Excesele în timpul antrenamentelor ale cicliștilor rutieri pot afecta negativ starea lor de spirit și pot favoriza accidentările
©
Autor: Domșa Dariana

În cadrul studiului, cercetătorii au studiat efectele pe care intensitatea antrenamentului le are asupra stării de dispoziției și a capacității cicliștilor rutieri amatori de a se adapta unor sarcini mai mari de antrenament. În acest sens, cercetătorii au utilizat variabilitatea ritmului cardiac ca un indicator al capacității lor de efort. Studiul, desfășurat pe o perioadă de șase săptămâni, a inclus cinci bicicliști amatori. La finalul perioadei studiului, participanții au răspuns unor chestionare care analizau modul în care au perceput efortul fizic al antrenamentului. În plus, toți participanții și-au monitorizat variabilitatea ritmului cardiac și au raportat starea de spirit în fiecare dimineață după antrenamente.
Cercetătorii susțin că o modificare a stării de spirit și/sau a ritmului cardiac a doua zi după antrenament ar putea servi ca indicator al intensității antrenamentului, indicând dacă antrenamentul a fost adecvat condiției fizică a ciclistului sau dacă a fost prea intens. Cercetătorii au observat că o intensitate mai mare a antrenamentului a fost asociată cu o scădere a stării de spirit. Studiul sugerează că monitorizarea sesiunilor de antrenament folosind instrumente de măsurare a variației ritmului cardiac este esențială pentru a preveni accidentările.
Rezultatele susțin „înființarea unui sistem de monitorizare care să țină cont atât de sarcinile interne, cât și de sarcinile externe de antrenament, pe lângă starea de spirit și variabilitatea ritmului cardiac al sportivului, obiectivul fiind acela de a-l ajuta să se adapteze antrenamentelor și să prevină eventualele leziuni care pot să apară în urma exercițiilor intense”, concluzionează co-autorul studiului, Lluís Capdevila.
sursa: Science Daily
foto: iStock_CaronB
Data actualizare: 20-05-2022 | creare: 20-05-2022 | Vizite: 443
Bibliografie
Excessive sports training may have negative effects on mood, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/05/220512121936.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- De ce unii oameni obțin mai multe beneficii din exercițiile fizice decât alții?
- Sportul îmbunătățește concentrarea și calitatea vieții
- Meta-analiză: creșterea gradului de activitate fizică reduce riscul pentru 5 boli cronice
- Exercițiile fizice pot ajuta adulții în vârstă să prevină apariția demenței
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Lovitura genunchi!
- Fisura incheietura... in urma unei cazaturi cu bicicleta
- M-am lovit in zona genitala.. in timp de invatam sa merg cu bicicleta
- Lovitura la genunchi
- Hernie de disc si mersul pe bicicleta