Cipralex dependenta - solutii alternative

Buna!
Ma bucur foarte mult ca am descoperit acest site pe care pot comunica cu persoane care trec prin aceleasi probleme ca mine. L-am descoperit intamplator, intr-o dupa masa de disperare totala. Am inceput sa iau Cipralex de aprox. 3 saptamani, dar desi mi s-a prescris doza de 10 mg, nu am luat decat 5 mg, de teama efectelor secundare. Parca am simtiti la un moment dat ceva imbunatatiri, mi-a fost mai bine cateva zile, dar in ultimele zile ma simt iar groaznic. Am hotarat ca de maine sa iau doza care mi-a fost prescrisa. Dar dupa ce iau medicamentul dimineata, pana dupa pranz ma simt groaznic la stomac, am stari de agitatie foarte neplacute, pofta de mancare nu am deloc, n-as manca nimic toata ziua. Ma mai linistesc putin cand iau un sfert de tableta de Anxiar. Medicul mi-a spus ca Cipralexul trebuie asociat cu un anxiolitic. Si din asta mi-e frica sa iau mai mult, de teama dependentei si a efectelor secundare. Oricum, nu mi-am imaginat vreodata ca depresia si anxietatea pot fi niste boli atat de cumplit de grele. Mie mi se pare ca n-o sa mai fiu niciodata cum am fost si asta a venit asa, dintr-o data peste mine. Nu mai vad niciun viitor, e groaznic. Sper sa ma ajute ca pot comunica cu voi.

cititi the linden method ca sa aflati adevarul si sa nu va mai chinuti atita degeaba.veti fi ca noi mai repede decit va inchipuiti.

buna george7! as fi si eu curios ce scrie pe saitu ala ce la scris mai sus, da nu e si in romana??? ca eu nu stiu engleza:(:(. astept un raspuns cum pot sa citesc si eu.

Diana, si eu am acest diagnostic din luna februarie anul acesta. Si eu am avut acceasi teama pe care o ai si tu vis a vis de tratament insa, eu iau de patru luni cipralex 20 mg pe zi, adica unul dim si unul la pranz si anxiar. Starea mea s-a imbunatatit semnificativ, insa sa nu te astepti sa ai rezultate imediat! Trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare si incredere ca va fi bine. Daca vrei sa vb mai multe ma gasesti pe mess, -*. Multa sanatate!

(*modificat de administrator)

floo

stii care e problema cu medicamentele? ca atunci cand le opresti, starile revin si chiar cu intensitate mai mare...

Buna ziua,

Eu sunt noua pe-aici, am citit comment-urile voastre si m-am gandit ca e bine sa va povestesc si eu experientza mea cu atacurile de panica.Intr-adevar nu sunt deloc placute, iti transforma viatza intr-un calvar.
Totul a inceput acum 11 ani, mai exact in vara anului 1999.Totul s-a petrecut la 3 ani dupa ce mi-au decedat ambii parintzi, baiatul meu avea pe-atunci 6 ani, sotul era in misiune externa, eu ma lasasem de sport si trecusem in "profesional".NU va pot spune prin ce am trecut dupa ce am plecat din sala in care petrecusem 21 de ani si am intrat intr-o UM, alta lume, alte prejudecatzi, alte obiceiuri.Plangem in fiecare zi si spuneam ca mai bn imi dau demisia decat sa fiu umilita de niste oameni in uniforma, dar gandul ca am un copil de crescut, m-a intarit.Mi-am dat seama ca nu multa lume ii intelege pe fostii sportivi de performantza, sunt catalogati drept inculti si introvertiti.GRESIT! Cei care nu au trait momentele noastre nu au cum sa stie cum e sa stie, dar cu timpul am invcercat sa ma "dau"dupa ei si sa nu-i mai judec, i-am luat asa cum sunt.

M-am procopsit cu aceste atacuri de panica, care la inceput nu am stiut cum sa le gestionez, ajunsesem nashpa rau, alergam pe la cabinete medicale si camere de garda ale spitalelor.Imaginati-va, ma suiam in masina, conduceam si pana la spital nu mai aveam nimic, dar cand ma intorceam acasa, eheee.In fine dupa 3 luni de chin am ajuns la tratament, am luat Deroxat si Xanax de 0, 5 aproape un an, mi-am schibat UM-ul, aici era mult mai bine, se asemana cu sportul meu si oamenii erau de o alta calitate.Sa va mai spun in ce hal ajunsesem?Cine a facut tratament cu asa ceva sau asemanator, isi da seama.Xanaxul il luam din 5 in 5 ore, iar Deroxatul de 3/zi.Reactii au fost, chiar f dure, dar dupa 10 zile eram alt om.Totul a durat 9 luni, atacurile s-au rarit, apoi au disparut.Duceam o viatza normala.
In 2007, aflandu-ma in masina, conduceam, pac ca din senin m-a lovit iar, noroc eram in fatza spitalului, am intrat, iar la camera de garda era chiar medicul UM-ului, care dupa ce mi-a facut un Ca m-a trimis si la psihiatru.Am uitat sa va spun, ca inainte cu vreo 2 saptamini aflasem ca sora mea are cancer.

Mi s-a dat imediat un tratament mult mai usor decat prima data, Xanax de 0, 25 si inca un medicament care nu-l mai tin minte.Nu aveam curajul sa ma mai sui in nici o masina, dar trebuia sa alerg la spital la sora mea, care era la o distantza destul de mare.Alergam ca nebuna pe jos, nu ma mai gandeam ca mor, ca-mi bate inima mai tare, trebuia sa fiu langa sora mea, ea avea nevoie de mine.Nu am facut tratament decat 4 luni, totul era ok, am trecut in rezerva, adica m-am pensionat de tanara, ca oricum nu-mi placea in armata, ca sa zic mai pe sleau, mi-am vazut sacii in carutza, m-am reapucat de ceea ce faceam eu cel mai bine, SPORT.Se pare ca totul intra in normalitate, dar in decembrie anul trecut, sora mea moare.Nu-i mai am decat pe cei 2 baietzi, fiul si sotul.Ce sa va spun???Suferintza nu se poate descrie, dar sa trecem mai departe...au trecut lunile, eu munceam cu copiii din ce in ce mai mult.Satisfactiile muncii mele au aparut, deci eram rasplatita, dar exista un dar, cand plecam in vara asta cu ei in cantonament la mare, eu conducand, pe autostrada am prins nenumarate "dopuri".Caldura era mare, nu mai aveam rabdare, ma lua cu tremor, deci m-a lovit iar.

Am prins caldurile astea mari din Bucuresti, rau imi era, atacurile incepeau sa se inmulteasca, dar eram constienta de ce mi se intampla.Ce e mai nasol ca au aparut fobiile, nu pot zbura cu avionul si nu pot pleca la drum neinsotita, adica sa fiu eu in sigurantza, ca daca.stitzi voi.
Acum 2 zile am fost la psihiatru, cel care m-a pus pe picioare si cu 11 ani in urma si mi-a recomandat acest Cipralex 10 mg despre care voi vb pe-aici.Mi-a spus ca toate aceste frici o sa-mi dispara, acum precauta de mn, m-am apucat sa citesc despre Cipralex si am dat de VOI, amici de suferintza, ca sa vad reactiile adverse, mai ales ca e ceva ce nu am mai luat.Mai oameni buni, mie imi face bine sa vb despre chestia asta, acum sunt confuza, sa incep tratamentul care duraza(din cate mi s-a spus 1 an si juma) sau sa trag de mn si sa vad daca imi trece de la sine.Problema nasoala e ca urmeaza perioadele competitionale si o sa trebuiasca sa calatoresc atat cu avionul cat si cu masina.Oare ce sa fac?Sunt 2 alternative:sa-mi treca sau sa se inmultesca atacurile de panica si tot la tratament ajung.Voi va puteti imagina ce lupta interioara se da in mine?
Astept sugestiile voastre, poate asa o sa ma decid pe ce cale o iau.
In incheiere, va urez multa, multa sanatate, fiti tari, nu suntem singurii anormali pe aceasta lume, pe mine ma si bufneste rasul cand ma gandesc ca de fapt gandurile negative au pus stapanire pe noi, iar noi le facem pe plac.
Va pup si va urez zile linistite!!(ceea ce-mi doresc si mie!)

buna alli... interesanta povestea ta si nu-mi vine sa cred ca atacurile de panica apar si la persoane care sunt in plina forma, fac sport, sunt sanatoase tun etc deci e clar ca totul e in creier

teoria mea referitoare la aceste afectiuni este ca sunt probleme nerezolvate, suferinte neincheiate care isi fac loc spre suprafata si incearca sa-ti atraga atentia

din pacate medicamentele acopera aceste lucruri, e ca si cum cineva tipa dupa ajutor si tu ai rezolvat problema astupandu-i gura... faptul ca s-a facut liniste nu inseamna ca e totul ok... si tu ai vazut asta foarte bine... simptomele s-au reintors iar si iar de-a lungul timpului

pana nu sapi in mintea ta sa vezi care e problema, lucrurile nu se vor rezolva. eu inteleg ca acum 11 ani cand ti s-au declansat simptomele nu exista f multa informatie ref la aceste afectiuni si practic psihiatrul era cel care se adresa in principal acestor simptome dar astazi poti sa faci sedinte de psihoterapie ca sa intelegi macar unde e buba. si eu am ajuns la concluzia ca doar medicamentele, fara "ceva" pe langa, nu sunt decat solutii temporare

dif intre a te duce la psihoterapeut si a te "descarca" prietenilor sau preotului e ca la psihoterapeut primesti un feedback personalizat pe problemele tale unice ( mai bine zis auto feedback pt ca in cele din urma o sa vezi ca el de fapt de ajuta sa te ajuti singura) pe cand prietenii fie habar n-au ce sa zica, fie iti dau sfaturi din experienta personala care nu se potrivesc deloc pe structura ta psihica : subtem oameni diferiti si ce functioneaza pt unul nu functioneaza si pt celalalt; la fel si preotul... iti da sfaturi generale, eventual sa te rogi mai mult si sa gasesti in asta un refugiu

nu ma intelege gresit, daca la tine functioneaza, de ce nu?! poti sa mergi pe variantele de mai sus sau sa incerci terapii naturiste, homeopate, etc dar ideea principala ramane: mai trebuie "ceva" pe langa medicamente...

la mine a functionat psihoterapia... asteptam sa revii si sa ne spui ce a functionat la tine:)

Ptr Verticala
Buna,
Chiar sunt uimita ce comunitate avem pe-aici. Verticala, nu am vrut sa va plictisesc mai mult cu povestea mea, deja oricum cred ca am scris destul de mult, dar nu tot ce mi s-a intamplat.Ok, voi continua povestea...
Cand aflasem ca sora mea are cancer, pe langa medicamentele respective, am fost si la psiholog.Nu au fost decat 3 sedinte care mi-au facut extrem de bine, dar mi s-a spus ca sunt precum un burete, am absorbit tot ceea ce vb cu terapeuta, ea a hotarat ca nu mai am nevoie de terapie si ca trebuie sa-mi infrunt temerile, deoarece sunt puternica.Adevarul e ca nu m-am abatut nici un pas de la cele ce imi spunea sau ma invata.Eram in stare sa fac si deltaplanorism, numai sa scap de starile respective, hihihi.
Oricum eu sper sa pot sa-i ajut pe cei care mai citesc si sunt ca noi, "anxiosii", starile astea vin si trec, importanta este gandirea pozitiva, viatza ordonata si fara excese si chiar daca reapar si sunt sub alte forme sa constientizam ca nu ni se poate intampla nimic. Si nu in ultimul rand sa ai pe cineva langa tine care sa te sprijine, familia, sotul, copilul, ceva care sa te motiveze sa treci peste astea.
Sa continuam...dupa ce am terminat cu medicamentele, am luat si ceva naturist de la Calivita, se cheama Rhodiolin, este f bun ptr cei care fac efort intelectual, efort fizic, vi-l recomand cu toata increderea, mie nu mi-a facut rau, te tine pe linia de plutire.
Sincer, acum cred ca mi-a prins organismul nepregatit, obosit, iar din pct de vedere psihic incepusem sa le dau importantza(atacurilor de panica).Si bineinteles, eu le-am chemat, ele au aparut, asta e mintea noastra, ne joaca feste, ce-ti doresti, aia primesti.Peste tot, la televizor, prieteni, etc, auzeam cutare a murit de cancer la varsta de.., cutare cancer, a scapat si tot asa, de 8 luni aud CANCER foarte des.Cum credeti ca ma simt eu care in familia mea, femeile au avut si au murit de cancer, bunica din partea mamei(cancer la san), mama(cancer la san), iar sora mea de 55 de ani cancer de col?E groaznic, cat de tare poti sa fi?
Acum 2 zile am dat de primul meu medic care ma pusese pe linia de plutire acum 11 ani si cum v-am scris, mi-a dat Cipralex, nu l-am luat pana azi si sper nici sa nu-l iau, sa nu mai am nevoie de el.Dar stiti cum e, cand cineva iti spune sa iei anumite medic. ca scapi de fobii, le iei, ca nu ai incotro, vrei sa fi ca nou.Medicamentele le am langa mine, ma uit la ele si-mi trece, hihi.Poate o sa spunetzi ca sunt dusa cu pluta, dar nu sunt, radetzi cand simtiti ca va ataca, schimbati-va gandul in alta directie, sunati un prieten sau mergeti acolo, unde va simtiti in siguranta, vb singuri cu ele, stiu vi se pare o prostie, dar pe mn m-a ajutat cat de cat.
Verticala, poate ca mai am lectii de invatat, sunt de acord, poate ca terapeuta la care am fost, atat s-a priceput, stiu si alte tehnici de relaxare, dar ce sa-i faci in momentele alea uiti de toate.M-am rugat, imi fac Reiki, mi-am facut si IT-ul, cu ocazia asta am aflat lucruri din trecut si la ce folos?
Daca ai cunostinte de un psiholog f bun si care sa nu te jecmaneasca, te rod da-mi de stire.Eu stau in Bucuresti si sunt tot felul de vraci pe-aici, dar stiu sa selectez...
Ptr ceilalti, care sunteti in aceeasi situatie si va pot ajuta cu ceva, va rog scrieti-mi, atat cat ma pricep poate va dau o raza de sperantza si va mai inveselesc.
Multa sanatate si sa auzim numai de bine!!!

Apropos Verticala, starile iti revin daca te gandesti la ele, aoleu nu mai iau tratament, oare imi apar iar atacurile de panica? Si ele vin, ca le-ai chemat asta e!Cum v-am spus, aveti grije ce va doritzi, ca vi se indeplineste.Din experientza mea de pana acum, sincer, luatzi medicatia prescrisa, asta va ajuta, nu creaza dependentza decat daca voi doritzi, la mn nu s-a-ntamplat si slava Domnului mi se gresise si tratamentul, intrasem in sevraj, vai de mama mea prin ce stari am trecut...dar acum spun cu toata inima, VREAU SA AM O VIATZA NORMALA, VREAU SA TRAIESC SA MA BUCUR DE CEI DRAGI!
Mult CURAJ, AMBITIE si multa FORTZA!

Buna,


Toate afectiunile de genul asta se trateaza cu medicamente in primele etape. Dar dupa ce ele isi fac efectul afecteaza fara sa ne dam seama si creierul, il adorm, il aduc intr-o stare de energie foarte joasa. Dupa tratamentul cu medicamente potrivit cel mai important e sa ne setam si sa ne repunem creierul in miscare: prin gandire pozitiva, sa il scoatem din starea de latenta. Numai asa ne putem vindeca cu adevarat. Pana cand creierul nu constientizeaza schimbarea si revenirea la normal nu suntem complet vindecati. Si spun toate astea din proprie experienta.

Numai bine la toata buna.

ali, acum ca ai povestit mai in amanunt problemele de sanatate din familie, plus cele din viata profesionala, nici nu e de mirare ca te-a napadit anxietatea si atacurile de panica... ba chiar as zice ca le-ai fentat frumos:)

faptul ca ai un simt al umorului foarte bine dezvoltat cred ca a contribuit si el... dar ceea ce nu inteleg eu... este cum adica psihologul ti-a zis ca e suficient si nu mai trebuie sa urmezi sedinte... eu credeam ca tu esti cea care decide daca esti pregatita sau nu... plus ca trei sedinte este egal cu zero... in trei sedinte de abia apuci sa povestesti ce te doare si psiholgul isi face o idee de ansamblu dar in nici un caz terapia nu este incheiata, in fine, poate fiecare psiholog are metoda lui...

de recomandat as putea sa-ti recomand psihoterapeutul meu dar prefer sa n-o fac pt ca e foarte posibil sa nu fie ceea ce ai tu nevoie... eu l-am gasit dupa ce am schimbat 5 inainte, asta ca sa-ti faci idee cat de greu e sa gasesti pe cineva cu adevarat bun... ce pot sa-ti spun e sa cauti pe site-ul psihologilor (copsi.ro) sa fie autorizat cu drept de practica ( nu in supervizare sau proaspat absolvent, fara experienta). ca idee, psiholog e si cel care doar ce a terminat facultatea, psihoterapeutul e cel care dupa facultatea si-a facut aprofundarea intr-o ramura terapeutica: TCC, psihanalitica, experentiala, etc) formare care dureaza intre 2-5 ani. deci, sugestia mea e sa cauti psihoterapeut, nu psiholog

si da, sedintele sunt f scumpe, asta ma enerveaza si pe mine:(

dragos, referitor la gandirea pozitiva, as vrea sa inteleg mai bine ce intelegi tu prin asta. din punctul meu de vedere exista 2 abordari

1. hai sa gandim pozitiv inseamna sa ne imaginam ca totul e roz si luminos, nu se poate intampla nimic rau, ne repetam zilnic: vai ce bine si minunat ma simt!!! eventual sa ne repetam in oglinda de 10 ori pe zi ce bine aratam si ce bine ne simtim... si creierul se programeaza pozitiv si toate merg bine, happy ending!! asta mi se pare o prostie!

in primul rand e bine sa nu catastrofizam lucrurile ( ex. daca traversez strada asta, sigur ma calca masina, o sa mi se intample ceva rau in curand, etc) dar de aici si pana la extrema cealalta in care nimic rau nu se poate intampla, e cale lunga... calea de mijloc e cea mai sanatoasa: este foarte putin probabil sa se intample ceva rau, statistic vorbind- sansele sunt foarte mici plus ca ne-am luat toate masurile de siguranta, ... eu as numi asta gandire realista

iar daca te simti rau intr-o zi dar tu te fortezi sa te simti bine, ignorand ceea ce-ti transmite organismul, nu faci altceva decat sa generezi o frustrare enorma si efectul sa fie exact opus celui scontat... adica daca eu ma simt rau, cum imi spui tu mie ca de fapt ma simt bine?mai constructiva mi se pare o gandire de genul: da, astazi ma simt rau, am motivele urmatoare sa ma simt rau, subt motive intemeiate si imi "permit" luxul sa ma simt rau astazi dar asta nu inseamna ca asta inseamna ca asa o sa ma simt toata viata, pur si simplu am nevoie de o perioada in care sa fiu mai indulgent cu mine ca sa pot sa-mi revin...

mi se pare mult mai sincer si mai util, decat sa-ti vopsesti un zambet mare pe fata si sa porti masca aia toata ziua... ignorand ceea ce simti cu adevarat in sufletul tau

2. a doua abordare este cea descrisa partial mai sus si pe care eu o denumesc : pozitivo-realista ; este de altfel si cea care ma ajuta foarte mult

Neatza!

Dragosb sunt de acord cu tine, asta te invatza terapeutul sa gandesti.Pe de alta parte, Verticala, tu ori ai terminat psihologia si profesezi, ori ai invatzat extrem de mult de la terapeutul/a ta.
Un om normal care nu a facut decat cateva sedintze de terapie, nu poate gandi si nici nu poate folosi limbajul tau.Te rog nu mi-o lua in nume de rau(dar cred ca te-am ghicit, nu/), dar eu nu am nici un drept sa judec si pana la urma nu e treaba mea.Noi cred ca aici ne impartasim din experientzele prin care am trecut, cred ca fiecare dorim o incurajare(dar nu o cerem), dar sincer nu cred ca suntem in masura sa dam sfaturi, cel putin din pct meu de vedere.
Verticala, s-ar putea chiar eu sa fiu cea care ii fenteaza pe terapeutzi si in acelasi timp sa ma amagesc.De ce zic asta?Cat am facut sport, noi aveam psiholog la lotul national, ne faceau tot felul de teste si stateau de vb cu noi.Apoi ca militar, iar m-am lovit de ei cel putin o data pe an, la plecarea in misiune obligatoriu sa stai de vb cu ei.Deci, aveam momentele mele proaste pe care era musai sa le ascund, de aici si inducerea in eroare a psiho.Asta imi era meseria, el trebuia sa scoata de la mn ce aveam in creier, iar eu trebuia sa-l fac sa creada ca nu mint si sa aiba incredere in mn, era o joaca de-a soarecele si pisica.
Dar la naiba cu explicatiile, aseara dupa ce am terminat de scris aici un comment, a sunat telefonul, cineva de la capatul celalat intrebandu-ma de sora mea.Tocmai scrisesem ca voi incerca sa fiu tare si sa ma simt bine, pac si examenul a venit imediat.Doamne, Doamne cum are El grija de noi toti...
De fapt respectiva persoana mi-a zis ca stia ca sora mea nu mai e, dar a simtit nevoia sa vb cu cineva.
Va jur, nu am vb si nici nu o cunosteam pe aceasta pers.Si uite asa m-am transformat in "ridicator"de moral.Si eu? Eu am bocit un pic si gata, m-am bagat la nani.Ura, nu am mai gandit!
Cam asta e, Verticala, daca lui dragos ii merge gandirea pozitiva continua, de ce nu?
Why not?Cat despre psihologi, nu pot sa deschid ziarul si sa-i iau la rand, dar spunandu-mi un nume poate era mai usor.Ok, multa sanatate si sa auzim de bine.

Buna tuturor!eu am fost la psiholog la policlinica Victor Babes la Alexandra Siru si mi s-a parut buna.Daca vrei poti sa incerci eu nu am mai avut bani dar am fost foarte multumita de ea.ESTE 100 RON sedinta.Dupa 3 sedinte cu ea psihiatra unde mergeam eu a tinut sus si tare sa merg la un psiholog anume(probabil erau cunostinte)in fine el nu a putut sa ma primeasca si m-a pasat la o alta persoana si nu va povestesc ca am facut nu stiu cate atacuri de panica in timp ce vorbea.Multa sanatate!

buna din nou,

ali, m-ai facut sa zambesc amar... intr-adevar am ajuns sa stiu foarte multe din domeniu pt ca am citit f mult, as putea sa-mi dau doctoratul in psihologie si cu toate astea nu ma pot ajuta singura sau cel putin... nu inca asa ca mai urmez terapia... dar sa vezi cata medicina am invatat cu neurotransmitatori, cu nivelul de serotonina si recaptarea serotoninei in creier... of, ce face disperarea din om, pur si simplu simteam nevoia sa inteleg ce se intampla cu mine si de ce nici un doctor nu ma poate ajuta:((

pe de alta parte nu dau sfaturi... eu spun ce a functionat la mine... sunt convinsa ca la alte persoane functioneaza alte metode... ceea ce e minunat! intr-un final, asta e tot ce conteaza.

numai bine

Buna Verticala, imi pare sincer rau ca te-am facut sa zambesti""amar", intentia nu a fost asta.Sti, la inceputuri si eu am incercat sa pricep ce sa intampla cu capul meu.Ca si tine, puteam sa ma duc sa dau examen la medicina, hihihi.Si la ce mi-a folosit, am ajuns la concluzia ca daca stiam prea multe, iar nu e bine.Nu cred ca asta e important.Apropos, de cat timp faci terapie?Corpul nostru e foarte complex, nici medicii nu ii dau "de cap" uneori...Stii, chiar as vrea sa te cunosc intr-o zi, cred ca problema la tine, esti chiar tu.Hai, capul sus, nu murim din asta, incearca sa te obisnuiesti cu ele, ia-le ca pe niste chestii fara importanta.Nu uita ca suntem femei si la noi mai sunt si altele...si important:NU INTRA IN PANICA!
Ai sa spui "asta-i nebuna", chestiile astea le stiu su eu, "ce ma tot consoleaza muierea asta?"Verticala sunt oameni cu boli foarete grave, ei saracii cum de nu fac atacuri de panica si noi astia sanatosi le avem la greu, nu e curios?
Sanatate

Verticala, apropos de gandire si gandire pozitiva... poate avem mult prea multa incredere in gandirea noastra chiar daca in mod evident este limitata si de multe ori bolnava. Incercam sa ne vindecam de un anumit gen de gandire in favoarea altuia, pana cand se va dovedi ca nici acela nu este infailibil si o luam de la capat.
Psihologii considera probabil ca starea psihica este un rezultat al gandirii fapt pentru care incearca sa "adoarma" creierul, asa cum zicea mai sus dragosB.
Dar oare nu este de fapt influentata gandirea noastra de starea noastra interioara? Ideea, valabila pentru mine si pentru altii, este ca in primul rand trebuie la lucram la impacarea cu noi insine, nu la un nivel mental, ci la un nivel mai profund, spiritual. Nu exista o metoda clara pentru asta insa daca cineva isi pune cu adevarat problema, va ajunge la o cale.
Omul este un produs finit, inca din momentul in care se naste. El nu poate ajunge supraom. Nu trebuie sa dovedeasca ceva nimanui si nu are de indeplinit anumite sarcini pentru a-si depasi conditia. Daca reusiti sa indepartati ambitia, competitivitatea, gelozia si agresivitatea din planul personal si sa le lasati in planul rece al gandirii, daca chiar aveti nevoie de ele, veti simti o usurare palpabila.
Incercati sa gasiti linistea interioara iar gandirea se va modela singura dupa ea...
Dincolo de nume, familie, profesie, experiente, statut social, trebuie sa se intrebe fiecare CINE ESTE el/ea. Suferinta si moartea fac parte din viata, oricat de tare incercam, nu le vom putea evita. Insa putem evita suferintele inutile legate de presiunea la care ne supune propria noastra minte. Ar fi multe de zis, insa daca cineva are interes, va gasi cai pentru a ajunge la sine.

Numai bine,
Herz

Buna, as vrea sa va intreb si eu ceva.
Mai intai va spun ca folosesc cipralex 10mg/zi cam de 5 ani de zile cu intrerupere intre cure"de un an dupa care iarasi aceiasi poveste (pe perioada tratam.eram f.ok).
Simptomele sunt asemanatoare ca la toti care au aceste probleme.
Intrebarea mea: a facut cineva trtamant cu produse homeopate?daca da cum se simte, daca da rezultate etc.
Multumesc

Buna dory69,

Eu m-am sustinut cu ceva homeopat, se numeste Ignatia(5 bobitze/saptamana sublingual) si Rhodiolin(Calivita).Sunt bune, le-am luat de 2 ani, dar nu incontinuu, stii tu cand te simti bine uiti.Acum tu decizi ce e mai bine ptr tine si ce ti se potriveste...Dar Dory, cand am fost "la greu", tot la pastile am ajuns.Vara asta mi-a fost un pic cam greu, dar eu sper ca o data cu toamna sa-mi revin.Doctorul mi-a recomandat Cipralex (acum o luna), nici in ziua de azi nu le-am luat si acum dupa ce am citit ca tu ai luat timp de 5 ani (bine, cu intreruperi) si tot nu ti-au trecut, m-ai cam pus pe ganduri, oare vor trece vreodata???
Multa sanatate!

Buna ali42,

Nu stiu daca vor trece vreodata si eu am in spate cam 10 ani de cand au aparut problemele, numai ca la inceput nu stiam nici eu ce am, am luat diverse pastile care nu m-au ajutat pana ce am luat Cipralex dupa care ma simt bine.
Vreau sa-ti zic ca in paralel cu Cipralexul in 2007-2008 am facut si psihoterapie cu o d-na f.buna care preda si la studenti psihoterapia in Cluj de unde sunt si eu.
Chiar la sfarsitul lui 2009 am crezut ca lucrurile merg bine dar se pare ca nu.Mi-am pierdut locul de munca
am intrat in somaj si exact cum ai spus m-a lovit iarasi asa. treptat, treptat pana am ajuns iar la Cipralex.
M-am gandit sa iau cateva luni bune Cipralex pana ma mai stabilizez un pic(oricum acum ma angajez si ar fi bine sa fiu fresh)si dupa sa consult un homeopat sa incerc si varianta asta si sa reiau sedintele de psihoterapie (care ajuta mult) si.Doamne ajuta.
Am inceput cumva sa ma resemnez, sa zic -asta e -si sa merg mai departe dar cel putin sa pot face pauzele mai lungi fara chimicale.
Si apropo medicul meu zice ca toamna si primavara sunt mai acute simptomele.Acuma depinde de fiecare.

La toata lumea sanatate.

Buna, sunt din CLUJ si am 23 de ani, am nevoie de cateva sfaturi legate de tratamentul atacului de panica pt. ca am atac de panica de un an si fac deja a 2 lea tratament pt. asta, primul a fost de 10 luni cu paroxetina(paxetin, arketis)iar cand am redus doza de la o tableta de 20 mg cum luam la jumate mi-au aparut ametelile si durerile de tample, de 2 sapt. fac tratament cu cipralex, medicul meu mi-a spus sa iau 3/4 paxetin si 5 mg cipralex primele zile pana sa renunt de tot lapaxetin, iar exact in seara in care am luat prima doza de cipralex m-am certat urat cu mama si mi-au aparut cam toate simptomele atacului de panica, amorteli puternice, ameteli de abia ma deplasam, mana stanga abia mi-o simteam si dupa cateva ore mi-a amortit limba de m-am speriat ff. tare.Totusi in exact acea noapte mi-au aparut insomniile, iar dupa o sapt. de tratament cand am ajuns la 15 mg pe zi de cipralex mi-au aparut dureri de tample, lipsa poftei de mancare, stare de voma, neliniste si emotie puternice incat nu imi venea sa fac nimic, se poate sa fie normale aceste stari dupa o sapt. de cipralex???Mediculmeu a spus ca da, ca asta inseamna ca lucreaza medicamentul si starile pot continua pana la doza optima de 20 mg pe zi.A patit cineva ceva asemanator???Cum va tratati insomniile?Eu am luat 3 nopti somnifere, dar mi-e frica sa nu devin dependenta si am zis ca mai bine nu mai iau.Eu dupa un an inca am acufene(acel sunet ca de oala sub presiune) in urechi, iar memoria mea inainte de a lua medicamentele acestea axiolitice era ff. buna, tineam minte detalii etc, , iar acum e varza, nu mai tin minte uneori unde imi las telefonul, si alte lucrui, imi zice mama ceva si uit mai repede sau uneori am stare de confuzie parca as fi un batran senil, mie sincer mi-e f. frica de bolile psihice mai ales ca am avut o colega de liceu cu schizofrenie si am aistat la o manifestare de-a ei in clasa pana a venit salvarea dupa ea, deci medicul mi-a zis ca nu am o pb me c
dicala doar ca trebuie sa ma mut in alta parte deoerece mama nu crede in atac de panica, e f. colerica, se cearta des cu mine din orice, e perfectionista, imi reroseaza mereu daca nu ii convine ceva, iar eu tineam in mine de multe ori, sunt o fire mai timida si sensibila, toleram f. multe, dar singura nu as putea sta, sincer am inteles ca doar asa as putea scapa de atac, dar nu m-as simti bine fara familia mea, de mica eram mai atasata de ai mei, plus ca pb e ca nu cred ca am reusit sa ma maturizez suficient, ma supar repede.daca poate sa ma ajute cineva cu ceva sfaturi, cu vreun psihoterapeut bun sau psihiatru bun diogn Cluj va rog frumos sa-mi scrieti -*sau orice sfat legat de atac de panica de la cei care sunt mai experimentati cu boala aceasta.Ma adresez si lui Dory69 pt. ca e din Cluj si poate imi recomanda ceva psihiatru mai bun!Multa sanatate tuturor


(*modificat de administrator)

Buna Daianna!Si eu am trecut prin aceleasi stari ca ale tale acum2 ani, Ajungeam tot timpul la spital cu crize de stomac, senzatii de voma, durei de toate cele si cand imi spuneau ca toate starile mele sunt de la atacurile de panica nu ii credeam, dar se pare ca asa era.Deci starile tale sunt de la atacurile de panica nu ai de ce sa te sperii esti sanatoasa.Bine e f greu pt tine sa crezi asta acum dar in timp ai sa te convingi.Icearca sa gandesti pozitiv, nu tine intotdeauna dar trebuie sa te straduiesti, in timp atacurile de panica nu vor mai fi atat de puternice.si eu am patit la fel in primele 2 saptamani de tratament cu cipralex(chiar mi-a fost mult mai rau decat pana sa il iau)dar continua tratamentul mie mi-a facut bine(l-am luat 1 an si 4 luni cipralexul)si am mai luat si xanax vreo 4-5 luni(si acum mai iau la nevoie).Multa sanatate tuturor!

Buna ziua,

Poate ca ceea ce voi scrie ii va ajuta pe cei care trec ca noi, prin atacuri de panica si anxietate.
Pe la sfarsitul lunii august am fost la psihiatru si mi-a prescris Cipralex.Citind forumurile, m-am cam ingrozit si hotarasem sa trec peste...n-am luat o singura pastiluta, dar atacurile de panica au inceput sa se inmulteasca(mai ales cand conduceam, frumos, nu?).De 3 zile iau 5 mg de Cipralex, daca as fi scris dupa primele 2 zile, sunt convinsa ca as fi speriat multa lume in situatia noastra si nu le-am fi fost de nici un ajutor.Intr-adevar, da niste reactii destul de dure, dar stangand din dinti si gandindu-te ca nu sunt decat cateva zile de rau, cred ca merita.Unii nu au nici o reactie adversa si ma bucur enorm ptr ei ca nu trec prin greturi si tremuraturi, altii ca mine si ca multi din cei care au scris pe-aici avem.Oricum, dupa a 3- a jumatate nu a mai fost chiar asa rau.Joi, incep si psihoterapia, asa ca o sa va tin la curent cu evolutia mea, poate asta o sa ajute si alte persoane ca noi.
Sanatate!

Multumesc mult pt. sfaturi Ralugeo 29, e destul de nasol pt. mine k am si insomnii de cand iau cipralexul, adica de o luna si nu stiu ce sa fac pt. a scapa de insomnii, va rog frumos un sfat!!!Am luat nitrazepam de 5 mg in 2 nopti si tot m-am trezit dupa 2, 4 ore si dupa el, era cam ca si fara, medicul a zis sa iau Nitrazepam 2 sapt. cu scaderea dozei, mi s-a intamplat sa ametesc f. tare dupa 5 min dupa ce l-am luat, iar eu iau cipralex de o luna si o sapt. si acuma am avut si nod in gat si stari de neliniste ca in primele sapt., e normal?Oare cand scap de starile astea?Eu luam inainte Paroxetina( Paxetin, Paluxetil) si era mai tare decat cipralex, am inteles ca Cipralex e mai finut si ma gandesc ca poate de aia resimt si starile astea?Va rog mult un rasp. cat de repede ca sunt stresata de insomnii mai ales!

A luat cineva Stilnox cumva?Medicul mi-a zis sa incerc cu Stilnox sau voi ce ati incercat si a mers?

BunaDaianna.eu am luat xanax vreo 4-5 luni la inceput, dar eu nu am avut insomnii(adica ma trezesc si acum noaptea dar adorm la loc)oricum totul se schimba parca nu mai suntem aceeasi oameni, cateodata nici eu nu ma recunosc.tOTUL ESTE PSIHIC NU TI SE V-A INTAMPLA NIMIC INCEARCA SA NU TE GANDESTI LA TOATE STARILE ALEA URATE, SPUNE-TI IN GAND TOT TIMPUL CA TE SIMTI BINE DA REZULTATE DAR INTIMP SI TREBUIE SA MERGI LA PSIHOLOG PE MINE M-A AJUTAT SI POATE ERA MULT MAI BINE DACA MAI MERGEAM DAR DIN PACATE NU IMI PERMIT, CHIAR SI IERI CAND AM FOST PLECATA AM FACUT ATAC DE PANICA DAR TRECE.STRESUL INCARE TRAIM NU PREA NE AJUTA.INCEARCA SI TU XANAX SAU MERGI INCA O DATA LA PSIHIATRU.EU MERGEAM IN FIECARE LUNA.EU LUAM SI MAGNE B6, CALCIU SAU INCEARCA CEVA NATURIST.MULTA SANATATE!

mersi de sfaturi, simplul fapt ca stiu ca trebuie sa merg la un psihiatru ma face sa cred ca sunt anormala, ma streseaza faptul asta, chiar mi-e frica sa nu se agraveze boala asta, e nasol sa ai 23 de ani si sa simti ca ai devenit mai dferit fata de cum erai, iar asta cu insomniile e si mai nasoala ca toata ziua nu mai am chef de alte activitati ca ma simt obosita, mi-a dat azi medicul solvan face parte din gama somniferelor de ultima generatie, care nu te blegesc a 2a zi, a zis sa incerc cate o pastila seara o sapt., apoi sa reduc doza treptat, xanax nu mai iau ever pe mine ma ametea rau si nici nu dormeam mai mult de 2-3 ore, si acum dorm de la sine dar ma trezesc si adorm greu, cam dupa o ora, 2, voua nu v-a afectat boala asta memoria deloc, eu am devenit mult mai uituca, aveam o memorie ff. buna si chiar mi-e frica cand ma gandesc la toate simptomele astea, mai ales ca iau cipralex de o luna jum. si culmea ca imi persitsta inca in unele zile stari de neliniste, emotie, nod in gat