ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Psihiatrie Psihiatrie Bucuresti

DEPRESIA LA BARBATI

Autor: Dr Alexandrina Baloescu
Este cunoscut faptul că bărbaţii acceptă cu dificultate că simptomele pe care le au sunt datorate unei depresii, iar medicii o recunosc mai rar. Totuşi datele arată că rata suicidului este de patru ori mai mare la bărbaţi comparativ cu femeile, deşi tentativele de suicid sunt mai frecvent întâlnite printre femeile depresive.
Desi depresia se asociază cu risc crescut pentru boala coronariană atât la femei cât şi la bărbaţi, rata de deces este crescută numai la bărbaţi.
Un alt aspect, deloc de neglijat, este că depresia la persoanele de sex masculin se asociază cu consumul de alcool/substanţe şi este adesea mascată de acest consum. Altă modalitate frecventă de a masca situaţia este obiceiul acceptat social al muncii excesive. Simptome ca iritabilitatea, irascibilitatea, mânia, furia, descurajarea, toleranţa scăzută la frustrare sunt mai frecvente la bărbatul cu depresie.
Chiar şi în situaţia în care bărbatul este avertizat sau se gândeşte că ar putea avea depresie, acesta se hotărăşte mult mai greu să solicite ajutor specializat. De aceea este atât de important rolul familiei sau al altor persoane apropiate prin suportul pe care îl pot aduce în înţelegerea şi acceptarea depresiei ca pe o boală care se poate trata. Calitatea vieţii bărbatului poate fi ameliorată prin tratament aşa încât rămâne doar ca în cazul în care există o astfel de asociere să apelăm la ajutorul specialistului.
Tratamentul depresiei poate fi medicamentos cu substanţe antidepresive sau psihoterapia. Asocierea celor două este utilă în multe cazuri. Acest aspect se discuta cu specialistul.