Durerea de burtă după masă - cauze și recomandări

©

Autor:

Durerea de burtă după masă - cauze și recomandări

Durerea de burtă apărută imediat după masă (postprandial) reprezintă un simptom comun al afecțiunilor gastrointestinale sau o consecință a consumului anumitor alimente. Durerea de burtă asociată cu alte simptome, precum pierderea în greutate, hemoragia rectală, diareea sau voma, necesită o evaluare medicală. (1, 2)

Cauze

Durerea de burtă după masă poate avea numeroase cauze. În timp ce durerea de burtă care tinde să apară în repetate rânduri reprezintă un simptom comun al afecțiunilor digestive, durerea care se ameliorează în decurs de câteva minute și nu apare în mod repetat este asociată cu consumul unei cantități mari de alimente sau cu consumul unor alimente specifice. (1, 2, 3)

Dispepsia

Indigestia sau dispepsia descrie disconfortul sau durerea apărută postprandial, resimțită la nivelul abdomenului superior, în regiunea epigastrică. De regulă, dispepsia este cauzată de o afecțiune gastrică, precum boala de reflux gastroesofagian sau ulcerul gastric. Există, însă, cazuri în care nu exista o afecțiune asociată, situație în care se consideră a fi vorba de „dispepsie funcțională”, un tip de tulburare gastro-intestinală funcțională. Dispepsia funcțională provoacă dureri de burtă puternice și o senzație de sațietate chiar și după consumul unei cantități reduse de alimente. (1, 2, 4)

boala de reflux gastroesofagian

Persoanele cu reflux gastroesofagian au o senzație cronică de arsuri la stomac, care se amplifică de regulă postprandial, în special în urma consumului de alimente bogate în grăsimi sau zaharuri. De asemenea, alimentele iuți sau picante, cât și alcoolul, pot amplifică durerea de burtă. (1, 2, 3, 4)

Gastrita

Inflamarea mucoasei stomacului, cauzată cel mai frecvent de infecția cu bacteria helicobacter pylori, care poate provoca dureri de stomac, vărsături și indigestie. În cazuri rare, atunci când mucoasa stomacului este expusă acidului gastric, simptomele pot include durere de intensitate crescută, sângerare sau ulcer gastric. Simptomele gastritei pot fi exacerbate de consumul alimentelor acide, a alcoolului sau de utilizarea pe termen lung a medicamentelor. (1, 3, 5)

Boala celiacă

Tulburare autoimună a sistemului digestiv cauzată de alergia la gluten, o proteină regăsită în grâu, orz și secară, dar și în anumite sosuri sau alimente. Boala celiacă se manifestă prin dureri de stomac, constipație, diaree și balonare. Simptomele sunt prezente doar după consumul de alimente sau cereale cu gluten și pot fi oprite prin eliminarea din alimentație în totalitate a glutenului. Expunerea repetată la gluten a unei persoane cu boală celiacă poate crește riscul unor complicații severe. (1, 6, 7)

Constipația

Evacuarea dificilă a materiilor fecale, un simptom gastrointestinal comun, poate fi însoțit de alte simptome, precum balonarea sau durerea de stomac. Deși nu întotdeauna durerea apare după masă, persoanele cu constipație cronică care nu urmează un tratament prezintă un risc crescut pentru probleme severe, precum ocluzie intestinală prin fecalom, afecțiune caracterizată prin dureri severe de burtă, de regulă intensificate de consumul de alimente sau de lichide. (1, 3, 4)

Sindromul intestinului iritabil

Sindrom gastrointestinal cu evoluție cronică ce cuprinde un spectru larg de afecțiuni caracterizate prin dureri abdominale și alte tulburări ale tranzitului intestinal. Sindromul provoacă adesea dureri de stomac, mai ales, dar nu întotdeauna, după consumul de alimente. Durerea cauzată de sindromul intestinului iritabil poate să apară în orice regiune a abdomenului și poate iradia inclusiv către regiunea toracică. (1, 2, 4)

Litiaza biliară

Descrie depozitele dure formate la nivelul vezicii biliare, denumite pietre la fiere, care pot provoca dureri ascuțite de burtă, în urma blocării unui canal biliar. Durerea din cauza calculilor biliari poate apărea după masă, în special după consumul unei cantități mari de alimente sau a unor alimente bogate în grăsimi. În unele cazuri, durerile pot să apară chiar și pe stomacul gol, de regulă în timpul somnului. (1, 2, 3)

Alte cauze potențiale pentru durerea de burtă după masă includ:

  • intoxicațiile alimentare (cauzate de consumul de alimente care conțin germeni sau toxine - simptomele caracteristici ce însoțesc durerea de burtă sunt greața, vărsăturile și diareea);
  • consumul de alimente iritante (alimentele acide și picante, împreună cu cafeaua sau alcoolul, pot irita mucoasa stomacului - alimentele acide includ, printre altele: lămâi, portocale, piersici, struguri, grepfrut, prune, afine, brânzeturi procesate sau roșii);
  • excesele alimentare (consumul de alimente în exces determină extensia stomacului peste capacitatea sa normală, ceea ce provoacă un disconfort major);
  • alergiile alimentare sau intoleranța la anumite alimente (în urma consumului alimentelor contraindicate, o persoană cu intoleranță sau alergie va prezenta, printre altele, crampe abdominale, greață și diaree);
  • obstrucții intestinale (durerile sunt intense și constante, amplificate de consumul de alimente);
  • inflamația vezicii biliare. (1, 3)


Recomandări

Orice durere de burtă neobișnuită sau persistentă reprezintă un motiv întemeiat pentru o vizită la medic. Durerea de burtă intensă, care nu cedează la administrarea de medicamente analgezice, necesită asistență medicală de urgență. Durerea de burtă după masă poate fi prevenită, în principal printr-o dietă echilibrată și sănătoasă. De asemenea, evitarea alimentelor picante sau a celor bogate în grăsimi, cât și a băuturilor dulci, cofeinizate sau carbogazoase, ar putea ajuta la prevenirea durerilor. (1, 2, 3)


Data actualizare: 25-10-2021 | creare: 25-10-2021 | Vizite: 3065
Bibliografie
(1) Why do I feel sick after I eat? link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/321318
(2) Why You Might Have Pain After Eating, link: https://www.verywellhealth.com/postprandial-p2-1945064
(3) Disconfort after food, link: https://www.medicoverhospitals.in/symptoms/discomfort-after-food
(4) Why Does My Stomach Hurt After Every Meal? link: https://www.medicinenet.com/why_does_my_stomach_hurt_after_every_meal/article.htm
(5) Gastritis, link: https://www.nhs.uk/conditions/gastritis
(6) What’s Causing This Stomachache After I Eat? link: https://www.healthline.com/health/stomachache-after-eating
(7) What to know about celiac disease, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/38085
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Durere de burtă apărută după masă - ce ar putea fi?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum