Cum treci peste moarte?

Moartea cuiva drag poate fi un eveniment cu o mare incarcatura emotionala, dar peste care suntem nevoiti sa trecem. Este normal ca in perioada de doliu sa fii afectata de acest eveniment, dar specialistii spun ca doliul prelungit ar putea reprezenta o tulburare daca te afecteaza intr-o maniera in care nu mai poti sa-ti desfasori viata in mod normal, sa-ti mentii activitatea la nivelul de dinainte, sau sa ai o dispozitie pozitiva si daca tine mai mult de 6-8 luni iar daca trece de un an se poate vorbi de doliu complicat.
Sunt persoane care fac mai bine fata unui astfel de eveniment si unele care nu reusesc sa se adapteze la noua situatie cand apare blocajul de care vorbesti. Diferenta o fac mecanismele de coping puse in functiune care sunt reprezentate de gandurile pe care le ai in raport cu moartea mamei iubitului tau.
Adica ce inseamna pentru tine daca a murit? Ce inseamna daca nu o mai poti vedea? Ce inseamna daca nu mai poti comunica cu ea? Refuzul de a accepta situatia si negarea apare de multe ori intr-o astfel de situatie, dar o astfel de gandire nu face decat sa inrautateasca lucrurile.
Cateodata suntem nevoiti sa acceptam ca se intampla si lucruri neprevazute, neplacute sau incontrolabile dar ca putem face fata si putem sa ne continuam viata chiar daca ne simtim rau.
Schimbandu-ti perspectiva asupra situatiei iti poti continua viata, identifica gandurile care te impiedica sa treci peste si inlocuiestele cu unele care te ajuta mai mult. Scrierea unei scrisori de bun ramas ar putea fi de ajutor.

Buna, Madyfu!

Nu stiu daca mai este de actualitate starea ta, au trecut cateva luni de atunci.
In orice caz, doliul fiind un proces normal, este important sa-l privesti ca atare si sa-ti gasesti ceva care sa te motiveze sa mergi mai departe, sa-ti reiei vechile hobby-uri, sa incepi ceva nou; cand te simti pregatita poti chiar sa depeni amintiri alaturi de prietenul tau si sa va dati voie sa plangeti amandoi (BOYS DO CRY).

Sa nu uitam ca toti suntem muritori si se poate intampla ca moartea unei persoane dragi sa ne aminteasca de moarte proprie. Iti recomand in acest sens o carte extraordinara (in opinia mea) scrisa de un terapeut existentialist american, Irvin Yalom - "Privind soarele in fata".Se citeste f usor, autorul are talent scriitoricesc. Mai are cateva care abordeaza problematica mortii si a sensului vietii, cum ar fi "Solutia Schopenhauer".
Daca le vei citi, da-mi un semn aici, pe forum, sau un mesaj privat, sunt curioasa care a fost impresia ta.

Un gand bun,

Ana Badita

Nu stiu daca povestea de mai jos e sau nu din cartea mentionata anterior, dar e vorba tot despre privitul la soare
Se spune ca in vremurile indepartate ale vestului salbatic, un european si-a intrebat calauza, un indian apaş, de ce canta in fiecare seara la apus o melodie lenta si de ce danseaza mereu pe ritmul ei chiar zi de zi "Ce inseamna asta pentru tine?"."Ah, e simplu spuse calauza, e cantecul pe care l-am compus impreuna cu sotia mea, si de fiecare data cand sunt departe, oriunde ne-am afla, fiecare dintre noi privim catre soare cand apune si cantam si dansam...in felul asta chiar daca suntem departe ne simtim impreuna"
Alaturi de depanatul de amintiri, de lacrimile benefice si de reluarea lucrurilor ce te motiveaza despre care bine spunea Ana, uneori ar putea fi de folos si un ritual care sa va faca sa o simtiti aproape sufleteste.