probleme psihice si de comportament

Buna ziua! Dragii mei, oameni buni, ajutati-ma! Am un baiat de 28 de ani, care a fost un elev eminent, a terminat cursurile unui liceu de elita, cu 9, 5 la bacalaureat si a intrat la facultatea de matematica dintr-un mare oras, tot cu media 9.5.
Dupa o scurta perioada de timp - in carea a mers la cursuri- a inceput sa lipseasca tot mai des, culminamd cu nefrecventarea in totalitate a cursurilor. Acasa spunea ca toate sunt in regula, ba dupa sesiunea de iarna ne-a spus ca luase la examene, numai note mari. Am descoperit abia in primavara, prin martie si cand l-am intrebat de ce ne-a mintit, a tacut. Am pus-o pe seama teribilismului varstei, am crezut ca va recupera totul, l-am ajutat prin intermediul colegilor sa intre in posesia cursurilor lipsa, dar in vara a facut acelasi lucru. Au trecut doi ani, cu f. putine examene care nu-i asigurau promovarea in anul 3 si de comun acord cu el, a intrerupt si a venit acasa. S-a inscris la alta facutate tehnica, a intrat tot pe locuri subventionate, a terminat in final, dar fara nici un fel de elan specific varstei. Acum doi ani -zice el - s-a innecat in timp ce manca, iar de atunci nu mai avem zile bune in casa. Nu mai vrea sa faca nici un tratament, ia numai niste vitamine, s-a izolat, si-a sustinut examenul de diploma, a luat o nota frumusica - dar tot cu multe insistente din partea noastra -, in schimb nu are nici un gand de a-si cauta un loc de munca. Nu vorbeste cu noi decat monosilabic, iar daca insist, devine violent in limbaj. Nu vrea sa mearga la psiholog, nici la psihiatru, sta tot timpul la laptop, sau in fata televizorului. Am ajuns la capatul rabdatii, el mai inventa lucruri cand era mic, mai mintea, dar nu ne-am gandit vreodata ca toate acestea mai tarziu, se vor transforma in probleme de comportament. Nu stiu nimic despre el atunci cand pleaca de acasa, nu stiu ce face, in ultimul timp din putinii bani pa care ii are de la noi, consuma alcool, pentru ca i-a fost rau de cateva ori. Intr-o zi ne-a jignit pe amandoi parintii si, ne-a zis ca daca nu ne convine, sa-l dam afara din casa. Ce sa fac, eu iau sedative pentru ca altfel fac infarct, suntem disperati amandoi parintii, sotul a zis ca-l da afara din casa. El este bolnav, eu vad asta si mai ales simt, dar niciun psihiatru nu vrea sa vina acasa, pentru ca am fost si am vorbit cu doi psihiatri, care mi-au spus ca are schzofrenie si se poate integra social, cu tratament si multa rabdare. As avea mult mai multe de spus, dar deja incepe sa ma doara inima, ajutati-ma, sfatuiti-ma, va roooooog! Mara

Buna ziua

De unde stiti ca are schizofrenie? Acesta este un diagnostic temeinic pus in baza unui internari si a unei atente supravegheri medicale.

Buna ziua! multumesc pentru faptul ca m-ati facut sa ma gandesc mai bine, la ceea ce am scris. Nu eu am dat acest diagnostic ci, din cele relatate de mine psihiatrilor, acestia presupun ca asta este. baiatul meu pare lipsit de sentimente si pare ca nu-l intereseaza nimic.

Dna, eu nu sunt medic sa stabilim de la bun inceput. Insa aceste manifestari ale copilului dvs nu se incadreaza la diagnosticul de schizofrenie. Poate fi o depresie majora.

Eu cred ca ar fi bine sa stati de vorba cu el si sa-l intrebati ce are, ce durere are ce il face sa stea numai in fata calculatorului si sa nu faca nimic cu viata lui?

Buna seara! Nu pot comunica in niciun fel cu el, nimeni din familie nu poate, pur si simplu refuza orice discutie si-si baga castile in urechi. Intelegeti disperarea mea?

D-na daca medicul a spus ca are schizofrenie, si se intrevad ceva simptome pozitive, incercati sa cumparati din farmacie sirop Depakine pt adulti si dati-i cate o lingurita seara in mancare ! Asta o sa-i mai calmeze putin furia, poate asa reusiti sa comunicati putin cu el !

Buna ziua, d-le doctor. Multumesc pentru atentie, dar nu am primit niciun mesaj din partea dv. Pot sa va spun ca baiatul meu de la varsta de 19 ani ( de cand a plecat de acasa ) a facut numai ce a vrut el, dar in discutiile cu fostii colegi ( eu mai tin legatura cu unii dintre ei ) ne zugraveste pe noi, parintii, de parca am fi niste monstri. In putinele zile cand deschide gura, mi-a reprosat ca nu am stiut sa-i formam personalitatea si faptul ca a invatat prea mult. Nimeni nu l-a obligat sa invete mult, asa a fost el structurat, este ( sau era...) supradotat la matematica, dar nu am insistat pe performanta, tocmai din dorinta de-a nu-l obosi prea tare. I-am lasat libertatea de-a alege, nu i-am impus niciodata nimic. Dar, am ajuns la capatul rabdarii, uneori am impresia ca este un om rau, caruia ii face placere sa-i chinuie pe altii si, mai ales pe noi cei apropiati lui.

Doamna, "copilul" dvs este un barbat in toata firea. Barbat care are nevoi, incepand cu cele primare, fiziologice.sociale.
Intrebarea mea este ce mananca, cu ce se spala, se spala?
Cu ce se imbraca?
Curentuil cu ce il plateste ?
Telefon are, daca da cine i-l plateste?
Jocurile pe calculator cu ce le plateste?

Toate acestea ascund in spate cheltuieli destul de serioase la care el trebuie sa participe ca nu mai vorbim de un copil minor. Daca nu participa, atunci a ales sa traiasca ca un parazit pe banii dvs.

In acest tablou, acum dvs decideti daca continauti asa sau ii puneti in vedere sa faca ceva serios cu viata lui sau sa paraseasca cuibul si sa va lase sa va traiti viata asa cum trebuie.

Nu va face acest pas, atata vreme cat il cocoliti sau cat va ganditi cum se va descurca si va ajunge vai de el. Vorbim de un om matur care din ce povestiti sta bine merci in carca batranilor si se multumeste cu infim de putin.

Nu este un om rau doamna, este un om bolnav care are nevoie de tratament medicamentos ! Vorbiti cu medicul de familie sau un psihiatru sa va dea o reteta pt tratament lichid pana cand va accepta pastilele ! Restul sunt doar povesti si impresii personale care nu ajuta la nimic ! Dv sunteti cea care nevoie de psihoterapie si suport pt a accep[ta boala fiului !

Ati mai avut in familie ( a dv si a sotului) parinti sau frati cu un comportament mai deosebit ?!

Multumesc stimata doamna, dar la 55 de ani - cel putin eu -, nu ma consider batrana. Da, asa este, noi platim internetul - pentru ca este al familiei - si, telefonul lui tot noi, pentru ca tot astept sa- si gaseasca un loc de munca. Dv. credeti ca daca as face un mare scandal- pt.ca m-am gandit si la asta - si, l-as da afara din casa, s-ar descurca singur, trezindu-se abandonat si de noi? Pentru ca toti cei care l-au incurajat in actiunile lui inconstiente, incepand cu varsta de 19 ani, l-au parasit. El nu este un smecher, ci doar o victima a propriilor lui fapte. Nu vreau sa fiu nepoliticoasa, dar am impresia ca sunteti - ori f. tanara si, va lipseste tactul, ori nu ati avut niciodata sentimente fata de cineva anume. Eu sunt mama lui si, vreau sa-i fie bine, nu sa-l vad dormind in boscheti. S-a izolat de toata lumea, daca si noi il abandonam, ce va face? Va rog sa ma iertati si, inca o data va multumesc.

Buna ziua, dle, , Stevens, , . Da, asa este, dar din pacate in familia mea nu ma sustine nimeni, eu ma dau singura cu capul de pereti. Da, si eu, am avut depresii in viata, dar m-am dus singura la medic si m-am tratat. In general suntem o familie formata din oameni sensibili, care au citit si citesc f. mult, cu o imaginatie bogata si cred ca asta predispune la depresie. In familia mea de d-ra, nu stiu sa fi fost cineva cu probleme de comportament, sotul este o fire mai repezita si mai inchisa. Poate si din cauza asta - tot cred, sau ma mint singura - ca-l mosteneste pe el - si, se va maturiza si, incepe sa fie un om responsabil.

"am impresia ca este un om rau, caruia ii face placere sa-i chinuie pe altii si, mai ales pe noi cei apropiati lui. "

Asta a pus capac! Initial nu am vrut sa scriu, dar cuvintele astea m-au facut sa intervin.

Cate vise si sperante i-ati ucis?

Ati primit un sfat esential mai sus, sa mergeti voi, parintii, la psiholog, inainte de a-l arunca pe el in mainile psihiatriei, pentru ca acolo se va ajunge. Situatia se va deteriora atat de mult, incat numai asa ii veti pune calus la gura. El de-acum o ia in jos, va face lucruri din ce in ce mai distructive, dar nu voi ati vrut asta? Nu voi l-ati vrut asa?

Unii aleg sa devina muti, sa-i ignore complet pe parinti, altii ajung sa fuga de-acasa. Cred ca cei din urma au mai multe sanse la vindecare pentru ca SE REVOLTA si nu mai accepta mesajele distructive, in timp ce primii aleg resemnarea.

Daca sunteti parinti adevarati si care chiar vreti binele copilului din iubire, nu din posesia/posesivitatea cu care l-a innebunit in ani, faceti tot posibilul sa devina independent financiar. Dar nu de lume, ca nu lumea e problema, ci de voi doi! Pentru ca in multele voastre tocari psihice, sigur exista si aceasta, spusa de mii de ori - "eu muncesc pentru tine, eu iti dau, eu iti fac, eu iti dreg, sa-mi fii recunoscator pana la moarte, faci ce spun eu pentru ca EU te intretin, eu iti dau sa mananci" etc

Sfaturile mele:
- sa mergeti de urgenta la psiholog AMANDOI. Degeaba face doar mama, iar tata strica in continuare
- sa incepeti sa va iubiti cu adevarat copilul. Adica NEconditionat. Neconditionat inseamna sa oferi fara sa-i pretinzi in schimb obedienta, umilinta, ascultare sau fara sa-i daruiesti ceva, orice (sentimente, bunuri) cu conditia sa...
- se impune o penitenta, o recunoastere in fata lui a tuturor greselilor voastre, pentru ca una dintre marile lui frustrari este ca nu l-ati ascultat niciodata, nu il credeti, nu tineti cont de el
- sa incetati cu devalorizarea lui ca om, ca baiat. Eu nu te cred nici in ruptul capului cand scrii ca nu i-ati impus niciodata nimic, dimpotriva, ati avut doar cerinte si doar dupa calapodul vostru, viziunea voastra, dorintele voastre. Niciodata, mai ales in copilarie si adolescenta, nu a facut ce si-a dorit, ci ce i-a fost trasat. Daca l-ati lasat sa faca ceva, ati anulat prin alte 100 de actiuni facute impotriva sufletului lui.
- i-ati deturnat viata prin deturnarea personalitatii, l-ati facut sa fie dupa chipul si asemanarea voastra, adica sa va urmeze poruncile ca un caine dresat. N-ati tinut cont niciodata de personalitatea lui, capacitatile lui, dorintele lui. Tot ce i-ati cerut sa faca (cu voce tare, zgomotos, cu amenintari si cu interdictii) a fost pentru sufletul vostru, pentru pozitia voastra in societate, pentru viziunea lumii ("vrei sa rada lumea de noi?"), pentru a umple neimplinirile voastre. Cand un copil este deturnat de la personalitatea lui, cea cu care a fost inzestrat de la nastere, si inca este deturnat violent si cu interdictii imense, te mai astepti sa fie un copil normal??? El a devenit VOI! Acum nu va convine, nu? Dati vina pe el si-l criticati, dar cand toata copilaria l-ati tocat psihic sa faca numai cum ati decis voi, va convenea, trebuia sa fie robotelul perfect, care sa execute toate ordinele fara sa cracneasca. Uite ca s-a intors roata si primiti ce-ati creat.
- probabil ca o sa-l internati la psihiatrie, asa v-ati linisti voi doi ca nu sunteti de vina, ca nu e nimic rau cu voi, ci cu copilul. Va veti imbata cu apa rece, adica veti fi multumiti cand va primi definititv stampila pe frunte de bolnav psihic, desi baiatul ar fi putut / ar putea sa NU fie un bolnav psihic! El este un om normal, dar care nu traieste nimic din ce si-ar dori el, ci dupa cum i-au poruncit parintii sa existe!
- este la varsta cand inca se poate face ceva, dar trebuie zguduita toata familia din temelii, in primul rand voi, parintii!
- o sa va hraniti sufletul cu informatia data de psihiatrie, ca e defect genetic si ca exista cauze necunoscute, dar nimic de aici nu e adevarat. Practic, o sa fiti complici cu psihaitrii sa-l nenorociti definitiv. Pentru voi e greu sa indurati acum atitudinea lui, care probabil ca e una rea, gresita, dura, insa nu uitati ca este numai si numai rezultatul "muncii" voastre. Ati vrut o copie perfecta, o aveti! Insa e mult mai grav la el, ca voi ati apucat sa va traiti viata cum ati vrut (asa, disfunctionala din strafunduri cum a fost), insa el a ajuns un robot, si inca unul defect.
- s-a imbolnavit pentru ca nu s-a revoltat in copilarie, pentru ca nu a avut un scut de autoaparare cu care sa respinga multe din mesajele voastre verbale si nonverbale distructive, asta e de fapt defectul genetic de care vorbeste psihiatria! O slabiciune de personalitate, o sensibilitate cu care s-a nascut. Dar daca ar fi fost intr-o familie normala, acest calcai al lui Achile ar fi fost inactiv toata viata lui.
- acum spuneti ca nu e in stare de nimic, dar VOI nu l-ati invatat sa fie puternic, sa faca fata problemelor vietii! Ar fi insemnat sa-l educati in armonie cu sufletul si personalitatea lui, or aici e ruptura, ca voi l-ati vrut dupa "gustul" vostru, nesocotind pana la maximum capacitatile, aspiratiile si dorintele lui. De-aceea nu l-ati iubit cu adevarat, ca daca era iubire NEconditionata, nu i-ati fi calcat in picioare unicitatea si personalitatea! I le-ati modificat pana l-ati imbolnavit, l-ati scos din structura lui interioara, i-ati daramat fundamentul cu care fusese inzestrat inca de la nastere si i-ati construit voi altul, dar unul gresit.
- aduceti-va aminte de cate ori i-ati calcat sufletul in picioare, dorintele, de cate ori l-ati criticat, jignit, minimalizat, nu i-ati recunoscut meritele, i-ati ascuns, l-ati manipulat, l-ati mintit, l-ati considerat mereu ca pe un BUN al familiei, nu un membru cu suflet si cu drepturi ca si voi, parintii, si o sa aveti tabloul mai complet.

El a fugit nu de acasa, ci DE VOI, e singura lui sansa sa nu mai fie tocat psihic la fiecare gest, fiecare gand, fiecare vorba, fiecare fapta a lui. Pur si simplu nu va mai suporta! Dar nu pentru ca este un om rau, ci pentru ca voi l-ati facut sa se comporte ca un om rau!

Nu te cred cand spui ca nu l-a fortat nimeni sa invete, dimpotriva, i-ati impus standarde pe care, culmea, nici voi nu erati in stare sa le atingeti, dar aici e paradoxul imbolnavirilor psihice, ca parintii impun copiilor ceea ce n-au reusit ei sa faca in viata, netinand cont de dorintele si capacitatile lui!

I-ati deturnat viata pana in cel mai mic amanunt, l-ati creat sa gandeasca mereu ca voi, sa ia decizii dupa regulamentele voastre, nu i-ati dat posibilitatea nici macar sa greseasca (daca a facut-o, a fost vai si-amar de viata lui, numai voi stiti cum il pedepseati si cum il puneati la punct pentru ca a fost cretin, idiot, prost, in loc sa fie destept si descurcaret ca si "copilul vecinului"), ati creat robotul perfect care acum va uraste. Da, va uraste si numai o minune poate sa-i repare sufletul, iar minunea aia va cuprinde pe voi, sa va transformati voi radical inainte de a se transforma el!

Nu, NU i-ati lasat libertatea de alegere, asta-i alta minciuna gogonata! Un copil crescut cu iubire neconditionata si in anumite libertati si drepturi (pe langa obligatii) nu se imbolnaveste si nu ajunge sa-si urasca parintii!

Daca il dati pe mana psihiatriei, il veti distruge a doua oara si veti completa "opera". O data l-ati distrus din copilarie pana acum, cu toate interventiile voastre venite din iubire (ca doar "v-ati sacrificat" pentru el, nu-i asa? Un parinte care iubeste neconditionat nu se sacrifica niciodata, tot ce face, face din iubire si din obligatie morala fata de omuletul pe care el a decis sa-l aduca pe lume), si a doua oara il veti distruge complet cand il veti da pe mana psihiatriei si-i veti lua orice sansa de recuperare. Probabil ca asta o sa faceti pentru ca atitudinea lui va fi din ce in ce mai de nesuportat, plus ca toate manevrele voastre, mesajele distructive pe care le-ati implementat pic cu pic 28 de ani, incep sa ruleze cu sarg si fara cale de intoarcere.

Dupa parerea mea, daca vreti cu adevarat sa va ajutati baiatul, atunci incepeti prin a va schimba voi FUNDAMENTAL. Apoi, de la inaltimea aia de unde parintele roman stie intotdeauna ce-i mai bine pentru copil, coborati putin la nivelul personalitatii si mai ales al sufletului lui! I-ati calcat sufletul in picioare o viata, cu el trebuie sa incepeti, reparati-i-l!

Nici un medicament de pe lumea asta nu o sa repare ce-ati stricat voi cu vorba si cu atitudinea voastra! Dimpotriva, medicamentele il vor seda, ii vor amorti si trupul, si psihicul, si inima, dar ura exista acolo, efectele distructive ale actiunilor voastre ruleaza in continuare acolo, in interior, iar cand se va trezi din efectul lor, ura va fi si mai mare, durerea va fi si mai mare si mai de nesuportat!

Cereti-i iertare pentru toata suferinta pe care i-ati provocat-o, dar nu din varful buzelor, ca va simti si va va dispretui in continuare, ci din inima si cu adevarat!

Incetati sa-i mai reprosati, sa-l mai raniti, sa-i mai dati directive, sa-l mai manipulati! Va gresi de multe ori (pentru ca doar e produsul vostru, nu al unor straini de pe strada, iar voi n-ati stiut sa faceti din el un om puternic, voi ati vrut o copie a voastra, poftim, o aveti!), dar cu toate greselile, trebuie sa fiti alaturi de el, sau macar sa nu-i fiti impotriva ca inainte si sa incercati sa remediati relele usor, cu blandete, chiar daca scrasniti din dinti. In definititiv, e rezultatul exclusiv al vostru, asa ca nu aveti de ce sa fiti suparat pe el. L-ati vrut robot si sa faca exact cum ati dorit, asa il aveti acum!

I-ati distrus inocenta, i-ati distrus copilaria, adolescenta si sunteti pe punctul sa-i distrugeti definitiv intreaga viata daca nu va treziti si nu va transformati profund! Ii trebuie o reeducare, pentru ca tot ce i-ati implantat in psihic si in comportament a fost numai si numai dupa dorinta si asemanarea voastra (si uite ce greu e sa va uitati la el, aveti imaginea voastra in oglinda, de-aceea e socul imens si nu vreti sa recunoasteti adevarul), dar mai intai de reeducarea lui, trebuie una a parintilor! Iar daca sotul tau nu va face echipa cu tine, ce vei reusi tu bun cu baiatul, va strica el.

Deci, duceti-va la psihoterapeut (psiholog e prea putin pentru situatia asta), toti trei separat, apoi impreuna, nu-l dati pe mana psihiatriei, ca il veti lua leguma inapoi (e forumul asta plin de oameni care nu s-au vindecat niciodata NUMAI cu medicamente), si mai ales incepeti reconcilierea cu el. NU este rau, cum spui tu, el este doar un suflet ranit. Ranit de voi!!!

Eu cred ca odata ce-ai cerut ajutor, sunt sanse sa faci ceva bun pentru baiatul tau. De obicei parintele care isi distruge psihic copilul nu a gresit niciodata, a facut totul din sacrificiu si a vrut binele copilului.

Sa ai succes in tot ce vei face de-acum pentru binele baiatului tau!

Mai d-na Ciorapel, sau cum te-oi mai numi. Baiatul meu nu face, , urat, , nu are crize de niciun fel si nu este de legat. Pur si simplu trece printr-o perioada mai dificila din viata lui, de cautari si de aflare a unor raspunsuri, sau - de ce, nu - la o rascruce de drumuri. Delirezi, atunci cand spui ca va ajunge la, , nebuni, , d-ta poti asa usor sa pui diagnostice? Te rog sa-ti vezi de pacientii d-tale, altfel risti sa ajungi d-ta insasi pacienta. Si lasa-ne pe noi, ca ne rezolvam problemele cu calm si, fara patima.
Multumesc, d-na Panculescu pentru intelegere.

In meseria mea am cunoscut multe astfel de cazuri si nu toate au avut ca finalitate internarea la spitalul OBREGIA.Incercati sa va puneti si pielea parintelui care vrea ce este mai bine pt. copilul lui dar cu toate astea de multe ori chiar asta este miezul problemei.Unii copii rebeli asa se razbuna pe parintele care este prea protector: face orice poate in ambitie ca sa se razbune, altii nu au fost si nici nu vor sa fie niciodata independenti pt. ca nu este usor, altii se drogeaza cu tigari cu alcool sau cu droguri bronz sau altele.Ati incercat sa vedeti daca vau disparut vreodata bani din portofel sau din casa ori bunuri? incercati sa-l testati...daac el refuza sa discute problemele pe care le aveti puteti sa-i dati un ultimatum dupa care sa incepeti ca sai dati posibilitatea sa fie pe picioarele lui( nu mai platiti telefonul, cablul, internetul, bani de haine de cheltuieli )dar este cam greu la o mama dar asta il va face pe el din ce in ce mai lenes.Ganditiva ca dumneavoastra nu veti trai vesnic si atunci el ca va face? ceva numai ca atunci va fi prea tarziu pt. el.DUMNEAVOASTRA daca aveti tot confortul ati fi scuzati expresia proasta sa faceti ceva care nu var mai oferi acest confort??????????am discutat cu o ocazie cu un drogat care si-a taiat venele si care a m otivat ca tatal sau a vrut sal dea afara din casa dar: el avea casa lui dar se mutase cu mama si tata pt. ca la el ei nu plateau facturile si acum tatal se saturase sa mai tina un.. in carca iar maama imi spunea citez: ce sa fac este baiatul meu( mentionez ca astfel de baieti de obicei sunt singuri la parinti)chiar daca era a treia oara cand facea asta si de doua ori a vrut sa se arunce de pe bloc, si cel mai important SI-A TAIAT VENELE IN FATA MAMEI CA SA SE DEA VICTIMA, a trait si are acum 20 de ani

Alt caz un baiat din trei era lenes nu facea nimic si traia din banii mamei, statea la ea in casa traia din pensia ei dar cand casa i sa vandut ca el nu platea nimic a invatat cam greu sa se descurce singur: sta la prietena lui, nu lucreaza decat cat si cand vrea el, bea cat si cand vrea el, o sa aibe un copil dar nu-l intereseaza decat sa aibe tigari si bere, iar mama sta la una dintre fete. TRAGETI SINGURI CONCLUZIILE

APROPO BAIATUL ARE 41 DE ANI

Dle Marton, asta am zis si eu, "baiatul" care nu mai e baiat pare sa-i convina situatia asta si in momentul in care parintii i se plang ca trebuie sa contribuie cu ceva sau sa incepa sa faca ceva cu viata lui, atunci incepe sa riposteze sau devine violent (verbal in cazul de fata).

Evident, mama are inca acel sentiment protector si incearca tot protectiv sa-l ajute. Din pacate rezultatele sunt 0.
Desigur acest om are o problema de natura psihologica din moment ce accepta aceasta situatie si trebuie intervenit.


Cand m-am referit la batraneti, nu m-am gandit la situatia actuala, m-am gandit la viitor, in 10-15 ani la faptul ca acest barbat va sta in conituare pe banii dvs si din pacate resursele fizice versus nevoi vor fi din ce in ce mai slabite.

Situatia de ansamblu o cunoasteti doar dvs, eu doar am emis ipoteze pe baza tabloului oferit.

Ai dreptate ca sa poti avea o imagine de ansamblu trebuie mai multe informatii, de exemplu eu nu pot decat sa va arat cateva situatii pe care le-am trait si pe care am incercat ca sa le rezolv ca asa sa puteti sa va faceti o idee solutiile sunt tot la persoanele implicate direct si depinde numai de ei ( cei implicati toti) ca sa le rezolve.Eu nu spun faceti asta si spun sa fie atenta la anumite stari.Alta situatie: mama unui baiat consumator de droguri i-mi spunea citez: nu mai are telefon ca i lam luat, sta numai pe calculator in camera lui, nu mai iese afara, dar cu toate astea tot vad ca se drogeaza dupa comportament. si eu am intrebat-o urmatoarele: merge cu dumneavoastra undeva? la cumparaturi de exemplu si nu se intoarce niciodata din drum ? sau nu merge frecvent( de fiecare data ) la baie?atunci mama a ramas pe ganduri dupa care a zis: de cate ori mergeam la cumparaturi el se intorcea cand eu eram la casa si dupa ce plateam el se ducea la baie si pe urma era schimbat:.alta posibilitate am intrebat-o daca intra cu el in baie si sa uitat mirata la mine neintelegand unde bat si iam spus : avand geam la baie trimitea o ata de papiota la parter la o anumita ora si primea pachetelul. va intrebati de unde bani? din portofelul mamei sau al tatalui. TRAGETI SINGURI CONCLUZIILE la toate astea.

Alice Miller (eminent psiholog), "Caderea zidului tacerii"


Citate din carte:

"Zidul tacerii" exista înca în inimile si în teama oamenilor, care în copilarie au fost abuzati, chinuiti sau "doar" ignorati. Dar multi dintre ei lucreaza la daramarea acestui zid. Cei mai multi oameni care au crescut în teroare traiesc înca cu frica de atunci, de a fi pedepsiti de parinti, daca întrevad adevarul. De aceea ei nu pot privi clar faptele parintilor lor, nu le pot judeca si le este greu sa se elibereze de consecintele maltratarilor suferite. Ba chiar îsi idealizeaza parintii, "educatia severa" care le-a fost data.

Adevarul despre copilarie, asa cum a trebuit sa o traim multi dintre noi, este de neconceput, revoltator, dureros, nu rareori monstruos si mereu reprimat. A experimenta acest adevar dintr-o data si a asimila aceasta cunoastere este pur si simplu imposibil, chiar daca ne dorim asta cu ardoare. Consecintele unui eveniment traumatic, cum este un abuz, pot fi dizolvate doar daca toate faptele traumatice ale acestui eveniment pot fi traite, articulate si judecate în cadrul unei terapii protectoare.

Tratamentul cu LSD, hipnoza si traiul în izolare nu numai ca nu au dus la integrarea adevarului personal, ci foarte frecvent au dus la o evadare si mai puternica din el, în forme noi de aparare, cum sunt ideologiile, dependentele si alte tipuri de negare. În aceasta carte încerc sa arat, cu ajutorul diferitelor exemple, de ce noi, atât ca indivizi, cât si ca societate, nu putem si nu avem voie sa renuntam la adevarul privind propria copilarie. În spatele zidului care trebuie sa ne protejeze de istoria acestei copilarii se mai afla înca si acum copilul abuzat care eram si care odinioara a fost parasit si tradat. El asteapta ca noi sa gasim curajul sa-l ascultam. El vrea sa fie protejat, înteles si eliberat din izolarea, singuratatea si mutenia sa. Dar acest copil, care asteapta atât de mult întelegerea, atentia si grija noastra, nu are doar nevoi care trebuie împlinite. El are si un dar pentru noi, de care noi avem mare nevoie pentru a trai cu adevarat si pe care nu-l putem cumpara de nicaieri si pe care numai el ni-l poate da. Este darul adevarului, care înseamna o eliberare din închisoarea opiniilor distructive si a minciunilor sigure, este, în cele din urma, darul sigurantei pe care ne-o da integritatea recâstigata. Copilul asteapta doar sa fim pregatiti sa ne apropiem de el, pentru a demola zidul, cu ajutorul lui.

Multi oameni nu stiu asta. Ei sufera de simptome chinuitoare si cer sfatul medicilor, care, ca si ei, resping cunoasterea necesara. Ei urmeaza acest sfat, de exemplu sufera operatii grele si complet inutile sau îi fac pe altii sa sufere. Sau consuma somnifere pentru a nu fi tulburati de vise care le pot aminti de copilul care asteapta în spatele zidului. Dar copilul nu se poate exprima decât în limbajul insomniei, al simptomelor corporale si al depresiei, cât timp îl condamnam la tacere. Pastilele si drogurile nu pot face nimic, ele nu fac decât sa produca si mai multa confuzie adultului. Unii simt ca reprimarea traumelor din copilarie le otraveste viata; ei recunosc ca aceasta reprimare a fost necesara cândva pentru copil, pentru a-i asigura supravietuirea, deoarece organismul mic ar fi trebuit altminteri sa moara de durere. Unii încep sa banuiasca faptul ca mentinerea reprimarii la adult are consecinte distrugatoare. Dar ei sunt de parere ca trebuie sa se împace cu asta, pentru ca nu cunosc nicio alta varianta. Ei nu stiu ca este posibil, într-un mod nepericulos, în decursul unui proces lung, sa anuleze reprimarea din copilarie si sa învete sa suporte adevarul. Nu brusc, nu prin interventii violente, ci lent, tinând cont de fiecare semn de rezistenta.

Medicii sunt în stare să cimenteze atât de bine confuzia pacienţilor cu ajutorul medicamentelor şi teoriilor, încât aceştia nu-i mai deranjează. Ei spun pacienţilor că ţipătul nu este bun pentru ei, că au nevoie de linişte, dar în realitate medicii trebuie să elimine strigătele, pentru că ele le amintesc de propriile dureri pe care le pot evita cu ajutorul teoriilor. De aceea apar în halate albe şi prescriu tablete, pentru a domestici pacienţii. Îi fac mici şi neajutoraţi, iar aceştia vor rămâne mici şi neajutoraţi, pentru că li s-a furat şi restul sentimentelor şi astfel toată demnitatea, pentru că au fost împiedicaţi pentru totdeauna în drumul lor spre adevăr.

Nu este adevarat ca bolile posttraumatice pot fi vindecate prin uitare, dar este adevarat ca multi oameni incearca sa se vindece astfel. Ei fac asta ori pe socoteala propriului corp, ori pe socoteala altora, a copiilor, a pacientilor, studentilor sau chiar soldatilor, care trebuie sa moara pentru ca cei care le dau ordine refuza sa-si aminteasca. Dar aceasta distrugere va functiona doar cat timp acesti copii, pacienti, studenti si soldati accepta sa functioneze. Adica atata timp cat ei nu indraznesc sa-si priveasca tatii si mamele, sa le puna la indoiala opiniile si sa-si exprime indoiala in aceste opinii periculoase, transmise de-a lungul generatiilor.
A reprima senzatiile, impulsurile si sentimentele copiilor inseamna a le ucide sufletul.

[A REPRIMA SENZATIILE, IMPULSURILE SI SENTIMENTELE COPIILOR INSEAMNA A LE UCIDE SUFLETUL]

Prin "pedagogia neagra" inteleg o educatie care este orientata spre distrugerea vointei copilului, pentru ca prin intermediul exercitarii explicite sau mascate a puterii, prin manipulare si reprimare copilul sa devina un subordonat ascultator.

Suntem obisnuiti sa ne cinstim parintii si sa nu ne indoim de ei, orice ar fi facut.

Fara "martori ajutatori", un copil maltratat nu vede ranirea integritatii sale ca pe o mutilare sufleteasca. El e convins ca, atunci cand il bate, tatal sau ii doreste cu adevarat binele.

Experienta eliberatoare a adevarului dureros:

Copilul maltratat si neglijat este complet singur, in intunericul ratacirii si spaimei, inconjurat de aroganta si ura, deposedat de drepturile si limbajul sau, inselat in iubirea si increderea sa, dispretuit, descurajat, condamnat la durere, fara orientare, fara orice sprijin, orb, expus fara mila puterii adultului ignorant, complet lipsit de aparare.
Intreaga sa fiinta ar vrea sa urle furia, sa exprime revolta si sa strige dupa ajutor. Dar exact asta nu are voie sa faca. Toate reactiile normale, prevazute de natura spre propria salvare, ii raman interzise. Daca nici un martor nu-i vine in ajutor, aceste reactii normale nu vor face decat sa sporeasca si sa prelungeasca suferintele copilului, iar acest lucru il poate omori in cele din urma.
Astfel, impulsul sanatos de a protesta la adresa inumanitatii trebuie reprimat. Copilul incearca sa stearga din memorie tot ce s-a intamplat, sa elimine totul, pentru a alunga din constiinta revolta arzatoare, furia si spaima, durerea insuportabila - pentru totdeauna, spera el. Ce ramane este un sentiment al propriei culpe - chiar si atunci cand nu a fost constrans sa sarute mana care l-a lovit, pentru a cere iertare. Din pacate, acest lucru se intampla mai des decat s-ar crede.
In cei care supravietuiesc unor astfel de torturi, copilul chinuit traieste totusi mai departe: in intunericul spaimei, al reprimarii, al amenintarii. Cand toate incercarile sale de a-l misca pe adult sa asculte istoria copilului raman fara rezultat, el incearca sa se faca auzit cu limbajul simptomelor, cu ajutorul dependentei, al psihozelor, al criminalitatii.

[CAND TOATE INCERCARILE SALE DE A-L MISCA PE ADULT SA ASCULTE ISTORIA COPILULUI RAMAN FARA REZULTAT, EL INCEARCA SA SE FACA AUZIT CU LIMBAJUL SIMPTOMELOR, CU AJUTORUL DEPENDENTEI, AL PSIHOZELOR, AL CRIMINALITATII].

Pacientilor li se prescriu tablete calmante, pentru a nu gasi accesul la cauzele simptomelor lor.

O terapie eficienta nu este continuarea educatiei, ci clarificarea ranilor produse de educatie, ale caror consecinte le poate dizolva. Ea trebuie sa mijloceasca pacientului accesul la sentimentele sale, pentru toata durata vietii acestuia, pentru ca doar acest acces il poate ajuta sa se orienteze si sa ramana impacat cu sine.

http://www.scribd.com/doc/172464254/Alice-Miller-Caderea-Zidului-Tacerii

Voi chiar nu intelegeti ca nu toate problemele se rezolva cu RUGA in viata de zi cu zi este nevoie si de foarte multa vointa din partea celui care are o problema.Ar fi excelent daca o persoana sar vindeca cu un drum la biserica, atunci dupa PASTI nu ar mai exista betivi, nebuni, drogati, curve, femei violate, femei batute, masini sparte, oameni batuti, case sparte, omoruri si altele.Eu nu sunt ateu dar unele persoane au pierdut notiunea de limita de credibilitate sau mai bine spus limita pana la care poti accepta anumite lucruri. EU AM LUCRAT MULT TIMP CU PREOTI, SI vreau sa va zic ca un preot adevarat va spune: credinta este ceeea ce face o persoana in viata de zi cu zi si nu a se inchina in fata preotului care este si el tot un om. La manastirea ANTIM am discutat odata cu un preot batran( cam 85 de ani) si care a zis urmatoarele: decat o persoana care vine in fiecare duminica la biserica si in timpul liber este neom mai bine o persoana care vine ocazional dar care in restul timpului salveaza vieti, ajuta persoane neajutorate, da de pomana, si are grija de cei de langa el acesta este adevaratul credincios.Daca nu ma credeti ganditiva la urmatoarea fraza: din cele mai vechi timpuri in numele bisericii au fost cele mai multe crime, jertfe, razboaie, si daca nu ar fi existat ea ar fi fost si mai mare haosul mondial.
NU SUNT ANTIBISERICA DAR ANUMITE PERSOANE SE LIMITEAZA NUMAI LA ASTA SI NU INTELEG CA TREBUIE CAUTATE SI ALTE SOLUTII.

@mara cristescu

Fiul dvs. probabil sufera de o depresie cronica, de mult timp. Si poate si de anxietate.

Totusi, ce nu inteleg este de ce se izoleaza si fata de dvs., de parintii lui. Incercati sa il duceti la un psiholog si, in ultima instanta, la un psihiatru.

Cum a fost fiul dvs. in vremea copilariei - era vesel, socializa si comunica ca orice copil?

Multa sanatate si numai bine!

@marton
de acord cu tine in legatura cu credinta.