Anxietate si instabilitate psihica
Buna ziua. Ma numesc Anca si am 26 ani. O sa va descriu exact cum ma simt si va rog, cei care aveti idee despre ceea ce mi se intampla, sa-mi dati un sfat, o recomandare, orice. Totul a inceput acum 3 saptamani, intr-o zi de miercuri dimineata cand am vrut sa plec la munca. Din momentul in care am deschis usa de la iesire, m-a cuprins o panica imensa urmata de senzatie de voma, batai puternice ale inimii, agitatie, si sentimentul coplesitor de 'gol in stomac', ca o emotie negativa. M-a dus prietenul meu la munca pentru ca n-am reusit sa ma duc singura si pana nu am primit un extraveral de la cabinetul medical, nu -am putut calma. M-am gandit ca reactia pe care am avut-o se datoreaza faptului ca am avut o discutie la munca cu o zi inainte care m-a afectat destul de tare.
In zilele urmatoare, panica s-a agravat si mai tare si aveam momente in care pur si simplu plangean in hohote, fara un motiv clar, si nu mai puteam scapa de acel 'gol in stomac'. Incetul cu incetul, si starea fizica a inceput sa se degradeze: Ameteli, stari de voma, ma deranjam la stomac cand stiam ca trebuie sa plec pe undeva, insomnii si treziri bruste din somn. Am ajuns si pe la psihoterapeut 2 sedinte dar nu stiu cat de mult m-a ajutat.
De 2 sapt iau removit + tonotil n si ce-i drept am si zile bune.
Partea cea mai deranjanta vine acum, daca inainte ma gandeam la acel atac de panica si mi se facea rau, acum nu mai am acea emotie negativa puternica dar am ramas cu o stare de tristete persistenta, ma gandesc la existenta mea, ma intreb care este rolul nostru pe pamant, imi studiez fiecare stare, emotie si incerc sa gasesc explicatii a ceea ce se intampla in corpul meu. In fiecare zi am cate un gand obsesiv.Sper sa nu o iau razna. Imi doresc sa fiu fericita cum eram inainte, imi doresc sa ma bucur de orice lucuru marunt asa cum o faceam inainte. Acum parca nu ma mai multumeste nimic.
Va multumesc pentru sfaturi!
In zilele urmatoare, panica s-a agravat si mai tare si aveam momente in care pur si simplu plangean in hohote, fara un motiv clar, si nu mai puteam scapa de acel 'gol in stomac'. Incetul cu incetul, si starea fizica a inceput sa se degradeze: Ameteli, stari de voma, ma deranjam la stomac cand stiam ca trebuie sa plec pe undeva, insomnii si treziri bruste din somn. Am ajuns si pe la psihoterapeut 2 sedinte dar nu stiu cat de mult m-a ajutat.
De 2 sapt iau removit + tonotil n si ce-i drept am si zile bune.
Partea cea mai deranjanta vine acum, daca inainte ma gandeam la acel atac de panica si mi se facea rau, acum nu mai am acea emotie negativa puternica dar am ramas cu o stare de tristete persistenta, ma gandesc la existenta mea, ma intreb care este rolul nostru pe pamant, imi studiez fiecare stare, emotie si incerc sa gasesc explicatii a ceea ce se intampla in corpul meu. In fiecare zi am cate un gand obsesiv.Sper sa nu o iau razna. Imi doresc sa fiu fericita cum eram inainte, imi doresc sa ma bucur de orice lucuru marunt asa cum o faceam inainte. Acum parca nu ma mai multumeste nimic.
Va multumesc pentru sfaturi!
10 comentarii
Buna ziua Anca,
din ce ne descrii, probabil ca te afli intr-un episod depresiv, iar cele 2 sedinte la psihoterapeut au fost clar insuficiente. De asemenea si medicamentele au nevoie de timp pt ca organismul sa se obisnuiasca cu ele - dupa 2 saptamani abia daca incepe adaptarea si efectele, deci mai asteptati. Reluati psihoterapia in paralel cu medicatia, deoarece combinate au o eficienta ridicata si rezultate pozitive pe termen lung.
Faptul ca va urmariti fiecare schimbare din organism, nu va ajuta, iar solutia ar fi sa va ocupati timpul cu activitati diverse, dar ideal ar fi acelea care va ofereau candva placere. Chiar daca pe moment nu va simtiti ca inainte, continuati acele activitati, deoarece creierul are si el nevoie sa-i aduceti aminte de placerea/bucuria pe care o simteati anterior, facand acea activitate si surprinzator sau nu, el va ajunge sa simta cu adevarat imbunatatiri ale starii generale. Activitati care va pot ajuta: sport la sala sau miscare in aer liber (dar nu in soare - alegeti parcuri cu multi copaci), inot, relaxare musculara si mentala (exercitii specifice de tip antrenament autogen Jacobson si exercitii mindfulness - gasiti pe net detalii), activitatile casnice, urmarirea zilnica a unor filme de comedie, iesiri cu prietenii ("pofta vine mancand" - e valabila in acest caz, pt ca va veti simti bine alaturi de ei), mici perioade de rasfat (spa, masaj, mani-pedi, etc), poate o mini-vacanta la munte cu prietenul.
Apoi, cu ajutorul psihoterapeutului, aveti nevoie sa stabiliti care sunt acei factori care v-au adus in situatia de fata, dar si cei care mentin problema(suprasolicitare la job, management defectuos al timpului/activitatilor, relatiile defectuoase cu ceilalti, bazate pe anumite probleme de comunicare - oricare din acestea si/sau altele, pot fi o sursa negativa).
Asa cum ati cerut aici ajutor, veti putea primi si din afara forumului, insa va trebui doar sa va doriti cu adevarat - sa fiti motivata sa schimbati ceva in viata dvs., insa fiind dispusa la a depune efort pt asta, pt ca solutii rapide si minune nu exista.
Sanatate!
din ce ne descrii, probabil ca te afli intr-un episod depresiv, iar cele 2 sedinte la psihoterapeut au fost clar insuficiente. De asemenea si medicamentele au nevoie de timp pt ca organismul sa se obisnuiasca cu ele - dupa 2 saptamani abia daca incepe adaptarea si efectele, deci mai asteptati. Reluati psihoterapia in paralel cu medicatia, deoarece combinate au o eficienta ridicata si rezultate pozitive pe termen lung.
Faptul ca va urmariti fiecare schimbare din organism, nu va ajuta, iar solutia ar fi sa va ocupati timpul cu activitati diverse, dar ideal ar fi acelea care va ofereau candva placere. Chiar daca pe moment nu va simtiti ca inainte, continuati acele activitati, deoarece creierul are si el nevoie sa-i aduceti aminte de placerea/bucuria pe care o simteati anterior, facand acea activitate si surprinzator sau nu, el va ajunge sa simta cu adevarat imbunatatiri ale starii generale. Activitati care va pot ajuta: sport la sala sau miscare in aer liber (dar nu in soare - alegeti parcuri cu multi copaci), inot, relaxare musculara si mentala (exercitii specifice de tip antrenament autogen Jacobson si exercitii mindfulness - gasiti pe net detalii), activitatile casnice, urmarirea zilnica a unor filme de comedie, iesiri cu prietenii ("pofta vine mancand" - e valabila in acest caz, pt ca va veti simti bine alaturi de ei), mici perioade de rasfat (spa, masaj, mani-pedi, etc), poate o mini-vacanta la munte cu prietenul.
Apoi, cu ajutorul psihoterapeutului, aveti nevoie sa stabiliti care sunt acei factori care v-au adus in situatia de fata, dar si cei care mentin problema(suprasolicitare la job, management defectuos al timpului/activitatilor, relatiile defectuoase cu ceilalti, bazate pe anumite probleme de comunicare - oricare din acestea si/sau altele, pot fi o sursa negativa).
Asa cum ati cerut aici ajutor, veti putea primi si din afara forumului, insa va trebui doar sa va doriti cu adevarat - sa fiti motivata sa schimbati ceva in viata dvs., insa fiind dispusa la a depune efort pt asta, pt ca solutii rapide si minune nu exista.
Sanatate!
Va multumesc frumos pentru raspuns. Exact aceste lucruri incerc sa le fac. De multe ori mi s-a intamplat ca atunci cand gandesc pozitiv sa incep sa ma simt mai bine dar ma da inapoi gandul ca poate nu o sa-mi mai revin niciodata, ca n-o sa ma mai pot bucura de viata. Mentionez ca este prima data cand mi se intampla acest lucru si am fost destul de speriata la inceput. Am inceput sa caut pe internet si cu cat aflam mai multe informatii, cu atat ma simteam mai rau. As fi preferat sa ma vindec cu autosugestia pentru ca sunt o persoana optimista, in schimb, am ales sa citesc pe internet ca unele persoane nu se vindeca niciodata si am cam inceput sa ma demoralizez. Ceea ce ma mai deranjeaza este faptul ca trec de la o stare la alta: de la bucurie, la tristete, dezamagire, vulnerabilitate, confuzie. Mama mea a trecut printr-o situatie similara acum ceva ani, multa mai grava din ce imi spune ea, dar ea chiar a avut motive. Acum se simte foarte bine dupa ce a urmat un tratament psihiatric.
Continui sa vorbesc cu psihoterapeuta mea pe mail pentru ca este plecata o perioada si voi relua sedintele cand se intoarce. Sincer, nu stiu cat de mult ma va ajuta. Nu am avut parte de traume si socuri in viata. Familia mea este sanatoasa, eu la fel, am un job stabil (in care nu mai persista stresul acum) si locuiesc cu prietenul meu.
Miercurea viitoare sunt programata la psihiatru. Imi este cam teama sa iau medicamente, nu vreau sa depind de ele, nu vreau sa ma simt bine atata timp cat le iau ca mai apoi sa revin iar la aceasta stare. Probabil ca si aceasta teama ma face sa lupt sa ma fac bine fara medicamente.
Oricum, sper ca aceasta stare este trecatoare si imi doresc sa ma pot deconecta de gandurile stupide si sa revin cu picioarele pe pamant. Inca odata va multumesc pentru suport!
Continui sa vorbesc cu psihoterapeuta mea pe mail pentru ca este plecata o perioada si voi relua sedintele cand se intoarce. Sincer, nu stiu cat de mult ma va ajuta. Nu am avut parte de traume si socuri in viata. Familia mea este sanatoasa, eu la fel, am un job stabil (in care nu mai persista stresul acum) si locuiesc cu prietenul meu.
Miercurea viitoare sunt programata la psihiatru. Imi este cam teama sa iau medicamente, nu vreau sa depind de ele, nu vreau sa ma simt bine atata timp cat le iau ca mai apoi sa revin iar la aceasta stare. Probabil ca si aceasta teama ma face sa lupt sa ma fac bine fara medicamente.
Oricum, sper ca aceasta stare este trecatoare si imi doresc sa ma pot deconecta de gandurile stupide si sa revin cu picioarele pe pamant. Inca odata va multumesc pentru suport!
Mostenesti o mica predispozitie de la mama pe care este necesar sa o tratezi corespunzator dupa care poti intari efectele pozitive ale tratamentului cu psihoterapie ! Eventual psihologul sa te ajute a scapi de teama de a face tratament !
In continuare alegeti sa va chinuiti singura, cautand tot felul de explicatii nerealiste, cum ar fi ca 'mama a avut motive' pt a dezvolta tulburari psihice,. pe cand dvs nu :)! De depresie nu prea scapa nimeni - oricine se poate imbolnavi la un moment dat (adica se trateaza, dar oricine se poate imbolnavi - spun 'imbolnavi' pt ca e vorba de o boala, nu de o stare, nu de un moft sau o fitza!), sau macar un episod depresiv poate trai de-a lungul vietii, fara ca factorii etiologici (cauzele) sa fie atat de 'vizibili' ca o trauma, de ex. Si nici traumele nu sunt toate 'la vedere'!
Apare componenta genetica si ereditara, pe langa cele de mediu si educatie - e vorba de un teren fertil pe care se pot dezvolta diverse tulburari, deoarece subiectul devine mai predispus la ele, comparativ cu cei care nu au avut deloc in familie (cel putin rudele de gr 1) cazuri diagnosticate (subliniez asta, pt ca f multi nu ajung sa fie diagnosticati, pt ca aleg tot felul de alte moduri de a face fata problemelor - dar asta nu inseamna ca nu au tulburarea/le si nici ca reusesc sa scape de ea/ele). Deci, NU doar oamenii care au suferit traume evidente pot dezvolta tulburari psihice.
Apare componenta genetica si ereditara, pe langa cele de mediu si educatie - e vorba de un teren fertil pe care se pot dezvolta diverse tulburari, deoarece subiectul devine mai predispus la ele, comparativ cu cei care nu au avut deloc in familie (cel putin rudele de gr 1) cazuri diagnosticate (subliniez asta, pt ca f multi nu ajung sa fie diagnosticati, pt ca aleg tot felul de alte moduri de a face fata problemelor - dar asta nu inseamna ca nu au tulburarea/le si nici ca reusesc sa scape de ea/ele). Deci, NU doar oamenii care au suferit traume evidente pot dezvolta tulburari psihice.
Iti multumesc Stevens pentru raspuns.
Intr-adevar, aceasta predispozitie este mostenita de la mama pentru ca si sora mea trece prin aceeasi situatie ca si mine. Vorbim si realizam ca ne confruntam cu aceleasi trairi. Ea a fost dintotdeauna mai sperioasa si panicoasa din fire, a avut atacuri de panica, in schimb eu, nu am avut parte de asa ceva si am fost foarte detasata. Ea urmeaza un tratament cu serlift si xanax timp de o luna, la recomandarea psihiatrului (deja au trecut 2 saptamani) si i s-a spus ca trebuie sa faca psihoterapie. Eu ma voi duce la psihiaru saptamana viitoare si o sa vad daca este cazul sa urmez tratament sau nu.
Vreau sa va spun ca acum ma simt foarte bine, am si momente in care sunt demoralizata, ma gandesc la tot felul de "filozofii" legate de viata, nu mai gasesc placere in nimic, dar si momente in care ma mobilizez si imi zic ca trebuie revin cu picioarele pe pamant. Ma gandesc la starile prin care trec si imi doresc parca sa mi se stearga din minte experienta de acum 3 saptamani, cea care m-a adus in aceasta situatie. Stiu ca nu este posibil, dar macar sa nu ma mai afecteze aceste ganduri. Multumesc!
Intr-adevar, aceasta predispozitie este mostenita de la mama pentru ca si sora mea trece prin aceeasi situatie ca si mine. Vorbim si realizam ca ne confruntam cu aceleasi trairi. Ea a fost dintotdeauna mai sperioasa si panicoasa din fire, a avut atacuri de panica, in schimb eu, nu am avut parte de asa ceva si am fost foarte detasata. Ea urmeaza un tratament cu serlift si xanax timp de o luna, la recomandarea psihiatrului (deja au trecut 2 saptamani) si i s-a spus ca trebuie sa faca psihoterapie. Eu ma voi duce la psihiaru saptamana viitoare si o sa vad daca este cazul sa urmez tratament sau nu.
Vreau sa va spun ca acum ma simt foarte bine, am si momente in care sunt demoralizata, ma gandesc la tot felul de "filozofii" legate de viata, nu mai gasesc placere in nimic, dar si momente in care ma mobilizez si imi zic ca trebuie revin cu picioarele pe pamant. Ma gandesc la starile prin care trec si imi doresc parca sa mi se stearga din minte experienta de acum 3 saptamani, cea care m-a adus in aceasta situatie. Stiu ca nu este posibil, dar macar sa nu ma mai afecteze aceste ganduri. Multumesc!
Dna. Stoian, apreciez explicatiile dvs. Inteleg ca nu este nevoie de o trauma sau cauza "vizibila" pentru a dezvolta aceasta boala si ca se trateaza. Insa acest tratament trebuie sa fie neaparat medicamentos sau se poate trata doar cu ajutorul psihologului sau chiar singur te poti vindeca? V-am spus ca am zile bune si zile mai putin bune. Uneori sunt ok jumatate de zi, alteori ma confrunt cu niste stari si ganduri foarte aiurea. Cu cat ma indepartez de ele, cu atat imi este mai bine, insa nu reusesc intotdeauna sa fac asta.
Mentionez ca nu am griji in privinta banilor, job-ului, copii nu am, familia mea este ok, prietenul meu la fel iar trecutul nu m-a afectat niciodata si am incercat sa traiesc tot timpul in prezent pentru ca nu aveam de ce sa-mi faci griji pentru viitor.
Mentionez ca nu am griji in privinta banilor, job-ului, copii nu am, familia mea este ok, prietenul meu la fel iar trecutul nu m-a afectat niciodata si am incercat sa traiesc tot timpul in prezent pentru ca nu aveam de ce sa-mi faci griji pentru viitor.
Bineinteles ca fiecare caz e unic! Unele situatii cer masuri rapide si complexe, adica psihiatrie & psihoterapie, iar altele, doar psihoterapie. Discutati acest aspect cu psihoterapeutul dvs, iar el/ea va va ajuta sa intelegeti daca aveti sau nu nevoie de medicamente. Daca va fi nevoie totusi, recomandarea mea ar fi sa urmati acel tratament, mai ales avand in vederea predispozitia dvs genetica de care vorbeam mai sus, deoarece asa reduceti sansele re-aparitiei episoadelor depresive si va oferiti creierului un minim echilibru al neurotransmitatorilor, fara de care niciun om nu poate functiona efficient. Consider ca e mult mai simplu sa procedati asa, insa doar dvs puteti decide ce sa faceti.
Sanatate!
Sanatate!
Va multumesc pentru sfaturi, dna doctor Stoian! Le voi lua in considerare.
cu drag! Toate cele bune!
Buna ziua
Nu stiu daca este ok sa ma deschid aici dar nu mai pot.
Incep asa: am lucrat o perioada in domeniu funerar, mai exact in menaj decedati
1an de zile probabil mai mult.
Nu am mai putut, mincatorie multa intre cei vi binenteles.
Si nu doar asta...ma ajuns si pe mine
Ma refer aici la stările de rau stările acelea nasoale cînd a trebuit să accept lîngă mine plînsete/vaiete/lesinuri si muuult altele
Acum sint liber profesionist dar m am căpătat cu o stare cred de panica de frica de anxietate poate
Nu mai vreau sa ma întorc la munca sint solicitat sa ma întorc dar NU ul ii categoric.
Ma poate ajuta cineva :-(
Sa i mi fie iertat dacă am deranjat cumva prin postarea prezenta.
Doar si doar SANATATE.
Nu stiu daca este ok sa ma deschid aici dar nu mai pot.
Incep asa: am lucrat o perioada in domeniu funerar, mai exact in menaj decedati
1an de zile probabil mai mult.
Nu am mai putut, mincatorie multa intre cei vi binenteles.
Si nu doar asta...ma ajuns si pe mine
Ma refer aici la stările de rau stările acelea nasoale cînd a trebuit să accept lîngă mine plînsete/vaiete/lesinuri si muuult altele
Acum sint liber profesionist dar m am căpătat cu o stare cred de panica de frica de anxietate poate
Nu mai vreau sa ma întorc la munca sint solicitat sa ma întorc dar NU ul ii categoric.
Ma poate ajuta cineva :-(
Sa i mi fie iertat dacă am deranjat cumva prin postarea prezenta.
Doar si doar SANATATE.
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4anxietate.. de unde pot sa cumpar Sedatif PC?
- 20atac de panica - stare anxioasa depresiva (va rog ajutati-ma)
- 8anxietate generalizata pe fond ciclotimic
- 10Tulburare anxioasa de mai mult de doi ani
- 6tensiunea cum scap de ea?
- 8sufar de foarte multi ani de atacuri de panica, anxietate, o fobie puternica ca fac infarct
- 0stare anxioasa si insomnie la batran de 90 de ani
- 10ganduri urate...
- 6tulburarile psihice si testul de inteligenta
- 8Cum treci peste moarte?
- 156ganduri intrusive ucigatoare
- 20Mutabilitate si agitatie
- 93Anxietate si depresie, ce ma fac?
- 2Anxietate
- 4anxietate? ce ar trebui sa fac?
- 4Simt ca nu mai sunt eu :(
- 2Palpitatii
- 5Anxietate si stari de irealitate
- 9Nu stiu ce am
- 11Cel mai eficient tratament pt anxietate
Mai multe informații despre: Anxietatea tulburarile psihice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: