Despre bolile psihosomatice
Autor: Dr Baloescu Alexandrina
Modul de manifestare a multor boli este influenţat şi de viaţa afectivă, emoţională şi psihică a bolnavului. Adesea aceste boli somatice sau organice se asociază cu manifestări psihice/psihologice, iar unele tulburări psihiatrice se însoţesc de acuze somatice. Am putea spune că fiecare om îşi personalizează boala. Astfel, unele persoane se agită şi se îngrijorează excesiv în legătură cu boala lor, în timp ce altele sunt calme şi optimiste faţă de evoluţia afecţiunii lor.
Termenul de psihosomatic se referă la afecţiunea care interesează în acelaşi timp corpul şi psihicul, cu tulburări organice sau funcţionale ale organelor provocate de factori psihogeni/psihotraumatizanţi.
Boala psihosomatică este o reprezentare corporală a unor conflicte sau tulburări psihologice care nu sunt exprimate la nivel mental/psihologic. Astfel se explică faptul că o stare de tristeţe, o depresie se poate manifesta sub forma unei dureri sau a altor simptome somatice. În acelaşi mod o furie neexprimată verbal sau comportamental se poate manifesta sub forma unui simptom somatic. Stresul în creştere şi ritmul actual de viaţă implică o adaptare continuă nu întotdeauna uşoară, nu întotdeauna reuşită. Se crează astfel mai frecvent condiţii de apariţie a acestor tipuri de tulburări.
Este vorba despre bolile psihosomatice clasice cum sunt unele afecţiuni dermatologice (acnee, alergii, urticarie, psoriazis, unele neurodermite), unele afecţiuni cardiovasculare (hipertensiunea arterială, aritmii, angina pectorală), unele afecţiuni digestive (ulcerul gastric, ulcerul duodenal, colonul iritabil), sindromul durerii cronice (dureri de spate), artrita reumatoidă, afecţiuni endocrinologice (hipertiroidia, diabetul zaharat), afecţiuni genito-urinare (tulburări de dinamică sexuală, enurezis).
Psihiatrii identifică şi tratează aşa-numitele tulburări somatoforme în care pacientul acuză simptome somatice/organice dar pentru care nu se evidenţiază substratul organic sau nu se găseşte o explicaţie somatică adecvată. Simptomul somatic se însoţeşte de anxietate, îngrijorare excesivă ce conduce la reinvestigarea unor cauze organice posibile. O categorie specială a acestor tulburări este aceea a tulburării somatice nediferenţiate în care simptomul somatic nu este explicat prin afectare organică.
Toate acestea implică disconfort semnificativ somatic şi psihic, afectare a vieţii personale şi profesionale precum şi cheltuieli excesive pentru investigaţii.
Pentru ameliorarea cât mai rapidă a calităţii vieţii acestor pacienţi se impune consultarea unui psiholog/psihiatru. Acesta împreună cu pacientul ierarhizează implicarea etiologică a factorului psihosocial, identifică terenul psihologic şi vulnerabilitatea la stres. În final, psihiatrul/psihologul completează sau indică varianta de tratament cea mai adecvată.
Termenul de psihosomatic se referă la afecţiunea care interesează în acelaşi timp corpul şi psihicul, cu tulburări organice sau funcţionale ale organelor provocate de factori psihogeni/psihotraumatizanţi.
Boala psihosomatică este o reprezentare corporală a unor conflicte sau tulburări psihologice care nu sunt exprimate la nivel mental/psihologic. Astfel se explică faptul că o stare de tristeţe, o depresie se poate manifesta sub forma unei dureri sau a altor simptome somatice. În acelaşi mod o furie neexprimată verbal sau comportamental se poate manifesta sub forma unui simptom somatic. Stresul în creştere şi ritmul actual de viaţă implică o adaptare continuă nu întotdeauna uşoară, nu întotdeauna reuşită. Se crează astfel mai frecvent condiţii de apariţie a acestor tipuri de tulburări.
Este vorba despre bolile psihosomatice clasice cum sunt unele afecţiuni dermatologice (acnee, alergii, urticarie, psoriazis, unele neurodermite), unele afecţiuni cardiovasculare (hipertensiunea arterială, aritmii, angina pectorală), unele afecţiuni digestive (ulcerul gastric, ulcerul duodenal, colonul iritabil), sindromul durerii cronice (dureri de spate), artrita reumatoidă, afecţiuni endocrinologice (hipertiroidia, diabetul zaharat), afecţiuni genito-urinare (tulburări de dinamică sexuală, enurezis).
Psihiatrii identifică şi tratează aşa-numitele tulburări somatoforme în care pacientul acuză simptome somatice/organice dar pentru care nu se evidenţiază substratul organic sau nu se găseşte o explicaţie somatică adecvată. Simptomul somatic se însoţeşte de anxietate, îngrijorare excesivă ce conduce la reinvestigarea unor cauze organice posibile. O categorie specială a acestor tulburări este aceea a tulburării somatice nediferenţiate în care simptomul somatic nu este explicat prin afectare organică.
Toate acestea implică disconfort semnificativ somatic şi psihic, afectare a vieţii personale şi profesionale precum şi cheltuieli excesive pentru investigaţii.
Pentru ameliorarea cât mai rapidă a calităţii vieţii acestor pacienţi se impune consultarea unui psiholog/psihiatru. Acesta împreună cu pacientul ierarhizează implicarea etiologică a factorului psihosocial, identifică terenul psihologic şi vulnerabilitatea la stres. În final, psihiatrul/psihologul completează sau indică varianta de tratament cea mai adecvată.