Dependența de jocurile de noroc, o dramă națională în Bulgaria
Data publicării: 22-01-2025
El a intentat anul trecut un proces împotriva unui operator de pariuri online, iar Tribunalul din Sofia i-a dat câștig de cauză în primă instanță în luna octombrie, ordonând restituirea sumelor pe care le-a pierdut. Este o decizie 'fără precedent', a declarat avocata lui, Kristina Karakoleva.
'Aveam puține speranțe în fața unei părți adverse mult mai puternice', a declarat el pentru AFP, adăugând că se simte 'ușurat și bucuros' după această sentință, chiar dacă firma de pariuri online a făcut recurs.
Acest informatician de 36 de ani, care a preferat să își ascundă numele real, speră că victoria lui 'va putea să îi ajute pe cei care se confruntă cu problema dependenței'.
'Este considerată o lipsă de voință, nu o chestiune de sănătate publică', a spus el, cu regret, în contextul în care un bulgar din zece participă deja la alte jocuri de noroc decât la loterie, potrivit unui sondaj publicat de institutul MarketLinks în primăvara 2024.
Sentința tribunalului poate 'salva vieți', consideră avocata Karakoleva, insistând asupra unei mize de sănătate publică în mare parte ignorată în această țară din Balcani, cea mai săracă din UE, dar cu o industrie a jocurilor de noroc înfloritoare.
Moștenire comunistă
La fel ca și alte țări din fostul bloc comunist, Bulgaria a înființat în anii 1950 o loterie gestionată de stat, care promitea numai lucruri minunate pentru populația sa.Pentru vizitatorii străini, există totodată numeroase cazinouri, situate în marea lor majoritate în hoteluri de lux și infiltrate de angajați ai serviciilor de securitate.
Moștenire a acelei epoci, sectorul jocurilor de noroc valorează în prezent mai multe miliarde de euro, potrivit lui Tihomir Bezlov, cercetător în cadrul grupului de reflecție CSD cu sediul la Sofia, care afirmă că este 'complicat' să avanseze o cifră de afaceri exactă din cauza opacității acestei filiere. Numai în 2023, valoarea sumelor mari plătite câștigătorilor a reprezentat aproape 3% din PIB-ul Bulgariei.
Pe bulevardele din capitala Sofia, panouri publicitare promit câștiguri răsunătoare într-o țară care numără 20 de cazinouri și 1.000 de mici săli de jocuri, precum și 24 de companii care propun pariuri online foarte populare într-o țară cu 6,5 milioane de locuitori.
În ultimii ani, guvernele bulgare au început să reglementeze mai bine acest sector de activitate și să lupte împotriva dependenței, înființând în special o listă a persoanelor interzise pe site-urile de pariuri și în sălile de jocuri de noroc.
'Spirala creditelor'
Lazar face parte dintre cei 41.000 de cetățeni bulgari care au cerut din proprie inițiativă să fie înscriși în acel registru.Fost jucător de tenis de înalt nivel, el a început să parieze la vârsta de 15 ani în domeniul său, sportul, înainte să plonjeze în acest angrenaj nociv.
'Mi-am părăsit locul de muncă, întrucât asta (activitatea de parior - n.red.) îmi aducea mai mulți bani decât salariul meu', își amintește el. Dar, după doi sau trei ani, norocul i s-a schimbat.
A revenit la un loc de muncă stabil și a contractat împrumuturi pentru a-și satisface dependența, devenind captiv în 'spirala creditelor'.
În pofida interdicției sale de a juca, a reușit să mizeze echivalentul a 10.000 de euro și a pierdut aproape jumătate din acea sumă. 'Două luni de salariu' au dispărut astfel în neant.
'În momente precum acestea, te cuprinde furia, te închizi în tine însuți, nu vrei să îți admiți înfrângerea', a mărturisit el.
Sisif
El este monitorizat de acum de un psiholog, însă tratamentul nu este asigurat de către statul bulgar. Cât despre acea listă, condițiile tocmai au fost relaxate și este de acum posibilă radierea persoanelor dependente, după o lună.De atunci, circa 8.000 de persoane și-au șters numele de pe listă, în condițiile în care '30 de zile sunt insuficiente' pentru a ține sub control impulsul de a juca, afirmă Lazar.
Avocata lui este specializată în acest tip de dosare și descrie parcursul de luptător al clienților săi. 'Ei încearcă să aibă o viață stabilă. Dar, atât timp cât vor avea tentații, ei sunt la fel ca Sisif', condamnați să cadă din nou în drumul lor, a explicat ea.
De aici și importanța respectării acestui registru, a insistat avocata.
Angel Iribozov, președintele Asociației industriei jocurilor de noroc, consideră că 'aceasta este una dintre cele mai eficace măsuri de prevenție'. 'Însă, nu poate fi singura', spune el, făcând apel la campanii de sensibilizare și la asistență telefonică.
Lazar, la rândul său, dorește să îi facă pe oameni să vorbească despre acest subiect. 'Cel mai greu lucru este să depășești rușinea', spune el.
Sursa: Agerpres,
22-01-2025, Vizualizari 54