Poate ma poate ajuta cineva?

Salutare tuturor! imi scriu aici "povestea" mai mult pentru a ma descarca psihic, simt nevoia sa fiu ascultata, sa inteleg unde gresesc, mereu am incercat sa ma ridic singura de jos crezand ca eu ma pot ajuta cel mai mult, dar nu mai poooot. Am aproape 23 ani, stiu ca am viata inainte, dar simt ca viata mea trece fara sa se schimbe nimic, ma-nvart intr-un cerc fara iesire si nu stiu cum sa mai scap o data. Ma urasc pentru ca fara sa vreau par puternica, dar numai eu stiu cat de sensibila pot sa fiu. Incerc sa fiu multumita cu ceea ce am, ca sa nu-L supar pe Dumnezeu, pentru ca stiu ca se poate si mai rau, dar in acelasi timp, ca orice om, vreau mai mult de la viata si nu cred ca vreau imposibilul, ci doar o existenta normala, zic eu. Vreau sa am o slujba, sa fiu o persoana independenta, sa nu mai depind si la varsta asta de familia mea si o persoana care sa-mi arate ca tine la mine, sa-mi redea increderea in mine. In privinta job-ului, am terminat facultatea anul trecut si nu am reusit nici pana acum sa-mi gasesc ceva de lucru, eu fiind si dintr-un oras mai mic, unde, cu atat mai greu se gaseste de lucru. Problema cealalta consta in faptul ca traiesc singuratatea in doi, sunt cu un tip de cateva luni bune, dar e o persoana foarte inchisa, care nu-si dezvaluie sentimentele, nu are incredere in femei, pentru ca a fost dezamagit, oricat am incercat eu sa fac primul pas, adica sa-i arat ca tin la el. Io stiu ca si el tine la mine, dar eu am nevoie sa-mi arate, sa fie tandru cu mine, eu sunt o persoana foarte sensibila, desi la prime vedere nu par asa. Ma cauta mereu, e genul de persoana pe care te poti baza, dar foarte inchisa. Felul lui de a fi simt ca ma distruge, ma face sa tanjesc dupa marea mea iubire, de care m-am despartit de 2 ani si vad ca nu am trecut nici acum peste asta, ex-ul era exact ceea ce dorea sufletul meu: tandru, afectuos, comunicam mai bine si multe altele...Cu fostul am trait cea mai frumoasa perioada din viata mea (desi din pacate nu f lunga, vreo 7 luni, dar lunile astea simt ca mi-au marcat existenta pentru totdeauna si nu exagerez cu nimic), in acealsi timp mi-a facut cel mai mare rau pentru ca tocmai cand aveam mai multa incredere in mine si in el, dupa multe dovezi de iubire, s-a gandit brusc sa ne despartim, dand o explicatie puerila si nefiind dispus la dialog...Am devenit o persoana f vulnerabila, imi simt sufletul exact, exact ca o rana deschisa, la cea mai mica atingere imi vine sa plang, simt o durere cumplita in suflet si de multe ori am regretat ca m-am nascut, poate de asta Dumnezeu nici nu ma asculta, desi m-am rugat mereu la El. Cu mama nu ma inteleg deloc, poate si din cauza diferentei de varsta, ea avand 57 ani, cu cei 3 frati ma inteleg f bine, dar ei sunt baieti, au fiecare familiile lor si nu am cum sa vorbesc cu ei despre ce simt eu, nu inteleg ei ce simte o fata, tipul cu care sunt acum e prieten cu ei si din punctul lor de vedere e perechea potrivita pentru mine, iar tatal meu a murit intr-un accident cand aveam 12 ani, asta a fost o alta lovitura peste care am trecut foarte greu deoarece eram foarte atasata de el, eram fata lui tata cum se zice. Chiar nu stiu cum sa fac sa schimb cva in viata mea, macar un servici daca as avea nu as mai avea atata timp liber sa am gandesc la toate astea, iar independenta financiara m-ar face macar sa am simt mai puernica. De terminat relatia si de incercat cu altcineva nici nu ma gandesc pentru ca mi-e frica sa nu dau de cineva si mai nepotrivit. Deja ma simt mult mai bine pentru ca am scris toate astea, aaa si vreau sa intelegeti ca nu-s asa pesimsita si prapastiaoa tot timpul, dar uneori am momente grave de "cadere." Le multumesc tuturor celor care vor citi "povestea" mea si am vor ajuta cu ceva sfaturi!

Nick, iti multumesc din tot sufletul pentru ca ai avut rabdare sa citesti tot ce am scris si pentru cuvintele incurajatoare. In mare, fac deja ceea ce mi-ai zis, adica citit (e una din activitatile mele preferate), vizionat documentare, ma si rog, dar sincer, credinta nu mai e asa puternica, insa nu am renuntat si nu pot sa renunt la Dumnezeu, pentru ca asa cum am zis, sunt constienta ca se poate si mai rau. Nu vreau sa ma victimizez, dar mai sus am mentionat doar o parte din incercarile vietii de teama sa nu plictisesc, am avut si cva probleme grave de sanatate cand eram mica, acum mai am doar un rinichi, dar se poate trai normal si cu unul sing., cu toate astea constientizez ca e ceva anormal fata de majoritatea oamenilor. In copilarie am asistat la muuuulte scandaluri intre ai mei, chiar cand a murit tatal meu era dimineata si mama tipa in casa iar eu m-am trezit speriata si-l cautam pe tata prin casa sa-i zic s-o lase in pace, asta nu am marturisit nimanui, nimanui, fata in fata nu pot sa discut deschis cu cineva. In ceae ce priveste scandalurile, cred ca vina o aveau amandoi, dar in mai mare masura, sa ma ierte Dumnezeu, maica mea pentru ca este o fiinta foarte cicalitoare, te scoate pur si simplu din sarite, am momente cand eu o implooooor pur si simplu sa taca si tot nu vrea si iar izbucnesc intr-o criza de plans si iar imi amintesc de tot ce a fost rau in viata mea si nu ma mai pot opri, iar ea zice ca-s nebuna, imi pare rau ca nu ma intelege deloc...Imi dau seama ca Dumnezeu m-a pus la muuuulte incercari, dar m-a si ajutat, la scoala am invatat bine, am intrat la unul dintre cele mai bune licee de la mine din oras, am intrat la facultatea la care mi-am dorit, la ASE Bucuresti, imi pare rau ca nu m-am putut acomoda cu orasul, ma simtem singura si-n nesiguranta fiind departe de familie, daca as fi ramas acolo, m-as fi realizat macar profesional, acum e cam tarziu, din cauza crizei se gaseste si acolo f greu de lucru...dar asta e, timpul nu mai poate fi dat inapoi, asa ca merg cu Dumnezeu inainte, cat mai pot. Macar daca nu as fi fost dezamagita si-n dragoste, era altceva, asa, ca fata, sau de ce nu si ca baiat, sa fii dezamagit de prima ta dragoste, de omul in fata caruia ai lasat toate armele jos, pt mine a fost o palma foarte grea, nu pot sa exprim ce am simtit si inca simt, cel mai mult mi-a distrus si putina incredere pe care o aveam in mine. Cam atat...O seara placuta si-ti multumesc inca o data!

Hmmm!!! Mi-ai trezit amintiri neplacute, amintiri pe care le inghesuisem undeva cat mai in adancul sufletului, caci m-am recunoscut oarecum in povestea ta.
La mine n-a fost totusi chiar atat de grav, in sensul ca si acum ambii mei parinti traiesc (multumesc lui Dumnezeu), dar singuratatea mea, cearta dintre ei, relatia mea tensionata cu mama, distanta dintre mine si sora mea, in sensul ca nu prea aveam preocupari asemanatoare, suntem doua carectere total diferite, nici macar din punct de vedere fizic nu semanam...ma rog toate astea imi dadeau cam aceeasi stare pe care o incerci tu. Bineinteles ca dintre toate, singuratatea mea ma durea cel mai tare; nu prea aveam prieteni, mai mult cunostinte, nu prea ieseam din casa, ca atare nu prea eram sociabila, aveam insa un serviciu, care era salvarea mea, adica macar 8 ore( care nu erau neaparat cele mai fericite) nu mai eram singura, imi ocupam timpul cu ceva.
O minune totusi s-a intamplat, pentru ca Dumnezeu mai face si de-astea si e bine sa crezi, ti se poate intampla si tie.
Aveam exact 23 de ani ca si tine, cand l-am cunoscut pe cel care mai tarziu mi-a devenit sot si din momentul acela viata mea s-a schimbat mea (si a lui) s-a schimbat radical...in bine. Ne-am indragostit foarte repede unul de celalalt, am trait o poveste de dragoste cum numai in carti citisem si la care visam in zilele mele de singuratate...cu multe scrisori, caci el nu lucra in Romania pe atunci, stii scrisori din acelea scrise cu mana pe hartie, avem zeci de astfel de scrisori, cu jurnale tinute pe perioada cand nu eram impreuna (aveam o mare placere sa le citim apoi impreuna cand ne regaseam), cu inel de logodna oferit intr-o seara magica de Ajun de Craciun - el stand in genunchi in fata mea si intrebandu-ma daca vreau sa fiu sotia lui...cu o casa noua peste pragul careia am fost trecuta in brate...si in general cu multa, multa iubire, iubire din care s-a nascut si copilul nostru minunat.
Sigur ca odata cu trecerea timpului, prioritatile s-au mai schimbat, cum e si normal, avem si noi ca toata lumea de altfel, momente mai putin frumoase, dar daca ar fi sa trag linie, cele frumoase inca primeaza, inca sunt cele mai multe si asa vor fi mereu.
Deci, draga mea, ce-am vrut eu sa-ti spun in luuunga mea poveste, este sa nu incetezi sa crezi ca minunile exista si ca ti se pot intampla chiar si tie, chiar daca uneori trebuie sa astepti ceva mai mult.
Multa bafta iti doresc!

Frumoasa povestea ta de dragoste, Cristina, ma bucur pentru tine si chiar imi place sa aud astfel de povesti adevarate pentru ca eu una nu prea cred in dragoste, nu pentru ca nu am avut eu parte de asta, ci pentru ca in toate cuplurile pe care le cunosc nu mi se pare ca exista dragoste, ci mai mult compromis, divorturi si despartiri vezi peste tot...dar in fine, sunt convinsa ca exista si exceptii. Eu iti multumesc pentru sfaturile incurajatoare. Sa fii iubita si fericita. Numai bine!

Nu se poate sa nu crezi in dragoste! Esti prea tanara pentru asta!Doar pentru ca ai fost dezamagita o data, nu insemna ca nu mai exista o a doua sansa - majoritatea avem parte de ea. O sa vina si timpul tau, o sa vezi.
Dragostea trebuie intretinuta si prin compromisuri - faci compromisuri, ceri compromisuri, o data tu, o data el...cam asa merge treaba. Repet, si pe la noi mai vin norii cateodata, dar cel putin pana acum, am reusit sa-i alungam de fiecare data, in primul rand prin discutii, intotdeauna bazate pe bun simt, pe cuvinte frumoase si pe un ton acceptabil si, in al doilea rand (sau poate nu neaparat in ordinea asta) prin gesturi frumoase - un buchet de flori sau o mancare buuuna fac minuni de cele mai multe ori.
Toate cele bune!

Da, asa stiam si io, ca vine a doua sansa, dar la mine a doua sansa a fost a doua palma, dar nu am mai povestit si despre asta ca nu-mi place sa-mi plang de mila, nu am fost dezamagita doar o data, din pacate, dar poate o sa am parte de a 3-a sansa, fara speranta nu am putea trai. De doua ori am lasat armele jos, cum se zice, a doua oara cu si mai mari sperante crezand ca merit sa apara si soarele pe strada mea, nu stiu cum pot sa fie unele persoane atat de perverse, nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte, important e ca am reusit sa merg mai departe, de multe ori ma tem ca o sa ma imbolnavesc si fizic cand stiu cat am plans si m-am consumat psihic. Intr-adevar ceea ce nu te omoara te face mai puternic si timpul le rezolva, in mare, pe toate. Pentru mine e o mare dilema relatia in care sunt acum, pentru ca baiatul cu care sunt e sufletist, nu e pervers, are simtul umorului, dar ca partener e foarte rece, am sansa sa-l schimb cu timpul? eu am incercat, dar parca in zadar. Mi-a propus la un moment dat sa ne casatorim dar i-am explicat ca pt mine era prea devreme sa ma gandesc la asta pt ca nu eram de prea mult timp impreuna si acum ma gandesc mereu a doua oara ce as raspunde, el are 32 ani si chiar se gandeste sa-si intemeieze o familie...Aaa, eu mancare buna fac si as face si pentru el, dar el...flooori? Niciodata creeeeed!:))

Din pacate exista si astfel de oameni(multi chiar), despre care ai impresia ca nu traiesc decat pentru a face rau, asta e, e bine sa-i poti ocoli, iar daca nu - sa treci peste; exact cum ai zis, astfel devii mai puternic.
Cat despre relatia pe care o ai acum, sincera sa fiu nu prea sunt sanse reale sa schimbi o persoana, si aici, crede-ma, chiar vorbesc din propie experienta; in astfel momente cred ca se impun acele compromisuri de care vorbeam mai devreme. Atentie, insa, chiar si acestea au limita lor.
Daca el nu-ti ia flori, ia-i tu lui, sigur iti va intoarce gestul.
Numai bine!

Buna seara!

Nu, nu i-am spus prietenului meu actual ceea ce am scris, mi-e foarte greu sa discut cu cineva, chiar si cu el fata in fata despre lucruri atat de delicate, poate si din cauza ca nu-mi place sa ma plang (sau nu stiu, io cred ca sunt o persoana sociabila, dar cand e vorba de viata mea personala ma inchid in mine, chiar nu-mi place sa vorbesc despre asta), aici am facut-o intr-un moment in care simteam ca s-a umplut paharul. Oricum, eu va multumesc foarte mult pentru sfaturi si o sa incerc sa tin cont de ele. Numai bine!