Degradarea insulinei: un mecanism nou al rezistenței la insulină

Un studiu recent publicat în NPJ Metabolic Health and Disease propune un nou mecanism al rezistenței la insulină, axat pe degradarea insulinei endogene în timpul transportului din pancreas către celulele țintă. Acest mecanism, denumit "chain-splitting", sugerează că scindarea lanțurilor A și B ale insulinei, cauzată de reacții redox din plasma sanguină, joacă un rol esențial în apariția rezistenței la insulină.

Contextul rezistenței la insulină

• Rezistența la insulină reprezintă o condiție metabolică cronică caracterizată prin răspunsul insuficient al celulelor la insulină, ceea ce duce la creșterea glicemiei și la un risc ridicat de diabet zaharat de tip 2, obezitate și alte boli cardiovasculare.
• În mod tradițional, rezistența la insulină a fost atribuită disfuncțiilor țesuturilor țintă sau receptorilor de insulină. Acest studiu schimbă paradigma, sugerând că degradarea insulinei în plasmă este o cauză majoră.
• Rolul stilului de viață și al dietei: Condițiile redox din plasmă, influențate de dietă (aminoacizi cu sulf) și exerciții fizice, pot modula rata degradării insulinei.

Metodologia studiului

• Experimente in vitro și in vivo:

  • În experimentele in vitro, insulina umană (HI) a fost tratată cu un cuplu redox glutathion redus și oxidat (GSH/GSSG), simulând condițiile din plasma sanguină.
  • În experimentele in vivo, șobolani Sprague Dawley au fost infuzați cu insulină umană, iar concentrațiile de insulină și de lanțuri degradate (A și B) au fost monitorizate.

• Tehnici utilizate:

  • Cromatografie de lichide cu spectrometrie de masă (LC-MS) pentru cuantificarea insulinei și a produselor de degradare.
  • Monitorizarea glicemiei și a ratelor de perfuzie a glucozei pentru a evalua impactul degradării insulinei.

Rezultatele studiului

• Degradarea insulinei în plasmă:

  • Aproximativ 20% din insulina perfuzată în șobolani a suferit degradare prin scindarea lanțurilor A și B.
  • Condițiile redox specifice plasmei umane sunt compatibile cu aceste procese, subliniind relevanța fiziologică.

• Influența condițiilor redox:

  • Redoxurile plasmatice joacă un rol esențial în rata degradării insulinei. Potențialele redox mai scăzute accelerează scindarea insulinei.

• Implicații pentru rezistența la insulină:

  • Degradarea insulinei reduce disponibilitatea hormonului la celulele țintă, declanșând hipersecreția de insulină și hiperinsulinemie, contribuind la instalarea rezistenței.

Concluzii și perspective

• O nouă ipoteză: Acest studiu contestă viziunea actuală asupra rezistenței la insulină, sugerând că degradarea insulinei în tranzit este un factor major al fenotipurilor rezistente.
• Intervenții terapeutice:
  • Manipularea stărilor redox prin dietă, exerciții fizice sau intervenții farmacologice ar putea preveni degradarea insulinei și ar putea ameliora rezistența.
  • Studiul deschide calea pentru dezvoltarea unor clase noi de medicamente axate pe prevenirea degradării insulinei.

Aceste descoperiri reprezintă un pas important în înțelegerea mecanismelor rezistenței la insulină și oferă o direcție inovatoare pentru tratamentele viitoare.