Diagnostice pentru care e bine să ceri o a doua opinie medicală

În ziua de astăzi, datorită accesului facil la informații medicale și nu numai, suntem mai atenți la ce doctori mergem și ne informăm înainte despre ei. Fie de la cunoștiințe sau de pe internet, întotdeauna ne simțim mai confortabili când cunoaștem pe cineva care a trecut pe la doctorul ales înaintea noastră.

Sunt unele situații în care deși avem încredere în diagnosticul și recomandările medicului, ne dorim să aflăm dacă și altul are același punct de vedere.

Uneori, situația în care ne aflăm este de așa amploare încât apelăm la o a doua opinie în speranța că diagnosticul sau demersul terapeutic ne va fi infirmat.

Printre situațiile în care este indicat să cerem o a doua opinie se numără:

1. Cancere rare sau greu de diagnosticat:

În momentul diagnosticului de un tip de cancer mai rar întâlnit sau în cazul în care există o incertitudine în ceea ce privește diagnosticul de tumoră malignă este indicat să cerem o a doua opinie unui medic anatomopatolog cu experiență în acest domeniu sau în subtipul respectiv de cancer. Diagnosticul va determina demersul terapeutic.

Printre cancerele mai greu de diagnosticat se numără sarcoamele, tumori de țesuturi moi precum mușchiul sau țesutul adipos. Un anatomopatolog generalist ar putea omite acest diagnostic.

Centrele medicale orientate asupra diagnosticului și tratamentului tumorilor rare sunt o opțiune indicată pentru a cere o a doua opinie.

2. adhd la copiii sub 6 ani

În lipsa unui test paraclinic specific, ADHD sau tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate este greu de diagnosticat. Aici intervine gândirea clinică a medicului curant. În momentul în care copilul prezintă hiperactivitate, neatenție, impulsivitate în cel puțin două locuri precum acasă și la școală, medicul trebuie să ia în calcul diagnosticul de ADHD.

Acest diagnostic la un copil sub 6 ani poate crea nevoia celei de a doua opinii medicale din aprtea unui specialist pe psihiatrie pediatrică. Această incertitudine apare datorită faptului că în ziua de azi mulți copii vorbesc mai mult și petrec mai mult timp pe dispozitivele electronice, suprapunându-se cu comportamnetul tipic din rândul copiilor. A doua opinie poate ajuta în stabilirea diagnosticului corect de ADHD sau de infirmarea acestuia.

Trebuie excluse și alte tulburări psihice ce fac parte din diagnosticul diferențial din ADHD. Acestea sunt anxietatea, depresia și problemele de învățare. Uneori, copiii părtași la violență domestică se pot manifesta precum unul cu ADHD, pe când ei suferă de sindrom de stres posttraumatic.

3. Boala parkinson

Boala Parkinson este una dintre cele mai dificile boli de diagnosticat, mai ales în stadii incipiente, în lipsa oricărui test paraclinic care să ne ajute în diagnostic. Această afecțiune neurologică se manifestă prin tremor, mișcări lente, rigiditate musculară și tulburări de echilibru.

Rata nediagnosticării bolii Parkinson este de aproximativ 25-30%. La vârstnici, tremorul și problemele de mișcare pot fi puse pe seama vârstei. În același timp, pacienții pot fi diagnosticați greșit cu Parkinson din cauza anumitor medicamente care pot prezenta efecte adverse ce pot fi puse pe seama acestei tulburări neurologice.

4. Intervețiile cardiovasculare

Pacienții cărora li se recomandă efecutarea unei operații pe cord, a unei intervenții coronariene sau a unei cateterizări se întreabă de cele mai multe ori dacă sunt necesare. Aceste proceduri au riscurile lor printre care formarea de trombi, accidentul vascular, infecțiile și chiar decesul. Întrebarea des întâlnită în cadrul acestei categorii de pacienții este dacă operația de bypass poate fi înlocuită de o angioplastie cu balon pentru a „desfunda” arterele blocate.

În alte situații, pacienții caută un medic cu experință mai mare care să îi lămurească.

5. Depresia și tulburarea bipolară

Medicii de familie pun diagnosticul de depresie, dar de cele mai multe ori este necesar consultul de specialitate din partea psihiatrului. Dacă starea pacientului nu se îmbunătățește după un anumit număr de doze de antidepresive sau dacă dezvoltă efecte adverse precum mania, diagnosticul ar putea fi cel de tulburare bipolară.

Tulburarea bipolară sau boala maniaco-depresivă poate fi confundată cu depresia în cazurile pacienților care nu prezintă un episod de manie de la debut sau în stadiile incipiente, apărând confuzia între cele două diagnostice. 69% dintre pacienții bipolari primesc inițial un tratament greșit.

Depresia este tratată cu antidepresive, iar tulburarea bipolară cere în mod uzual stabilizatori ai stării psihice precum litiul în monoterapie sau combinat cu antidepresive. Când acestor pacienți cu tulburare bipolară li se administrează antidepresive în monoterapie sunt la risc de a trece la starea de manie sau de a dezvolta cicluri rapide în ceea ce privește extremele. (1)