Dieta ketogenică, asociată unui risc crescut de apariție a afecțiunilor cardiovasculare

©

Autor:

Dieta ketogenică, asociată unui risc crescut de apariție a afecțiunilor cardiovasculare
Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Columbia Britanică arată că dieta ketogenică, ce presupune consumul de alimente sărace în carbohidrați și bogate în lipide, poate fi asociată cu o creștere a nivelurilor de colesterol LDL, tipul nociv de colesterol din organism. Conform oamenilor de știință, aceste modificări se traduc clinic printr-o rată de două ori mai mare de tulburări cardiovasculare precum angina pectorală, ateroscleroză, infarct miocardic și accident vascular cerebral.
Iulia Iatan, doctor la spitalul St. Paul și autor principal al studiului, afirmă că lucrarea este printre primele care examinează asocierea dintre acest tip de dietă și efectele pe care le poate avea asupra aparatului cardiovascular. În plus, aceasta menționează că glucidele sunt principala sursă de energie pe care organismul o folosește, astfel că lipsa acestora în cantitate suficientă determină schimbarea tiparului de consum energetic spre degradarea grăsimilor, cu producție de cetone. Autoarea subliniază faptul că efectele de creștere a nivelurilor de colesterol LDL la unele persoane a fost anterior descoperit și demonstrat, însă legătura dintre adoptarea unei astfel de diete și creșterea riscului de apariție a bolilor cardiovasculare și a accidentului vascular cerebral nu a fost suficient studiată.

Eșantionul de studiu a fost compus inițial din aproximativ o jumătate de milion de persoane incluse în UK Biobank, ale căror date au fost analizate în cadrul lucrării și urmărite în decursul a cel puțin 10 ani. Dintre aceștia, 305 participanți au declarat prin intermediul unui chestionar că adoptă o dietă de tip ketogenic, de menționat fiind, însă, și faptul că studiul a inclus și un grup de control compus din 1220 de persoane ce au urmat o dietă standard. Din punct de vedere statistic, 73% din participanți au fost de sexul feminin, vârsta medie a acestora a fost de 54 de ani, iar indicele de masă corporală (IMC) mediu al persoanelor din cele două grupuri a fost de 27,7 și 26,7, respectiv.

Rezultatele analizei au arătat că persoanele care au urmat o dietă ketogenică au prezentat niveluri semnificativ mai crescute de colesterol LDL decât cele care au urmat o dietă standard, precum și o creștere a nivelurilor de apolipoproteină B, componentă proteică ce se află în mod fiziologic la suprafața particulelor lipoproteice aterogene. Iatan concluzionează evidențiind faptul că persoanele care aveau cele mai ridicate niveluri de colesterol LDL prezentau și cel mai mare risc de a dezvolta o afecțiune cardiovasculară.

sursa: News Medical
foto: P Maxwell Photography /Shutterstock

Data actualizare: 20-03-2023 | creare: 20-03-2023 | Vizite: 812
Bibliografie
Keto-like diet may be associated with elevated risk of cardiovascular events, link: https://www.news-medical.net/news/20230305/Keto-like-diet-may-be-associated-with-elevated-risk-of-cardiovascular-events.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Dieta cetogenică (cetogenă, ketogenică, cetozică) - explicații, beneficii
  • Dieta ketogenică poate combate efectul virusului gripal asupra organismului
  • Cum putem reduce în mod eficient grăsimea viscerală?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum