Doza necesară zilnică de vitamina C ar putea mai mare decât cea recomandată de OMS, sugerează noi studii
©
Autor: Domșa Dariana

Într-un experiment efectuat la Institutul de Cercetare Sorby din Sheffield, numit experimentul „naufragiu”, o echipă de voluntari au fost hrăniți doar cu ceea ce marina britanică transporta în bărci de salvare, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Experimentul istovitor, de epuizare a vitaminei C, început în anul 1944, a avut consecințe de durată asupra sănătății publice.
Experimentul a implicat 20 de subiecți, dintre care majoritatea erau obiectori de conștiință (persoane care se opuneau serviciului militar). „Experimentul cu vitamina C este un studiu șocant. Au epuizat nivelurile de vitamina C ale oamenilor pe termen lung și au creat urgențe care pun viața în pericol”, a declarat Philippe Hujoel, autorul principal al unui nou studiu privind experimentul Sorby cu vitamina C, medic dentist practicant și profesor de științe ale sănătății orale la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității din Washington.
Scopul anchetatorilor nu a fost determinarea aportului necesar de vitamina C pentru o sănătate optimă, ci aflarea cerințelor minime de vitamina C pentru prevenirea scorbutului. În cadrul studiul Sorby, cercetătorii au atribuit participanților zero, 10 sau 70 de miligrame de vitamina C pe zi, pentru o medie de nouă luni. Anchetatorii au folosit rezistența cicatricială a rănilor experimentale, participanților fiindu-le realizate răni experimentale, ca măsură a nivelurilor adecvate de vitamina C, deoarece vindecarea slabă a rănilor, pe lângă afecțiuni precum sângerarea gingiilor, sunt un indiciu al scorbutului.
În cele din urmă, cercetătorii au spus că 10 miligrame pe zi sunt suficiente pentru a îndepărta semnele de scorbut. Bazându-se parțial pe acele constatări, OMS recomandă 45 de miligrame de vitamina C pe zi. Hujoel a spus că noile analize a datelor studiilor efectuate de Institutul Sorby sugerează că recomandarea OMS este prea mică pentru a preveni rezistența la cicatrici. „Analizele parametrice solide ale datelor studiului Sorby arată că este necesar un aport mediu zilnic de vitamina C de 95 mg pentru a preveni puterea cicatricială slabă pentru 97, 5% din populație”, adaugă Hujoel.
sursa: Science Daily
Data actualizare: 18-08-2021 | creare: 18-08-2021 | Vizite: 463
Bibliografie
New analysis of landmark scurvy study leads to update on vitamin C needs, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/08/210816135454.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Exista alergie sau intoleranta la vitamina C?
- Vitamina C influenteaza fluxul menstruatiei?
- Vitamina C alcalina forte
- Vitamina C - o armă eficientă împotriva ridurilor
- De care vitamina C de 1000 recomandați sa fie una buna tare?
- Anticoncepționalele și vitamina C