Efortul fizic profesional

Efortul fizic profesional reprezintă cheltuielile energetice măsurate în kcal necesare pentru a menține poziția corpului în timpul lucrului și pentru a realiza sarcinile de muncă, pe toată durata desfășurării acesteia.

Solicitările osteo-musculo-articulare din timpul unei activități predominant fizice pot interesa următoarele:

• întreg organismul: ridicarea unor greutăți, transportul acestora, susținerea, împingerea sau tracțiunea unei sarcini grele;
• coloana vertebrală: mișcări ample și repetate ale capului și trunchiului, de flexie-extensie, torsiuni sau răsuciri, ridicarea unor greutăți; poate fi prezentă lombalgia joasă nespecifică, hernia discală.
• membrele superioare: mișcări repetitive prin flexia-extensia cotului și pumnului, degetelor; compresiuni mecanice (sprijinul pe antebrațe, greutăți transportate pe umăr); angulații posturale segmentare non-fiziologice (munca cu brațele ridicate deasupra capului); expunerea la vibrații mecanice, climă rece, manevrarea unor obiecte reci;

Patologia identificată: algii, disconfort, oboseală musculară, impotență funcțională, tendinite, tenosinovite, bursite, tulburări circulatorii periferice, oboseală generală (cu risc de accidente la locul de muncă și scăderea randamentului productiv).

• membrele inferioare: menținerea îndelungată a poziției de ortostatism; atitudini de lucru instabile cu sprijin pe genunchi, unipodal, coapse sau șolduri; deplasarea pe un teren înclinat sau alunecos; muncă statică în poziții vicioase, ex. ghemuit sau cățărat. [1-6]

Suprasolicitarea osteo-musculo-articulară

Toate structurile locomotorii- mușchi, oase, tendoane, articulații au propriul lor prag de rezistență. Solicitările externe, repetitive sau de lungă durată determină răspunsuri tisulare cumulative exprimate prin microleziuni, elongații, edeme, cicatrici.

Depășirea pragului de rezistență duce la apariția acestui fenomen de suprasolicitare prin mai multe feluri:

• oasele sunt predispuse la fracture de oboseală, smulgeri periostale;
• artroza articulațiilor cu apariție precoce;
• reacții inflamatorii intraarticulare - sinovite;
• dezinserția tendoanelor, tendinopatii;
• reacții miozitice, rupturi ale fibrelor musculare, hematoame, distonii de coordonare (crampa scriitorului, violoncenistului);
• angiospasme, microanevrisme, tromboze sau ischemie acută;
• sindromul de canal carpian. [2] [6]

Metode de evaluare a efortului fizic profesional

A. Metode subiective

Observația directă prin experți evaluatori la nivelul:

1. întreprinderii

2. postului de muncă:

• operațiile efectuate;
• numărul de acțiuni pe unitatea de timp;
• ciclurile de muncă;
• poziția și ritmul de lucru;
• greutatea obiectelor manevrate;
• durata pauzelor;
• normele standard de producție;
• cronograma profesională;

3. analiza detaliată a unui interval de muncă
Grile de evaluare rapidă, înregistrări video.

B. Metode obiective

Electromiograma se poate efectua și în timpul programului de lucru, permite estimarea forței musculare depuse de un grup muscular implicat în efectuarea unor sarcini de muncă repetitive sau prelungite.

Scala Borg- autoaprecierea perceptuală a efortului depus pe operații de muncă pe o scală de la 1 la 10.

Dinamometria măsoară forța musculară în timpul prehensiunii și a transportului de greutăți.

Indicatori fiziologici generali se referă la măsurarea unor parametri fiziologici de răspuns la solicitările fizice din timpul muncii; se apreciază dinamica acestor parametri comparativ cu valorile de referință. Se înregistrează:

• frecvența cardiacă;
• frecvența respiratorie: polipnee în efort fizic/muncă statică;
• debitul ventilator prin metoda spirografică;
• temperatura centrală;
• lactatul în sânge- creșteri în munca statică prelungită;
• presiunea intradiscală (la nivelul vertebrelor L5-S1) sau intracanalară (tunel carpian). [3] [4] [5] [6]