Schimbările climatice vor crește semnificativ încărcătura de alergeni din aer

©

Autor:

Schimbările climatice vor crește semnificativ încărcătura de alergeni din aer
O simulare a modului în care schimbările climatice vor afecta distribuția a doi alergeni extrem de comuni (ambrozie și polen de stejar) sugerează faptul că în următorii ani vor exista creșteri semnificative ale încărcăturilor de polen din aer. Mai mult decât atât, simularea computerizată arată că, în anul 2050, oamenii se vor putea confrunta cu simptome ale alergiilor, precum scurgeri nazale sau mâncărimi oculare, doar după ieșirea din casă.
Studiile anterioare care au încercat să analizele legătura dintre schimbările climatice și nivelurile de alergeni din mediu au fost limitate din cauza lipsei datelor. Pentru a depăși provocările întâmpinate anterior, cercetătorii de la Institutul Rutgers au adaptat un instrument gestionat de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA pentru a simula distribuțiile de alergen de stejar și ambrozie până în anul 2047.

Rezultatele indică faptul că schimbările climatice vor determina începerea mai devreme a sezonului polenului. De asemenea, chiar și creșterile minore ale temperaturilor vor determina creșterea concentrațiilor medii de polen din aer și prelungirea sezonului polenului.

Statisticile arată o creștere cu 40% a concentrațiilor medii de polen de stejar în zonele de nord-est și sud-vest și cu 20% a concentrațiilor medii de ambrozie, în aceleași zone. De asemenea, cercetătorii au observat creșteri ale nivelului de polen în regiuni în care în general nivelul polenului de stejar și de ambrozie este unul redus.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 19-12-2022 | creare: 19-12-2022 | Vizite: 357
Bibliografie
Itchy eyes and a runny nose? It could be climate change, https://www.sciencedaily.com/releases/2022/12/221206132743.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Risc de alergii mai mic la copiii care își ronțăie unghiile sau sug degetul
  • Spălatul pe mâini - o altă perspectivă
  • Viaskin Peanut - plasturele care tratează alergia la arahide
  •