Cât de des putem face radiografii? (și riscurile asociate)

Radiografia reprezintă o imagine bidimensională unică obținută prin generarea și captarea de raze X (raze Röntgen). Tehnica imagistică radiografică are aplicabilitate în multiple domenii, precum medicina dentară, senologie (pentru realizarea mamografiilor), ortopedie, reumatologie, pneumologie și chirurgie (1).

Razele X au capacitatea de a traversa țesuturile organismului uman (epitelial, muscular, conjunctiv, osos). Acestea au grade diferite de radiosensibilitate, astfel că absorb în diferită măsură radiațiile, iar imaginea radiografică (obținută prin proiecția razelor neabsorbite) este o imagine fidelă a dispunerii structurilor și organelor (2).

Radiația emisă de aparatul de radiografie reprezintă „doza efectivă” și este măsurată în sievert (Sv), în timp ce radiația absorbită de organismul uman, „doza absorbită”, se măsoară în gray (Gy), ambele reprezentând 1 joule pentru fiecare kilogram (1J/kg). Cantitățile de radiații emise de aparatura de diagnostic medical sunt atât de mici, încât uzual se folosesc milisievert (mSv) și miligray (mGy). Pentru estimarea riscului de cancer în mod corect se ia în calcul doza absorbită (3).

Expunerea la radiații

O radiografie toracică echivalează unei expuneri la 0,1 mSv doză efectivă de radiații, o radiografie dentară la 0,005 mSv, iar o radiografie dentară panoramică la 0,025 mSv, o mamografie în patru planuri însumează aproximativ 0,21 mSv, iar o radiografie de membre și articulații 0,06 mSv (2, 4). Acestea sunt doar valori estimative, iar iradierea reală depinde de mai mulți factori, precum:

• tipul țesutului interesat;
• regiunea anatomică implicată;
• constituția pacientului (înălțime, greutate);
• sexul pacientului (femeile prezintă un risc crescut comparativ cu bărbații de a dezvolta cancer de sân, tiroidă și plămân);
• vârsta pacientului (sensibilitatea descrește odată cu vârsta, copiii fiind mai predispuși riscurilor prin iradiere) (6).

Pentru a estima în ce măsură este periculoasă o radiografie trebuie ținut cont de faptul că iradierea anuală estimată a unei persoane de la surse din mediu este de 3 mSv. Aceasta variază în funcție de localizarea geografică și altitudine (radiațiile cosmice), surse locale (radonul din locuințe) sau suplimentare de iradiere (2).

Riscurile asociate

A fost demonstrată o legătură directă, între expunerea la radiații independent de doză și dezvoltarea cancerului la om. Se consideră că orice iradiere presupune riscuri și că nu există o limită de siguranță, astfel încât, la expuneri limitate, mai mici de 100 mSv, riscul de cancer crește proporțional cu fiecare doză de iradiere suplimentară. Totodată, riscul individual de cancer al unei persoane este dependent de factori biologici individuali și de sensibilitatea genetică la cancer a fiecărui pacient (5).

Pacienta însărcinată trebuie să cunoască riscurile asupra embrionului și fătului. În cazul embrionului neimplantat, iradieri mai mici de 100 mGy vor fi foarte rar letale. În ceea ce privește fătul, perioada organogenezei (de dezvoltare a organelor) este cea mai susceptibilă pentru dezvoltarea malformațiilor intrauterine. Totuși, a fost stabilită o valoare prag de 100 mGy sub care acest risc este improbabil. De asemenea, retardul mintal obiectivat prin scăderea scorului IQ nu poate fi practic corelat cu iradierea intrauterină în doze mici. Riscul copilului de a dezvolta cancer de orice tip în copilărie din cauza expunerii intrauterine la radiații X este același cu cel obținut prin iradierea în copilărie, și anume de trei ori mai mare decât al populației generale (5). Niciun examen imagistic iradiant nu folosește o doză suficient de mare pentru a dăuna creșterii și dezvoltării fătului. În plus, sănătatea mamei primează față de cea a copilului nenăscut. Cu toate acestea, orice femeie însărcinată trebuie să anunțe doctorul cu privire la condiția ei și să evite expunerile multiple la radiații (8).

În ceea ce privește riscul de defecte ereditare, nu a fost demonstrată o corelație între expunerea părinților la radiație și afectarea urmașilor la om. Totuși, studiile experimentale pe animale au demonstrat modificări genetice la șoareci (5) Radiografiile sau alte investigații imagistice nu pot provoca infertilitate sau mutații genetice ce ar putea afecta urmașii, iar o recomandare de amânare a sarcinii cu 6, până la 12 luni, în urma efectuării unui examen imagistic este în legătură cu patologia existentă sau investigată a pacientei sau cu tratamentul recomandat (7).

Cele mai recente studii privitoare la mortalitatea de cauză cardiacă, digestivă sau respiratorie a supraviețuitorilor bombelor atomice din Japonia și statisticile ce includ pacienții iradiați în scop terapeutic demonstrează riscul de boli non-canceroase doar la doze foarte mari de iradiere; sub valoarea de 1 Gy, unde sunt incluse și investigațiile radiologice, există dovezi inconsistente pentru orice risc. Astfel, radiografiile sunt excluse dintre factorii cauzatori ai bolilor non-canceroase (5).

Limitările expunerii

Limitele de doză se folosesc doar în situațiile de expunere ocupațională și planificată, nu și în cazul expunerii în scop medical (diagnostic și proceduri intervenționale sau terapie cu radiații), care este intențională și în folosul pacientului, întrucât acestea ar putea reduce beneficiile obținute prin expunere. Totuși, sunt esențiale următoarele concepte:

• justificarea procedurii;
• eficientizarea protecției țesuturilor înconjurătoare zonei de interes;
• utilizarea dozei minime de radiații care oferă rezultate optime (niveluri de referință de diagnostic) (3).

În concluzie, beneficiile aduse de realizarea unei radiografii procesului de diagnostic medical depășesc cu mult riscurile dezvoltării unui cancer din cauza iradierii. Astfel, putem face radiografii de câte ori este necesar și justificat. În interesul pacientului este să țină o evidență a investigațiilor și procedurilor iradiante efectuate de-a lungul timpului și să urmeze sfatul medicului referitor la conduita adecvată.