E normal să te doară capul uneori?
Autor: Teodorescu Mihai
Durerile de cap descriu orice senzații neplăcute de disconfort care afectează regiunea capului, inclusiv fruntea, tâmplele și gâtul. Frecvența, durata și intensitatea durerilor de cap pot varia de la o persoană la alta, iar cauzele lor pot fi unele variate. În unele cazuri, durerea de cap poate fi un simptom al unei probleme specifice, care necesită evaluare medicală. Cu toate acestea, majoritatea durerilor de cap pot fi gestionate prin reducerea nivelului de stres, odihnă sau cu ajutorul medicamentelor analgezice. (1, 2)
Cum se clasifică durerile de cap?
Durerile de cap, cunoscute și sub numele de cefalee, sunt senzații dureroase sau neplăcute resimțite în zona capului sau a gâtului, care pot varia în intensitate, durată și tip. De obicei, durerile de cap pot fi împărțite în mai multe categorii principale, cele mai comune fiind cefaleea de tensiune, migrena și durerile sinusale.
Cefaleea de tensiune
Cefaleea de tensiune este un tip de durere de cap ce se caracterizează prin senzații de presiune sau constricție în ambele părți ale capului, în general de o intensitate ușoară sau moderată. Cauzele pentru cefaleea de tensiune includ stresul, oboseala, postura incorectă, obiceiurile alimentare și probleme de vedere. De obicei, cefaleea de tensiune poate fi ameliorată prin odihnă, relaxare și gestionarea factorilor de stres. (3, 4)
Migrena
Migrena este o formă mai severă de durere de cap, adesea însoțită de simptome precum greață, vărsături și sensibilitate la lumină și sunete. Migrenele sunt adesea pulsatile și afectează de obicei o singură parte a capului. Cauza exactă a migrenelor nu este pe deplin înțeleasă, dar factori genetici și de mediu pot juca un rol în apariția sa. (5, 6)
Dureri de cap sinusale
Adesea asociate cu probleme ale sinusurilor, durerile de cap de tip sinusal sunt unele acute, surde, resimțite în zona frunții și a nasului. Congestia nazală, secrețiile nazale și sensibilitatea la presiunea asupra sinusurilor însoțesc adesea durerile de cap sinusale. Tratamentul implică de obicei ameliorarea inflamației sau a infecției sinusurilor, cu ajutorul medicamentelor antibiotice (pentru infecții bacteriene) sau a medicamentelor antiinflamatoare. Pentru ameliorarea simptomelor asociate, pot fi utilizate, de asemenea, decongestionante nazale. (7, 8)
Cefaleea post-traumatică
Cefaleea post-traumatică este o formă de durere de cap care apare ca urmare a unei leziuni la cap sau a unei traume cranio-cerebrale (poate include contuzii cerebrale, hemoragii cerebrale mici, leziuni ale țesutului cerebral sau alte tipuri de traume). Cefaleea post-traumatică se caracterizează prin dureri de cap care pot fi surde, pulsatile sau severe. Alte simptome pot include amețeli, tulburări de concentrare, confuzie, greață și sensibilitate crescută la lumină și sunete. (9, 10)
Cefaleea de tip cluster
Cefaleea de tip cluster se caracterizează prin dureri intense, severe, care se localizează în jurul ochiului sau tâmplelor, apărute în episoade recurente, de obicei la aceeași oră în fiecare zi sau în perioade specifice. Cauza exactă nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că episoadele dureroase pot fi declanșate de factori precum fumatul sau alcoolul. Tratamentul cefaleei de tip cluster poate implica administrarea unor medicamente specifice, cum ar fi triptanii, pentru ameliorarea simptomelor în timpul unui episod. (11, 12)
Este normal să ai dureri de cap?
Durerile de cap sunt o experiență obișnuită și pot apărea dintr-o varietate de motive. În majoritatea cazurilor, durerile de cap sunt temporare și se pot rezolva prin odihnă, hidratare sau alte măsuri simple. Deși se consideră normală apariția durerilor de cap la anumite perioade de timp, este important să se acorde atenție acestor dureri și simptomelor asociate, dacă apar astfel de simptome. De asemenea, dacă durerile de cap devin persistente, este esențial să se consulte un medic. Durerile acute și de intensitate ușoară sau moderată, care nu sunt însoțite de alte simptome, nu constituie însă un motiv de îngrijorare. (1, 2, 14)
Cauze comune ale durerilor de cap ușoare
Durerile de cap pot fi cauzate de o varietate de factori, iar unele dintre cele mai comune includ:
- stresul cronic sau tensiunea emoțională (pot provoca tensiune musculară și pot declanșa durerile de cap, ce vor fi resimțite precum niște senzații de presiune sau constricție în zona capului);
- oboseala (poate afecta funcția cognitivă și poate crește sensibilitatea la stimulii care declanșează dureri de cap);
- deshidratarea (un consum inadecvat de apă poate provoca deshidratarea, care poate declanșa dureri de cap);
- consumul excesiv de cafea, ceai negru sau alcool (substanțele regăsite în alcool, în cafea sau în ceaiul negru pot provoca vasoconstricție sau dilatare a vaselor de sânge cerebrale, ceea ce poate declanșa dureri de cap);
- consumul excesiv de sare (poate contribui la retenția de apă, ceea ce poate influența durerile de cap);
- factori de mediu (expunerea la zgomote puternice, lumină intensă sau schimbări bruște de temperatură pot afecta afecta sistemul nervos și pot declanșa migrene sau dureri de cap de tensiune la persoanele sensibile).
În plus, unele persoane pot avea o predispoziție genetică la migrene sau alte tipuri de dureri de cap. Factorii genetici pot juca un rol în sensibilitatea individuală la anumiți factori declanșatori ai durerilor de cap. (1, 13, 14)
(2) Headaches, link: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9639-headaches
(3) Tension headaches, link: https://www.nhs.uk/conditions/tension-headaches/
(4) Tension headache, link: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/tension-headache/symptoms-causes/syc-20353977
(5) Migraine, link: https://www.nhs.uk/conditions/migraine/
(6) Migraine Headaches, link: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/5005-migraine-headaches
(7) What Is Sinus Headache? link: https://www.healthline.com/health/sinus-headache
(8) Sinus Headaches, link: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/9641-sinus-headaches
(9) Post-Traumatic Headache, link: https://americanmigrainefoundation.org/resource-library/post-traumatic-headache/
(10) Posttraumatic Headache, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK556134/
(11) Cluster headaches, link: https://www.nhs.uk/conditions/cluster-headaches
(12) Cluster Headaches, link: https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/headache/cluster-headaches
(13) Causes of common headaches, link: https://www.health.harvard.edu/staying-healthy/causes-of-headaches
(14) Headache: When to worry, what to do, link: https://www.health.harvard.edu/pain/headache-when-to-worry-what-to-do
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Bolnava sau nu?
- De 2 luni am nasul infundat (nara stanga)
- Dureri cap, furnicaturi - nici un raspuns in USA
- Colesterol mare... amorteli, ameteli, dureri de cap
- Durere si arsura a pieli capului pe partea stanga
- Oboseala, palpitatii, ameteli, stari de greata, dureri de cap
- Am dureri de tâmpla in partea stanga
- Dureri de cap, varsaturi repetate, frisoane, nu mai suportam nici lumina de afara
- Presiune în spatele capului
- Dureri de cap