Cum se tratează corect rănile, zgârieturile și tăieturile

Rănile, zgârieturile și tăieturile pot fi subestimate, fiind sursă de complicații precoce sau tardive. Pentru a favoriza vindecarea acestora și pentru a aborda corespunzător fiecare leziune în parte, este necesară înțelegerea fiziologiei vindecării și a îngrijirii rănilor, precum și alegerea unor abordări terapeutice potrivite (1).

Leziunile care deteriorează sau perturbă structura și funcția anatomică normală a pielii, pot varia. Astfel, sunt identificate:

1. Lacerațiile - plăgi cu margini neregulate, cauzate de traumatisme contondente și violente (de exemplu: cădere, ciocnire). Marginile acestora pot fi greu de aliniat, cu sângerare variabilă (mică până la abundentă). Tratamentul presupune sutura plăgii, capse, adeziv pentru țesut, bandaj sau benzi sterile;

2. Abraziunile, formate prin răzuirea pielii în contact cu o suprafață aspră, au un grad de sângerare minim. Sunt indicate: irigarea pielii și îndepărtarea corpilor străini, antibiotice topice, pansament ocluziv; leziunile care afectează țesutul subcutanat pot necesita antibiotice topice și orale și consultul unui chirurgul plastician, pentru grefarea pielii;

3. Mușcăturile sau plăgile puncționate – tipic sângerează mai mult intern decât extern, cauzând decolorarea pielii. Terapeutic, este efectuată irigarea cu înaltă presiune și îndepărtarea corpilor străini, profilaxia tetanosului cu posibile antibiotice. Mușcăturile umane ale mâinii pot necesita antibiotice profilactice. Plăgile prin puncție plantară sunt susceptibile la infecții cu Pseudomonas.

4. Arsurile (leziuni termice), sunt traume în dinamică, cu progresie 2-3 zile chiar după contactul inițial. În funcție de grad și dimensiune, sunt abordate astfel: arsurile de gradul I nu necesită în general terapie (medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene topice și aloe vera pot fi de ajutor); arsurile profunde de gradul doi și trei necesită antimicrobiene topice și consultul unui specialist în îngrijirea acestora (2).

Principii de tratament

O abordare corectă în tratarea rănilor ar trebui să ajute eficient procesul de vindecare. Măsurile de antisepsie au rolul de a:

• inactiva bacteriile, virusurile și fungii;
• reduce substanțial germenii și biofilmul;
• sprijini vindecarea rănilor prin cauzarea de efecte pozitive asupra proliferării și regenerării celulare;
• curățara rănile, pentru a sprijini debridarea (3).

Mediul fizic al unei răni (corpuri străine, bacterii și detritusuri celulare), precum și mediul său fiziologic (pH, temperatură, câmp electric, interacțiuni celulare), sunt esențiale pentru o vindecare corespunzătoare. Totodată, în cazul unei răni severe, aceasta nu se poate vindeca eficient dacă nu sunt abordate problemele care afectează sănătatea generală a pacientului (în special de la nivelul sistemelui respirator și circulator). Se recomandă o igienă respiratorie (adică menținerea unui schimb gazos adecvat, care poate fi compromis de fumat, astm), pentru a susține oxigenarea țesuturilor (3).

Infecțiile rănilor în prezența unui corp străin nu vor reuși să se vindece dacă nu este îndepărtat corpul străin (3).

În cazul infecțiilor cronice, tratamentul implică curățarea rănilor, inspecția rănilor, aplicarea și îndepărtarea pansamentelor pentru răni și/sau aplicarea și îndepărtarea altor terapii, cum ar fi bandajul compresiv. Se recomandă ca îngrijirea pielii și a rănilor în acest caz să fie asigurată de o echipă multidisciplinară (4).

Ar trebui folosită apă sau un antiseptic pentru a curăța o rană?

Pentru a se vindeca optim, pielea trebuie să fie curată, fără infecție, cu margini cât mai regulate. Curățarea rănilor se realizează cu soluție salină normală, ori apă de la robinet. Detergenții, peroxidul de hidrogen și soluțiile concentrate de povidonă-iod ar trebuie evitate la domiciliu din cauza riscului de leziunilor tisulare și a toxicității (5).

• Antisepticele sunt utilizate în mod obișnuit pentru a decontamina anumite plăgi. Nu există un antiseptic superior altuia pentru prevenirea infecțiilor rănilor. Apa de la robinet și irigarea cu soluție salină sterilă a lacerațiilor necomplicate ale pielii par a fi la fel de eficiente. Pacienții pot prefera irigarea cu fluide calde.
• Pentru a ajuta la vincare, se recomandă menținerea unui pat umed al rănilor. Acestea trebuie acoperite cu un pansament adecvat și reevaluate periodic pentru un nivel optim de umiditate.
• Pansamentele protejează rana, acționând ca o barieră împotriva infecției și absorbind secrețiile plăgii. Un pat umed al plăgii stimulează celulele epiteliale să migreze și să stimuleze la suprafață rana. Un mediu uscat duce la deshidratarea celulelor și provoacă formarea crustei, care întârzie vindecarea rănilor. Astfel, rănile umede au rate mai rapide de reepitelizare în comparație cu rănile uscate (5).

Când nu este indicată sutura plăgii?

Din cauza creșterii riscului de infecție, rănile prin mușcături sunt lăsate deschise, nesuturate, cu excepția cazului în care sunt localizate la nivelul feței și au potențial desfigurant. Aceste plăgi pot fi reevaluate după tratamentul cu antibiotice, pentru sutură primară întârziată (2).

Ghidurile recomandă închiderea primară a rănilor care sunt curate și nu au semne de infecție în decurs de șase până la 12 ore de la traumă. Unii cercetători permit întârzierea suturii până la 18 ore. Rănile din zonele cu aport vascular extins (de exemplu, cap, față) pot fi închise până la 24 de ore de la momentul rănirii (2).

Când sunt adecvate antibioticele profilactice?

• Antibioticele profilactice au puține beneficii la pacienții imunocompetenți, care prezintă răni curate, neinfectate.
• Unguentele antibiotice topice scad riscul de infecție în rănile contaminate minore.
• Utilizarea profilactică a antibioticelor poate reduce incidența infecției în rănile mușcăturii umane.
• Antibioticele orale profilactice sunt, în general, prescrise pentru răni profunde și răni care implică palmele sau degetele (2).

Când este necesară profilaxia tetanosului pentru rănile minore?

Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor recomandă ca toxoidul tetanic să fie administrat cât mai curând posibil pacienților care:

• nu au antecedente de imunizare antitetanică;
• nu au finalizat o serie primară de imunizare antitetanic (cel puțin trei vaccinuri care conțin toxoid tetanic)
• nu au primit un rapel împotriva tetanosului în ultimii 10 ani (2).

Cum sunt diagnosticate și tratate infecțiile plăgilor?

Clinic, o infecție se poate depista local prin semne precum roșeață, umflare, căldură, durere, existând posibilitatea agravării și apariției febrei, limfangitelor, limfadenopatiilor sau scurgerilor purulente (6).

Tratamentul rănilor depinde de severitatea infecției, tipul de rană și agentul patogen implicat:

• Debridarea plăgilor care necesită acest pas și pansamentele pentru plăgi care favorizează granularea, conservarea țesuturilor și umiditatea reprezintă cheia vindecării eficiente.
• Infecțiile superficiale ușoare pot fi tratate cu agenți topici, în timp ce infecțiile care implică țesuturi mai profunde necesită administrarea antibioticelor orale. În cazul infecțiilor severe, la pacienții cu risc ridicat, sunt administrate antibiotice parenteral. Pentru rănile care nu răspund la terapia empirică și la pacienții imunocompromiși, se recomandă obținerea unor culturi (6).

Rănile devin adesea colonizate de flora normală a pielii (coci gram-pozitivi, bacili gram-negativi și anaerobi), însă majoritatea pacienților imunocompetenți nu dezvoltă infecție. O rană infectată va perturba granulația țesuturilor și va întârzia vindecarea. Rănile penetrante asociate unor mușcături sau corpi străini, pot introduce alte tipuri de bacterii în plagă. Scopul tratamentului este de a elimina bacteriile fără a mai deteriora țesutul subiacent (7).

Medicamentele topice pot fi folosite pentru a manipula procesul de vindecare sau pentru a îmbunătăți mediul rănii, pentru a promova vindecarea. De exemplu, corticosteroizii pot fi utilizați atunci când este prezent țesut de granulație excesiv (7).

O rană complet vindecată este definită ca fiind cea care a fost readusă la o structură anatomică normală, funcția și aspectul țesutului anterior pe cât posibil, într-o perioadă rezonabilă de timp.