Dacă iau Olanzapina injectabilă voi dormi mai puțin?
Ideea este că în unele zile mă simt excesiv de obosit, dar problema cea mai mare este că nu mă pot trezi atunci când am cursuri de la 8 dimineața la facultate și mă gândesc că profesorul ține cont de prezențe. Oare dacă trec pe Olanzapina injectabilă voi mai avea probleme în a mă trezi la timp (adică la 7) și în a reuși să fiu concentrat la curs? În cazul în care reușesc să merg de la 8 îmi este extraordinar de somn și nu am încredere că scriu notițele așa cum trebuie din această cauză. Iau 5 mg de Olanzapina. Oare ce doză îi corespunde în caz că voi începe să iau injectabilă?
5 comentarii
problema somnolentei va fi aceeasi pe injectabil
Abilify e un neuroleptic care da mai putina somnolenta.
Ai încercat cu o alarmă mai puternică, pe care să o poți auzi? Dacă nu reușești nici așa, vorbește cu medicul să-ți schimbe tratamentul cu un altul care dă mai puțină somnolență.
@Doamna Niculina problema este după ce mă trezesc, că îmi este foarte greu să mă concentrez la primele două cursuri, asta în caz că mă trezesc de la 7 pentru primul curs, care începe de la 8. Da, va trebui să îi spun psihiatrei să îmi schimbe tratamentul, cred.
Salut!Nu știu la olanzapina dar la rispolepul consta injectabil nu da somnolență deloc ci doar ia din chef și motivatie.
O.asistenta mi-a spus odată ca injecțiile nu dau somnolență pe care o dau pastilele însă nu știu ce sa cred.Oricum injecția cu olanzaoina injectabil e mai dificila, trebuie sa stai vreo ora după ce o faci fiindcă poate da reacții adverse cel puțin asa e la mine în spital.E o problema la reacții adverse la Zypadhera dara de alte injecții mi-a sous chiar fostul psihiatru.Mai bine ori treci pe Rispolept Consta care nu da deloc somnolenta(o fac eu și nu îmi da mie) ori ramai la olanzaoina tablete xa e mai sigura ca reacții adverse decât Zypadhera(olanzapina injectabil)
Sanatate!

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6cine a luat rivotril si cum l-a suportat?
- 8efecte adverse din cauza medicatiei
- 3Ce se intampla daca un om normal ia antipsihotice?
- 2Olanzapina se ia si la pranz?
- 1Scaderea nivelului de prolactina anuleaza efectul antipsihoticelor?
- 13Zyprexa + Alcool
- 1Cum adica si de ce?
- 17Intrebare tratament tulburare psihotica
- 2Medicamentul Rispen tulburari
- 4Injecție cu Xeplion
- 19Continuare tratament antipsihotic, 2 psihiatri, 2 pareri diferite
- 64Schizofrenie - am nevoie de ajutor și de sfaturi!
- 4M-am ingrasat de la Rispolept 15 kg. Acum sunt pe Abilfy. Cum slabesc?
- 33De cand luati antipsihotice ati experimentat greutate la efortul fizic?
- 16Vitamina b12 cu antidepresive și antipshiotice
- 12Păreri pro sau contra-quetiapina în depresie și anxietate
Mai multe informații despre: antipsihoticele antipsihoticele si oboseala
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: