Este adevărat: stresul face părul să albească, dar este reversibil!
Un nou studiu, realizat de cercetătorii de la Columbia University Vagelos College of Physicians and Surgeons și publicat în jurnalul eLife, oferă pentru prima dată dovezi cantitative care leagă stresul psihologic de apariția părului cărunt la oameni. Însă există vești bune: procesul este reversibil.
Poate părea intuitiv că stresul ne albește părul, însă studiul de față aduce contribuții suplimentare acestui domeniu de cercetare, după cum a afirmat liderul studiului, Martin Picard, dr, profesor asociat la Columbia University Vagelos College of Physicians and Surgeons: „Înțelegerea mecanismelor care permit părului cenușiu să se întoarcă la starea inițială, pigmentată ar putea da noi indicii despre maleabilitatea îmbătrânirii umane în general și despre modul în care este influențată de stres. Datele noastre se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi care demonstrează că îmbătrânirea umană nu este un proces biologic liniar, fix, dar care poate, cel puțin parțial, să fie oprit sau chiar inversat temporar. ”
„Așa cum inelele dintr-un trunchi de copac conțin informații despre ultimele decenii din viața copacului respectiv, părul nostru conține informații despre istoria noastră biologică”, a adăugat Martin Picard. „Când firele de păr sunt încă sub piele ca foliculi, ele sunt supuse influenței hormonilor de stres și a altor lucruri care se întâmplă în mintea și corpul nostru. Odată ce firele de păr cresc din scalp, acestea se întăresc și cristalizează permanent aceste expuneri într-o formă stabilă. "
Legătura dintre stres și albirea părului nu a fost susținută dintotdeauna de către oamenii de știință, analizarea acestui fenomen fiind dificilă. Pentru a împărți firele de păr cu scopul de a documenta pigmentarea părului, Ayelet Rosenberg, student în laboratorul lui Martin Picard, a creat o nouă metodă de captare de imagini foarte detaliate ale unor felii mici de fire de păr umane, de aproximativ 1/20 milimetri lățime, pentru a cuantifica gradul de pierdere a pigmentului în fiecare dintre acestea. „Dacă îți folosești ochii pentru a privi un fir de păr, va părea că are aceeași culoare peste tot, cu excepția cazului în care există o tranziție majoră”, spune Martin Picard. „Sub un scaner de înaltă rezoluție, vedeți variații mici, subtile de culoare, aspect pe care noi îl măsurăm. ”
Studiul a cuprins 14 voluntari, rezultatele analizei firelor de păr fiind comparate cu jurnalul de stres al fiecărui participant, în care au evaluat nivelul de stres al fiecărei săptămâni. Astfel, cercetătorii au identificat asocieri surprinzătoare între nivelurile de stres și albirea părului și, în unele cazuri, o inversare a acestui. „A fost un individ care a plecat în vacanță și cinci fire de păr pe capul acelei persoane s-au întors la brunet în timpul vacanței, sincronizate exact în timp. ”
Pentru a înțelege mai bine modul în care stresul provoacă peri albi, cercetătorii au măsurat, de asemenea, nivelurile a mii de proteine din păr. Rezultatele au cuprins, printre altele, și modificări induse de stres în mitocondrii. „Adesea auzim că mitocondriile sunt locul de producere a energiei în celulă, dar acesta nu este singurul rol pe care îl joacă”, spune Martin Picard. „Mitocondriile sunt, de fapt, ca niște antene mici în interiorul celulei care răspund la o serie de semnale diferite, inclusiv stresul psihologic. "
Reducerea stresului din viața de zi cu zi este un obiectiv foarte bun, însă procesul de recăpătare a culorii părului nu este întotdeauna garantat. „Pe baza modelării noastre matematice, credem că părul trebuie să atingă un prag biologic înainte de a deveni gri. La vârsta mijlocie, când părul este aproape de prag din cauza vârstei biologice și a altor factori, stresul îl va împinge peste prag și va trece la încărunțire. Dar nu credem că reducerea stresului la un bătrân de 70 de ani care a fost alb de ani de zile îi va întuneca părul, cum nu credem nici că stresul la un copil de 10 ani va fi suficient pentru a-i albi părul".
surs: Science Daily
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Un număr mai mare de pași zilnic te poate feri de boli cardiovasculare
- Feedback-ul: o modalitate eficientă de îmbunătățire a atenției asupra unei sarcini
- Fenomenul „binge drinking” poate fi mai dăunător femeilor decât bărbaților, susține un nou studiu
- Un nivel crescut al oxitocinei, asociat cu tulburarea hipersexuală
- Parere - pata ușor alba intr-o parte a gurii
- Albire prematura
- Fire de par alb la varsta de 24 de ani..
- Parul alb