Soțul îmi reproșază că sunt prea atentă la aspectul meu fizic
Bună seara,
Vă rog să mă ajutați cu un sfat sau o părere referitoare la problema mea:
Sunt căsătorită de 2 ani, îmi iubesc soțul foarte mult, nu l-am înșelat niciodată și nici nu concep așa ceva. El e un om bun, care mă împlinește, însă, de vreo trei săptămâni a inceput să îmi reproșeze că sunt prea atentă la aspectul meu fizic atunci când plec la serviciu, și culmea, la biserică. Spune că atunci când stau acasă sau când ies cu el afară, nu acord aceeași importanță aspectului meu.
Eu mereu am încercat să fiu o pesoană aranjată, dar nu am exagerat niciodată. Consider că mereu am fost "cuminte" în ceea ce privește stilul meu vestimentar și nimic nu s-a schimbat nici acum. Mă aranjez la fel ca de obicei.
Azi mi-a reproșat că mă epilez pe picioare ca să se uite colegii mei la picioarele mele, iar pentru el nu mă obosesc să mă aranjez. Îmi spune că dacă petrec "o oră" ca să mă pregătesc dimneața, pentru serviciu, pentru el ar trebui să acord două ore. Este adevărat că acasă adopt o ținută lejeră, dar mi se pare firesc acest lucru. Nu știu ce să fac și cum să tratez această problemă cu el. Deja, ne certăm zilnic pentru acest subiect. Menționez că mereu a fost gelos, dar în limita normalului, însă acest aspect parcă s-a intensificat de când mi-am schimbat locul de muncă, și lucrăm în aceeași organizație. Vă rog să mă ajutați.

0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 5plang foarte mult pana aproape de lesin
- 6gelozia - sotul meu face videochat
- 15gelozia e o boala? ajutati-ma, va rog!
- 11Greutatea, gelozia
- 6mai are rost relatia noastra?
- 17Tatal meu sufera de insomnie de mai bine de 10 ani...
- 9Ajutati-ma, nu stiu cum sa-mi ajut iubitul?e un tip depresiv!
- 4Sa fie gelozia de vina?
- 4Mai bine mor decat sa fiu gelos..
- 4de ce nu pot fi un om normal?:(
- 4Problema geloziei si a increderii in mine insami ma face sa imi pierd persoana iubita
- 17Sotul meu ma ignora :((
- 7Mama mea sufera de tulburare deliranta
- 2Frica de a suferi
- 3Gelozia mea mortală și indiferenta lui
- 5Probleme in căsnicie. Îl bănui ca ma înseală.
- 1Imi dau seama ca sunt gelos, dar totusi sunt destule lucruri care mi-au atras atentia
- 4Sotul meu ma abuzeaza emotional
Mai multe informații despre: gelozia
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: