Ce imi mai ramane de facut?

Trec din nou prontr-o perioada tulbure din viata si poate o sa primesc niste opinii, de aceea imi scriu povestea aici.
Dupa 6 ani de la casatorie, timp in care eu am considerat ca ne intelegem bine pt ca noi nj ne-am certat, am aflat prin niste mesaje ca sotul meu m-a inselat. Vestea a venit ca o bomba peste mine. L-am confruntat si a recunoscut senin ca o iubeste su ca ar vrea o relatie cu ea doar ca ea are prieten si nu vrea. Asta era in august 2014.
E drept ca de prin iunie l-am vazut mai distant, mai rece, mai necomunicativ, iesea des si venea tarziu, niciodata cu mine pt ca nici ceilalti nu veneau insotiti, se ingrijea mai mult.
Desi am primit acea bomba am sperat sa fie doar ceva trecator dar el a continuat sa vorbeasca la telefon cu orele din alta camera, unde s-a si mutat, si sa iasa des chiar si de cate 3-4 ori pe noapte. Era consumat de aventura asta si a slabit.
A inceput apoi sa faca presiuni sa ma mut, apartamentul e al lui taica-sau, si sa ma jigneasca si sa imi vorbeasca urat.
In ianuarie 2015 dupa o cearta in care mi-a facut bagajele a trebuit sa plec.
Dupa mutare ma suna in continuare, scurt, sa vada ce fac si apoi a insistat sa divortam ca oricum noi nu mai putem continua asa. Sentintele le-am primit la 1 aprilie 2015.
Din mai a.inceput sa vorbeasca mai des si mai mult cu mine la telefon ajungand sa ne vedem la mine. Ne-am reluat relatia si din octombrie m-am mutat inapoi la el.
Lucrurile au fost ok, am iesit mai mult, am povestit, mi-a spus ca ma iubeste doar ca a intervenit o boala grava in iulie 2016. Si de parca nu era destul, de cateva zile am vazut ca nu e ok. Am crezut ca e din cauza bolii dar mi-a zis ca a aflat ca aia se marita si ca vestea l-a afectat si ca asta inseamna ca mai are sentimente pentru ea. Acum face tot posibilul sa o faca sa se razgandeasca. Nu asculta de nimeni, pare posedat, insista ca o iubeste, ca asta vrea acum sa faca si ca are doar doua optiuni: reuseste sau moare (probabil si din cauza diagnosticului). Mai zicea ca a venut inapoi la mine pt ca la acel.moment nu mai simtea nimic pentru ea si ca a cautat liniste la mine.
Si la nici un an de cand am venit inapoi va trebui sa imi fac iar bagajele.
Voi ce ati face? Unde credeti ca am gresit?

Multumesc de raspuns. La nivel de creier stiu ca trebuie sa ma rup de el. De tot. Problema e ca sunt si eu dependenta de el, din pacate: la nivel emotional, pentru ca mi-e teama ca nu voi mai intalni pe nimeni, nu sunt din acelasi oras deci daca plec va fi in chirie si imi reamintesc constant care sunt lucrurile pe care eu le iubesc la el si de care m-am si indragostit.
Referitor la relatia cu dra.: mi-a spus, si mie si altor cateva persoane apropiate, ca a terminat-o dar ca va mai continua sa vorbeasca cu ea.
Mi-a mai zis de asemenea ca nu vede un viitor pentru noi, ca nu ma merita, ca mi-a facut numai rau, ca stie cat l-am ajutat dar ca e mai bine asa pentru ca ar purea merge bine 1 an, 6 luni sau 10 ani si ar putea face la fel ca doar a facut-o de doua ori.
Ma confuzeaza insa pentru ca imi spune ca mai are nevoie de mine in viata lui, ca nu vrea ca eu sa plec, ca va pleca el si ma ia in brate si ma saruta.
Acum 7 ani a murit mama lui si nu a virnit despre asta si zicea ca ceva s-a rupt in el si ca nu mai e acelasi om, ca tine totul in el; de unde si depresia adanca pe care o are. La asta se mai adauga si boala de acum. Vorbeste contradictoriu, ba ca vrea sa isi traiasca viata, ba ca sa fie incinerat cand moare, ba ca se va descurca singur (desi financiar ii va fi greu de unul singur), ba ca vrea sa plece...

O, mi-ar placea asta, cu atat mai mult cu cat la prima despartire mi-am asumat eu cea mai mare parte de vina si am acceptat ca nu am avut comportamentul pe care il astepta, dar despre care nu mi s-a plans, insa asa cum respinge religia, respinge si aceasta forma de ajutor.
Raspunsul lui actual si cel mai frecvent este ca e viata lui, deci deciziile lui si nu are nevoie de nimeni. Eu cred ca are o problema din copilarie cand, unic copil fiind, parintii lui nu l-au certat niciodata si i-au facut toate capriciile (caz concret: daca nu ii placea o mancare, maica-sa imediat ii facea altceva). Si eu sunt copil unic dar nu am.fost crescuta asa. Perioada cat am lipsit stiu ca taica-sau venea zilnic sa ii aduca de mancare (el are o relatie) si sa ii mai stranga prin casa si nu l-ar certa de teama ca se arunca in cap sau nu il va mai iubi (sic). Ori eu sunt sigura ca nu e cazul.

Adriana... si eu, la fel ca si tine, nu pot renunta la fostul meu iubit. Gandesc la fel, ca nu voi mai intalni si iubi pe altcineva. Daca ar avea pe altcineva, nu stiu cum as putea suporta. Desi nu mai suntem impreuna oficial, inca ne mai intalnim... probabil din cauza asta s-a prelungit suferinta asta. Efectiv nu ma pot desprinde de relatia cu el...

Eu am teama de abandon si probabil chiar daca voi avea alte relatii in viitor, voi repeta aceleasi modele comportamentale. Fac psihoterapie, dar nu cred ca ma voi vindeca vreodata de frica asta. Chiar si in timpul relatiei, il controlam pe ascuns si eram foarte geloasa si imi era frica sa nu il pierd, desi fata de el nu recunosteam niciodata acest lucru.

Am aceasta teama pentru ca tatal meu a murit cand eu aveam 8 ani si nu este vina mea ca s-a intamplat asa... Desi sunt dependenta de partener intr-o relatie, nu mi-ar placea ca partenerul meu sa fie sfatuit sa se indeparteze repede si cat mai departe de mine. Intr-o relatie trebuie sa existe intelegere si toleranta, pt ca oricand un om se poate imbolnavi... nu sunt de acord sa il parasim pe celalalt cand are o problema.

Nu vreau sa intelegi ca te sfatuiesc sa ramai cu el sau sa il parasesti... nu imi pot asuma raspunderea asta. Vorbeste cu un psihoterapeut, pt ca te va ajuta foarte mult.

Invatati sa va "dresati" "creierele de labrador" !

@david: la ce te referi?

@dna. Dr. Olaru: nu se mai pune discutia continuarii relatiei sau cum s-o fi numind ceea ce avem noi pentru ca vad ca el pune problema asa: daca nu primesc ce vreau, atunci mai bine mor. Ca oricum la un momenta dat acolo ajungem. Am.incercat sa ii explic ca viata lui este legata si de a noastra, a familiei, ca desi isi ia deciziile, totusi nu e singur pe lume, ca idealizeza imaginea acelei femei despre care sustine ca il iubeste. Si il iubeste atata incat se marita din interes! Nu reusesc sa ajung la el. I-am spus ca se comporta asemenea unui copil si ca idealizeaza o imagine pentru care zice ca nu ii mai pasa de viata lui. E ceva de genul: vrem sa il protejam de el insusi. Nu stiu cum sa mai procedez pentru ca il vad ca se autodistruge si ma doare sa il vad asa si vreau sa il scot din asta dar nu ma.lasa.

Da, imi dau si eu seama ca profita. Pentru ca poate si pentru ca ii convine. Problema mea e cum sa reusesc sa ma rup. Pentru ca stie exact ce "butoane"sa apese.