Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
@kitkat.ma bucur ca te simti mai bine.mai iei pastile?e bine ca familia ta te sprjina si cu cat sunt mai multi care te inteleg cu atat e mai usor.Eu il am doar pe sotul meu si cateodata mai vb si cu cu sora mea, dar mai rar.Cand nu am o stare prea buna e greu sa te prefaci in fata celorlalte persoane care nu stiu prin ce treci.
Mie miscarea imi prieste si nu prea.Doar sa am chef cu adevarat sa alerg atunci da, imi da o stare de bine si energie, dar daca ma pun sa alerg la banda doar de dragul de a alerga e mai rau, imi da o stare de agitatie mai mare.Nu stiu daca vi s-a intamplat si voua, dar pe mine miscarea ma oboseste mai tare.
Si am observat ca schimbarile de vreme pe ine chiar ma influenteaza.Dimineata cand ma trezesc si vad ca e soare afara as face o groaza de lucruri dar acum cum e ceata si frig stau in pat de cum m-am trezit si parca nu as iesi deloc din casa.Abia astept sa vina primavara :)
Mie miscarea imi prieste si nu prea.Doar sa am chef cu adevarat sa alerg atunci da, imi da o stare de bine si energie, dar daca ma pun sa alerg la banda doar de dragul de a alerga e mai rau, imi da o stare de agitatie mai mare.Nu stiu daca vi s-a intamplat si voua, dar pe mine miscarea ma oboseste mai tare.
Si am observat ca schimbarile de vreme pe ine chiar ma influenteaza.Dimineata cand ma trezesc si vad ca e soare afara as face o groaza de lucruri dar acum cum e ceata si frig stau in pat de cum m-am trezit si parca nu as iesi deloc din casa.Abia astept sa vina primavara :)
@ronicolle, nu mai iau decat xanax jumate de pastila dimineata si dak sunt agitata jumate seara( dar rar). In timp o sa l scad. sa nu mai aud de AD. Nici naturiste nu prea mai a chef sa iau, incerc sa am o alimentatie sanatoasa. In general sunt ok dar mai am de lucrat mult pana voi fi BINE.. Si da, vremea are multa importanta am observat si eu acelasi lucru. Iti dai seama dak am trai in Anglia ? :))))))
o nuuuu.sa stau tot timpul sa ma uit pe geam si sa vad ca ploua, neah...nu-i de mine.Prefer sa fie 35 de grade celsius afara ca as gasi eu metode sa ma racoresc (de exemplu la mare).Si eu tot la alprazolam mai apelez.nu iau zilnic, doar cand vad ca am o stare mai rea si nu ma pot controla.E bine ca esti ok.O seara placuta
Buna ziua tuturor,
de 6 luni de zile ma confrunt cu atacuri masive de panica. 90% din atacurile de panica reusesc sa le reprim, insa cele care provin de la frica de a-mi face mie sau celor dragi rau, sunt atat de puternice si ma domina total. Datorita dozei foarte mare a medicamentelor ma simt mereu obosita si nu ma pot concentra la nimic. Astept sfaturile voastre.
Va multumesc anticipat.
de 6 luni de zile ma confrunt cu atacuri masive de panica. 90% din atacurile de panica reusesc sa le reprim, insa cele care provin de la frica de a-mi face mie sau celor dragi rau, sunt atat de puternice si ma domina total. Datorita dozei foarte mare a medicamentelor ma simt mereu obosita si nu ma pot concentra la nimic. Astept sfaturile voastre.
Va multumesc anticipat.
@cryn im-i pare tare rau ca treci prin perioada asta mai grea si sa stii ca si eu am avut atacuri groaznice de panica credeam ca o sa mor 5 ani de zile ma-m luptat cu atacurile de panica fara sa stiu ce am dar intru-n final ma-m dus la psihiatru si de 4 saptamani iau tratament cu Cipralex si la nevoie Anxiar nu mia-u disparut toate sintomele dar ma ajuta sa controlez atacurile de panica iar oboseala si lipsa de concentrare sunt tot sintomele anxietatii banuiesc ca tratamentul ti la dat un psihiatru iar efectul tratamentului se vede dupa 2-3 saptamani daca nu simti o ameliorare dupa 3 saptamani trebuie schimbat tratamentul. it-i doresc multa sanatate si sa fii tare
Multumesc Florin104.
Si eu am incercat Cipralex, dar nu ma ajuta. Acum am Efectin, Seroquel si Mirtel in doze foarte mari si trebuie sa astpt sa isi faca efectul, insa simt ca imi pierd rabdarea. Nu imi pot gasi un loc de munca pentru ca sunt mereu obosita si nu ma pot concentra, iar eu nu sunt obisnuita sa stau acasa fara serviciu.
Si eu am incercat Cipralex, dar nu ma ajuta. Acum am Efectin, Seroquel si Mirtel in doze foarte mari si trebuie sa astpt sa isi faca efectul, insa simt ca imi pierd rabdarea. Nu imi pot gasi un loc de munca pentru ca sunt mereu obosita si nu ma pot concentra, iar eu nu sunt obisnuita sa stau acasa fara serviciu.
@kikat...ca tot vb de xanax.azi noapte pe la 12 ma luase tremuratul si nelinistea si bineinteles nu puteam sa adorm dar imi cadeau ochii in gura de somn.Ca sa nu am toata ziua contact cu folia de pastile, le tin ascunse in cealalta camera intr-un dulap intr-o punga :D, (niciodata nu le iau cu mine nicaieri, nu simt nevoia sa am ceva cu mine sa ma simt in siguranta).Asa sii...ma gandeam aseara ce sa fac, parca simteam ca trebuie sa iau pastila dar nu-mi venea sa ma dau jos din pat sa ma duc sa iau pastila..asa ca nu m-am dat.Am zis ce-o fi o fi.cat de rau poate sa fie, am tremurat putin, incercam sa ma gandesc la altceva decat la felul cum ma simt si asa am adormit.M-am mai trezit pe la 4 si am vazut ca nu mai tremuram si simteam ca nu mai simt apasarea in piept si eram linistita asa ca m-am culcat la loc.Nu am avut un somn prea linistit dar l-am avut si fara pastila.
Radeam dimineata cand m-am trezit si ma gandeam ca e bine cateodata sa-ti fie lene...si e bine ca am tinut pastilele departe de mine :D
Radeam dimineata cand m-am trezit si ma gandeam ca e bine cateodata sa-ti fie lene...si e bine ca am tinut pastilele departe de mine :D
@ ronicolle, lol, foarte bine ai facut. Se poate si fara, e normal, doar ca ne simtim mai bine cu :))))) asta e problema de fapt.
eu in schimb le am in geanta, recunosc au devenit ca o ancora pt mine, dar seara nu mai iau nici eu. Mai sunt agitata si eu noaptea, nu tremur dar sunt agitata si ma ia somnul cam greu, imi trec ganduri multe prin cap, bla bla dar dorm si 8, 9 ore fara oprire ( daca ma lasa cainele) si asta fara xanax. In schimb dimineata imi iau jumatatea preventiv, in curand va trebui sa renunt si la aia. Apropos, mai nou am inceput sa am si eu dureri de stomac :D adik arsuri asa, dar nu ma panichez de la ele :D Inca:))))
eu in schimb le am in geanta, recunosc au devenit ca o ancora pt mine, dar seara nu mai iau nici eu. Mai sunt agitata si eu noaptea, nu tremur dar sunt agitata si ma ia somnul cam greu, imi trec ganduri multe prin cap, bla bla dar dorm si 8, 9 ore fara oprire ( daca ma lasa cainele) si asta fara xanax. In schimb dimineata imi iau jumatatea preventiv, in curand va trebui sa renunt si la aia. Apropos, mai nou am inceput sa am si eu dureri de stomac :D adik arsuri asa, dar nu ma panichez de la ele :D Inca:))))
kitakat,
arsurile de stomac le-am avut vreo 4 luni si erau pe fond nervos. am luat tratament si tineam regim si degeaba. pana cand am realizat ca sunt pe fond nervos si nu am mai facut nimic. am mancat normal si mi-a trecut. poti incerca un antiacid. sper sa-ti treaca!!
nu stiu cu cine vorbeam pe forum despre valeriana. intr-o seara cand nu puteam adormi, am luat o capsula si am dormit dusa. mai incercasem valeriana acum ceva vreme si nimic! intamplarea a facut ca le-am gasit intr-o geanta. asa ca, kitakat si ronicolle, de ce nu incercati si voi?
eu am avut cateva zile proaste, un cunoscut a murit intr-un accident groaznic si am fost foarte marcata. se pare ca am si o criza de spondiloza cervicala care imi da niste dureri de cap si coloana horror! sa nu mai vb de ameteli. dar va fi bine!!
va imbratisez!
arsurile de stomac le-am avut vreo 4 luni si erau pe fond nervos. am luat tratament si tineam regim si degeaba. pana cand am realizat ca sunt pe fond nervos si nu am mai facut nimic. am mancat normal si mi-a trecut. poti incerca un antiacid. sper sa-ti treaca!!
nu stiu cu cine vorbeam pe forum despre valeriana. intr-o seara cand nu puteam adormi, am luat o capsula si am dormit dusa. mai incercasem valeriana acum ceva vreme si nimic! intamplarea a facut ca le-am gasit intr-o geanta. asa ca, kitakat si ronicolle, de ce nu incercati si voi?
eu am avut cateva zile proaste, un cunoscut a murit intr-un accident groaznic si am fost foarte marcata. se pare ca am si o criza de spondiloza cervicala care imi da niste dureri de cap si coloana horror! sa nu mai vb de ameteli. dar va fi bine!!
va imbratisez!
Sincer, m-am obisnuit cu durerile de stomac, arsuri..incat la un moment dat ajung sa cred ca doar asa o sa traiesc de acum incolo.Cateodata arsurile apar chiar daca ai o alimentatie sanatoasa si fara sa aiba fond emotional.Acum cateva saptamani aveam arsuri si reflux gastro esofagian si nu mancasem decat supa de pui cu multe legume si de stresat nu eram stresata.
Important e ca dispar si singure si fara tratament, mai bine bei un ceai.
Important e ca dispar si singure si fara tratament, mai bine bei un ceai.
Buna! Sunt Cristina am 27 de ani si, desi postez pentru prima oara aici, am ceva timp de cand urmaresc acest topic. Cred ca principalul motiv pentru care am vrut neaparat sa scriu este "florin104" si inca un membru pe care acum nu il mai gasesc; vorbeau despre teama de a innebuni si teama de cancer. Pai, eu am gasit romedic cautand manifestari ale schizofreniei" :)) : Poate, poate, ma gandeam eu, ca gasesc ceva care sa-mi explice starea asta atat de incontrolabila si de neinteleasa de foarte multi. Referitor la cancer, nici nu are rost sa pomenesc suma de bani pe care am investit-o in analize..poate, poate, ceva, ca altfel nu intelegeam...La mine totul a inceput in 2010-2011, deci acum 3-4 ani - nu a inceput dintr-o data, ci cu o "atitudine" de nesiguranta - trecusem prin multe ce-i drept ( certuri in familie, pierdut loc de munca, prieteni plecati in toate colturile lumii, decese in familie, tot tacamul ce sa mai)...Dar eram un om foarte puternic, nu puteam accepta ca eu sa ma simt in felul asta, nu imi permiteam eu mie sa ma simt vulnerabila. Si totusi, s-a intamplat. Am cunoscut un baiat extraordinar la sf anului 2011, m-am si angajat unde imi doream, dar in loc sa ma bucur de relatie, a inceput bulgarele nesigurantei sa se transforme in avalansa. ( Initial mi se punea negru in fata ochilor, ameteam, mi se schimba dispozitia intr-una de disperare, agitatie extrema, devenisem tacuta, dar si foarte irascibila). Am decis sa ma duc la psiholog, era recomandat, deci eram pe calea cea buna. Din nefericire, desi un terapeut cu un suflet foarte bun, intr-un an jumate am ajuns din ce in ce mai rau, cu o stare de anxietate generalizata, nu mai ieseam din casa de frica sa nu dea masina peste mine, nu ma puteam uita la un film de actiune, pentru ca ma gandeam ca o sa am o soarta sumbra, cum se intampla prin filme, am renuntat la job ( eram insotitor de bord si ajunsesem sa-mi fie teama sa zbor), ganduri suicidale, m-am ingrasat enorm etc. Pana intr-o zi, cand a inceput sa imi fie din ce in ce mai rau, plangeam si varsam ( Doamne, o experienta oribila), iar prietenul meu parca m-a luat in sfarsit in serios si m-a dus la psihiatru - diagnostic Tulburare anxioasa si episod depresiv major - concluzia, impreuna cu psihiatrul, a fost sa schimb psihologul si sa iau cipralex, anxiar si spitomin. Si am facut-o! Au trecut 7 luni de atunci si simt ca ma apropii din nou de cine eram inainte: ma duc la 4 saptamani la psiholog, mai iau doar 1/2 cipralex pe zi - sunt pe final cu tratamentul. Atacuri de panica nu am mai avut de vreo 3 luni, anxietatea ma mai loveste cateva zile pe luna, insa am invatat niste trucuri care mi-au folosit foarte mult cu ajutorul psihologului si inteleg cum sa gestionez starile astea si ca am nevoie de perseverenta. Stiu ca mai am cateva aspecte destul de importante de corectat in gandirea mea si chiar daca azi ma lasa speranta stiu ca maine am sanse mari sa gandesc altfel. Sper ca nu am fost plictisitoare cu detaliile mele, am incercat sa redau cat de cat o imagine a ceea ce am trait eu, desi ar mai fi multe de spus.
Imi doresc foarte mult sa fi inspirat pe cineva cu post-ul meu, iar pentru mine este o mare bucurie ca am putut exprima un episod atat de ciudat al vietii mele, unor oameni care simt ca ma inteleg!
Imi doresc foarte mult sa fi inspirat pe cineva cu post-ul meu, iar pentru mine este o mare bucurie ca am putut exprima un episod atat de ciudat al vietii mele, unor oameni care simt ca ma inteleg!
Cristinadutu Im-i dau seama cat de tare at-i suferit si cat de greu e sa faci fata anxietatii dar nici o data nu trebuie sa va pierdeti speranta si trebuie sa incercati sa controlati gandurile si sa ganditi pozitiv si incercati sa iesiti in aer liber si sa faceti sport asa veti uita de probleme si va veti simti mult mai bine. va doresc multa sanatate si fericire
cristinadutu,
imi poti descrie si mie cateva din trucurile tale ? Din pacate eu ma oglindesc in descrierierea ta si mi-ar prinde foarte bine cateva sfaturi legate de aceste manifestari.
Iti multumesc anticipat.
imi poti descrie si mie cateva din trucurile tale ? Din pacate eu ma oglindesc in descrierierea ta si mi-ar prinde foarte bine cateva sfaturi legate de aceste manifestari.
Iti multumesc anticipat.
Buna, Florin, nici nu mai vreau sa pomenesc de suferinta, imi facusem uratul obicei sa ma gandesc si sa vorbesc numai despre asta! Si fac de ceva timp exact ceea ce imi propui si tu: ies pe afara, imi inlocuiesc tot timpul gandurile dezadaptative ( ca la anxietate si depresie cam despre asta este vorba) cu ganduri adaptative care ma fac sa ma simt bine! Fac sport in sfarsit, eu fiind de altfel o mare iubitoare de miscare etc.
Buna, Cryn! Chiar daca suna ca o gluma pentru tine, iti spun sincer ca o sa iti revii! Pentru ca am nevoie de ceva timp pentru a descrie regulile pe care le-am aplicat in corectarea gandirii mele, o sa revin ceva mai tarziu cu un post legat de asta!
Pana atunci, exista o carticica de vreo 40 de pagini pe care o gasesti pe google. Se numeste " Attacking depression and anxiety" de Lucinda Bassett in limba romana si mi-am luat libertatea de a posta si linkul de unde poti citi!
http://www.scribd.com/doc/12084188/Mini-Program-Lucinda-Bassett
Citeste cartea cate un pic, lasa timp sa se aseze si sa te gandesti la ceea ce spune! mie mi-a pus oarecum baza de intelegere a modului cum gandeam si mi-a dat o alternativa.
Promit ca o sa revin si pana atunci va doresc o zi frumoasa!
Buna, Cryn! Chiar daca suna ca o gluma pentru tine, iti spun sincer ca o sa iti revii! Pentru ca am nevoie de ceva timp pentru a descrie regulile pe care le-am aplicat in corectarea gandirii mele, o sa revin ceva mai tarziu cu un post legat de asta!
Pana atunci, exista o carticica de vreo 40 de pagini pe care o gasesti pe google. Se numeste " Attacking depression and anxiety" de Lucinda Bassett in limba romana si mi-am luat libertatea de a posta si linkul de unde poti citi!
http://www.scribd.com/doc/12084188/Mini-Program-Lucinda-Bassett
Citeste cartea cate un pic, lasa timp sa se aseze si sa te gandesti la ceea ce spune! mie mi-a pus oarecum baza de intelegere a modului cum gandeam si mi-a dat o alternativa.
Promit ca o sa revin si pana atunci va doresc o zi frumoasa!
@cristinadutu, in sfarsit o persoana care a luat spitomin. Am auzit de mult de pastilele astea, sunt ca un antidepresiv mai slab nu? As fi curioasa si eu sa iau pt k din descrierea de pe net au fff putine efecte secundare si nu dau dependenta. Cat timp le ai luat si cum te ai simtit de la ele? sanatate.
@mada @ ronicolle, asa e de la stres cred k am arsurile astea k alte motive nu am, mananc sanatos. o sa iau dicarbocalm knd ma supara, dar le cam ignor si mi trec de la sine. ce ti e si cu neurovegetativul asta :))
Duminik placuta tuturor
@mada @ ronicolle, asa e de la stres cred k am arsurile astea k alte motive nu am, mananc sanatos. o sa iau dicarbocalm knd ma supara, dar le cam ignor si mi trec de la sine. ce ti e si cu neurovegetativul asta :))
Duminik placuta tuturor
Buna, Kitkat86! In legatura cu spitominul - mie mi l-a recomandat psihiatrul impreuna cu cipralex si anxiar! Tot dansa mi-a recomandat sa nu citesc prospectul, pentru ca la anxietate, inca o temere in plus strica. Asa ca l-am rugat pe prietenul meu sa citeasca prospectul si sa imi spuna de ce anume sa ma feresc: de ceaiul de sunatoare, pentru ca exista un efect advers, iar la fevarin - l-am luat inainte de cipralex si nu mi-a facut bine, mi-a zis sa ma feresc de grapefruit (parca). Eu spitomin nu am luat mult pentru ca ma pleostea prea tare, eram foarte amortita si aveam o stare de somnolenta prea mare. L-am luat vreo luna de zile si dupa i-am spus doctorului ca vreau sa fiu mai lucida ca sa pot lupta concret cu gandurile nasoale. Si mi-a dat acordul sa-l las.Anxiar, l-am luat vreo o luna jumate si dupa doar la nevoie, nu am mai luat anxiar de vreo 5 luni. Iau doar cipralex, am luat pana la 1 jumate pe zi, iar acum sunt in proces de a-l scoate definitiv, doar ca nu trebuie intrerupt brusc ( trebuie sa-i dau timp organismului sa se obisnuiasca fara). Acum iau doar jumatate de capsula pe zi.
Cam asta e experienta mea cu medicamentele astea! Sper ca ti-am fost de ajutor!
Cam asta e experienta mea cu medicamentele astea! Sper ca ti-am fost de ajutor!
kitakat,
vezi ca prea multe fructe sau legume crude iti pot da arsuri la stomac.
cristinadutu,
multumim pentru ca ne-ai impartasit experienta ta legata de anxietate!!! ne ajuta sa vedem ca sunt persoane care si-au revenit. ma intreb: daca ai fi avut un psiholog bun, ai mai fi ajuns sa iei tratament alopat sau ti-ai firevenit fara?
sanatate si sa-ti fie bine!!!
vezi ca prea multe fructe sau legume crude iti pot da arsuri la stomac.
cristinadutu,
multumim pentru ca ne-ai impartasit experienta ta legata de anxietate!!! ne ajuta sa vedem ca sunt persoane care si-au revenit. ma intreb: daca ai fi avut un psiholog bun, ai mai fi ajuns sa iei tratament alopat sau ti-ai firevenit fara?
sanatate si sa-ti fie bine!!!
Buna Mada2007,
Raspunsul meu este CU SIGURANTA mi-as fi revenit! Sunt sigura ca daca as fi avut un psiholg bun, care sa stie sa imi puna problema pe stilul meu de a intelege, nu as fi ajuns aici! Eu sunt o persoana foarte rationala si logica, iar pe mine m-a luat cu psihanaliza, metafore etc. Eu aveam nevoie in starea mea ( fiind in stadiul in care nu mai eram sigura de nimic, mai ales de judecata mea) sa mi se spuna ce anume sa fac! In schimb la intrebarea: " Ce sa fac, nu inteleg ce mi se intampla?" mi se raspundea cu " Nu stiu, tu ce crezi?". Eu sunt ferm convinsa ca anumite persoane pot fi ajutate de o astfel de abordare terapeutica si ca nu tot ce-mi place mie, place si altuia, dar in situatia mea, genul acesta de abordare, m-a afundat si mai mult in starea de anxietate, ajungand sa intru ulterior in depresie.
Eu mai fusesem la acest terapeut cu un an inainte, dorind sa ma dezvolt personal si de aceea cand a venit momentul zero ( anxietatea), am preferat sa ma duc la acelasi psiholog pentru ca aveam incredere.
Asa a fost sa fie! Cred ca in felul asta am aflat despre mine ca oricat de mult as pierde controlul in viata mea, o sa rezist si o sa stiu sa gestionez orice situatie :)
O seara placuta!
Raspunsul meu este CU SIGURANTA mi-as fi revenit! Sunt sigura ca daca as fi avut un psiholg bun, care sa stie sa imi puna problema pe stilul meu de a intelege, nu as fi ajuns aici! Eu sunt o persoana foarte rationala si logica, iar pe mine m-a luat cu psihanaliza, metafore etc. Eu aveam nevoie in starea mea ( fiind in stadiul in care nu mai eram sigura de nimic, mai ales de judecata mea) sa mi se spuna ce anume sa fac! In schimb la intrebarea: " Ce sa fac, nu inteleg ce mi se intampla?" mi se raspundea cu " Nu stiu, tu ce crezi?". Eu sunt ferm convinsa ca anumite persoane pot fi ajutate de o astfel de abordare terapeutica si ca nu tot ce-mi place mie, place si altuia, dar in situatia mea, genul acesta de abordare, m-a afundat si mai mult in starea de anxietate, ajungand sa intru ulterior in depresie.
Eu mai fusesem la acest terapeut cu un an inainte, dorind sa ma dezvolt personal si de aceea cand a venit momentul zero ( anxietatea), am preferat sa ma duc la acelasi psiholog pentru ca aveam incredere.
Asa a fost sa fie! Cred ca in felul asta am aflat despre mine ca oricat de mult as pierde controlul in viata mea, o sa rezist si o sa stiu sa gestionez orice situatie :)
O seara placuta!
Salutare!anul trecut in iulie, am avut si eu primul atac de panica, cu batai puternice ale inimii, agitatie, senzatia de lesin, bineinteles ca am urmat si eu ca multi dintre voi, drumul catre cardiolog, avand impresia ca e infarct, facut analize de sange, ekg, normal, ekg la efort(mentionez ca alerg aproape zilnic 5-6 km, varsta 40 de ani)ecocardiografie si toate bune!din septembrie, dupa inevitabila vizita la psihiatru, am inceput sa iau xanax 0.5g, o jumatate dimineata, o jumatate seara.Atacuri de panica nu am mai avut pana acum doua saptamani, doar ca ma sacaie acea stare de anxietate, cu dureri in dreptul inimii, in piept, starile de somn(eu nu am avut stare de greata), cu toate acestea am continuat sa scad xanax-ul, ajungand acum sa iau doar un sfert de pastiluta seara inlocuindul cu ceai de passiflora!am reinceput sa merg la sala acum doua luni(mi-era teama sa mai merg, aveam impresia ca o sa ma prabusesc alergand) si astept cu nerabdare sa vina vara si caldura, sa vad daca la soare mai am acea senzatie(nu stiu daca ati avuto si voi)care te face sa crezi ca te vei prabusi pe strada, sper ca nu :)!va doresc sanatate si va multumesc pentru toate sfaturile gasite aici!
@cristinadutu, daca le ai luat pe toata o data nu prea ai avut cum sa ti dai seama de efectul spitominului singur. E super ca nu ai avut efecte secundare. Eu am avut 2 experiente groaznice cu AD, nu vreau sa ma mai apropii de ele insa am gasit o usurare in sensul ce busparina ( substanta din buspar, spitomin, stressigal) n are atatea efecte secundare ca un AD. Deocamdata ma simt ok doar cu jumatate de xanax pe zi. Cum te desurci in spatii publice, gen mall, restaurant etc? Mai ai stari proaste sau ti le a anihilat complet cipralexul? Scuze k ti pun atatea intrebari.
@mada posibil pt k arsurile au inceput dupa ce am baut smoothie verde dimineata. Acum mananc normal si nu mai iau nici pastile naturiste ( luam cam multe).M am saturat sa bag si d alea in mine, o sa mi revin si fara. Ai terminat sedintele de psiho? Eu ma gandesc serios k nu prea am ce sa rezolv la terapie...
@ mircea, si eu tot in vara am avut primul atac dar cred k o sa fiu bine vara asta. Am avut frica de soare toata vara pt k la soare in strada mi s a declansat chestia asta mie :( Dar eu am iubit dintotdeana soarele si vara si simt ca va fi bine vara asta. Ai luat doar xanax? Iei si acum? Si eu mai am stari de agitatie chiar acum dupa 8 luni de anxietate, insa faptul k au scazut in intensitate ma face sa sper k vor trece la un moment dat.
@mada posibil pt k arsurile au inceput dupa ce am baut smoothie verde dimineata. Acum mananc normal si nu mai iau nici pastile naturiste ( luam cam multe).M am saturat sa bag si d alea in mine, o sa mi revin si fara. Ai terminat sedintele de psiho? Eu ma gandesc serios k nu prea am ce sa rezolv la terapie...
@ mircea, si eu tot in vara am avut primul atac dar cred k o sa fiu bine vara asta. Am avut frica de soare toata vara pt k la soare in strada mi s a declansat chestia asta mie :( Dar eu am iubit dintotdeana soarele si vara si simt ca va fi bine vara asta. Ai luat doar xanax? Iei si acum? Si eu mai am stari de agitatie chiar acum dupa 8 luni de anxietate, insa faptul k au scazut in intensitate ma face sa sper k vor trece la un moment dat.
@ kitkat86, da, am luat doar xanax, prescris de psihiatru, si din proprie initiativa, mai iau coenzima Q 10 si magnerot!in privinta soarelui, eu sunt leu si divinizez soarele, iubesc marea, anul trecut m-am cam chinuit putin in concediu si pentru prima oara in viata mea, am avut frica de feribot :))), incredibil ce stari poti sa ai de la o tampenie, care se vrea mai puternica decat tine ca persoana!!acum mai iau doar un sfert de xanax 0.5, seara si cat de curand vreau sa-l scot, sa scap de el.In rest merg la sala, bag alergare cat demult pot si un stil de viata cat mai sanatos!!!si inca ceva, am reusit sa ma las de fumat, asta e singurul lucru bun :)))(simtul umorului inca-l am :) ).Am uitat sa-ti spun, am inlocuit sfertul de pastila de dimineata cu o cana ceai de passiflora!Singura problema care ma mai macina este faptul ca nu pot dormi noaptea asa cum dormeam inainte si am zeci de vise, care cateodata ma fac sa ma trezesc bulversat!
Mai sus este o intrebare care se refera la posibilitatea de a iesi din starea asta de anxietate fara tratament si la fel spun si eu ca DA, se poate!E greu dar se poate si o stiu din proprie experienta.Am trecut si eu prin stari groaznice cu ameteli, crunte stari de lesin, slabiciuni, transpiratii, ganduri negre de imi venea sa ma sinucid sa scap de starile astea dar am trecut peste fara tratament si fara psiholog!Doar prin propria vointa si discutand cu singura persoana in care am incredere deplina, sotia mea!Am lasat un comentariu legat de metode, nu mai repet!Mai am momente de neliniste dar e nimic fata de starile pe care le stim cu totii!Dar, repet, se poate cu un efort de vointa extraordinar si repetand mereu, obsesiv ca de fapt nu avem nici o boala fizica, totul este creatia creierului nostru, creier care este peste media nivelului de inteligenta al celorlalti!Daca nu stiti atacuri de panica fac numai cei cu un IQ peste medie, intrati pe internet si cautati, nu sunt vorbe goale!
Buna KitKat86,
Mie, intr-adevar, spitomin mi-a dat acele stari de somnolenta. Asta in contextul in care, cand am luat initial fevarin cu spitomin si eram leguma, m-am oprit din ambele, mi-a oprit psihiatrul tratamentul, dupa care am inceput cu cipralex si anxiar; cand starea s-a agravat, in decursul a vreo o luna jumate, mi-a dat si spitomin pe care il luam doar seara. Cum il luam, cum deveneam inerta. Iar pe la pranz a doua zi, incepeam cat de cat sa functionez ( de aici am tras concluzia ca era de la spitomin). Cum am renuntat la el, cum am fost din nou lucida. Din ce mi-a explicat psihiatrul, fiecare dintre noi reactioneaza intr-un mod diferit la AD; spre exemplu eu am avut niste reactii incredibile la fevarin ( varsaturi, musculatura incordata si foooarte multa energie - am alergat de la 2 noaptea pana la 10 dimineata :)) nu puteam sta locului), iar pentru altii fevarinul nici nu il simt in organism. Cipralex, in schimb, pentru mine a fost perfect: niciun efect advers, nicio secunda nu am simtit ca iau medicament AD.
Referitor la iesitul in mall, aglomeratie, pe strada..cipralex si anxiar m-au mai linistit, insa nu suficient de mult incat sa spun ca ma simt bine cand ies. Ceea ce intr-adevar a functionat a fost combinarea dintre medicatie si mersul la psiholog - odata ce am inteles cum functioneaza gandurile, am stabilit sa fac cat mai multe activitati pe care le evit pentru a putea infrunta situatiile si a inlocui gandurile ' daunatoare' sa le zic asa, cu cele care ma ajutau sa trec peste.
Referitor la 'a evita' - psihologul mi-a explicat ca cei ce sufera de tulburare anxioasa dezvolta un comportament de 'evitare' si de 'asigurare'; ce inseamna asta? inseamna ca daca atunci cand te duci in X loc te simti anxios, cu trecerea timpului eviti sa te mai duci acolo; dar in schimb daca de ex te simti mai in siguranta sa verifici daca usa este incuiata de cateva ori bune, asta este un comportament de asigurare. (Asta nu inseamna sa intram in casa si sa lasam usa larg deschisa :)) )..in fine, nu stiu daca m-am facut inteleasa, este destul de dificil sa exprim in scris exact ce vreau sa spun.
Eu cred cu tarie ca medicatia ajuta - ajuta sa te linisteasca si sa-ti dea o gura de aer in lupta cu anxietatea, diminueaza nivelul anxietatii.
DAR, si aici e un mare DAR, fara un efort activ din partea noastra, degeaba eliminam efectele, daca nu si cauza ( d-asta si multe persoane dupa ce renunta la medicatie revin in aceeasi stare).
Problema este destul de simpla, desi greu de rezolvat de cei in starea anxioasa;
Exista ganduri adaptative si ganduri dezadaptative. ATENTIE: a nu se confunda cu gandurile pozitive si negative.
Gandurile adaptative sunt cele care te ajuta sa te adaptezi la contextul vietii, in asa fel incat sa gestionezi o situatie - indiferent ca e una fericita sau trista, intr-o maniera in care in final sa te simti bine cu tine
Gandurile dezadaptative sunt cele care nu ne ajuta sa ne adaptam la contextul vietii.
Ce inseamna asta practic? Uite, dau un exemplu:
Orice om, in contextul vietii firesti e pandit de diverse situatii: Merg pe strada, vreau sa trec pe trecerea de pietoni si vad o masina: ' Ce-ar fi daca ar da masina asta peste mine acum?' sau 'Ce-ar fi daca as ramane fara job si nu as avea bani sa-mi platesc rata si imi ia banca locuinta?' etc. Astea sunt ganduri dezadaptative, DAR firesti ale vietii pentru ca ne ajuta sa constientizam consecintele actiunilor noastre - este bine sa stim ca daca nu suntem atenti, chiar da masina peste noi si daca nu ne indeplinim sarcinile bine, putem fi dati afara.
Tot intr-un mod firesc, la gandul ' da masina peste mine', intervin alte ganduri de genul 'mai, hai sa fiu atent si sa trec cand masinile se opresc la semafor' sau ' ce idee stupida, conducatorul auto ma observa si va opri la trecerea de pietoni' etc.
La gandul doi 'Ce-ar fi sa raman fara job' am si aici alternative : ' de azi voi fi mai punctual' sau 'o sa ma implic mai mult' sau 'oricum jobul asta nu imi place, voi incerca sa gasesc altceva si voi demisiona de aici' - exista N variante. Acestea sunt gandurile ADAPTATIVE, care ne fac sa ne simtim bine, increzatori in noi si in siguranta.
Din pacate, acest mecanism de aparare al creierului, nu se mai aplica in situatia noastra, a celor anxiosi. Noi nu mai identificam gandurile dezadaptative, nu gandim intr-un mod adaptativ si usor usor intram pe modul 'automat' de gandire - din cauza asta avem atacuri de panica si nu stim din ce cauza sau stari anxioase si iarasi nu stim exact de ce.
Odata ajunsi in acest punct, e cel mai bine sa incepem sa ne reeducam, sa corectam felul nostru de a gandi;
Asta inseamna ca trebuie sa invatam sa ne identificam gandurile si sa incepem sa le inlocuim pe cele dezadaptative cu cele adaptative.
Mie mi-a fost foarte greu sa inteleg acest proces - eram atat de bagata in cercul asta vicios, ca efectiv nu intelegeam ce imi cerea psiholoul sa fac!
In mare, m-am gandit asa - gandurile dezadaptative, le-am numit eu 'procurorul/avocatul acuzarii' si gandurile adaptative le-am numit 'avocatul apararii' :)
Deci, daca imi venea un gand: ' O sa mor! O sa-mi cada acum un bolovan in cap', incepeam sa imi zic 'Nu exista nicio certitudine ca o sa imi cada un bolovan in cap! Eu nu vad niciun bolovan! Asta este un scenariu si nu ma ajuta cu nimic! Hai mai bine sa ma gandesc la ce mi-ar placea sa mananc astazi sau ce melodie mi-e dor sa o ascult?'
Eu literalmente am avut o agenda in care mi-am scris toate gandurile dezadaptative si le-am inlocuit cu cele adaptative! O data facut exercitiul asta o saptamana doua, m-am surprins gandind singura adaptativ si am inceput sa ma simt mai bine!
Usor usor, am devenit mai capabila sa imi identific gandurile care nu mai faceau sa ma simt ok si le-am inlocuit, am inceput sa ma bag in cat mai multe situatii de care imi era teama si am inceput sa fac de placere exercitiul asta!
Regula de baza a fost perseverenta si constientizarea faptului ca o sa ma mai lovesc o perioada buna de astfel de ganduri pana cand interiorizez acest model de a gandi!
Va recomand cu mare drag sa cititi si cartea despre care am postat mai sus!
Sper ca postul meu a mai limpezit macar un pic gandurile, desi sunt constienta ca nu tot ce functioneaza la mine, functioneaza si pentru altii!
O zi minunata sa aveti!
Mie, intr-adevar, spitomin mi-a dat acele stari de somnolenta. Asta in contextul in care, cand am luat initial fevarin cu spitomin si eram leguma, m-am oprit din ambele, mi-a oprit psihiatrul tratamentul, dupa care am inceput cu cipralex si anxiar; cand starea s-a agravat, in decursul a vreo o luna jumate, mi-a dat si spitomin pe care il luam doar seara. Cum il luam, cum deveneam inerta. Iar pe la pranz a doua zi, incepeam cat de cat sa functionez ( de aici am tras concluzia ca era de la spitomin). Cum am renuntat la el, cum am fost din nou lucida. Din ce mi-a explicat psihiatrul, fiecare dintre noi reactioneaza intr-un mod diferit la AD; spre exemplu eu am avut niste reactii incredibile la fevarin ( varsaturi, musculatura incordata si foooarte multa energie - am alergat de la 2 noaptea pana la 10 dimineata :)) nu puteam sta locului), iar pentru altii fevarinul nici nu il simt in organism. Cipralex, in schimb, pentru mine a fost perfect: niciun efect advers, nicio secunda nu am simtit ca iau medicament AD.
Referitor la iesitul in mall, aglomeratie, pe strada..cipralex si anxiar m-au mai linistit, insa nu suficient de mult incat sa spun ca ma simt bine cand ies. Ceea ce intr-adevar a functionat a fost combinarea dintre medicatie si mersul la psiholog - odata ce am inteles cum functioneaza gandurile, am stabilit sa fac cat mai multe activitati pe care le evit pentru a putea infrunta situatiile si a inlocui gandurile ' daunatoare' sa le zic asa, cu cele care ma ajutau sa trec peste.
Referitor la 'a evita' - psihologul mi-a explicat ca cei ce sufera de tulburare anxioasa dezvolta un comportament de 'evitare' si de 'asigurare'; ce inseamna asta? inseamna ca daca atunci cand te duci in X loc te simti anxios, cu trecerea timpului eviti sa te mai duci acolo; dar in schimb daca de ex te simti mai in siguranta sa verifici daca usa este incuiata de cateva ori bune, asta este un comportament de asigurare. (Asta nu inseamna sa intram in casa si sa lasam usa larg deschisa :)) )..in fine, nu stiu daca m-am facut inteleasa, este destul de dificil sa exprim in scris exact ce vreau sa spun.
Eu cred cu tarie ca medicatia ajuta - ajuta sa te linisteasca si sa-ti dea o gura de aer in lupta cu anxietatea, diminueaza nivelul anxietatii.
DAR, si aici e un mare DAR, fara un efort activ din partea noastra, degeaba eliminam efectele, daca nu si cauza ( d-asta si multe persoane dupa ce renunta la medicatie revin in aceeasi stare).
Problema este destul de simpla, desi greu de rezolvat de cei in starea anxioasa;
Exista ganduri adaptative si ganduri dezadaptative. ATENTIE: a nu se confunda cu gandurile pozitive si negative.
Gandurile adaptative sunt cele care te ajuta sa te adaptezi la contextul vietii, in asa fel incat sa gestionezi o situatie - indiferent ca e una fericita sau trista, intr-o maniera in care in final sa te simti bine cu tine
Gandurile dezadaptative sunt cele care nu ne ajuta sa ne adaptam la contextul vietii.
Ce inseamna asta practic? Uite, dau un exemplu:
Orice om, in contextul vietii firesti e pandit de diverse situatii: Merg pe strada, vreau sa trec pe trecerea de pietoni si vad o masina: ' Ce-ar fi daca ar da masina asta peste mine acum?' sau 'Ce-ar fi daca as ramane fara job si nu as avea bani sa-mi platesc rata si imi ia banca locuinta?' etc. Astea sunt ganduri dezadaptative, DAR firesti ale vietii pentru ca ne ajuta sa constientizam consecintele actiunilor noastre - este bine sa stim ca daca nu suntem atenti, chiar da masina peste noi si daca nu ne indeplinim sarcinile bine, putem fi dati afara.
Tot intr-un mod firesc, la gandul ' da masina peste mine', intervin alte ganduri de genul 'mai, hai sa fiu atent si sa trec cand masinile se opresc la semafor' sau ' ce idee stupida, conducatorul auto ma observa si va opri la trecerea de pietoni' etc.
La gandul doi 'Ce-ar fi sa raman fara job' am si aici alternative : ' de azi voi fi mai punctual' sau 'o sa ma implic mai mult' sau 'oricum jobul asta nu imi place, voi incerca sa gasesc altceva si voi demisiona de aici' - exista N variante. Acestea sunt gandurile ADAPTATIVE, care ne fac sa ne simtim bine, increzatori in noi si in siguranta.
Din pacate, acest mecanism de aparare al creierului, nu se mai aplica in situatia noastra, a celor anxiosi. Noi nu mai identificam gandurile dezadaptative, nu gandim intr-un mod adaptativ si usor usor intram pe modul 'automat' de gandire - din cauza asta avem atacuri de panica si nu stim din ce cauza sau stari anxioase si iarasi nu stim exact de ce.
Odata ajunsi in acest punct, e cel mai bine sa incepem sa ne reeducam, sa corectam felul nostru de a gandi;
Asta inseamna ca trebuie sa invatam sa ne identificam gandurile si sa incepem sa le inlocuim pe cele dezadaptative cu cele adaptative.
Mie mi-a fost foarte greu sa inteleg acest proces - eram atat de bagata in cercul asta vicios, ca efectiv nu intelegeam ce imi cerea psiholoul sa fac!
In mare, m-am gandit asa - gandurile dezadaptative, le-am numit eu 'procurorul/avocatul acuzarii' si gandurile adaptative le-am numit 'avocatul apararii' :)
Deci, daca imi venea un gand: ' O sa mor! O sa-mi cada acum un bolovan in cap', incepeam sa imi zic 'Nu exista nicio certitudine ca o sa imi cada un bolovan in cap! Eu nu vad niciun bolovan! Asta este un scenariu si nu ma ajuta cu nimic! Hai mai bine sa ma gandesc la ce mi-ar placea sa mananc astazi sau ce melodie mi-e dor sa o ascult?'
Eu literalmente am avut o agenda in care mi-am scris toate gandurile dezadaptative si le-am inlocuit cu cele adaptative! O data facut exercitiul asta o saptamana doua, m-am surprins gandind singura adaptativ si am inceput sa ma simt mai bine!
Usor usor, am devenit mai capabila sa imi identific gandurile care nu mai faceau sa ma simt ok si le-am inlocuit, am inceput sa ma bag in cat mai multe situatii de care imi era teama si am inceput sa fac de placere exercitiul asta!
Regula de baza a fost perseverenta si constientizarea faptului ca o sa ma mai lovesc o perioada buna de astfel de ganduri pana cand interiorizez acest model de a gandi!
Va recomand cu mare drag sa cititi si cartea despre care am postat mai sus!
Sper ca postul meu a mai limpezit macar un pic gandurile, desi sunt constienta ca nu tot ce functioneaza la mine, functioneaza si pentru altii!
O zi minunata sa aveti!
kitkat,
ce coincidenta!!! si la mine tot caldura verii a declansat primul atac de panica! de atunci, eu nu ma simt ok vara, nu-mi mai place la plaja. merg la mare, dar cel mai bine ma simt seara cand nu mai e cald. sper sa-mi treaca. nici eu nu mai iau nimic. gata! am tot incercat cu naturiste, am vazut ca nu fac minuni cum scriu prospectele. raman fidela sedatifului pc pe care il iau foarte rar. mai merg maine la psiholog, ar fi a 20-a sedinta. vedem ce zice doamna. merg la reflexo, nu vad nicio schimbare.
cristinadutu,
imi place cum gandesti! bravo! am sa incerc sa fac si eu exercitiul propus de tine. exercitiul pe care il fac eu este urmatorul: timp de 15 minute ma gandesc la o situatie care imi provoaca atac de panica sau teama si incerc sa-mi accentuez aceasta teama, s-o duc la extrem, s-o fac de cosmar. de exemplu: am observat ca in mijlocul unei sedinte pe care o conduc am senzatia ca o sa mi se faca rau si ma panichez. psihologul meu imi cere sa ma gandesc la ce senzatii am atunci, ce se intampla in continuare, sa exagerez intentionat. deci, mi-e rau, nu pot respira, ma inrosesc, mi se usuca gura, nu mai pot vorbi, mi-e cald.. lesin, lumea se agita, ajung la spital, etc. aceasta expunere constanta la ceea ce imi face rau si constientizarea faptului ca nu sunt singura si ca voi fi ajutata in caz de nevoie se pare ca, in timp, ma face sa nu ma mai tem de situatia respectiva. asa cum spuneai si tu, trebuie sa ne expunem factorilor care ne fac anxiosi, nu sa ii evitam. numai confruntandu-ne cu aceste temeri, vom reusi sa le invingem. eu aveam stari de rau cand mergeam la restaurant. mergand la restaurant macar o data pe saptamana, am reusit sa trec peste starile de rau si sa ma simt ok. vineri m-am simtit excelent in timp ce eram la restaurant!!!!
va urez o zi frumoasa!!
ce coincidenta!!! si la mine tot caldura verii a declansat primul atac de panica! de atunci, eu nu ma simt ok vara, nu-mi mai place la plaja. merg la mare, dar cel mai bine ma simt seara cand nu mai e cald. sper sa-mi treaca. nici eu nu mai iau nimic. gata! am tot incercat cu naturiste, am vazut ca nu fac minuni cum scriu prospectele. raman fidela sedatifului pc pe care il iau foarte rar. mai merg maine la psiholog, ar fi a 20-a sedinta. vedem ce zice doamna. merg la reflexo, nu vad nicio schimbare.
cristinadutu,
imi place cum gandesti! bravo! am sa incerc sa fac si eu exercitiul propus de tine. exercitiul pe care il fac eu este urmatorul: timp de 15 minute ma gandesc la o situatie care imi provoaca atac de panica sau teama si incerc sa-mi accentuez aceasta teama, s-o duc la extrem, s-o fac de cosmar. de exemplu: am observat ca in mijlocul unei sedinte pe care o conduc am senzatia ca o sa mi se faca rau si ma panichez. psihologul meu imi cere sa ma gandesc la ce senzatii am atunci, ce se intampla in continuare, sa exagerez intentionat. deci, mi-e rau, nu pot respira, ma inrosesc, mi se usuca gura, nu mai pot vorbi, mi-e cald.. lesin, lumea se agita, ajung la spital, etc. aceasta expunere constanta la ceea ce imi face rau si constientizarea faptului ca nu sunt singura si ca voi fi ajutata in caz de nevoie se pare ca, in timp, ma face sa nu ma mai tem de situatia respectiva. asa cum spuneai si tu, trebuie sa ne expunem factorilor care ne fac anxiosi, nu sa ii evitam. numai confruntandu-ne cu aceste temeri, vom reusi sa le invingem. eu aveam stari de rau cand mergeam la restaurant. mergand la restaurant macar o data pe saptamana, am reusit sa trec peste starile de rau si sa ma simt ok. vineri m-am simtit excelent in timp ce eram la restaurant!!!!
va urez o zi frumoasa!!
Cristinadutu,
multumesc pentru site-ul recomandat. Sunt sfaturi foarte utile si constructibile. La mine problema este ca nu stiu unde este radacina sau mai bine spus ' temelia' acestor manifestari. Doctorii imi spun ca totul pleaca de la moartea brusca a sotului meu si ca eu nu vreau 'sa ii dau drumul '. Dar ce legatura are asta cu faptul ca imi este frica sa pierd controlul asupra creierului si sa imi fac mie sau celor dragi mie rau ? Caci atacurile pe care nu reusesc sa le domin, provin de la aceasta frica.
Va rog sa imi scuzati greselile de ortografie, sau modul de exprimare.
multumesc pentru site-ul recomandat. Sunt sfaturi foarte utile si constructibile. La mine problema este ca nu stiu unde este radacina sau mai bine spus ' temelia' acestor manifestari. Doctorii imi spun ca totul pleaca de la moartea brusca a sotului meu si ca eu nu vreau 'sa ii dau drumul '. Dar ce legatura are asta cu faptul ca imi este frica sa pierd controlul asupra creierului si sa imi fac mie sau celor dragi mie rau ? Caci atacurile pe care nu reusesc sa le domin, provin de la aceasta frica.
Va rog sa imi scuzati greselile de ortografie, sau modul de exprimare.
Buna Cryn,
Referitor la problema "de unde a inceput totul" am avut-o si eu..cand mergeam la celalalt terapeut, cam asta incercam sa descopar.Imagineaza-ti un an jumate in care saptamana de saptamana gaseam un alt posibil motiv de declansare a anxietatii, crezand ca odata descoperit gata, o sa treaca. Un calcul sumar 56 saptamani are anul - deci 56+ inca 23 = 79 de posibile motive!!! WOW, nu mai pun ca eu ma gandeam zilnic la asta..Mi-a zis actualul psiholog ca intr-un final poate o sa imi dau seama, insa nu ma mai intereseaza, ma intereseaaza sa fiu ok aici si acum. In momentul in care nu m-a mai interesat care a fost radacina, mi-a venit o banuiala in cap cam de unde ar porni totul, nu sunt insa sigura si nici nu ma intereseaza in mod special!
Imi pare foarte rau pentru pierderea sotului, este o mare tragedie si cred ca nu este deloc usor sa treci peste. Nimanui nu ar fi! Trecerea timpului si dorinta de a-ti fi bine, macar in memoria lui si a relatiei voastre o sa te ajute!
Referitor la neintelegerea acestei legaturi intre a-ti face rau tie si altora si decesul sotului tau, nu trebuie sa fie o legatura directa. Cel mai probabil a fost un gand care s-a sadit bine in minte si dupa, restul de ganduri si de emotii au venit de la sine. Am povestit eu in primul post cum bulgarele se rostogoleste pana se face avalansa..
Ma bucur ca este util linkul, chiar ma gandeam daca l-am transforma toti pe forum intr-o baza de discutie, adica sa-l citeasca toti si de acolo sa discutam, cred ca ar ajuta enorm la imbunatatirea starii!
Sanatate multa!
P.S. Am fost si eu marcata de gandurile conform carora o sa-mi fac rau mie sau celor dragi mie..stateam seara in pat si paralizam de frica sa nu ajung sa le fac vreun rau. Tot la intalnirea cu psihologul, mi-a demontat aceasta temere: 1. frica nu este de fapt de a face rau, ci de faptul ca nu ne putem gestiona gandurile si emotiile, iar de la frustrarea asta foarte intensa ne vine in cap cea mai primitiva forma de a gestiona controlul: viata si moartea. 2. atata vreme cat nu ai avut vreo placere in a diseca pisici (animale) cand erai mica, nu ti-ai gasit satisfactia in a baga in spital copiii de varsta ta sau mai mici sau orice fel de actiuni de genul, inseamna ca nu ai proniri violente. 3. Insasi teama de a ajunge sa faci rau spune enorm. Fiind atat de incordata si avand gandurile astea, te gandesti ca o sa ajungi intr-un moment ataaat de tensionat, ca o sa pierzi controlul si o sa o comiti! Nu, nu noi suntem cei care ne incadram in categoria aia de oameni!
Am chiar o povestioara amuzanta din cadrul unei sedinte de terapie referitoare la aceeasi problema.
M-am dus eu la psiholog si ii spun: Doamna, nu mai pot, am asa o teama ca o sa ajung sa ma sinucid sau sa-i omor pe cei dragi mie ca imi este nu mai dorm..Chiar cred ca este cazul sa ma internez.!
In prima instanta imi spune ca cei care se sinucid nu sunt tocmai cei cu tulburari de anxietate, ca in general, din nefericire, cei cu tulburari mai grave ( schizofrenie sau altele) ajung in situatia asta sau cei intr-o depresie mult mai cumplita decat a mea ( Dna. psiholog este specializata in reintegrarea sociala a celor cu grave tulburari psihice, stie ce vorbeste)
Ii spun eu: Bine, bine, dar cu omoratul ce ma fac? Daca ajung sa-i omor pe cei dragi mie?
Pai, imi spune ea, statisticile arata ca un procent de foarte mare de oameni sanatosi tun ajung sa ucida, nu anxiosii, nici macar schizofrenicii.
Eu, o tin una si buna: Doamna, ce sa ma fac eu daca asa cred? Sunt permanent urmarita de gandul asta morbid...
Atunci mi-a pus niste intrebari despre placerea mea de a vedea animale suferind sau daca bagam copiii in spital cand eram mica. I-am zis ca eu iubesc enorm animalele, sufar pentru necuvantatoare, iar de copiii...da, ma mai bateam, chiar am si mari regrete pentru o fata careia i-am dat o palma fara motiv..
Ma intreaba ea: Dar cui ti-e tie cel mai frica ca il omori?
Pai..zic eu, pe prietenul meu, ca mi-e cel mai aproape, locuim impreuna, daca ma trezesc eu noaptea si iau cutitul si...Doamne...
Si ma intreaba: Dar tu te certi cu prietenul tau?
Da, ma cert, mai ales asa nervoasa cum sunt...
Ea: Pai si cand te certi, ce-i spui? Ii dai o palma si tu? Il mai tragi de urechi sau de perciuni?
Eu: Vai, doamna, cum sa fac asa ceva? Nu dau in el!
Ea: Dar e normal cand te enervezi, mai refulezi, mai dai o palma, un picior in tibie, ceva..
Eu: Nu exista asa ceva, este o forma de respect fata de mine si fata de el sa nu ajungem la alte situatii!
La care ea, aducandu-ma exact unde a vrut si cu zambetul pe buze: Pai si cu cutitul ce faci? Tai respectul in doua? :))
Cu alte cuvinte, desi la nivel comportamental nu sunt violenta, desi in situatii de cearta nu sunt violenta, eu am niste scenarii in cap care tin foarte mult de teama de a-mi pierde controlul...
Referitor la problema "de unde a inceput totul" am avut-o si eu..cand mergeam la celalalt terapeut, cam asta incercam sa descopar.Imagineaza-ti un an jumate in care saptamana de saptamana gaseam un alt posibil motiv de declansare a anxietatii, crezand ca odata descoperit gata, o sa treaca. Un calcul sumar 56 saptamani are anul - deci 56+ inca 23 = 79 de posibile motive!!! WOW, nu mai pun ca eu ma gandeam zilnic la asta..Mi-a zis actualul psiholog ca intr-un final poate o sa imi dau seama, insa nu ma mai intereseaza, ma intereseaaza sa fiu ok aici si acum. In momentul in care nu m-a mai interesat care a fost radacina, mi-a venit o banuiala in cap cam de unde ar porni totul, nu sunt insa sigura si nici nu ma intereseaza in mod special!
Imi pare foarte rau pentru pierderea sotului, este o mare tragedie si cred ca nu este deloc usor sa treci peste. Nimanui nu ar fi! Trecerea timpului si dorinta de a-ti fi bine, macar in memoria lui si a relatiei voastre o sa te ajute!
Referitor la neintelegerea acestei legaturi intre a-ti face rau tie si altora si decesul sotului tau, nu trebuie sa fie o legatura directa. Cel mai probabil a fost un gand care s-a sadit bine in minte si dupa, restul de ganduri si de emotii au venit de la sine. Am povestit eu in primul post cum bulgarele se rostogoleste pana se face avalansa..
Ma bucur ca este util linkul, chiar ma gandeam daca l-am transforma toti pe forum intr-o baza de discutie, adica sa-l citeasca toti si de acolo sa discutam, cred ca ar ajuta enorm la imbunatatirea starii!
Sanatate multa!
P.S. Am fost si eu marcata de gandurile conform carora o sa-mi fac rau mie sau celor dragi mie..stateam seara in pat si paralizam de frica sa nu ajung sa le fac vreun rau. Tot la intalnirea cu psihologul, mi-a demontat aceasta temere: 1. frica nu este de fapt de a face rau, ci de faptul ca nu ne putem gestiona gandurile si emotiile, iar de la frustrarea asta foarte intensa ne vine in cap cea mai primitiva forma de a gestiona controlul: viata si moartea. 2. atata vreme cat nu ai avut vreo placere in a diseca pisici (animale) cand erai mica, nu ti-ai gasit satisfactia in a baga in spital copiii de varsta ta sau mai mici sau orice fel de actiuni de genul, inseamna ca nu ai proniri violente. 3. Insasi teama de a ajunge sa faci rau spune enorm. Fiind atat de incordata si avand gandurile astea, te gandesti ca o sa ajungi intr-un moment ataaat de tensionat, ca o sa pierzi controlul si o sa o comiti! Nu, nu noi suntem cei care ne incadram in categoria aia de oameni!
Am chiar o povestioara amuzanta din cadrul unei sedinte de terapie referitoare la aceeasi problema.
M-am dus eu la psiholog si ii spun: Doamna, nu mai pot, am asa o teama ca o sa ajung sa ma sinucid sau sa-i omor pe cei dragi mie ca imi este nu mai dorm..Chiar cred ca este cazul sa ma internez.!
In prima instanta imi spune ca cei care se sinucid nu sunt tocmai cei cu tulburari de anxietate, ca in general, din nefericire, cei cu tulburari mai grave ( schizofrenie sau altele) ajung in situatia asta sau cei intr-o depresie mult mai cumplita decat a mea ( Dna. psiholog este specializata in reintegrarea sociala a celor cu grave tulburari psihice, stie ce vorbeste)
Ii spun eu: Bine, bine, dar cu omoratul ce ma fac? Daca ajung sa-i omor pe cei dragi mie?
Pai, imi spune ea, statisticile arata ca un procent de foarte mare de oameni sanatosi tun ajung sa ucida, nu anxiosii, nici macar schizofrenicii.
Eu, o tin una si buna: Doamna, ce sa ma fac eu daca asa cred? Sunt permanent urmarita de gandul asta morbid...
Atunci mi-a pus niste intrebari despre placerea mea de a vedea animale suferind sau daca bagam copiii in spital cand eram mica. I-am zis ca eu iubesc enorm animalele, sufar pentru necuvantatoare, iar de copiii...da, ma mai bateam, chiar am si mari regrete pentru o fata careia i-am dat o palma fara motiv..
Ma intreaba ea: Dar cui ti-e tie cel mai frica ca il omori?
Pai..zic eu, pe prietenul meu, ca mi-e cel mai aproape, locuim impreuna, daca ma trezesc eu noaptea si iau cutitul si...Doamne...
Si ma intreaba: Dar tu te certi cu prietenul tau?
Da, ma cert, mai ales asa nervoasa cum sunt...
Ea: Pai si cand te certi, ce-i spui? Ii dai o palma si tu? Il mai tragi de urechi sau de perciuni?
Eu: Vai, doamna, cum sa fac asa ceva? Nu dau in el!
Ea: Dar e normal cand te enervezi, mai refulezi, mai dai o palma, un picior in tibie, ceva..
Eu: Nu exista asa ceva, este o forma de respect fata de mine si fata de el sa nu ajungem la alte situatii!
La care ea, aducandu-ma exact unde a vrut si cu zambetul pe buze: Pai si cu cutitul ce faci? Tai respectul in doua? :))
Cu alte cuvinte, desi la nivel comportamental nu sunt violenta, desi in situatii de cearta nu sunt violenta, eu am niste scenarii in cap care tin foarte mult de teama de a-mi pierde controlul...
Buna Mada2007,
Mi se pare foarte interesanta metoda pe care o aplici la terapie! Asa este, amplificand starea de anxietate, observi ca vei fi ajutata, ca nu esti singura si ca poti fi in siguranta! Eu nu am facut acest exercitiu in cadrul sedintelor de terapie, insa, intr-un fel sau altul cred ca am ajuns si eu sa fac de una singura exercitiul asta! Pana la urma, ajungi sa iti infrunti temerile si vezi ca totul este in regula!
Ma bucur ca poti iesi linistita la restaurant, am iesit si eu aseara cu fetele si m-am simtit extraordinar de bine, chiar vrem sa iesim in club weekendul viitor!
O seara minunata!
Mi se pare foarte interesanta metoda pe care o aplici la terapie! Asa este, amplificand starea de anxietate, observi ca vei fi ajutata, ca nu esti singura si ca poti fi in siguranta! Eu nu am facut acest exercitiu in cadrul sedintelor de terapie, insa, intr-un fel sau altul cred ca am ajuns si eu sa fac de una singura exercitiul asta! Pana la urma, ajungi sa iti infrunti temerile si vezi ca totul este in regula!
Ma bucur ca poti iesi linistita la restaurant, am iesit si eu aseara cu fetele si m-am simtit extraordinar de bine, chiar vrem sa iesim in club weekendul viitor!
O seara minunata!
Buna Cristinadutu,
iti multumesc pentru sfaturi. Trebuie sa iti marturisesc ca in timpul cand iti citeam dialogul cu dr psiholog, am avut un atac de panica. Cei din spital imi spuneau ca nu este decat un gand si ca nu voi face rau nimanui, dar ca am totusi o problema mare si anume ca sunt prea exigenta cu mine insumi.
Multa sanatate.
iti multumesc pentru sfaturi. Trebuie sa iti marturisesc ca in timpul cand iti citeam dialogul cu dr psiholog, am avut un atac de panica. Cei din spital imi spuneau ca nu este decat un gand si ca nu voi face rau nimanui, dar ca am totusi o problema mare si anume ca sunt prea exigenta cu mine insumi.
Multa sanatate.
Buna Cryn,
Da, si eu am aceeasi trasatura de caracter: sunt perfectionista ( deci si de cele mai multe ori nemultumita de mine sau de ceilalti), sunt exigenta cu mine si ma pedepsesc pentru orice greseala... e pacat totusi ca am ajuns sa facem asta. E ca si cum ne-am inchide voluntar in cea mai de maxima securitate inchisoare.. Ce am inceput sa fac de curand (am vreo 2-3 saptamani), am inceput sa imi acord atentie, sa-i analizez si pe cei din jur, sa vad ca si ei gresesc si sa nu-i condamn. Am inceput cu lucrui marunte la care ma suparam pe mine ( scapat paharul pe jos, mancat noaptea, lipsa de vointa pentru a face ceea ce mi-am propus). La fiecare aspect de genul am inceput sa ma apar pe mine...de mine. A inceput sa mearga si sunt inca atenta la aspectul asta, deoarece inca am foarte mari tendinte de a-mi face asta. Cand gresesc fata de mine, ma gandesc ca si atunci cand eram ok, aveam momente in care greseam si ca in asta consta frumusetea vietii. Prin momente deosebite, fie ele bune sau rele, ne cream amintiri si experiente. Dupa cum vezi, deja aplic treaba cu gandurile adaptative :)
Nu ai nevoie de vointa ca sa faci inlocuirea acestor ganduri, eu am inceput pur si simplu mecanic, superficial. Dar exercitiul e mama invataturii ;)
Aaa, si inca ceva! Nu uita ca dupa orice mic succes sa te premiezi cu un moment de relaxare! Fa-ti o baie cu lumanari si muzica, asculta o melodie placuta, premiaza-te!
Succes!
Da, si eu am aceeasi trasatura de caracter: sunt perfectionista ( deci si de cele mai multe ori nemultumita de mine sau de ceilalti), sunt exigenta cu mine si ma pedepsesc pentru orice greseala... e pacat totusi ca am ajuns sa facem asta. E ca si cum ne-am inchide voluntar in cea mai de maxima securitate inchisoare.. Ce am inceput sa fac de curand (am vreo 2-3 saptamani), am inceput sa imi acord atentie, sa-i analizez si pe cei din jur, sa vad ca si ei gresesc si sa nu-i condamn. Am inceput cu lucrui marunte la care ma suparam pe mine ( scapat paharul pe jos, mancat noaptea, lipsa de vointa pentru a face ceea ce mi-am propus). La fiecare aspect de genul am inceput sa ma apar pe mine...de mine. A inceput sa mearga si sunt inca atenta la aspectul asta, deoarece inca am foarte mari tendinte de a-mi face asta. Cand gresesc fata de mine, ma gandesc ca si atunci cand eram ok, aveam momente in care greseam si ca in asta consta frumusetea vietii. Prin momente deosebite, fie ele bune sau rele, ne cream amintiri si experiente. Dupa cum vezi, deja aplic treaba cu gandurile adaptative :)
Nu ai nevoie de vointa ca sa faci inlocuirea acestor ganduri, eu am inceput pur si simplu mecanic, superficial. Dar exercitiul e mama invataturii ;)
Aaa, si inca ceva! Nu uita ca dupa orice mic succes sa te premiezi cu un moment de relaxare! Fa-ti o baie cu lumanari si muzica, asculta o melodie placuta, premiaza-te!
Succes!
Alege-ți medicul și fă o programare!Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2sunt studenta in ultimul an si nu mai pot sa invat
- 7nu inteleg ce se intampla cu mine???
- 37anxietatea si atacul de panica
- 7anxietate, frica nejustificata si ameteli
- 2Sufar de anexitate
- 31Posedare demonica sau spuneti voi ce este? (II)
- 2anxietate si depresie
- 4stari anxio depresive asociate cu insomie
- 6de ani buni ma tratez impotriva atacurilor de panica, anxietate, acum manie
- 1anxietate si dureri de cap
- 6Anxietate... Va sfatuiesc pe toti sa faceti psihoterapie cognitiv-comportamentala
- 4Abordarea sistemica este buna pentru problema mea?
- 12efectiv nu mai suport sa stau in casa de frica
- 2amorteala in cap
- 17tulburari psihice
- 7Atacuri de panica
- 2Extrasistole ventriculare
- 9Recadere anxietate?
- 3Se poate scapa de anxietate
- 5Pareri despre anxietate
Mai multe informații despre: Anxietatea Atacurile de panica tulburarile psihice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: