As vrea sa pot intelege!

Buna seara,

Binenteles vesnicele probleme de cuplu. Vin si eu cu una. Suntem casatoriti de 4 ani, avem un copil al nostru si unul al meu din prima casatorie. Pana sa se nasca copilul nostru totul a fost aproape perfect. Au urmat de atunci 3 ani in care si-a schimbat atitudinea aproape la 180 de grade. Daca-i cer atentie imi spune ca niciodata nu sunt multumita. Ce vreau atata vreme cat el nu ma deranjeaza cu nimic. Nu mai dormim impreuna, dar ne intalnim macar 1 data pe saptamana si facem dragoste. Moment in care nu am ce sa-i reprosez. Apoi devine iar aceiasi persoana lipsita de interes: nu ma suna in cursul zilei decat daca are nevoie de ceva, daca ma suna nu ma intreaba niciodata ce fac, nu vine decat foarte rar cu propunerea de a ne petrece timpul impreuna, in rest daca s-ar putea sa traim in casa fara ca eu sa-i cer ceva legat de cuplul nostru, totul ar fi perfect. Ideea este ca eu il iubesc si-mi doresc sa primesc si de la el un raspuns la sentimente. Daca-l pup eu bine, daca nu nu-i nici un bai. Nu stiu ce sa fac, ma gandesc tot timpul la asta, la ce-as putea faca pentru a-l readuce in cuplu. Spune ca numai la noi ma gandesc in loc sa-mi vad de copii si apoi daca mai ramane timp si pentru noi, mai vedem. Mentionez ca sunt o mamica devotata copiilor si o sotie ce stie ce insemna o gospodarie, dar in acelasi timp conduc si o firma. Pe langa toate astea imi doresc sa am o relatie de cuplu cu sotul meu. Ce pot face?

Buna seara Caludia,

Pentru a putea avea grija de copii, trebuie ca in primul rand sa fi tu si sa fiti voi bine si intr-o stare cat mai buna. E normal, atunci cand simti ca ceva nu este in regula sa iti faci grija, si e logic ca aceste grija sa le imparti cu cel care iti traiesti viata si alaturi de care in plus ai si un copil. Este de admirat faptul ca pe langa o familie, unde se pare ca nu toate merg asa cum ar trebui, reusesti sa fi si in frutea unei firme. Din cate ai spus, am inteles ca ai incercat deja in cateva ocazii sa vorbesti cu el, si sa ii spui toate aceste lucruri care te deranjeaza, si sa incercati de comun acord sa gasiti o rezolvare acestor probleme, nu? Cum cred ca tu stii deja, barbatii sunt fiinte mai "rationale" si nu pun atat de mult accent pe sentimente, asa cum facem noi femeile, si nici nu se exteriorizeaza de maniera in care o facem noi. Munca, viata sexuala, sentimentele, le organizeaza in "compartimente" separate in mintea lor, asa incat spre ex, ei pot avea o relatie sexuala cu o necunoscuta, fara a simti nimic mai mult decat o atractie fizica fata de ea.De cele mai multe ori un barbat se refugiaza in munca, si se simte mult mai identificat cu locul de munca, decat cu familia, iar astea duc la racirea cuplului, pentru ca noi avem novoi diferite fata de ale lor. Nu vreau sa generalizez, nici sa supar pe nimeni, nicidecum sa descriu acum in amanunt psihicul barbatilor, dar suntem mai diferite fata de ei, decat credem. Solutia la problema voastra o puteti gasi doar voi doi, impreuna. Nu trebuie sa va neglijati dorintele si nevoile unul altuia, fie ele de orice tip, emotional, fizic...Femeile avem nevoie de comunicare, de respect, sa fim ascultate, sa ne simtim dorite si in siguranta intr-un cuplu, pe cand ei au nevoie sa se simta apreciati, sa li se respecte "intimitatea" si sa se simta confortabil din punct de vedere psihic si sexual. Am fost creati pentru lucruri diferite si e logic. O femeie "viseaza" sa devina mamica, sa se casatoreasca, sa fie fericita alturi de familia sa, in concret toate grijile noastre sunt legate de camin, pe cand ale lor sunt legate de medii in care se pot face afirmati, in care isi pot demonstra valoare, cum e serviciul spre ex. Din "preistori" barbatul e "vanatorul" care se duce dupa mancare si isi pritejeaza familia, iar "ea" cea care ramane "in pestera" si are grija de copii. Nu vreau sa fiu rea, dar chiar nu s-au schimbat prea multe la nivel psihologic de atunci, este societatea cea care ne "preseaza" si a facut ca lucrurile sa devina altfel.Nu vreau sa te inebunesc si sa filozofez prea mult cu asta, stiu ca nu ai nevoie de astea acum, in concluzie voiam doar sa iti spun sa nu te sperii, pentru ca la urma urmei, ei sunt asa, nu e vina nimanui, si nu trebuie sa te sperii. Gandeste-te totusi, daca inainte era "altfel", unde anume, si in ce punct s-a produs schimbarea, poate s-a intamplat ceva care l-a facut sa se schimbe atat de radical, si sa incerci sa discuti cu el, si sa-l faci sa-si dea seama, ca nu e o tema "de lasat pe alta data" si pe care sa o evitati, pentru ca depinde de ea relatia voastra.Daca unul nu se simte bine intr-un cuplu, relatia va termina rupandu-se si nu cred ca ar fi cea mai buna solutie. Incercati sa vorbiti. Nu stiu ce sfat ti-as mai putea da, am vorbit cam mult, probabil ma crezi cam nebuna :)). Fii optimista, si incearca sa te impui putin si in relatie, asa cum o faci la firma, pentru a putea avea un raspuns la lucrurile care te framanta. Aveti grija de voi! O seara cat mai placuta! ( atat cat se poate, in situatia asta)

Nu iubita, nu te invinovati pe tine. Nu esti tu cea care ai adus situatia asta asupra ta (n-asculta sfaturile tuturor...) Nu cauta vina in cineva. Trebuie sa lupti pentru relatia ta, si sa incercati amandoi sa vedeti ce se intampla cu voi, ca sa puteti gasi o rezolvare la toate. Daca va iubiti, o sa treceti de toate. Tocmai de asta am si scris atat mai sus, sa intelegi, ca barbatii uneori ( sau aproape intotdeauna) sunt asa...Asa sunt ei, inca din nastere! De aceea noi trebuie sa invatam sa ii "modelam" dupa noi, si sa ii facem sa inteleaga ce ne place, ce nu, ce nevoi avem, asa incat sa stie sa actioneze in asa fel incat sa convietuim, si sa putem avea o rel frumoasa si sanatoasa. De f multe ori barbatii nu reusesc sa inteleaga ce ne dorim, nu reusesc sa ne inteleaga, si de aceea nu stiu cum sa se comporte.Singura solutie nu e sa suferi, nu ai de ce sa suferi, esti tanara, ai de crescut 2 copii, cu siguranta frumosi, care au nevoie de tine sanatoasa si cu capul pe umeri. Si au nevoie de amandoi. Incercati sa rezolvati asta amandoi, si sa treceti de momentele grele

Va multumesc, foarte mult pentru incurajari. Adelina, iti multumesc in special pentru descrierile amanuntite. Am citit destul de mult despre femei si barbati si diferentele dintre ei. Stiu ca sentimentele nu sunt pe primul plan, in cazul lor, dar m-am indragostit de un barbat sensibil ce-mi spunea prea mult cat ma iubeste, de aceea socul este mai mare. Chiar aseara am incercat sa vorbesc cu el, dar spune ca numai eu sunt de vina pentru ca-l bat la cap cerandu-i sa-mi acorde atentie si de aceea nu reuseste sa se linisteasca pentru ca apoi sa-mi poata oferi ce vreau. Ideea este ca ne invartim intr-un cerc vicios, eu nu pot astepta el nu poate sa-mi dea acum. Mi-a mai spus ca in capul meu sunt doar telenovele si cand voi termina cu ele va fi mai bine. Ca relatia este mult mai matura decat acu ceva timp, ca prioritatile sunt altele si ca nu este nici un bai daca nu mai dormim impreuna de atata vreme. El in schimb nu renunta la iesirile din weekend, cand vine destul de tarziu, spunandu-mi ca iese pentru este stresat. Imi doresc foarte mult sa-l pot ignora, sa-l fac sa ma doreasca el, dar atata timp cat cred ca nu ma mai iubeste imi este foarte greu.Vrea sa pastram aparentele in fata copiilor sau a mamei lui, cand este pe la noi, iar eu sunt genul de persoana pe fata careia poti citi orice schimbare din interior. Senzatia mea este ca nu-si iubeste decat familia de care este legat prin sange, eu sunt doar purtatoarea copilului lui si mama acestuia. Pe mine nu ma intreaba daca ma simt bine cand stie ca-mi este rau, dara daca mamei sau fratelui lui nu-i este bine este langa ei, fara dubii.

sincer ma recunosc in povestea ta, cam acelasi lucru patesc si eu, si cred ca nu suntem singurele.acum cateva zile mi am expus si eu povestea foarte asemanatoare cu a ta.si eu ma tot invinovateam, tot ma rugam de el sa se schimbe, sa ne acorde si noua atentie dar nimic nici un rezultat.inainte de casatorie eram o persoana foarte plina de viata, mereu cu zambetul pe buze, mereu activa...m am transformat oarecum intr o umbra care doar are grija de casa, de sot, de copil si de parintii lui...dar am uitat de mine pana acu vre o 3 zile cand mi am zis stop, si eu sunt om, si eu am suflet, prea mult stau la picioarele lor...si am inceput sa fiu si eu indiferenta, rece...nu mai alerg cand cere ceva, nu mai sar sa i ajut parintii la treburi, la primul scancet al copilului (cand e si sotu prezent) nu mai alerg imediat langa el, sa vad ce face...ii vorbesc rece, doar strictul necesar, dar mereu bine dispusa si vesela...si de ieri se vad rezultate...el alearga la copil sa vada ce are...el ma suna sa vada ce fac, si incet incet se tot da pe langa mine pentru ca nu intelege ce se intampla.mi e foarte greu sa fac asta, pur si simplu ma topesc pe picioarecand ma port asa, mai ales ca socrii se cam uita crucis la mine...dar asta e, trebuie sa fac ceva.nu stiu daca e bine ce fac, dar nici in ritmul care mergeam nu mai pot continua...multa bafta si fii tare

Da, Edwarda, situatiile sunt aproape identice. Tot ceea ce fac acum este exact cum spuneai, serviciu, casa copii si atat. M-am intalnit zilele trecute cu niste amici din trecut si au spus ca nu ma recunosc. Cat de schimbata sunt. Se intrebau unde este persoana plina de viata de altadata. Si pe mine m-a facut sa cred ca trebuie sa stau drepti de cate ori copilul striga si desi el este langa el, tot eu trebie sa-l schimb sau sa-i dau ceva, sau de cate ori ma suna si-mi ceve ceva, la fel. La fel si in relatia cu mama lui, adevarat este o femeie ce-a muncit mult si s-a chinuit, singura, fara a le cere ajutorul celor doi baieti. El ma compara cu ea si are pretentia, fara a-mi spune, sa fiu ca ea. Daca ea nu a dormit langa sot pana cel mic a facut 5 ani, atunci nici la noi nu este o problema, daca ea nu sta in loc atunci ce mare lucru fac eu...

MA bucur foarte tare ca tu ai reusit ceea ce si eu ar trebui sa fac. Voi incerca si eu, mai ales ca acest weekend este plecat la fratele lui si de obicei eu il sun, il intreb ce-a facut, nu voi face asta chiar de-mi mananc toate unghiile.

Claudiaana, solutia prezentata mai sus de Edwarda este ideala. Faci pe femeia misterioasa si s-a rezolvat problema. Nu stii proverbul ala ?: "Intr-o casnicie femeia trebuie sa fie mama pt copii, gospodina pt familie si curva in pat cu sotul ei"

nicknick, eu stiu foarte bine proverbul si il si aplic, chiar nu are de sa se planga de mine in nici unul din cazuri. El se plange ca-i cer prea mult si ca nu sunt invatata sa astept. Imi reproseaza faptul ca ar trebui sa fiu multumita ca nu ma deranjeaza cu nimic: nu-mi face scandal, nu ma bate, nu-mi cere explicatii...

Mie mi a trebuit f mult timp sa ajung la comportamentul asta, după multe lacrimi si framantari. Acelaşi lucru îmi spunea si mie ca nu mă bate nu mi cere explicatii am tot ce mi trebuie, el nu înţelege defapt ce vreau. Poate asa o sa înţeleagă. Noi aici stam intr o casa închiriată f multe persoane: socrii cumnata cumnat un unchi un nepot pe lângă faptul ca sora lui are si ea un copil. Deci in casa sunt 8 persoane si 2 copii, inchipuie ţi ce greu îmi e cu toti, si nimeni din familia mea. Dar asta e, trebuie sa tonen capul sus si sa facem ceva ca ltfel si peste un an doi sau zece aceiasi poveste o sa scriem.

Scuze pentru greseli dar scriu de pe telefon si se tasteaza aiurea si bebe ma tot trage de mana

se pare ca situatia ta este si mai grea, avand in vedere ca stati cu totii. atunci cand esti singur poti vorbi, poate, te poti exprima mai liber. Sper sa reusim. Dupa cum spuneam in acest weekend sotul meu este plecat, la fratele lui, adica acasa, unde de obicei se duce la 1-2 luni, dar numai si numai singur. Spune ca este momentul in care el se relaxeaza, ca dealtfel si serile in care iese cu baietii in baruri sau discoteci.

Eu cand ma mai relaxez? Sau tu? Noi chiar nu mai suntem oameni? Nu mai avem nevoi?

Cat are cel mic?

7 luni aproape.de asta am ajuns si eu la indiferenta asta, nu stiu daca e un lucru voit sau chiar nu ma mai intereseaza, dar am sa incerc sa mi fac viata mai usoara, fara a mai cobori la picioarele nimanui, un lucru care ma relaxeaza e sa cant si sa dansez cu cel mic prin casa mai ales ca este un copil foarte vesel.tu nu ai unde sa mergi, asa o mica vacanta?totusi incearca sa profiti de timpul asta in care lipseste.lasa l sa i se faca dor, eu cred ca totusi te iubeste dar ca mai trebuie sa se maturizeze, ca si in cazul meu.

Sa-ti traiasca si sa fie sanatos. Intradevar ei sunt bucuria, dar si ei vor pleca pe drumul lor la un moment dat si oricum iubirea pentru copilasi este neconditionata si nu o exclude pe cea pentru partener. Nu sunt genul care sa iasa, mai merg prin magazine 1 ora 2 in weekend cand doarme cel mic.

Weekend placut tuturor.