Copilul si clasa pregatitoare

Ce este clasa pregătitoare?

Conform Legii Educației Naționale, clasa pregătitoare reprezintă o formă obligatorie de învățământ care îi cuprinde pe toți copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august a anului respectiv. Copiii care împlinesc 6 ani după această dată pot fi înscriși pentru a urma clasa pregătitoare numai după o evaluare a nivelului de dezvoltare psihosomatică a acestora. (1)

Menirea clasei pregătitoare este aceea de a ușura tranziția copilului de grădiniță către etapa școlară, integrându-l treptat în mediul școlar și ajutându-l să se adapteze cerințelor educaționale. Cursurile clasei pregătitoare sunt obligatorii (copiilor li se va ține evidența absențelor) și se desfășoară în săli de clasă special amenajate în cadrul școlilor. Materiile care se studiază în clasa pregătitoare sunt în număr de opt, obligatorii, plus una la alegere. Materiile obligatorii sunt:

• comunicare în limba română
• limba modernă (o limbă străină)
• matematică și explorarea mediului
• muzică și mișcare
• educație fizică
• arte vizuale și abilități practice
• religie
• dezvoltare personală.

Disciplina opțională va fi aleasă în funcție de decizia școlii. (1, 2)

De ce clasa pregătitoare?

Din momentul în care s-a hotărât introducerea clasei pregătitoare, au existat multe controverse legate de procedura de înscriere, de utilitatea înființării acestei clase precum și de afirmațiile contradictorii ale oficialilor statului (unii care au pledat pentru revenirea acesteia în cadrul grădiniței - dorința exprimată anul trecut de prim - ministrul Victor Ponta și afirmațiile categorice ale ministrului Educației, Remus Pricopie: „Clasa pregătitoare face parte din ciclul primar şi este o clasă obligatorie pentru copiii care au împlinit 6 ani.” (4)

Toate aceste lucruri au dus la o stare de confuzie și iritare, îndreptățită de altfel, din partea părinților, nevoiți să se împartă între obligațiile pe care le aveau de îndeplinit la serviciu și alergătura inerentă fazei de înscriere a copiilor în cadrul clasei pregătitoare. Lipsa de coordonare și bâlbâiala cu care oficialii au reușit să se contrazică în declarații au dus la apariția unor întrebări legitime „De ce a fost necesară înființarea clasei pregătitoare? Cum se va adapta și cum va face față copilul de șase ani cerințelor acestei clase?”

Atât psihologii cât și cadrele didactice consideră că înființarea clasei pregătitoare este oportună adaptării copilului la sistemul educațional în care va fi integrat începând din clasa întâi, pregătindu-l pe acesta prin intermediul materiilor predate și al programului de desfășurare a acestora, pentru viața de școlar. Numărul orelor ce se țin în cadrul clasei pregătitoare este unul redus, adaptat la capacitatea de concentrare și rezistență a copilului iar materiile sunt astfel concepute și predate încât să faciliteze o cât mai bună familiarizare a școlarului cu ceea ce va studia pe parcursul etapelor educaționale pe care le va parcurge pe viitor. Copilul va afla multe informații utile despre comunicare, o limbă străină, religie, lucru manual, va face sport, muzică și mișcare. Este important de precizat faptul că în cadrul clasei pregătitoare copiilor nu li se dau note, însă la sfârșitul anului, profesorul va elabora un raport pe baza căruia se va obține o evidență a modului în care informația conținută în noțiunile predate la clasă este asimilată de către micii școlari, indicând modul de dezvoltare psihică și fizică a acestora. (1, 2)

Copilul sensibil și educatoarea severă – cum gestionăm crizele de plâns și refuzul copilului de a mai merge la școală

O adaptare corespunzătoare a copilului la mediul școlar este un aspect care trebuie să preocupe deopotrivă pe dascăli și pe părinți. Atunci când vorbim despre capacitatea copilului de a face față cerințelor clasei pregătitoare, trebuie luat în considerare și modul în care micul școlar interacționează cu învățătorul și de legătura care se creează între copil și dascălul său. Copilul face tranziția din mediul familiar al grădiniței într-un mediu nou în care este nevoit să facă față unor noi reguli, să socializeze cu noi colegi și să îndeplinească noi sarcini ce țin de programa de învățământ. În acest context, pot apărea unele probleme legate de sensibilitatea copilului, de capacitatea lui de adaptare dar și de ceea ce psihologii numesc „anxietatea separării” de părinți, foștii colegi de grădiniță și educatori. (6)

În cadrul modulelor de psihopedagogie studiate în timpul facultății, viitorii profesori învață cum să gestioneze diferite tipuri de comportamente ale școlarilor astfel încât să îi poată aduce pe toți la un numitor comun: interacțiunea în cadrul orelor de curs și plăcerea de a asimila noțiunile predate. Există cazuri însă în care severitatea unui învățător și metodele prin care acesta înțelege să își pună în aplicare planul educațional „nu fac casă bună” cu sensibilitatea copilului iar de aici pot apărea o mulțime de probleme de natură emoțională care își vor pune o amprentă puternică asupra școlarului, afectându-i serios capacitatea de adaptare la mediul educațional. Nu este de neglijat aici rolul părinților care trebuie să se implice cu foarte multă responsabilitate în tot ceea ce ține de un parcurs normal al copilului în aceste etape educaționale, monitorizând cu atenție comportamentul și modul în care profesorul își îndeplinește menirea, sancționând derapajele și păstrând o strânsă legătură cu acesta, astfel încât copilul să beneficieze de siguranță, confort psihic, echilibru și înțelegere, aspecte esențiale pentru integrarea sa cu succes în colectivitate.

În cazurile mai puțin dorite în care profesorul își aplică cu prea multă rigiditate metodele de educație, școlarul poate dezvolta o stare permanentă de teamă care va culmina printr-un refuz categoric al acestuia de a mai merge la școală, refuz însoțit adeseori de crize de plâns, stări de panică, transpirații și chiar stări de vomă. Copilul poate asocia școala cu imaginea profesorului rigid și sever și acest fapt îl va face să perceapă mediul școlar ca pe un loc unde nu se va simți în siguranță și unde va trebuie să învețe din obligație și nu din dorința de a asimila noțiuni ce îl vor ajuta în dezvoltarea sa ulterioară. Pentru a nu se ajunge la astfel de situații mai puțin dorite, profesorul trebuie să aibă capacitatea de a menține un echilibru între impunerea unei atitudini mai ferme (și numai atunci când într-adevăr este nevoie), cu o permanentă încurajare și comunicare, pentru ca astfel școlarul să îl perceapă nu doar ca pe un „transmițător” al noțiunilor pe care trebuie să le asimileze, dar și ca pe o persoană implicată, un prieten la care acesta poate apela cu încredere și fără teamă atunci când are nelămuriri sau pur și simplu dorește să comunice ceva. (3, 4)

Printr-o atentă supraveghere a comportamentul copilului, părintele poate foarte ușor observa situațiile în care survin modificări evidente ce țin fie de capacitatea și timpul de adaptare a copilului la noul mediu în care intră odată cu începerea clasei pregătitoare, fie de relația pe care acesta o dezvoltă cu dascălul său. Este important ca atât profesorul cât și părintele să conștientizeze faptul că fiecare copil are ritmul său de adaptare la noi situații, medii sau persoane așadar procesul de integrare trebuie să se întâmple gradat, fără a se pune o presiune suplimentară asupra micului școlar. (3)

Câteva sfaturi pentru o adaptare cu succes acopilului în mediul școlar

• Facilitați integrarea copilului în clasa pregătitoare, discutând cu el despre ce înseamnă această nouă etapă educațională, despre noii colegi pe care îi va avea, materiile interesante pe care le va studia și explicându-i pe înțelesul lui în ce anume constau sarcinile pe care le va avea de îndeplinit de acum înainte. (3, 5)
• Motivați și încurajați copilul să dezvolte o atitudine deschisă, lipsită de temeri în legătură cu mersul la școală. Mențineți-vă permanent informați cu privire la ceea ce se predă în clasă și repetați acasă împreună cu copilul câteva din noțiunile predate pentru ca astfel cel mic să aibă și la școală acel sentiment de încredere și confort psihic dat de atmosfera familiară în care își repetă lecțiile acasă. (3, 5)
• Mențineți o legătură strânsă cu profesorul și interesați-vă regulat de progresele pe care le face micul școlar dar și de aspectele de dezvoltat în evoluția lui, din punct de vedere educațional. (3, 5)
• Creați o atmosferă calmă și veselă înaintea plecării celui mic la școală. Graba și agitația îi vor induce o stare de tensiune care va avea repecusiuni asupra activității sale din acea zi. (3)
• Îngăduiți copilului să ia cu el la scoală un mic obiect de acasă (jucărie minusculă, etc.) dacă acesta dorește. Acest lucru îl va ajuta pe cel mic să se simtă în siguranță și pe măsură ce va trece timpul, va renunța singur la această obișnuință. (3)

Adaptarea copilului în cadrul școlii și progresele lui la învățătură depind foarte mult de modul în care profesorul știe să își desfășoare activitatea pedagogică și de felul în care știe să și-l apropie pe copil. Pe de altă parte, implicarea permanentă a părintelui în toate aspectele ce țin de o dezvoltare firească a copilului (psihică, emoțională și fizică) vor asigura o integrare fără probleme a micului școlar în colectivitate și în mediul educațional.