca putea fi o iubire reala aparuta in viata lui, curata, profunda si neconditionata - i-a curatat subconstientul de trauma si l-a ELIBERAT. De-acum incolo putea sa se considere pretios, valoros, iar asta ii aducea automat si iubirea de sine (care-i fusese anulata in copilarie), apoi iubirea si acceptarea celorlalti.
2) Internat fiind, medicul psihiatru ii prescrie Rispolept. Ca peste tot, i s-a spus ca delirurile lui vor fi ameliorate sau ma rog, tinute sub control, de un produs chimic. Tot ca peste tot, nu i s-a spus ca psihicul rupt in toate partile de catre un parinte agresiv si dur, NU poate fi vindecat si reasezat in forma lui corecta de niste substante chimice. In psihiatrie, sufletul nu exista (nu-i asa, Wipişor?...mai ieri imi scriai pe celalalt topic ca depresia nu are nici o legatura cu sufletul...ce-i asta, sufletul?!?.. O prostie!.).
3) In ziua urmatoare internarii, hai sa mai venim si cu Litiu, alt surogat pentru o problema de viata si de moarte..doar delirul se rezolva cu chimicale, nu?, nu cu psihoterapie, identificarea si anularea mesajelor naucitoare transmise de un parinte dur, incorect si tembel care a distrus in timp orice personalitate si dorinta a copilului de a trai sau de a se simti FIINTA VALOROASA..
4) Observam si delirul mistic pe care psihiatrii il percepeau ca pe un simptom al bolii, in loc sa-l descifreze cu adevarat: refugierea pacientului in credinta era de fapt o falsa speranta de mai bine. Dogmele cre(s)tine ortodoxe indeamna la iertare neconditionata (dar de ce sa-l ierti tu pe cel care te-a naruit psihic toata copilaria ta, INAINTE de a afla ce ti s-a intamplat? Pentru ca numai asa, cand afli adevarul, atunci te poti elibera si poti incepe si lungul drum al recuperarii prin psihoterapie adevarata...... si numai atunci, cand circuitele iti sunt repuse pe un fagas corect de catre specialistul numit psihoterapeut, ostilitatea resimtita poate fi indepartata, iar iertarea oferita). Aceleasi dogme ortodoxe mai indeamna si la intoarcerea obrazului pentru inca o palma. E aceeasi nebunie ca si in psihiatrie: vinovatul nu e niciodata dezvaluit, in schimb tot victima TREBUIE sa ierte si sa accepte agresiune nesfarsita, ca doar (cica) problema e la ea si e de natura genetica, nu e la cei care i-au scrantit psihicul picatura cu picatura inca de la nastere. De-aceea cred ca religia devine periculoasa de la un moment incolo pentru cel cu mari probleme.
De ce psihiatrii repara "dezechilbre chimice" si uita de sufletul care, odata ranit, produce toate pagubele? Oare entitatea numita fiinta umana e alcatuita doar din trup, atomi, substante chimice?
Esenta Omului nu e tocmai SUFLETUL?
Si daca da, atunci cand e sfaramat in mii de bucati, de ce se umbla la creier?
5) "În ceea ce îi priveşte pe medici, ei ştiau că obsesia mesianică este doar un simptom al unei boli, o tulburare medicală a creierului."
Aham..Obsesia mesianica, delirul mistic reprezinta doar un simptom, si nu un rezultat al depersonalizarii complete produsa de tatal sau mort, care i-a lucrat in psihic pana la anularea identitatii sale ca om. Cum poate o fiinta, descompusa pe toate planurile si secatuita de vlaga de un parinte negativist si dominator, sa ii intoarca agresiunile? Nu poate. Si-atunci il invoca pe dzeu, sperand ca prin acesta, sa fie aparat, vindecat si poate chiar razbunat. Insa cu cat se afunda mai mult in religie, cu atat nu-i raspunde nimeni iar problema lui se acutizeaza pana la psihoza.. parintele agresiv ramane tot agresiv, iar mecanismul de desfiintare a psihicului, pus in functiune demult, continua sa distruga. De aceea sansa victimei este:
- sa faca psihoterapie cu cineva ultracompetent
- sa iasa din mediul nociv definitiv
- sa nu mai depinda material de cel care l-a distrus. Independenta materiala ii ofera toate libertatile. Va trai dupa dorintele, principiile si personalitatea lui, si nu conform ORDINELOR celui care i-a strambat viata.
6) "Când au pacienţi care trec printr-un episod maniacal, psihiatrii ar trebui să se întrebe: "Ar putea să fie aceasta o criză spirituală?"
Cand au pacienti cu episod maniacal, psihiatrii ar trebui sa spuna: "ia, hai sa aducem noi la analizat persoana/persoanele care l-au educat si i-au casapit psihicul cu barda, ca asa ar fi corect".
Plecam de la cauza si abia apoi ajungem la efect.
Dar nu, psihiatria ataca problema doar la simptome, ametind si sedand pacientul, in loc sa mearga la radacina problemei, la puroiul psihic si moral din familie.
') Brusc, mi-a sarit in ochi esentialul: medicul - pacient se simtea rusinat ca l-a dezamagit pe tatal sau.
Aici e cheia. Aici e buboiul si puroiul vietii sale. '
Nu e chiar asa Ciorapel ! Relatiile mai bune sau mai proaste dintre parinti si copii vin doar sa se adauge conditiilor GENETICE in care acel copil a fost adus pe lume ! Exact cum se spune in Psalmul 50 :..' Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea ' ! Daca o sa faci un mic research in istoricul familial al celor in cauza cu siguranta vei mai gasi cazuri asemanatoare printre, bunici, matusi etc ! Dupa parerea mea si genetica se poate depasi dar nu cu metode exclusiv psihologice ! In mod sigur psihoterapia clasica ajuta dar nu cred ca e totul ! In acest sens mai degraba as vedea o terapie de tip transgenerational care ofera o privire mai cuprinzatoare asupra individului ca un mic element in contextul intregului sau neam si nu doar vesnicul conflict psihologic parinti-copii, din analiza tranzactionala sau alte curente psihologice ! Parinti perfecti au fost doar Fecioara Maria si Dumnezeu-Tatal, in rest toti au mici defecte care ni s-au transmis si noua automat ! :)
Deci a psihologiza toate simptomele mie mi se pare o superficialitate ca sa nu spun alt cuvant mai dur ! Asa i-au facut tigancile lui Oana Zavoranu, ii spuneau ca mama ei o uraste si i-a facut nu stiu ce blesteme cand de fapt fata cred ca sufera de o tulburare bipolara, cu perioade lungi de euforie si bunadispozitie (cand si apare la tv ), alternate cu unele de depresie cand se ascunde si auzim tot felul de minidrame despre ea ! Oana Zavoranu nu locuieste cu mama ei si e perfect independenta financiar dar asta nu o face mai putin 'nebuna' ! :) Sau nebunatica daca vreti !
Parerea mea de (ne)specialist ! :)
Aici e cheia. Aici e buboiul si puroiul vietii sale. '
Nu e chiar asa Ciorapel ! Relatiile mai bune sau mai proaste dintre parinti si copii vin doar sa se adauge conditiilor GENETICE in care acel copil a fost adus pe lume ! Exact cum se spune in Psalmul 50 :..' Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea ' ! Daca o sa faci un mic research in istoricul familial al celor in cauza cu siguranta vei mai gasi cazuri asemanatoare printre, bunici, matusi etc ! Dupa parerea mea si genetica se poate depasi dar nu cu metode exclusiv psihologice ! In mod sigur psihoterapia clasica ajuta dar nu cred ca e totul ! In acest sens mai degraba as vedea o terapie de tip transgenerational care ofera o privire mai cuprinzatoare asupra individului ca un mic element in contextul intregului sau neam si nu doar vesnicul conflict psihologic parinti-copii, din analiza tranzactionala sau alte curente psihologice ! Parinti perfecti au fost doar Fecioara Maria si Dumnezeu-Tatal, in rest toti au mici defecte care ni s-au transmis si noua automat ! :)
Deci a psihologiza toate simptomele mie mi se pare o superficialitate ca sa nu spun alt cuvant mai dur ! Asa i-au facut tigancile lui Oana Zavoranu, ii spuneau ca mama ei o uraste si i-a facut nu stiu ce blesteme cand de fapt fata cred ca sufera de o tulburare bipolara, cu perioade lungi de euforie si bunadispozitie (cand si apare la tv ), alternate cu unele de depresie cand se ascunde si auzim tot felul de minidrame despre ea ! Oana Zavoranu nu locuieste cu mama ei si e perfect independenta financiar dar asta nu o face mai putin 'nebuna' ! :) Sau nebunatica daca vreti !
Parerea mea de (ne)specialist ! :)
@stevens
Exista si asa-numita trauma intergenerationala care ar putea explica aparitia 'unor cazuri similare' in familie. Desi genetica are un rol, nu este unul decisiv. Experientele de viata sunt hotaratoare in acest sens, si desigur sprijinul si serviciile de care pot beneficia persoanele care se confrunta cu anumite dificultati (ex. saracie, rasism, abandon, abuz institutional, violenta domestica, abuz emotional, fizic si sexual, bullying, pierderea unei persoane apropiate, dezastre naturale, accidente etc). Toate acestea pot genera traume care pot fi usor interpretate drept 'boli/tulburari psihice'.
@ Ciorapel
O analiza psihologica extraordinara de care cred ca putini 'specialisti' ar fi capabili. Desi nu este printre cele mai pozitive teme de discutie, comentariul dvs m-a binedispus. Ati scos in evidenta esentialul acestui articol si ati facut acest lucru intr-un mod accesibil si antrenant. Sper sa aiba multi cititori.
Un singur lucru as mai vrea sa adaug la solutiile mentionate de dvs, implicarea in activism: in afirmarea legitimitatii experientei de 'nebunie' - ca o expresie a diversitatii umane si in promovarea drepturilor persoanelor cu experiente catalogate drept tulburari/boli psihice, care sunt fie beneficiari (vor sa reformeze sistemul) sau supravietuitori (neaga existenta bolii psihice si contesta existenta psihiatriei; au supravietuit (re)traumatizarii din sistem).
Desi in Romania nu putem vorbi despre activism propriu-zis decat poate de cele cateva organizatii non-guvernamentale care ofera servicii alternative si fac anumite presiuni la nivel local*, conectarea la miscarea beneficiarilor/supravietuitorilor pe plan international, fie doar si la nivel simbolic, este importanta pentru intelegerea de sine nu doar din perspectiva traumei psihologice, care tinde sa izoleze victima/supravietuitorul (violentei interpersonale etc), ci si prin prisma unei istorii si a unei culturi comune nascute din pozitia sociala de 'exclusi'. In ciuda beneficiilor personale si sociale ale implicarii in activism, siguranta (fizica si emotionala) trebuie sa ramana pe primul loc in conditiile in care dezvaluirea propriei experiente poate duce la discriminarea la ocuparea unui loc de munca si la accesarea anumitor servicii, hartuire si alte abuzuri, chiar si spitalizare in anumite situatii. In ciuda acestor riscuri (care se regasesc pretutindeni) consider ca stimularea si dezvoltarea relatiilor dintre persoanele interesate de acest domeniu (chiar si specialisti sau membri de familie) pot sa duca la rezultate uimitoare - cum s-a intamplat de altfel si in alte state.
*Fundatia Orizonturi din Campulung Moldovenesc a dnei Gabriela Tanasan - presedintele ENUSP, Asociatia Aripi a dl Stefan Bandol care in prezent dezvolta proiectul Casa Cu Casa Se Face Sat in apropiere de Sighisoara, sau Asociatia Mens Sana din Brasov, poate mai sunt si altele.
Exista si asa-numita trauma intergenerationala care ar putea explica aparitia 'unor cazuri similare' in familie. Desi genetica are un rol, nu este unul decisiv. Experientele de viata sunt hotaratoare in acest sens, si desigur sprijinul si serviciile de care pot beneficia persoanele care se confrunta cu anumite dificultati (ex. saracie, rasism, abandon, abuz institutional, violenta domestica, abuz emotional, fizic si sexual, bullying, pierderea unei persoane apropiate, dezastre naturale, accidente etc). Toate acestea pot genera traume care pot fi usor interpretate drept 'boli/tulburari psihice'.
@ Ciorapel
O analiza psihologica extraordinara de care cred ca putini 'specialisti' ar fi capabili. Desi nu este printre cele mai pozitive teme de discutie, comentariul dvs m-a binedispus. Ati scos in evidenta esentialul acestui articol si ati facut acest lucru intr-un mod accesibil si antrenant. Sper sa aiba multi cititori.
Un singur lucru as mai vrea sa adaug la solutiile mentionate de dvs, implicarea in activism: in afirmarea legitimitatii experientei de 'nebunie' - ca o expresie a diversitatii umane si in promovarea drepturilor persoanelor cu experiente catalogate drept tulburari/boli psihice, care sunt fie beneficiari (vor sa reformeze sistemul) sau supravietuitori (neaga existenta bolii psihice si contesta existenta psihiatriei; au supravietuit (re)traumatizarii din sistem).
Desi in Romania nu putem vorbi despre activism propriu-zis decat poate de cele cateva organizatii non-guvernamentale care ofera servicii alternative si fac anumite presiuni la nivel local*, conectarea la miscarea beneficiarilor/supravietuitorilor pe plan international, fie doar si la nivel simbolic, este importanta pentru intelegerea de sine nu doar din perspectiva traumei psihologice, care tinde sa izoleze victima/supravietuitorul (violentei interpersonale etc), ci si prin prisma unei istorii si a unei culturi comune nascute din pozitia sociala de 'exclusi'. In ciuda beneficiilor personale si sociale ale implicarii in activism, siguranta (fizica si emotionala) trebuie sa ramana pe primul loc in conditiile in care dezvaluirea propriei experiente poate duce la discriminarea la ocuparea unui loc de munca si la accesarea anumitor servicii, hartuire si alte abuzuri, chiar si spitalizare in anumite situatii. In ciuda acestor riscuri (care se regasesc pretutindeni) consider ca stimularea si dezvoltarea relatiilor dintre persoanele interesate de acest domeniu (chiar si specialisti sau membri de familie) pot sa duca la rezultate uimitoare - cum s-a intamplat de altfel si in alte state.
*Fundatia Orizonturi din Campulung Moldovenesc a dnei Gabriela Tanasan - presedintele ENUSP, Asociatia Aripi a dl Stefan Bandol care in prezent dezvolta proiectul Casa Cu Casa Se Face Sat in apropiere de Sighisoara, sau Asociatia Mens Sana din Brasov, poate mai sunt si altele.
Steev -)), e fix invers!
Pe un fond genetic slab (nu vorbim aici de retard mental sau de gene cu adevarat defecte, ci de o sensibilitate a copilului, adica de o personalitate slaba, care ingurgiteaza toate mesajele distructive, fara sa le opuna nici cea mai mica rezistenta, tot asa cum pacientii de pe forumul asta ingurgiteaza antidepresivele pe nerasuflate precum ratele pietricelele de pe ulita.....huh, ce paranteza lunga -)), unde exista si agresiune, dar si mediu absolut nociv, un copil care se naste si creste in aceste conditii, e aproape victima sigura si viitor pacient. Agresiunea pe toate planurile e decisiva si stramba psihicul copilului (bagandu-l mai tarziu in depresie, tulburare bipolara sau alte boli), si nu bagajul genetic cu care se naste! Iar daca agresiunea se mai si perpetueaza in lant, fara oprire si de-a lungul mai multor generatii, sa nu ne mai miram ca pana la urma, un copil nascut in varful unui arbore genealogic cu familii disfunctionale, va claca pana la urma!
Pot fi mici deficiente sau sensibilitati genetice, dar daca un copil apare intr-o familie normala, unde este iubit neconditionat si i se respecta personalitatea si dorintele (fara a afecta insa educarea lui corecta), atunci acesta NU va dezvolta nici o boala psihica!
Ravagiile vin din ani de zile de oprimare, interdictie la propria personalitate, violenta non-verbala, agresiune psihica, fizica, verbala, emotionala, sentimentala, de aici vine boala.
Psalmul ala 50 e interpretabil. La fel de bine eu il pot descifra astfel: "Caci, iata, din doi parinti tembeli (sau unul sanatos si unul tembel) care mi-au macinat si anulat dreptul la viata, demnitate, personalitate, incredere, stima si iubire de sine, am ajuns eu sa ma imbolnavesc psihic". Faradelegile si pacatele reprezinta de fapt totul acela care creeaza familia disfunctionala si care decimeaza psihicul unui copil..
Aici e buba si aici ar trebui sa-si bage antenele psihiatrii, nu sa ameteasca pacientul cu pastile fara sa incerce sa afle vreodata DE CE si CUM a ajuns omul ala leguma psihica! Nu te nasti bolnav psihic (exclud cazurile de retard mental), cineva te imbolnaveste minutios, pic cu pic, in ani de zile, iar mediul in care cresti e unul negativist, dur, inflexibil.
Orice se poate depasi in viata, si genetica, dar si calabalâcul mizerabil care ti-a fost urcat pe cocoasa de catre familia disfunctionala. Iti poti recupera viata prin efort urias, constientizare, informare, autoeducare, REEDUCARE, independenta, psihoterapie...
Eh, n-as prea spune ca dumnezeu - tatal (cel din biblie) e perfect...daca imi bag nasul in cartulia aia, dau cam peste tot de un zeu razbunator, cicalitor, autoritar, tiranic. Dar sa nu divaghez, ca intru in altele.
Oana Zavoranu e produsul parintilor ei. A fost crescuta in spirit egoist si egocentrist, iar acum apar rezultatele. Nu, nu e independenta financiar, tot mamita o intretine, dar chiar si cu banii ei, problema e aceeasi: fiinta aceasta nu trebuie refuzata, ea e buricul pamantului si trebuie sa fie mereu in centrul atentiei. Ce are ea, nu e o boala psihica din nastere, e fix rezultatul prost al unor parinti (in special al mamei) care nu prea au avut habar cum s-o creasca in anumite valori. Ea nu-si va reveni cu pastile (chiar daca le va lua cand va scapa de tot fraiele), pentru ca problema ei e una de REEDUCARE pe toate planurile. Inutil sa ne cheltuim energia tastand pentru o persoana care oricum a primit de la viata probabil mai mult decat a facut sa merite. E mare, are creier, ar putea sa se puna pe coordonate normale, dar e greu sa treci de la statutul de printesa, la un om stabil si responsabil din toate punctele de vedere.
Socialworker,
Daca as fi avut vreo tulburare sau boala psihica, mai mult ca sigur ca m-as fi implicat enorm si as fi ajuns sa fac multe si pentru mine, dar si pentru altii. Cum nu am, tot ce pot face este sa tastez pe aici si sa-mi spun parerea, iar in viata reala sa fiu un suport adevarat pentru cei la care tin si care au mare nevoie de mine.
Daca ar fi dupa mine, as face in asa fel incat toti pacientii cu boli psihice sa beneficieze de psihoterapie gratuita de fiecare data cand solicita, pe toata durata vietii sau pana la gasirea echilibrului emotional, psihic si financiar.
Pe un fond genetic slab (nu vorbim aici de retard mental sau de gene cu adevarat defecte, ci de o sensibilitate a copilului, adica de o personalitate slaba, care ingurgiteaza toate mesajele distructive, fara sa le opuna nici cea mai mica rezistenta, tot asa cum pacientii de pe forumul asta ingurgiteaza antidepresivele pe nerasuflate precum ratele pietricelele de pe ulita.....huh, ce paranteza lunga -)), unde exista si agresiune, dar si mediu absolut nociv, un copil care se naste si creste in aceste conditii, e aproape victima sigura si viitor pacient. Agresiunea pe toate planurile e decisiva si stramba psihicul copilului (bagandu-l mai tarziu in depresie, tulburare bipolara sau alte boli), si nu bagajul genetic cu care se naste! Iar daca agresiunea se mai si perpetueaza in lant, fara oprire si de-a lungul mai multor generatii, sa nu ne mai miram ca pana la urma, un copil nascut in varful unui arbore genealogic cu familii disfunctionale, va claca pana la urma!
Pot fi mici deficiente sau sensibilitati genetice, dar daca un copil apare intr-o familie normala, unde este iubit neconditionat si i se respecta personalitatea si dorintele (fara a afecta insa educarea lui corecta), atunci acesta NU va dezvolta nici o boala psihica!
Ravagiile vin din ani de zile de oprimare, interdictie la propria personalitate, violenta non-verbala, agresiune psihica, fizica, verbala, emotionala, sentimentala, de aici vine boala.
Psalmul ala 50 e interpretabil. La fel de bine eu il pot descifra astfel: "Caci, iata, din doi parinti tembeli (sau unul sanatos si unul tembel) care mi-au macinat si anulat dreptul la viata, demnitate, personalitate, incredere, stima si iubire de sine, am ajuns eu sa ma imbolnavesc psihic". Faradelegile si pacatele reprezinta de fapt totul acela care creeaza familia disfunctionala si care decimeaza psihicul unui copil..
Aici e buba si aici ar trebui sa-si bage antenele psihiatrii, nu sa ameteasca pacientul cu pastile fara sa incerce sa afle vreodata DE CE si CUM a ajuns omul ala leguma psihica! Nu te nasti bolnav psihic (exclud cazurile de retard mental), cineva te imbolnaveste minutios, pic cu pic, in ani de zile, iar mediul in care cresti e unul negativist, dur, inflexibil.
Orice se poate depasi in viata, si genetica, dar si calabalâcul mizerabil care ti-a fost urcat pe cocoasa de catre familia disfunctionala. Iti poti recupera viata prin efort urias, constientizare, informare, autoeducare, REEDUCARE, independenta, psihoterapie...
Eh, n-as prea spune ca dumnezeu - tatal (cel din biblie) e perfect...daca imi bag nasul in cartulia aia, dau cam peste tot de un zeu razbunator, cicalitor, autoritar, tiranic. Dar sa nu divaghez, ca intru in altele.
Oana Zavoranu e produsul parintilor ei. A fost crescuta in spirit egoist si egocentrist, iar acum apar rezultatele. Nu, nu e independenta financiar, tot mamita o intretine, dar chiar si cu banii ei, problema e aceeasi: fiinta aceasta nu trebuie refuzata, ea e buricul pamantului si trebuie sa fie mereu in centrul atentiei. Ce are ea, nu e o boala psihica din nastere, e fix rezultatul prost al unor parinti (in special al mamei) care nu prea au avut habar cum s-o creasca in anumite valori. Ea nu-si va reveni cu pastile (chiar daca le va lua cand va scapa de tot fraiele), pentru ca problema ei e una de REEDUCARE pe toate planurile. Inutil sa ne cheltuim energia tastand pentru o persoana care oricum a primit de la viata probabil mai mult decat a facut sa merite. E mare, are creier, ar putea sa se puna pe coordonate normale, dar e greu sa treci de la statutul de printesa, la un om stabil si responsabil din toate punctele de vedere.
Socialworker,
Daca as fi avut vreo tulburare sau boala psihica, mai mult ca sigur ca m-as fi implicat enorm si as fi ajuns sa fac multe si pentru mine, dar si pentru altii. Cum nu am, tot ce pot face este sa tastez pe aici si sa-mi spun parerea, iar in viata reala sa fiu un suport adevarat pentru cei la care tin si care au mare nevoie de mine.
Daca ar fi dupa mine, as face in asa fel incat toti pacientii cu boli psihice sa beneficieze de psihoterapie gratuita de fiecare data cand solicita, pe toata durata vietii sau pana la gasirea echilibrului emotional, psihic si financiar.
Ciorapel singura idee de retinut din mesajul tau este cea din ultimul paragraf, propunere cu care sant perfect de acord si sper sa se si puna in practica cat mai curand ! Este mai mult decat necesara in conditiile societatii falimentaro-capitaliste de la noi din tara !
In rest vad ca ma confirmi inca de la prima propozitie desi spui ca e exact invers ! :)
Ideea cu parintii care anuleaza personalitatea si decimeaza psihicul copiilor imi displace profund, cred ca rar exista un parinte care sa faca asa ceva constient ! In secundar vine si in conflict cu porunca privitoare la cinstirea parintilor " ca sa ne fie bine si sa traim ani multi pe pamant " ! Eu spun doar sa constientizam slabiciunile genetice si educationale daca vrei, si sa incercam sa ne protejam si sa depasim acele tare ! Pt asta avem nevoie de un diagnostician foarte bun ( energoterapeut, iridolog, ayurvedist, acupuncturist chinez :) care sa ne spuna care sunt partile mai slabe ! In rest psihoterapie cat cuprinde ! :)
Socialworker, sincer ideile pe care vreti sa le exprimati ma cam depasesc si nu le prea vad aplicatia in realitate, in afara de activism si ong-uri specializate ! Hopeforbipolars a mai tratat subiectul si a tradus o serie de fimulete pe canalul youtube referitoare la emergenta spirituala !
Referitor la subiect stiu doar cazul absolut stimabilei Clara_p care atunci cand a abandonat medicatia pentru un regim alimentar pe baza de lipsa de gluten, a venit brusc cu ideea sa o aduca pe Shania Twain in turneu in Romania pt un onorariu estimat la 500.000 de E ! Nu banii ar fi fost problema, nici ideea nu mi s-a parut deplasata sau complet irealizabila ! Problema este ca Shania Twain nu mai sustine concerte in public de cativa ani buni ! A avut ceva problema personale, s-a recasatorit si nu mai canta decat pt placerea proprie in cercuri restranse ! Am vazut-o la Ellen show ! :)
Cu pace Clara ! Sa nu te superi pe mine ! :)
In rest vad ca ma confirmi inca de la prima propozitie desi spui ca e exact invers ! :)
Ideea cu parintii care anuleaza personalitatea si decimeaza psihicul copiilor imi displace profund, cred ca rar exista un parinte care sa faca asa ceva constient ! In secundar vine si in conflict cu porunca privitoare la cinstirea parintilor " ca sa ne fie bine si sa traim ani multi pe pamant " ! Eu spun doar sa constientizam slabiciunile genetice si educationale daca vrei, si sa incercam sa ne protejam si sa depasim acele tare ! Pt asta avem nevoie de un diagnostician foarte bun ( energoterapeut, iridolog, ayurvedist, acupuncturist chinez :) care sa ne spuna care sunt partile mai slabe ! In rest psihoterapie cat cuprinde ! :)
Socialworker, sincer ideile pe care vreti sa le exprimati ma cam depasesc si nu le prea vad aplicatia in realitate, in afara de activism si ong-uri specializate ! Hopeforbipolars a mai tratat subiectul si a tradus o serie de fimulete pe canalul youtube referitoare la emergenta spirituala !
Referitor la subiect stiu doar cazul absolut stimabilei Clara_p care atunci cand a abandonat medicatia pentru un regim alimentar pe baza de lipsa de gluten, a venit brusc cu ideea sa o aduca pe Shania Twain in turneu in Romania pt un onorariu estimat la 500.000 de E ! Nu banii ar fi fost problema, nici ideea nu mi s-a parut deplasata sau complet irealizabila ! Problema este ca Shania Twain nu mai sustine concerte in public de cativa ani buni ! A avut ceva problema personale, s-a recasatorit si nu mai canta decat pt placerea proprie in cercuri restranse ! Am vazut-o la Ellen show ! :)
Cu pace Clara ! Sa nu te superi pe mine ! :)
Foarte bun exemplul, acest lucru il observ si eu, cum anumiti psihiatrii nu reusesc sa faca diferenta intre convingeri invatate si delir, intre comportament functional si disfunctional, sau intre gandire irealista si halucinatii. Aici se observa cel mai bine utilitatea abordarilor psihologice, începând cu evaluarea clinică.
Totuşi, o astfel de gândire reprezintă un risc pentru tulburările psihotice.
Totuşi, o astfel de gândire reprezintă un risc pentru tulburările psihotice.
Da, prezinta un risc, de-aceea victima (pentru mine e o victima, pentru specialisti e un pacient/client) trebuie sa vina la psihoterapie inainte de episod sau dupa, nu in timpul crizei. Cel mai bine ar fi ca, in momentul in care simptomele arata ca acea fiinta s-a imbolnavit, sa fie bagata IMEDIAT pe mana psihoterapeutului.
Din pacate, cei care ii imbolnavesc, ii arunca direct prin spitale sau ii dau pe mana psihiatriei.
Si cum, de cele mai multe ori, cei care ii imbolnavesc, ii si intretin material, e aproape imposibil ca acestia sa accepte vindecarea prin psihoterapie. Pentru ca ar insemna sa accepte faptul ca ei sunt autorii morali ai dezastrului si sa iasa la iveala adevarul crunt: copilul ala /sotul/ sotia a avut un tiran perfect care l-a tocat psihic, emotional, fizic pana l-a anulat ca identitate. Si ar afla si victima ca nu geneticul e de vina, ci mediul infiorator in care s-a format.
Multi nici nu stiu de ce vor sa se sinucida. Nu pentru ca sunt ei dereglati genetic sau au predispozitie, ci pentru ca permanent, cineva nu uita sa le reaminteasca prin mesaje verbale, non-verbale, ascunse si meschine, ca sunt o povara si ca ar fi mai bine sa nu existe. Iar aici intervine forta psihoterapeutului care, prin diverse metode, ii anuleaza mesajele distructive din subconstient si-i da acel drept la viata pe care altii i l-au anulat.
Da, daca ar trebui facut ceva bun pentru cei bolnavi, atunci aceasta ar fi psihoterapia GRATUITA. De aici e punctul de plecare catre o vindecare, nu de la pastile.
Poate cei care se ocupa cu drepturile bolnavilor, vor putea intr-o zi sa forteze guvernul sa subventioneze psihoterapia, astfel incat bolnavii sa aiba realmente o sansa!
Subventionam drogurile, pardon, medicamentele, si tocmai ce e esential, nu!
Din pacate, cei care ii imbolnavesc, ii arunca direct prin spitale sau ii dau pe mana psihiatriei.
Si cum, de cele mai multe ori, cei care ii imbolnavesc, ii si intretin material, e aproape imposibil ca acestia sa accepte vindecarea prin psihoterapie. Pentru ca ar insemna sa accepte faptul ca ei sunt autorii morali ai dezastrului si sa iasa la iveala adevarul crunt: copilul ala /sotul/ sotia a avut un tiran perfect care l-a tocat psihic, emotional, fizic pana l-a anulat ca identitate. Si ar afla si victima ca nu geneticul e de vina, ci mediul infiorator in care s-a format.
Multi nici nu stiu de ce vor sa se sinucida. Nu pentru ca sunt ei dereglati genetic sau au predispozitie, ci pentru ca permanent, cineva nu uita sa le reaminteasca prin mesaje verbale, non-verbale, ascunse si meschine, ca sunt o povara si ca ar fi mai bine sa nu existe. Iar aici intervine forta psihoterapeutului care, prin diverse metode, ii anuleaza mesajele distructive din subconstient si-i da acel drept la viata pe care altii i l-au anulat.
Da, daca ar trebui facut ceva bun pentru cei bolnavi, atunci aceasta ar fi psihoterapia GRATUITA. De aici e punctul de plecare catre o vindecare, nu de la pastile.
Poate cei care se ocupa cu drepturile bolnavilor, vor putea intr-o zi sa forteze guvernul sa subventioneze psihoterapia, astfel incat bolnavii sa aiba realmente o sansa!
Subventionam drogurile, pardon, medicamentele, si tocmai ce e esential, nu!
@ socialworker si @ ciorapel
Daca nu ati avut vreodata vreun copil sau vreo ruda pe care sa o vedeti cum se comporta in episod psihotic si pe care sa o ajutati sa se vindece prin metodele pe care le recomandati, mai bine nu mai scrieti, ca scrieti povesti si induceti multe persoane pe o cale gresita.
Daca nu ati avut vreodata vreun copil sau vreo ruda pe care sa o vedeti cum se comporta in episod psihotic si pe care sa o ajutati sa se vindece prin metodele pe care le recomandati, mai bine nu mai scrieti, ca scrieti povesti si induceti multe persoane pe o cale gresita.
Clara, ca de obicei, TU induci lumea in eroare.
Vorbesti intruna despre ce simti tu, dar niciodata despre cauzele care te-au adus in starea asta. Mai mult decat atat, indemni la tot felul de tratamente medicamentoase, lumea se ia dupa tine, dar nu stie ca tu de fapt traiesti intr-un mediu cumplit care TE TINE BOLNAVA MEREU si nu ai cum sa-ti revii, tu doar te amortesti mereu cu ce iei.
Tot tu esti cea care sfatuieste ca o FIINTA sa fie internata cu forta la psihiatrie, ceea ce mi se pare o crima impotriva celui afectat.
Deci, nu e suficient ca tu, parinte/sot l-ai imbolnavit pe bietul suflet nevinovat, dar il mai duci si la cheie, acolo unde-i sunt incalcate anumite drepturi fundamentale si unde de cele mai multe ori e tratat inuman! Pai, intra tu acolo, agresor nedepistat si nepedepsit ce esti, tu trebuie sa fii la cheie, nu victima ta!
Clara, esti cel mai prost exemplu de a spune celor bolnavi ca nu au sansa, ca boala lor e cronica si ca numai pastilele sunt solutia. Atata vreme cat tu nu te vindeci pentru ca traiesti tocmai cu cei care te-au imbolnavit psihic si CONTINUA SA O FACA, te rog abtine-te in a mai recomanda altora calea ta.
Scriai recent ca mama ta nu conteneste sa spuna ca se simte ca "Iisus rastignit", incercand sa sustina familia disfunctionala in care traiesti. Fii foarte atenta, Clara, ca mama ta iti transmite mereu in mod inconstient mesajul: "Mori!, ca numai asa scap si eu de povara!".
Vezi ce faci, mai bine du-te la psihoterapeut, ca ti s-a implantat pana in fibra mesajul "Sinucide-te!". Porti cu tine inconstient acest virus care intr-o zi s-ar putea sa vrea sa se activeze.
Habar n-ai ce e in familia ta si ce te tine pe tine in psihoza, dar stii sa "recomanzi" pe forum ABERATII.
De-aia si tu, si inca vreo cativa de aici, sunteti cu adevarat nocivi pentru cei care intra, va citesc si sunt atat de slabi, incat se iau doar dupa voi si nu se mai informeaza; iau drept bune prostiile pe care le scrieti, fara sa se intrebe: "Domnule, dar ce-o fi in familia astuia care imi "recomanda" mie o singura cale?!"
Vorbesti intruna despre ce simti tu, dar niciodata despre cauzele care te-au adus in starea asta. Mai mult decat atat, indemni la tot felul de tratamente medicamentoase, lumea se ia dupa tine, dar nu stie ca tu de fapt traiesti intr-un mediu cumplit care TE TINE BOLNAVA MEREU si nu ai cum sa-ti revii, tu doar te amortesti mereu cu ce iei.
Tot tu esti cea care sfatuieste ca o FIINTA sa fie internata cu forta la psihiatrie, ceea ce mi se pare o crima impotriva celui afectat.
Deci, nu e suficient ca tu, parinte/sot l-ai imbolnavit pe bietul suflet nevinovat, dar il mai duci si la cheie, acolo unde-i sunt incalcate anumite drepturi fundamentale si unde de cele mai multe ori e tratat inuman! Pai, intra tu acolo, agresor nedepistat si nepedepsit ce esti, tu trebuie sa fii la cheie, nu victima ta!
Clara, esti cel mai prost exemplu de a spune celor bolnavi ca nu au sansa, ca boala lor e cronica si ca numai pastilele sunt solutia. Atata vreme cat tu nu te vindeci pentru ca traiesti tocmai cu cei care te-au imbolnavit psihic si CONTINUA SA O FACA, te rog abtine-te in a mai recomanda altora calea ta.
Scriai recent ca mama ta nu conteneste sa spuna ca se simte ca "Iisus rastignit", incercand sa sustina familia disfunctionala in care traiesti. Fii foarte atenta, Clara, ca mama ta iti transmite mereu in mod inconstient mesajul: "Mori!, ca numai asa scap si eu de povara!".
Vezi ce faci, mai bine du-te la psihoterapeut, ca ti s-a implantat pana in fibra mesajul "Sinucide-te!". Porti cu tine inconstient acest virus care intr-o zi s-ar putea sa vrea sa se activeze.
Habar n-ai ce e in familia ta si ce te tine pe tine in psihoza, dar stii sa "recomanzi" pe forum ABERATII.
De-aia si tu, si inca vreo cativa de aici, sunteti cu adevarat nocivi pentru cei care intra, va citesc si sunt atat de slabi, incat se iau doar dupa voi si nu se mai informeaza; iau drept bune prostiile pe care le scrieti, fara sa se intrebe: "Domnule, dar ce-o fi in familia astuia care imi "recomanda" mie o singura cale?!"
@ clara_p
Aveti dreptate, nu imi pot imagina prin ce trece un parinte sau o alta ruda a unei persoane care are stari emotionale extreme, mai ales in conditiile in care la noi in tara nu exista servicii adecvate sau accesul la aceste servicii (ex. psihoterapia cu un terapeut bine pregatit) depinde de resursele financiare ale fiecaruia. Trebuie sa fie foarte dificil sa ai o asemenea responsabilitate, fara sa stii concret cum sa ajuti.
Cu toate acestea, trebuie inteles faptul ca odata ce persoana isi insuseste identitatea de 'bolnav psihic', consecintele sunt grave pentru toata lumea si in special pentru persoana respectiva. Cum scrie si autorul acestui articol, lipsa de speranta l-a facut sa nu isi mai doreasca sa traiasca, sa nu mai vada rostul vietii. Dar a gasit oameni care inainte sa ii puna eticheta de bolnav psihic, l-au ascultat si au interpretat lucrurile diferit si l-au lasat sa isi creeze propria intelegere in legatura cu experientele sale.
Cunoasterea acestor povesti poate da speranta si multi oameni au nevoie de ea.
@ ciorapel
Nu stiu daca oamenii in sine care fac aceste afirmatii sunt nocivi, ci cum ati spune si dvs sunt produsi ai mediului in care traiesc. Pe langa mediul familial, exista societatea si serviciile de 'sanatate mintala' care transmit acelasi mesaj: nu exista speranta, singura solutie este de a evita 'crizele' prin medicatie si de a te interna cand nu mai faci fata. Nu este deloc surprinzator ca oamenii repeta ce li s-a spus de nenumarate ori.
Este datoria celor care stiu mai bine sa le ofere modele diferite de gandire si actiune.
Aveti dreptate, nu imi pot imagina prin ce trece un parinte sau o alta ruda a unei persoane care are stari emotionale extreme, mai ales in conditiile in care la noi in tara nu exista servicii adecvate sau accesul la aceste servicii (ex. psihoterapia cu un terapeut bine pregatit) depinde de resursele financiare ale fiecaruia. Trebuie sa fie foarte dificil sa ai o asemenea responsabilitate, fara sa stii concret cum sa ajuti.
Cu toate acestea, trebuie inteles faptul ca odata ce persoana isi insuseste identitatea de 'bolnav psihic', consecintele sunt grave pentru toata lumea si in special pentru persoana respectiva. Cum scrie si autorul acestui articol, lipsa de speranta l-a facut sa nu isi mai doreasca sa traiasca, sa nu mai vada rostul vietii. Dar a gasit oameni care inainte sa ii puna eticheta de bolnav psihic, l-au ascultat si au interpretat lucrurile diferit si l-au lasat sa isi creeze propria intelegere in legatura cu experientele sale.
Cunoasterea acestor povesti poate da speranta si multi oameni au nevoie de ea.
@ ciorapel
Nu stiu daca oamenii in sine care fac aceste afirmatii sunt nocivi, ci cum ati spune si dvs sunt produsi ai mediului in care traiesc. Pe langa mediul familial, exista societatea si serviciile de 'sanatate mintala' care transmit acelasi mesaj: nu exista speranta, singura solutie este de a evita 'crizele' prin medicatie si de a te interna cand nu mai faci fata. Nu este deloc surprinzator ca oamenii repeta ce li s-a spus de nenumarate ori.
Este datoria celor care stiu mai bine sa le ofere modele diferite de gandire si actiune.
Socialworker,
ASA ESTE! Peste tot se transmite un singur mesaj: nu exista speranta si nu e decat o singura cale.
Cei care stiu realmente despre ce e vorba, sunt psihoterapeutii competenti, cu experienta de viata si profesionala, morali, ultraspecializati. Insa de cele mai multe ori victimele nu ajung la ei pentru ca nu sunt lasate!
Subtil, pe fata ori din lipsa de informatie corecta, acestora li se spune ca e o prostie si ca numai pastilele rezolva. Si uite-asa ajung sa isi piarda sperantele, sa creada ce li se spune, sa nu faca ceea ce trebuie pentru a-si redobandi sanatatea, si la urma sa se apuce sa scrie pe forumuri aberatii, chiar si lucruri murdare cum e exemplul de mai sus al lui florinmuresan, pentru ca deja nu mai au discernamant si sunt in alta lume.
ASA ESTE! Peste tot se transmite un singur mesaj: nu exista speranta si nu e decat o singura cale.
Cei care stiu realmente despre ce e vorba, sunt psihoterapeutii competenti, cu experienta de viata si profesionala, morali, ultraspecializati. Insa de cele mai multe ori victimele nu ajung la ei pentru ca nu sunt lasate!
Subtil, pe fata ori din lipsa de informatie corecta, acestora li se spune ca e o prostie si ca numai pastilele rezolva. Si uite-asa ajung sa isi piarda sperantele, sa creada ce li se spune, sa nu faca ceea ce trebuie pentru a-si redobandi sanatatea, si la urma sa se apuce sa scrie pe forumuri aberatii, chiar si lucruri murdare cum e exemplul de mai sus al lui florinmuresan, pentru ca deja nu mai au discernamant si sunt in alta lume.
@ socialworker si @ ciorapel
Intr-un episod psihotic, se intampla de multe ori ca bolnavul sa treaca printr-o stare de haos a mintii, in care ii vin 1.000 de ganduri pe minut.
Daca aveti calculator, televizor, radio si telefon, dati drumul doar la 4 deodata cand stati intr-o camera si vedeti cum e, ca sa simtiti macar 1 % din ce simte un bolnav aflat intr-un astfel de episod.
Cum poate opri un psiholog treaba asta ?
Va rog sa nu raspundeti pina nu faceti experienta pe viu.
Intai vedeti cum e, si apoi dati sfaturi si judecati.
P.S.: Articolul este incomplet. Nu se specifica daca persoana in cauza a luat vreodata tratament de la acel episod si daca acele deliruri i-au trecut.
Problema este ca psihoticii se fac de ras si sunt judecati de societate atunci cand sunt in episod si de exemplu trec prin delirul mistic (se cred Iisus sau Fecioara Maria, etc) si nu pentru ca se trateaza si au mintea limpede.
@ Ciorapel
Eu nu am tendinte sau ganduri de sinucidere.
Intr-un episod psihotic, se intampla de multe ori ca bolnavul sa treaca printr-o stare de haos a mintii, in care ii vin 1.000 de ganduri pe minut.
Daca aveti calculator, televizor, radio si telefon, dati drumul doar la 4 deodata cand stati intr-o camera si vedeti cum e, ca sa simtiti macar 1 % din ce simte un bolnav aflat intr-un astfel de episod.
Cum poate opri un psiholog treaba asta ?
Va rog sa nu raspundeti pina nu faceti experienta pe viu.
Intai vedeti cum e, si apoi dati sfaturi si judecati.
P.S.: Articolul este incomplet. Nu se specifica daca persoana in cauza a luat vreodata tratament de la acel episod si daca acele deliruri i-au trecut.
Problema este ca psihoticii se fac de ras si sunt judecati de societate atunci cand sunt in episod si de exemplu trec prin delirul mistic (se cred Iisus sau Fecioara Maria, etc) si nu pentru ca se trateaza si au mintea limpede.
@ Ciorapel
Eu nu am tendinte sau ganduri de sinucidere.
@Ciorapel macar acum in Postul Craciunului abtine-te si nu mai abera! Sincer disparitia ta de pe forum ne-a dat un respiro bine meritat.
Nu mai sari la gatul Clarei ca sar eu la gatul tau si atunci sa te tii. Clara e echilibrata si ma bucur ca e bine acum, n-o supara, atat iti spun.
Nu mai sari la gatul Clarei ca sar eu la gatul tau si atunci sa te tii. Clara e echilibrata si ma bucur ca e bine acum, n-o supara, atat iti spun.
Multumesc, Prozac. Esti foarte draguta. Nu ma asteptam. M-ai facut sa zambesc. : )
@ Ciorapel
Mie mi-ar fi foarte greu sa traiesc daca mama nu ar avea in fiecare zi grija de mine.
La mine depresia se manifesta prin lipsa de energie, nu ganduri de tristete si nu pot iesi in fiecare zi afara din casa pentru ca nu ma tin pe picioare.
Sunt diferite forme de manifestare a depresiei.
Chiar daca ma duc la un psiholog, acesta nu ma poate ajuta cu nimic.
Am citit cartile psihologice de care iti pomeneam mai demult.
Nu m-au ajutat cu nimic.
Intr-adevar, au fost niste traume care au declansat boala pe fondul ereditar.
Dar acele socuri au modificat ceva fiziologic in creier.
Eu nu tratez gandurile, ci tratez creierul care a suferit deja modificari.
Daca boala mea va avea si perioade de remisie, cum am mai avut, atunci nu voi putea decat sa multumesc lui Dumnezeu. Dar asta nu inseamna ca boala se va vindeca, ci doar ca pot exista si remisii.
Sper insa sa se descopere noi tratamente care sa o vindece.
Sunt optimista.
@ Ciorapel
Mie mi-ar fi foarte greu sa traiesc daca mama nu ar avea in fiecare zi grija de mine.
La mine depresia se manifesta prin lipsa de energie, nu ganduri de tristete si nu pot iesi in fiecare zi afara din casa pentru ca nu ma tin pe picioare.
Sunt diferite forme de manifestare a depresiei.
Chiar daca ma duc la un psiholog, acesta nu ma poate ajuta cu nimic.
Am citit cartile psihologice de care iti pomeneam mai demult.
Nu m-au ajutat cu nimic.
Intr-adevar, au fost niste traume care au declansat boala pe fondul ereditar.
Dar acele socuri au modificat ceva fiziologic in creier.
Eu nu tratez gandurile, ci tratez creierul care a suferit deja modificari.
Daca boala mea va avea si perioade de remisie, cum am mai avut, atunci nu voi putea decat sa multumesc lui Dumnezeu. Dar asta nu inseamna ca boala se va vindeca, ci doar ca pot exista si remisii.
Sper insa sa se descopere noi tratamente care sa o vindece.
Sunt optimista.
Prozac, vorbeste in numele tau.
Tu esti una dintre cei numiti de mine ca ABERATI pe forumul asta si induceti lumea in eroare.
Scuteste-ma cu amenintarile tale, esti penibila si dezgustatoare, ca de obicei.
Nu te mai erija in aparatorul altora, vezi-ti de viata ta si repara-ti-o, ca e un dezastru.
Chiar nu te potolesti, chiar nu esti in stare sa-ti tii in frau rautatea?
De cand am intrat pe forumul asta, numai venin ai varsat.
Tu esti una dintre cei numiti de mine ca ABERATI pe forumul asta si induceti lumea in eroare.
Scuteste-ma cu amenintarile tale, esti penibila si dezgustatoare, ca de obicei.
Nu te mai erija in aparatorul altora, vezi-ti de viata ta si repara-ti-o, ca e un dezastru.
Chiar nu te potolesti, chiar nu esti in stare sa-ti tii in frau rautatea?
De cand am intrat pe forumul asta, numai venin ai varsat.
@ Ciorapel
Cred ca limbajul dvs din ultima postare este prea dur si neadecvat. Nu putem promova sanatatea mintala prin injurii si ura. Aberant este ce se intampla in Romania in ceea ce priveste sanatatea mintala si asta trebuie sa incercam sa schimbam. Oamenii nu sunt aberanti, chiar daca afirma lucruri care poate nu sunt corecte sau cu care nu suntem de acord. Trebuie insa sa recunoastem expertiza acestor oameni; nu doar psihologii sau alti specialisti stiu ce e mai bine. Persoanele care se confrunta direct sau indirect cu astfel de probleme, sunt experti prin experienta lor.
Interventiile mele si ale dvs au rolul de a le spori expertiza si capacitatea de a face fata la aceste dificultati.
Asta nu inseamna ca oamenii nu mai trebuie sa ia medicamente, ci inseamna ca inainte de sau pe langa medicatie, exista si alte metode mai eficiente de rezolvare a acestor probleme si este posibil sa aiba o relatie mai sanatoasa cu medicatia, cunoscand aceste metode. Iar informatia corecta este un plus in recuperare.
Cred ca limbajul dvs din ultima postare este prea dur si neadecvat. Nu putem promova sanatatea mintala prin injurii si ura. Aberant este ce se intampla in Romania in ceea ce priveste sanatatea mintala si asta trebuie sa incercam sa schimbam. Oamenii nu sunt aberanti, chiar daca afirma lucruri care poate nu sunt corecte sau cu care nu suntem de acord. Trebuie insa sa recunoastem expertiza acestor oameni; nu doar psihologii sau alti specialisti stiu ce e mai bine. Persoanele care se confrunta direct sau indirect cu astfel de probleme, sunt experti prin experienta lor.
Interventiile mele si ale dvs au rolul de a le spori expertiza si capacitatea de a face fata la aceste dificultati.
Asta nu inseamna ca oamenii nu mai trebuie sa ia medicamente, ci inseamna ca inainte de sau pe langa medicatie, exista si alte metode mai eficiente de rezolvare a acestor probleme si este posibil sa aiba o relatie mai sanatoasa cu medicatia, cunoscand aceste metode. Iar informatia corecta este un plus in recuperare.
Socialworker,
Esti in eroare, aici e vorba de altceva, de un comportament agresiv pe care aceasta persoana l-a avut impotriva mea inca de la inceput, fara sa-i fi facut ceva. Nu stii despre ce e vorba.
N-as vrea sa regret ca am intrat pe topicul tau, sa te sustin. Sau poate ar fi mai bine sa te las sa intri in contact direct cu anumite persoane.
Daca vrei sa sustii cu adevarat ce mi-ai scris, te rog dialogheaza PANA LA SFARSIT cu distinsele doamne, pana epuizezi subiectul, si apoi sa mai vii sa-mi scrii acelasi lucru.
Ma retrag de pe topicul tau, dialog lejer iti doresc cu aceste persoane. Asa e, ele sunt cele mai potrivite sa-ti sustina teoriile si subiectele pe care le-ai deschis pana acum.
Dar te rog, du pana la capat subiectele deschise si interactioneaza cu ele pana lamuriti ce va intereseaza. E bine sa ai opinii DUPA ce ai avut de-a face cu anumiti indivizi.
Esti in eroare, aici e vorba de altceva, de un comportament agresiv pe care aceasta persoana l-a avut impotriva mea inca de la inceput, fara sa-i fi facut ceva. Nu stii despre ce e vorba.
N-as vrea sa regret ca am intrat pe topicul tau, sa te sustin. Sau poate ar fi mai bine sa te las sa intri in contact direct cu anumite persoane.
Daca vrei sa sustii cu adevarat ce mi-ai scris, te rog dialogheaza PANA LA SFARSIT cu distinsele doamne, pana epuizezi subiectul, si apoi sa mai vii sa-mi scrii acelasi lucru.
Ma retrag de pe topicul tau, dialog lejer iti doresc cu aceste persoane. Asa e, ele sunt cele mai potrivite sa-ti sustina teoriile si subiectele pe care le-ai deschis pana acum.
Dar te rog, du pana la capat subiectele deschise si interactioneaza cu ele pana lamuriti ce va intereseaza. E bine sa ai opinii DUPA ce ai avut de-a face cu anumiti indivizi.
Mediul influentează dezvoltarea fiecăruia, dar sincer în terapie nu se caută făptaşul pentru suferinţă, ci se găsesc soluţii interne pentru rezolvarea problemelor. Indiferent de factorii declanşatori, suferinţa rămâne doar pentru că pacientul nu înţelege cum trebuie gestionată.
În situaţii extreme, de risc, se administrează numai medicaţie, mai ales dacă nu există discernământ, sau apare riscul de suicid. Psihoterapia în anumite forme de psihoză nu funcţionează fără un tratament medicamentos, iar pentru pacienţii cu un nivel intelectual sub medie nu oferă prea multe rezultate.
În situaţii extreme, de risc, se administrează numai medicaţie, mai ales dacă nu există discernământ, sau apare riscul de suicid. Psihoterapia în anumite forme de psihoză nu funcţionează fără un tratament medicamentos, iar pentru pacienţii cu un nivel intelectual sub medie nu oferă prea multe rezultate.
Cât de prolifici sunteţi în postări :)
Măi, nu ştiu...
Nu mă miră că statul preferă să subvenţioneze neuroleptice în detrimentul psihoterapiei.
De bine de rău, tabletele prescrise de psihiatrii au reactivitate chimică PREDICTIBILĂ asupra creierului celui aflat în suferinţă. Cât priveşte psihoterapia - lucrurile sunt anevoios predictibile, contând enorm compatibilitatea psiholog-client.
Spre exemplu - m-am tot uitat pe site-ul http://www.la-psiholog.ro (site care îşi face reclamă pe romedic). Nu prea m-au convins recomandările (mai toate standardizate, de parcă citeam reclame la unghii false) scrise de pacienţii diferitelor cabinete.
Deci care ar fi acei "psihologi ultra-competenţi, de ireproşabilă moralitate" la care ar putea merge cineva în BUCUREŞTI ?
Aştept sugestii (pe forum sau în privat).
Măi, nu ştiu...
Nu mă miră că statul preferă să subvenţioneze neuroleptice în detrimentul psihoterapiei.
De bine de rău, tabletele prescrise de psihiatrii au reactivitate chimică PREDICTIBILĂ asupra creierului celui aflat în suferinţă. Cât priveşte psihoterapia - lucrurile sunt anevoios predictibile, contând enorm compatibilitatea psiholog-client.
Spre exemplu - m-am tot uitat pe site-ul http://www.la-psiholog.ro (site care îşi face reclamă pe romedic). Nu prea m-au convins recomandările (mai toate standardizate, de parcă citeam reclame la unghii false) scrise de pacienţii diferitelor cabinete.
Deci care ar fi acei "psihologi ultra-competenţi, de ireproşabilă moralitate" la care ar putea merge cineva în BUCUREŞTI ?
Aştept sugestii (pe forum sau în privat).
Predictibile sunt efectele neurolepticelor: o calitatea a vietii scazuta si o speranta de viata mai mica cu 20 de ani in comparatie cu restul populatiei. Controleaza problema, dar nu si o rezolva.
Cum am spus si mai sus, nu este vorba despre eliminarea medicatiei, ci de intelegerea riscurilor la care va supuneti daca o luati pe termen lung. Studiile arata ca majoritatea persoanelor care intra in contact cu serviciile de sanatate mintala au avut traume psihologice, medicatia nu va rezolva aceasta problema ci doar va amorti capacitatea de a simti orice emotie si implicit de a rezolva trauma si de a dezvolta abilitati de coping (de adaptare).
In ceea ce priveste psihoterapia, este greu de gasit un terapeut bine pregatit. Insa conteaza si relatia care se stabileste intre acesta si client, deoarece chiar si un terapeut bun nu este neaparat cel mai bun pentru o anumita persoana. Dar psihoterapia nu este singura optiune, desi este una importanta. Mai exista metode de auto-terapie (plimbari, scrierea intr-un jurnal, activitati placute), voluntariatul, implicarea in activism etc.
As mai vrea sa adaug ceva referitor la mesajul de mai sus postat catre Ciorapel. Recunosc ca pe acest forum exista multe mesaje toxice, adica mesaje care transmit lipsa de speranta, mesaje care ma fac sa evit sa citesc anumite subiecte, deoarece stiu ca ma vor afecta emotional. Cum putem sa promovam speranta si sanatatea mintala cand atacam orice idee noua care apare? Acest spatiu ar trebui sa fie un loc sigur pentru cei care doresc sa participe si cauta consolare sau informatii, nu un loc unde sa ne distrugem emotional unii pe ceilalti.
Atat eu, cat si Ciorapel am facut referire la metode alternative de intelegere a sanatatii mintale, care nu sunt aiureli, ci sunt bazate pe studii si pe practici din alte tari. Nu trebuie sa fiti de acord, ci doar sa intelegeti ca traumele exista, ca incalcarea drepturilor si abuzurile de tot felul exista, si este foarte posibil sa fi fost victime fara sa va dati seama. Singura mea rugaminte este sa reflectati la propria experienta, inainte sa contraziceti fiecare comentariu care vine cu ceva nou si ofera un gram de speranta.
Cum am spus si mai sus, nu este vorba despre eliminarea medicatiei, ci de intelegerea riscurilor la care va supuneti daca o luati pe termen lung. Studiile arata ca majoritatea persoanelor care intra in contact cu serviciile de sanatate mintala au avut traume psihologice, medicatia nu va rezolva aceasta problema ci doar va amorti capacitatea de a simti orice emotie si implicit de a rezolva trauma si de a dezvolta abilitati de coping (de adaptare).
In ceea ce priveste psihoterapia, este greu de gasit un terapeut bine pregatit. Insa conteaza si relatia care se stabileste intre acesta si client, deoarece chiar si un terapeut bun nu este neaparat cel mai bun pentru o anumita persoana. Dar psihoterapia nu este singura optiune, desi este una importanta. Mai exista metode de auto-terapie (plimbari, scrierea intr-un jurnal, activitati placute), voluntariatul, implicarea in activism etc.
As mai vrea sa adaug ceva referitor la mesajul de mai sus postat catre Ciorapel. Recunosc ca pe acest forum exista multe mesaje toxice, adica mesaje care transmit lipsa de speranta, mesaje care ma fac sa evit sa citesc anumite subiecte, deoarece stiu ca ma vor afecta emotional. Cum putem sa promovam speranta si sanatatea mintala cand atacam orice idee noua care apare? Acest spatiu ar trebui sa fie un loc sigur pentru cei care doresc sa participe si cauta consolare sau informatii, nu un loc unde sa ne distrugem emotional unii pe ceilalti.
Atat eu, cat si Ciorapel am facut referire la metode alternative de intelegere a sanatatii mintale, care nu sunt aiureli, ci sunt bazate pe studii si pe practici din alte tari. Nu trebuie sa fiti de acord, ci doar sa intelegeti ca traumele exista, ca incalcarea drepturilor si abuzurile de tot felul exista, si este foarte posibil sa fi fost victime fara sa va dati seama. Singura mea rugaminte este sa reflectati la propria experienta, inainte sa contraziceti fiecare comentariu care vine cu ceva nou si ofera un gram de speranta.
Scuzati ca ma implic fara a ma obosi citind toate postarile de azi.
Mediul de familie, munca, scoala influentează dezvoltarea caracterului psihic, în terapie se caută pentru a normaliza starea de gandire si eliminarea suferinţă, un avantaj caci se găsesc soluţii interne pentru rezolvarea problemelor. Indiferent de factorii declanşatori, nu putem evita ceea ce nu vrem, nu putem fi asa duri, noi suntem mai buni, mai sensibili fata de cei care nu sufera de probleme mentale.Sincer asa e?Asta e adevarul.Din cauza medicatiei, pacientul se simte usurat de retinirele care le avea, asa cu lucrurile rele le face doar cat timp este in medicatie.Recunoasteti?
Psihoterapia care se aplica pacientului îndiferent de ce sufere, anxietate, psihoză, nu funcţionează fără un tratament medicamentos, iar pentru pacienţii cu un nivel intelectual mai mare, nu accepta terapia, chiar sunt multumiti de starea lor de gandire.
Mediul de familie, munca, scoala influentează dezvoltarea caracterului psihic, în terapie se caută pentru a normaliza starea de gandire si eliminarea suferinţă, un avantaj caci se găsesc soluţii interne pentru rezolvarea problemelor. Indiferent de factorii declanşatori, nu putem evita ceea ce nu vrem, nu putem fi asa duri, noi suntem mai buni, mai sensibili fata de cei care nu sufera de probleme mentale.Sincer asa e?Asta e adevarul.Din cauza medicatiei, pacientul se simte usurat de retinirele care le avea, asa cu lucrurile rele le face doar cat timp este in medicatie.Recunoasteti?
Psihoterapia care se aplica pacientului îndiferent de ce sufere, anxietate, psihoză, nu funcţionează fără un tratament medicamentos, iar pentru pacienţii cu un nivel intelectual mai mare, nu accepta terapia, chiar sunt multumiti de starea lor de gandire.
@ Socialworker asta e lucrul care pe mine ma scoate din sarite, ca pentru pacienti echilibrati li se sugereaza cu Vehementa scoaterea tratamentului, intreruperea unei medicatii pe care n-o iei de la coltul strazii, ci de la un medic, in pofida unei himere. Ei eu nu pot sa tac cand aud asemenea ineptii!
Cum poti sa sugerezi asta unor oameni care. ma repet, sunt cat de cat echilibrati, duc o boala grea pe picioare, ca sa recomanzi...NIMIC!!!
Nu poti sa stai cu mainile incrucisate si sa taci neputincios cand citesti asemenea aberatii. Nu exista vreo dovada stiintific demonstrata ca TAB sau schizofrenie sau boli grave se vindeca cu terapie, numai cu psihoterapie.
Da, accept terapii de grup sau individuale, dar atunci cand pacientul este echilibrat, atunci da, dar altfel?
Iarasi, ma repet, medicatia psihotropa nu e ok, nu e deloc ok, nici n-o recomand, nici nu-i fac reclama, nici n-o vand, o iau insa de nevoie ca oricare alt pacient.Dar ce pot face cand un medic mi-o recomanda de ani de zile in doza min de intretinere, existand riscul elimindand-o, simptomatologia sa revina. Ce sa fac?
Terapie am facut la viata mea, cam de valoarea a doua case in Baneasa si degeaba!
Ce variante am eu ca pacient?
Vreau sa vorbim clar si la obiect.
O seara frumoasa!
Prozac
Cum poti sa sugerezi asta unor oameni care. ma repet, sunt cat de cat echilibrati, duc o boala grea pe picioare, ca sa recomanzi...NIMIC!!!
Nu poti sa stai cu mainile incrucisate si sa taci neputincios cand citesti asemenea aberatii. Nu exista vreo dovada stiintific demonstrata ca TAB sau schizofrenie sau boli grave se vindeca cu terapie, numai cu psihoterapie.
Da, accept terapii de grup sau individuale, dar atunci cand pacientul este echilibrat, atunci da, dar altfel?
Iarasi, ma repet, medicatia psihotropa nu e ok, nu e deloc ok, nici n-o recomand, nici nu-i fac reclama, nici n-o vand, o iau insa de nevoie ca oricare alt pacient.Dar ce pot face cand un medic mi-o recomanda de ani de zile in doza min de intretinere, existand riscul elimindand-o, simptomatologia sa revina. Ce sa fac?
Terapie am facut la viata mea, cam de valoarea a doua case in Baneasa si degeaba!
Ce variante am eu ca pacient?
Vreau sa vorbim clar si la obiect.
O seara frumoasa!
Prozac
Multumesc. Si tu sa ai o seara frumoasa si sa fii iubita cat de mult se poate.
Am crezut ca am exprimat suficient de clar ideea ca nu este vorba despre eliminarea medicatiei.
Daca medicatia ajuta este ok. Nu va va recomanda nimeni sa o intrerupeti sau sa renuntati la ea. Aveti capacitatea sa luati aceasta decizie si daca aveti noroc, sa aveti un medic cu care puteti sa colaborati in acest sens.
Trebuie insa sa cunoasteti riscurile luarii pe termen lung a acestor medicamente. S-a demonstrat ca medicamentele antidepresive nu sunt cu mult mai bune decat placebo, iar neurolepticele duc la micsorarea creierului si scad dramatic sansele de recuperare, daca sunt luate pe termen lung si in doze mari.
Cunoscand aceste riscuri, puteti lua o decizie informata. Daca luati decizia sa continuati medicatia, este in regula; insa pot exista persoane care tinand cont de riscuri, sa incerce (si) alte metode. Ele, ca si dvs, au dreptul la aceste informatii.
Eu nu as imparti oamenii in pacienti echilibrati si pacienti neechilibrati. Fiecare poate avea momente mai mult sau mai putin bune.
Medicatia isi are locul pentru cei care decid sa o foloseasca, la fel si terapia. Uneori terapia nu ajuta, din diferite motive.
Uneori ajuta sa iti schimbi gandirea in legatura cu problemele pe care le ai. Mai sus, spuneati ca articolul nu este complet, deoarece autorul nu a mai facut referire la medicatie. Dar este complet, deoarece a epuizat intreaga semnificatie a acelui episod.
Cred ca intrebarea pentru dvs ar fi: Ce semnificatie are experienta dvs? Cum se leaga ea de copilaria dvs, de relatiile cu ceilalti oameni, de valorile si scopurile in viata, de visurile, temerile si dorintele dvs.
Cand incerci sa surprinzi complexitatea acestei experiente, ies la suprafata lucruri surprinzatoare si altele oribile, care se cer auzite. Cred ca despre asta este vorba, mult mai mult decat despre medicatie.
Cand ti se spune ca aceste lucruri nu conteaza, atunci se intampla ceva ciudat - pierzi speranta. Te incarci de frica reaparitiei simptomelor, speri ca vor aparea noi medicamente sau terapii care sa te tina echilibrat cat mai mult posibil, esti descurajat si te revolti cand cineva iti spune ca singurul lucru care te tine in frau, si asupra caruia ai un control, este neadecvat si ineficient. Nu stiu ce tratament sau terapie poate sa vindece lipsa de speranta.
Acesta este si motivul pentru care mai postez unele articole sau materiale scrise de persoane care s-au recuperat, deoarece transmite ideea de speranta. Dincolo de tratamente, cred ca speranta este cea care vindeca.
Daca medicatia ajuta este ok. Nu va va recomanda nimeni sa o intrerupeti sau sa renuntati la ea. Aveti capacitatea sa luati aceasta decizie si daca aveti noroc, sa aveti un medic cu care puteti sa colaborati in acest sens.
Trebuie insa sa cunoasteti riscurile luarii pe termen lung a acestor medicamente. S-a demonstrat ca medicamentele antidepresive nu sunt cu mult mai bune decat placebo, iar neurolepticele duc la micsorarea creierului si scad dramatic sansele de recuperare, daca sunt luate pe termen lung si in doze mari.
Cunoscand aceste riscuri, puteti lua o decizie informata. Daca luati decizia sa continuati medicatia, este in regula; insa pot exista persoane care tinand cont de riscuri, sa incerce (si) alte metode. Ele, ca si dvs, au dreptul la aceste informatii.
Eu nu as imparti oamenii in pacienti echilibrati si pacienti neechilibrati. Fiecare poate avea momente mai mult sau mai putin bune.
Medicatia isi are locul pentru cei care decid sa o foloseasca, la fel si terapia. Uneori terapia nu ajuta, din diferite motive.
Uneori ajuta sa iti schimbi gandirea in legatura cu problemele pe care le ai. Mai sus, spuneati ca articolul nu este complet, deoarece autorul nu a mai facut referire la medicatie. Dar este complet, deoarece a epuizat intreaga semnificatie a acelui episod.
Cred ca intrebarea pentru dvs ar fi: Ce semnificatie are experienta dvs? Cum se leaga ea de copilaria dvs, de relatiile cu ceilalti oameni, de valorile si scopurile in viata, de visurile, temerile si dorintele dvs.
Cand incerci sa surprinzi complexitatea acestei experiente, ies la suprafata lucruri surprinzatoare si altele oribile, care se cer auzite. Cred ca despre asta este vorba, mult mai mult decat despre medicatie.
Cand ti se spune ca aceste lucruri nu conteaza, atunci se intampla ceva ciudat - pierzi speranta. Te incarci de frica reaparitiei simptomelor, speri ca vor aparea noi medicamente sau terapii care sa te tina echilibrat cat mai mult posibil, esti descurajat si te revolti cand cineva iti spune ca singurul lucru care te tine in frau, si asupra caruia ai un control, este neadecvat si ineficient. Nu stiu ce tratament sau terapie poate sa vindece lipsa de speranta.
Acesta este si motivul pentru care mai postez unele articole sau materiale scrise de persoane care s-au recuperat, deoarece transmite ideea de speranta. Dincolo de tratamente, cred ca speranta este cea care vindeca.
@ socialworker
Sa stii ca si tu si Ciorapel nu faceti decat sa puneti sare pe rana.
Noi, cei care luam neuroleptice, cunoastem efectele lor secundare extrem de pacatoase, din experienta proprie, nu ca citim de undeva.
Insa fara neuroleptice, de exemplu, bipolarii risca in episodul maniacal - pe care tu propui sa fie privit ca o criza religioasa - sa faca imprumuturi uriase la banci si sa arunce cu banii pe fereastra, sau sa isi instraineze bunurile (mobile sau imobile). Urmand ca dupa terminarea episodului si luarea unui tratament corespunzator sa fie obligati ani intregi sa plateasca acele imprumuturi sau sa traiasca fara acele bunuri.
Plata unor asemenea imprumuturi pe termen lung sau privarea de anumite bunuri instrainate atunci cand ai halucinatii si delir sunt producatoare de depresie si anxietate ultetior episodului maniacal sau psihotic tratat.
Asta, alaturi de violenta si agresivitate sunt unele dintre motivele principate pentru care bolnavii sunt internati involuntar. De ce va faceti ca nu intelegeti ?
Ai dat drumul la 4 aparate electronice care sa emita sunete deodata sa vezi cum e si daca tu personal poti sa rezisti in asa ceva, ca apoi sa mai scrii si alte comentarii ? Nu ai dat. Pentru ca nu rezisti. Si totusi comentezi. Imi explici de ce ?
Sunt cazuri in care si cu schizofrenie si cu tulburare afectiva bipolara, si-au golit casele. Au ramas cu casa goala a propriu. Au dormit pe jos si s-au chinuit ani intregi. Unii si-au instrainat actele casei, altii si-au vandut proprietatile, alte persoane de sex feminin si-au dat bijuteriile sau si le-au pierdut la amanet pentru a acoperi niste cheltuieli lipsite de orice discernamant. "Pentru ca, de exemplu, asa simt ca le-a sugerat Dumnezeu ca sa ajunga la o anumita treapta de sfintenie". E un exemplu de pierdere a discernamantului. Asta face tot din delirul mistic si nu din criza spirituala cum plastic o numesti tu. Astea sunt o parte dintre consecintele unui episod maniacal netratat: sa iti pierzi toate bunurile. Citeste cu atentie si documenteaza-te mai serios cand vorbesti despre episodul maniacal.
Eu nu ma bag sa dau sfaturi la sectiunea despre cancer, pentru ca nu am avut niciodata asa ceva, nici nu sunt doctor si nici nu am nici o calitate.
Dar am si judecata limpede si nu ma hazardez sa dau sfaturi care sa le faca si mai rau decat raul cu care deja se confrunta pacientii.
Eu stiu, draga mea, ca mie medicamentele imi fac si rau.
Dar e mai bine sa delirez pe strazi de exemplu sau sa raman fara nici un bun decat sa accept tratament ?
Sa stii ca si tu si Ciorapel nu faceti decat sa puneti sare pe rana.
Noi, cei care luam neuroleptice, cunoastem efectele lor secundare extrem de pacatoase, din experienta proprie, nu ca citim de undeva.
Insa fara neuroleptice, de exemplu, bipolarii risca in episodul maniacal - pe care tu propui sa fie privit ca o criza religioasa - sa faca imprumuturi uriase la banci si sa arunce cu banii pe fereastra, sau sa isi instraineze bunurile (mobile sau imobile). Urmand ca dupa terminarea episodului si luarea unui tratament corespunzator sa fie obligati ani intregi sa plateasca acele imprumuturi sau sa traiasca fara acele bunuri.
Plata unor asemenea imprumuturi pe termen lung sau privarea de anumite bunuri instrainate atunci cand ai halucinatii si delir sunt producatoare de depresie si anxietate ultetior episodului maniacal sau psihotic tratat.
Asta, alaturi de violenta si agresivitate sunt unele dintre motivele principate pentru care bolnavii sunt internati involuntar. De ce va faceti ca nu intelegeti ?
Ai dat drumul la 4 aparate electronice care sa emita sunete deodata sa vezi cum e si daca tu personal poti sa rezisti in asa ceva, ca apoi sa mai scrii si alte comentarii ? Nu ai dat. Pentru ca nu rezisti. Si totusi comentezi. Imi explici de ce ?
Sunt cazuri in care si cu schizofrenie si cu tulburare afectiva bipolara, si-au golit casele. Au ramas cu casa goala a propriu. Au dormit pe jos si s-au chinuit ani intregi. Unii si-au instrainat actele casei, altii si-au vandut proprietatile, alte persoane de sex feminin si-au dat bijuteriile sau si le-au pierdut la amanet pentru a acoperi niste cheltuieli lipsite de orice discernamant. "Pentru ca, de exemplu, asa simt ca le-a sugerat Dumnezeu ca sa ajunga la o anumita treapta de sfintenie". E un exemplu de pierdere a discernamantului. Asta face tot din delirul mistic si nu din criza spirituala cum plastic o numesti tu. Astea sunt o parte dintre consecintele unui episod maniacal netratat: sa iti pierzi toate bunurile. Citeste cu atentie si documenteaza-te mai serios cand vorbesti despre episodul maniacal.
Eu nu ma bag sa dau sfaturi la sectiunea despre cancer, pentru ca nu am avut niciodata asa ceva, nici nu sunt doctor si nici nu am nici o calitate.
Dar am si judecata limpede si nu ma hazardez sa dau sfaturi care sa le faca si mai rau decat raul cu care deja se confrunta pacientii.
Eu stiu, draga mea, ca mie medicamentele imi fac si rau.
Dar e mai bine sa delirez pe strazi de exemplu sau sa raman fara nici un bun decat sa accept tratament ?
@ socialworker
Da, Dumnezeu poate fi o speranta pt oamenii bolnavi psihic, dar sa nu uitam ca sint si oameni pe lumea asta care nu cred in Dumnezeu. Cu ei ce facem ?
Da, Dumnezeu poate fi o speranta pt oamenii bolnavi psihic, dar sa nu uitam ca sint si oameni pe lumea asta care nu cred in Dumnezeu. Cu ei ce facem ?
Multumim Clara;doar parerea ta conteaza, asta merita citita, restrile de comentarii care nu nici-o valoare in cunoastere(nu merita citite). Cine stie STIE, PUTETI INVATA CHIAR DE LA CEI BOLNAVI, CARE ISI EXPERIMENTEAZA VIATA, SI SUNT PACIENTII UNOR PSIHIATRI CARE AU TERMINAT FACULTATE SI MASTERE.Voi care nu stiti cum sa manca mamaliga, si o mancati cu mana ca prostii.(cand zic voi, stiti la cine ma refer, nu vreau sa jignesc pe nimeni, mai bine pun un grup de prosti).
Clara ce facem cu Danihel, care pe data de 21 asteapta venirea sfarsitului lumi, mai sunt cateva zile.Cred ca saracul deja incepe si tremura(asta nu cred ca ea tratament).
Clara ce facem cu Danihel, care pe data de 21 asteapta venirea sfarsitului lumi, mai sunt cateva zile.Cred ca saracul deja incepe si tremura(asta nu cred ca ea tratament).
@Clara a raspuns dur, dar la obiect.
O fi avand si ea experimentele ei, eu pe ale mele si asa mai departe
Cred ca de fapt asta e ideea, cei afectati de boala cunosc indeaproape aceste tragedii, ceilalti dau sfaturi de cealalta parte a baricadei, asta ne face cumva diferiti si evident modul de raspuns este diferit!
Pentru unii pare inchistat si nu odata mi-am primit eticheta de creier spalat, asa o fi, dar judecand prin prisma experientei personale...
Personal, am varii motive sa iau medicatia recomandata de medic:
-nu am obsesii, ganduri intruzive, frici, au contribut la diminuarea cu pina la 95% uneori 100%, depinde de gradul de oboseala
-derivat din aceasta, sunt aproape de copilul meu, fac paranteza ca in timpul crizei toc NU PUTEAM sta singura cu copilul meu, evident de teama de a nu-i face rau;
-sunt functionala 100% pentru familia mea
-muncesc, am luni cand castig si peste 1000 de euro, uneori a fost mai mult, ceea ce nu-i putin pentru un bolnav de anxietate
-acum am un job full time, iarasi nu-i putin zic eu
-m-am lasat de tigari
-se poate trai cu un TOC sever, sunt dovada vie [ emoticon de bucurie]
Cum eram FARA medicatie:
-speriata, intr-un colt de pat, fara a putea sta langa copilul meu singura
-abia ma taram pana la serviciu si total neproductiva, daca mai stateam juma de an ma dadeau sigur afara
-fumam enorm
-mai putin ingrijita, ca nu-mi pasa cum arat si nici daca in ziua urmatoare nu ma mai trezesc
-ganduri de sinucidere pina la punctul de a ma urca pe geam in toaleta, etajul 6, acolo era IT unde lucram, m-a retinut imaginea copilului meu
-un sot depasit si de situatie si cred eu in prag de divort, il inteleg
-nefunctionala 100% pentru familia mea, multumesc maica-mii ca mi-a intretinut casa si m-a ajutat cu copilul in perioada aia
Deci, despre ce vorbim?
Cum e mai bine?
O duminica linistita va doresc!
Prozac
O fi avand si ea experimentele ei, eu pe ale mele si asa mai departe
Cred ca de fapt asta e ideea, cei afectati de boala cunosc indeaproape aceste tragedii, ceilalti dau sfaturi de cealalta parte a baricadei, asta ne face cumva diferiti si evident modul de raspuns este diferit!
Pentru unii pare inchistat si nu odata mi-am primit eticheta de creier spalat, asa o fi, dar judecand prin prisma experientei personale...
Personal, am varii motive sa iau medicatia recomandata de medic:
-nu am obsesii, ganduri intruzive, frici, au contribut la diminuarea cu pina la 95% uneori 100%, depinde de gradul de oboseala
-derivat din aceasta, sunt aproape de copilul meu, fac paranteza ca in timpul crizei toc NU PUTEAM sta singura cu copilul meu, evident de teama de a nu-i face rau;
-sunt functionala 100% pentru familia mea
-muncesc, am luni cand castig si peste 1000 de euro, uneori a fost mai mult, ceea ce nu-i putin pentru un bolnav de anxietate
-acum am un job full time, iarasi nu-i putin zic eu
-m-am lasat de tigari
-se poate trai cu un TOC sever, sunt dovada vie [ emoticon de bucurie]
Cum eram FARA medicatie:
-speriata, intr-un colt de pat, fara a putea sta langa copilul meu singura
-abia ma taram pana la serviciu si total neproductiva, daca mai stateam juma de an ma dadeau sigur afara
-fumam enorm
-mai putin ingrijita, ca nu-mi pasa cum arat si nici daca in ziua urmatoare nu ma mai trezesc
-ganduri de sinucidere pina la punctul de a ma urca pe geam in toaleta, etajul 6, acolo era IT unde lucram, m-a retinut imaginea copilului meu
-un sot depasit si de situatie si cred eu in prag de divort, il inteleg
-nefunctionala 100% pentru familia mea, multumesc maica-mii ca mi-a intretinut casa si m-a ajutat cu copilul in perioada aia
Deci, despre ce vorbim?
Cum e mai bine?
O duminica linistita va doresc!
Prozac
@ florinmuresan
Danihel asteapta infrigurat sfarsitul lumii pentru ca este in episod psihotic si realitatea pentru el se formeaza in alta zona a creierului decat cea normala. Ventriculii cerebrali laterali sunt mariti si substanta alba mai abundenta in lobii temporal si frontal. Aceste lucruri pot fi observate oricand la rmn in cazul unui episod psihotic.
Nu gandurile s-au modificat in delir sau halucinatii la Danihel sau la alti bolnavi aflati in episod psihotic, ci insasi morfologia creierului care a dus la modificarea gandurilor.
Sa speram ca dupa ce va trece data preconizata, Danihel se va linisti.
Oricate lucruri logice ii explici unui bolnav aflat in episod psihotic, acesta nu te intelege. Pentru ca el traieste in realitatea pe care o formeaza creierul sau deformat fizic, nu de medicamente, ci de socurile in sine prin care a trecut. El crede cu tarie 100 % in acea realitate pentru ca doar pe aceasta o percepe.
Dumnezeu sa il ajute pe Danihel sa treaca cat mai lin prin viata, singur si fara parinti, si cu celalalta boala, deosebit de grava, pe care o poarta.
Danihel asteapta infrigurat sfarsitul lumii pentru ca este in episod psihotic si realitatea pentru el se formeaza in alta zona a creierului decat cea normala. Ventriculii cerebrali laterali sunt mariti si substanta alba mai abundenta in lobii temporal si frontal. Aceste lucruri pot fi observate oricand la rmn in cazul unui episod psihotic.
Nu gandurile s-au modificat in delir sau halucinatii la Danihel sau la alti bolnavi aflati in episod psihotic, ci insasi morfologia creierului care a dus la modificarea gandurilor.
Sa speram ca dupa ce va trece data preconizata, Danihel se va linisti.
Oricate lucruri logice ii explici unui bolnav aflat in episod psihotic, acesta nu te intelege. Pentru ca el traieste in realitatea pe care o formeaza creierul sau deformat fizic, nu de medicamente, ci de socurile in sine prin care a trecut. El crede cu tarie 100 % in acea realitate pentru ca doar pe aceasta o percepe.
Dumnezeu sa il ajute pe Danihel sa treaca cat mai lin prin viata, singur si fara parinti, si cu celalalta boala, deosebit de grava, pe care o poarta.
@ clara_p si prozac
Ma bucur sincer pentru dvs ca medicamentele va ajuta si ca datorita lor, puteti sa va bucurati de viata. Asta este si scopul, si pentru ca ati trecut prin momente dificile si acum sunteti bine, meritati tot respectul.
In acelasi timp, exista oameni care poate mai cauta ceva care sa ii ajute - lor li se adreseaza articolul de mai sus, care este scris nu de cineva din "afara", ci de o persoana care a trecut prin asta si le-ar putea fi de ajutor. Este in regula daca pe dvs nu va ajuta cu nimic.
Oricum, este placut sa vezi ca sunt pe acest forum atat de multe persoane interesate si care vor sa-i ajute pe altii care trec prin lucruri similare.
Ma bucur sincer pentru dvs ca medicamentele va ajuta si ca datorita lor, puteti sa va bucurati de viata. Asta este si scopul, si pentru ca ati trecut prin momente dificile si acum sunteti bine, meritati tot respectul.
In acelasi timp, exista oameni care poate mai cauta ceva care sa ii ajute - lor li se adreseaza articolul de mai sus, care este scris nu de cineva din "afara", ci de o persoana care a trecut prin asta si le-ar putea fi de ajutor. Este in regula daca pe dvs nu va ajuta cu nimic.
Oricum, este placut sa vezi ca sunt pe acest forum atat de multe persoane interesate si care vor sa-i ajute pe altii care trec prin lucruri similare.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 23Boala maniaco-depresiva - Cum il salvam?
- 2psihoza maniaco-depresiva este ereditara?
- 485Tulburarea Afectiva Bipolara (Psihoza maniaco-depresiva)
- 10Sufar de depresie, ce sa fac?
- 15am obsesii, oi fi maniaco-depresiva?
- 6cand ai un iubit ce sufera de depresie bipolara
- 8Depresie sau psihoza maniaco-depresiva?
- 3Psihoza etilica?
- 4Schimbări de comportament
- 4Buna. Fostul meu iubit are psihoza maniaco-depresiva
- 9Sindromul maniaco depresiv
- 5Tratament corect episod maniaco-depresiv
Mai multe informații despre: Boala maniaco-depresiva
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: