Dansul rezultă a fi un instrument puternic în ameliorarea stresului

Un articol publicat în Psychology of Sport and Exercise și-a propus să clarifice de ce și în ce fel dansul poate sprijini reglarea stresului la nivel psihologic, neurobiologic și socio-cultural. Autorii pornesc de la constatarea că stresul cronic este o amenințare majoră pentru sănătate și că, deși numeroase studii arată beneficiile activității fizice în gestionarea stresului, există relativ puține investigații care să se concentreze pe tipuri specifice de exerciții (aerobice, anaerobice, dans etc.). În mod special, dansul ar putea avea efecte de reglare a stresului „peste medie”, însă mecanismele și caracteristicile ce stau la baza acestor efecte sunt insuficient înțelese.

Context: Importanța dansului în reducerea stresului

• De ce dans? Unele studii susțin că dansul reduce în mod deosebit efectele negative ale stresului (de ex. Gerber et al., 2014). Hanna (2006) îl numește „vaccin anti-stres”, iar alți autori îi atribuie potențial de creștere a rezilienței mentale.  
• Dansul este distinct nu doar prin consumul energetic, ci și prin caracterul artistic, socio-cultural și expresiv. Astfel, dansul poate fi văzut drept o combinație specifică de mișcare, muzică și integrare socială, oferind beneficii unice pentru reglarea stresului.

Caracteristicile cheie ale dansului

• Muzică și ritm – Dansul este profund legat de muzică, implică percepția și/sau producția unui ritm, ceea ce poate influența neurotransmițătorii și starea afectivă.  
• Interacțiune socială – Multe tipuri de dans presupun contact fizic (sau partnering), sincronizare și sentiment de coeziune.  
• Mișcare fizică – Dansul poate fi și un tip de efort fizic (exercițiu), existând multiple efecte neurobiologice asociate cu activitatea fizică.

Perspectiva psihologică: Cum susțin muzica, ritmul și contactul social procesul de coping

Muzică și ritm

• Ascultarea muzicii ca intervenție (în afara dansului) s-a dovedit a avea efecte pozitive asupra reacției acute la stres, reducând anxietatea și nivelul de cortizol în unele studii (de ex. Labbé et al., 2007; Pelletier, 2004).  
• Muzica „relaxantă” și ascultată cu intenția de a obține calm pare să fie cea mai eficientă pentru reglarea stresului, iar ritmul – de exemplu muzica cu groove – poate să inducă stări de flux și bucurie mai puternice dacă e însoțită și de mișcare (Bernardi et al., 2018).  
• În dans, muzica are un dublu rol: e un stimul extern ce poate susține detașarea de stress și creșterea emoțiilor pozitive, iar efectele pot fi intensificate de dansul propriu-zis.

Parteneriat și contact social

• Studiile asupra dansului de cuplu (tango, salsa etc.) sugerează că dansul în prezența unui partener și cu muzică reduce mai pregnant anxietatea și nivelurile de cortizol decât dansul fără muzică sau fără partener (Murcia et al., 2009).  
• Exercițiile fizice realizate împreună cu alții pot amplifica efectele benefice asupra stării afective (Kanamori et al., 2016); în dans, sincronizarea (sau mișcările coordonate) contribuie la sentimentul de coeziune socială și la reducerea stresului.  
• Studiile mai arată că atingerea (socială) poate fi un amortizor al răspunsului la stres, fiind asociată cu scăderea reacțiilor fiziologice adverse (de ex. Ditzen et al., 2007), potențial datorită mecanismelor oxitocinei și endorfinei.

Mișcare fizică în dans

• Dansul este, în esență, și un tip de activitate fizică; numeroase studii arată că activitatea fizică în general îmbunătățește copingul (reducând percepțiile negative de stres, mărind starea de bine, etc.). Dansul, însă, a fost evidențiat în unele meta-analize ca având anumite avantaje suplimentare comparativ cu exercițiul fizic simplu (Fong Yan et al., 2024).  
• Într-un studiu, dansul a fost asociat cu reacții psihologice și hormonale mai benefice (de ex. scăderi ale stresului) chiar și atunci când nu creștea la fel de mult starea de fitness (Vrinceanu et al., 2019).

Perspectiva neurobiologică și fiziologică

Muzică și ritm

• Muzica activează circuitele de recompensă ale creierului (sistemul dopaminergic: nucleus accumbens, aria tegmentală ventrală) și poate reduce hormonii de stres precum cortizolul (Salimpoor et al., 2011; Ooishi et al., 2017).  
• Ritmul produce sincronizare și poate determina reacții fiziologice favorabile; studiile la animale arată că și rozătoarele pot avea o sincronizare a ritmurilor, având posibil un mecanism neural comun cu cel uman (Ito et al., 2022).

Contact social

• Dansul în parteneriat implică interacțiune socială și poate crește oxitocina (Josef et al., 2019). Oxitocina este implicată în atașamentul social și atenuarea stresului.  
• În dansul de cuplu, cei care conduc și cei care urmează activează rețele cerebrale diferite, orientate fie spre planificare și monitorizare (lider), fie spre receptivitate senzorială (follower) (Chauvigné et al., 2018). Rezultatul final al acestei interacțiuni poate avea efect anti-stres.

Mișcare și activitate fizică

• Activitatea fizică (inclusiv dans) mărește eliberarea de endorfine și dopamină, ameliorează reglarea HPA, acționând împotriva efectelor negative ale stresului cronic (Takai et al., 2007; Veening & Barendregt, 2015).  
• Studii asupra dansului la vârstnici (Vrinceanu et al., 2019) și la pacienți cu cancer (Ho et al., 2018) au evidențiat efecte de scădere a cortizolului, sugerând că dansul poate ajuta la reglarea reacției la stres pe termen lung.

Perspectiva antropologică (socio-culturală)

Muzică, ritm și cultură

• Antropologia subliniază că muzica și ritmul sunt aspecte fundamentale ale comunicării și expresiei umane, cu funcții profund înrădăcinate evolutiv și socio-cultural (Blacking, 1973; Hagen & Bryant, 2003).  
• Dintr-o perspectivă socio-culturală, muzica și ritmul sunt văzute ca instrumente de coeziune socială ce pot reduce stresul prin promovarea sentimentului de apartenență, solidaritate și rezistență la dificultăți (Ravignani, 2019; Wiltermuth & Heath, 2009).

Contact social și partnering

• Dincolo de neurobiologie, atingerea și sincronizarea într-o comunitate de dans generează „comunitas”, un sentiment de unitate și cooperare, cu rol în reducerea singurătății și a stresului (Turner, 1969; Nadasen, 2008).  
• Dansul este interpretat ca o formă de comunicare nonverbală între corpuri, cu potențial de a crea punți între indivizi separați social sau cultural (Skinner, 2008).

Mișcare și semnificație

• Mișcarea corporală în dans, fie că e ritualic, fie pur și simplu recreativ, duce la meaning in motion (Desmond, 1997) – o expresie a identității, a emoțiilor și a relației cu ceilalți.  
• Dansul devine o formă de eliberare și „remediu” pentru suferință (Hanna, 2006), oferind coeziune și (re)definire a sinelui în perioade de constrângeri sau criză (Nadasen, 2008).

Concluzii și implicații

Integrarea perspectivelor  

Dansul se evidențiază prin muzică și ritm, interacțiune socială și mișcare fizică, fiecare modulând în mod complementar reglarea stresului. Atât structurile neurochimice (dopamină, endorfine, oxitocină), cât și procesele psihologice (coping, reziliență), cât și înrădăcinarea socioculturală (apartență, comunicare nonverbală) contribuie la potențarea efectelor anti-stres și la bunăstarea dansatorilor.

Dansul nu este doar „exercițiu”  

O concentrare exclusivă pe intensitatea fizică a dansului ar ignora componente esențiale: muzica, contactul social, și sensul cultural și estetic. Această perspectivă mai bogată poate explica de ce dansul are rezultate mai bune decât alte forme de mișcare în unele studii.

Implicații practice  

• Dansul, datorită complexității sale (muzicalitate, conexiune socială, expresivitate), ar putea fi recomandat ca strategie eficientă de reglare a stresului.
• Dansul poate fi utilizat ca abordare preventivă (diminuând reacțiile la stres), ca suport pentru îmbunătățirea rezilienței (menținând sănătatea mentală sub presiune), sau în plan terapeutic complementare (ex. intervenții de tip DMT – chiar dacă acestea ies din sfera directă a acestui articol).

Direcții viitoare  

• Cercetările viitoare ar trebui să compare mai riguros dansul cu alte forme de exerciții, luând în considerare și factori precum prezența muzicii, intensitatea ritmului, gradul de interacțiune socială, tipul de contact fizic.  
• Ar fi util să se standardizeze evaluarea reacțiilor la stres (măsurători fiziologice: ex. cortizol salivar, α-amilază, HRV) și a factorilor psihologici (ex. afect, stare de flux, conectivitate socială) în proiecte cu durată suficientă și cu grupuri de control adecvate.

Mesaj final

Dansul reprezintă mai mult decât simpla combinație a unor mișcări ritmice cu muzică și parteneri; el se constituie într-un domeniu cultural, estetic și social cu impact profund asupra modului cum oamenii gestionează și percep stresul. Prin analize psihologice, neurobiologice și antropologice, acest articol pune în lumină faptul că dansul poate fi o metodă complexă și puternică de a construi reziliența și de a gestiona stresul, oferind, așadar, noi perspective pentru cercetări viitoare și lărgirea recomandărilor practice.