Fără adăpost la vârsta a treia: un studiu solicită acțiune și schimbarea politicilor

Un studiu recent publicat în The Gerontologist a abordat creșterea numărului de persoane fără adăpost peste 50 de ani, un fenomen adesea neglijat de strategiile de oferire de adăpost tradiționale. Cercetătorii de la Universitatea din Toronto și McGill au dezvoltat o definiție clară a lipsei de adăpost la vârsta înaintată, bazată pe interviuri cu persoane fără adăpost și cu lucrători comunitari din Montreal, Canada. Scopul acestui demers este de a stimula schimbări în politici și practici pentru a răspunde mai eficient nevoilor acestui grup vulnerabil.

Aspecte principale ale studiului:

1. Definirea lipsei de adăpost la vârsta înaintată:

• Se evidențiază probleme sistemice interconectate care limitează accesul la suport, contribuind la creșterea inegalităților, excludere și neîndeplinirea nevoilor.
• Serviciile pentru seniori sunt organizate pe criterii de vârstă, dar persoanele fără adăpost pot avea nevoie de asistență încă de timpuriu, cum ar fi de la vârsta de 50 de ani, din cauza problemelor de mobilitate sau de sănătate.
• Dezavantajele acumulate în timp, cum ar fi efectele rasismului, colonialismului sau sexismului, fac dificilă recuperarea după dificultăți financiare, de locuire sau de îngrijire.

2. Factori unici ai lipsei de adăpost la vârsta înaintată:

• Spațiu și loc: Clădirile și orașele neadaptate nevoilor persoanelor în vârstă fără adăpost îngreunează accesul la programele de îngrijire la domiciliu și la adăposturi accesibile.
• Lipsa răspunsului din partea programelor și politicilor: Sistemele de sănătate și sociale care cer un adresa fixă sau care transferă persoanele fără adăpost între diverse programe fără a aborda nevoile complexe ale acestora.

3. Implicatii pentru politici și practici:

• Este esențial ca factorii de decizie și profesioniștii să aibă o înțelegere comprehensivă a ceea ce înseamnă lipsa de adăpost la vârsta înaintată.
• Studiul propune o definiție care subliniază experiența de îmbătrânire inegală, rezultată din structuri și relații sociale bazate pe vârstă, care restricționează accesul la sprijin și duc la excludere și neîndeplinirea nevoilor.

Concluzii

Cercetătorii subliniază necesitatea recunoașterii și incluziunii persoanelor în vârstă fără adăpost în strategiile oficiale și răspunsurile politice. Pentru a aborda eficient această problemă, este nevoie de vigilență continuă și de ajustări în politicile de locuire și servicii sociale, astfel încât să se răspundă adecvat nevoilor specifice ale acestui grup demografic.

Definiția propusă a lipsei de adăpost la vârsta înaintată

„Experimentarea lipsei de adăpost la vârstă înaintată este o manifestare a îmbătrânirii inegale, produsă prin structuri și relații sociale bazate pe vârstă care restricționează accesul la ajutor, reflectă dezavantajele acumulate în timp, se desfășoară în locuri care nu sunt propice unei îmbătrâniri sănătoase și duc la excludere, nerecunoașterea și neîndeplinirea nevoilor.”

Acest studiu evidențiază necesitatea unor abordări mai incluzive și adaptate pentru a preveni și gestiona lipsa de adăpost în rândul persoanelor în vârstă, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții acestora.

sursa: News Medical